O antologie este un florilegiu în sensul literal al cuvântului, care ascultă de criterii estetice, ceea ce o distinge de simple «morceaux choisis».
Linda Maria Baros şi Magda Cârneci, scriitoare binecunoscute, au publicat în voluminoasa revistă anuală Confluences poétiques N°3 dec. 2008 (a asociaţiei Confluences poétiques, care reuneşte o reţea activă de poeţi străini la Paris) editată cu concursul Institutului Cultural Român o «Anthologie de la poésie roumaine contemporaine». (Lansarea a avut loc pe 28 februarie 2009 la Maison de la Poésie la Paris).
Revista are un sumar variat, pluriartistic: traduceri din poezia lumii, despre experienţa picturală a artiştilor români de la Paris şi o Anthologie de la poésie roumaine contemporaine, conţinând poeme traduse de către Linda Maria Baros, Magda Cârneci şi Andrei Cadar din operele celor 20 de poeţi selectionaţi ( cărora li se rezervă un spaţiu de 150 de pagini !)
Autorii selecţionaţi merită enumeraţi pentru a pătrunde mai bine sensul în care această selecţie a fost ordonată: Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu, Ana Blandiana, Serban Foarţă, Paul Aretzu, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Marian Draghici, Gabriel Chifu, Traian T.Cosovei, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Lucian Vasilescu, Mihail Gălăţanu, Simona Popescu, Dan Coman, Serban Axinte, Dan Sociu, Cosmin Perta, Claudiu Komartin.
Bineînţeles că aceşti poeţi nu acoperă marele număr de poeţi talentaţi (care depăşesc acest număr, limitat de spaţiul editorial), dar fără îndoială că acest efort lăudabil va continua din alte unghiuri posibile.
Mobilul este entuziast din partea lor: a dovedi că România nu este doar ţara lui Ceauşescu, că această ţară are o cultură considerabilă, insuficient cunoscută.
O parte din autorii români au fost traduşi şi înainte, dar faptul ca traducerile sunt puţine reprezintă o pierdere pentru cele două culturi. Deci această antologie are meritul de însufleţi sensibilitatea poetică, obligându-ne să ne punem mereu întrebarea despre ceea ce este şi nu este poezia.
Avant-propos-ul antologiei scris de către Magda Cârneci, (poet si critic de artă, doctor în istoria artei ) unde se subliniază că autorii au încercat să pună în balanţa poezia română cu un puternic potenţial emotiv şi impulsiv cu poezia franceză reflexivă, decantată, ceea ce o face să avanseze (visătoare) ipoteza unei sinteze viitoare între cele două maniere de a trăi poezia !
Linda Maria Baros a primit Le Prix Apollinaire 2007 (şi alte numeroase premii) pentru «La Maison en lames de rasoir» considerat ca unul din cele mai importante premii de poezie în Franţa (un veritabil Goncourt de la Poésie, decernat de un juriu ales pe viaţă de poeţi consacraţi).
In «En guise d’introduction» poeta Linda Maria Baros, explică metoda de selecţie şi autorii propuşi de fiecare poetă.
Pentru Linda Maria Baros aceşti poeţi aparţinând unor generatii literare diverse, adepţi a unor stiluri diverse au fost consideraţi ca reprezentativi pentru starea actuală a poeziei române contemporane.
Această antologie se lasă traversată ca un fir roşu de frisonul existenţial, de beţia creatoare şi vitală, de dragostea totală de poezie a autorilor.
Divinul, cotidianul, meditaţia, vorbăria etc. poeţii trăiesc în trupurile lor sensibile această rezistentă evidentă la agresiunile vieţii ori ale superficialităţii, pe fond de haos politic, social şi economic, un « iad modern » ca cel denunţat de Aragon.
Magda Cârneci într-o analiză judicioasă, profundă şi sensibilă, subliniază « obsesiile » şi umorile care ne bântuie după lectura textelor selecţionate: ele pot fi ecoul unei descurajări, decepţii care îmbracă « toate nuanţele posibile, de la tragic la burlesc ». De asemenea, ale unui « ton direct », a unei sonorităţi uneori brutală în această poezie de azi, care renunţă aproape definitiv la metaforă şi chiar la imagine, preconizând o « sinceritate teribilă şi teribilistă, uneori până la greaţă”, Magda Cârneci remarcă « un abandon brusc, catastrofic al reconfortului religios, al uverturii metafizice şi chiar a poeticului ».
Vom analiza şi prezenta câţiva din poeţi din acest punct de vedere, dar numai parţial, căci 20 de autori sunt dificil de analizat într-o simplă recenzie.
O altă direcţie luată de scrisul contemporan în general ar fi cea « narcisiacă, le moi, moi, moi »,
Ileana Mălăncioiu deschide aceasta Antologie, cu poeme care ating culmi ale resorbţiei angoaselor psihice. Virtutea cuvântului scris consistă în această constiinţă a eliberării prin scris, chiar efemeră, în nucleul surd al angoaselor: « Je frissonne quand les yeux pétrifiés épouvantés /Roulent et deviennent tout blancs/Et quand pareils aux grains de maïs/D’autres oiseaux viennent les picorer ».
Angela Marinescu, poetă şi eseistă de valoare, scrie febril, pe meterezele disperării, ale vidului, tocmai pentru că poeta resimte că nu se poate trişa cu cuvintele. In expresia sa poetică, această angoasă duce la Frumos, la Sublimul trăirii emoţionale : « il fait noir mes yeux se sont bridés/comme un tigre qui se tient prêt pour sauter/à la gorge de sa proie/et en fait qu’importe maintenant/lorsque je ne peux plus rien toucher/sans que cela prenne feu… ».
Serban Foarţă, poet si profesor universitar, traducător eminent de poezie, este prezent în aceasta antologie ca un inovator, provocant, subversiv, care împinge frontierele limbajului comun, trece cu usurinţă de la un registru intim la unul social, coroziv, aluziv, o adevărată “jouissance » a găselniţei ideatice.
Un poet « lucrat » de către cuvinte şi forme pe care le pune « au travail », observă progresia lor, dându-le o nouă dimensiune (a patra ?) : « VIZITEZ L’ABYSSE DE PASCAL§/Ouvert tous les jours (sauf le lundi/quand s’est fermé pour nettoyage/ainsi que pour la Saint-Clément/pape et martyr)/entre laudes et vêpres &complies./Belle perspective fontainière /des esplaces infinis/Mise abyme. Trompe l’œil… (ANNONCE IMPORTANTE).
Paul Aretzu, poet cu premii este un autor interesant, reprezentativ pentru poezia religioasă ,deşi discursul mistic nu este o simplă confesiune monocordă. Se simte fibra unui poet angajat, mizericordios, versul sau frapează printr-o vibraţie sinceră, cum să exist şi să spun vocea Fiinţei, cum să străbat în lumina Cerul în care poetul mistic, se simte dus şi scurs într-un infinit universal : «Mon Dieu, je ne suis qu’un homme,/j’essaie d’être droit .Toi,/mon Dieu, tu m’as donné /le manuscrit hébreu de l’âme. Le mot est un pays./Le psaume est l’esprit mis par écrit» …Acest poet ne trimite la psalmii poetului braşovean Adrian Munteanu, care şi el aspiră la pacea interioară prin cuvântul îmbălsămat al acestui gen literar vechi de când lumea.
Liviu Ioan Stoiciu, poet, prozator, dramaturg, eseist, jurnalist (cu care am fost comparată de catre Mircea Iorgulescu pe vremea debutului meu în poezie) scrie o poezie cotidianistă directă, nervoasă de « écorché vif », care a marcat generaţia sa ca un porta voce puternic, tragic: « sortis de l’hypocrisie et rentrés dans /un musée de sciences naturelles,/libres, un musée transformé en église –soyez /tous bénis, « le néant demeure au –dedans de moi-même »(Musée transformé en église)
Mihail Gălăţanu este prezent cu poeme abrazive, ludice şi pline de vivacitate spirituală :
1. Si tu n’aimes pas le sexe, tu es un con. Le sexe, comme le salut, illumine ma vie/Le sexe est un salut plus petit. Le sexe par amour, je veux dire. C’est un salut temporaire (Le SEXE livresque-burlesque).
Nu pot să nu subliniez prezenta în această antologie a poetei originară din zona Braşovului, unde a făcut primii săi paşi de ucenicie literară la Liceul din Braşov şi la Cenaclul 19 şi unde am avut plăcerea să o remarc şi să susţin primii paşi a unui talent nedezminţit şi deja original, alături de talentaţii săi colegi de generaţie Caius Dobrescu, Andrei Bodiu, Marius Oprea etc… autori care au cunoscut de-asemenea o consacrare apreciabilă. Profesor universitar, poetă, romancieră, eseistă, tradusă în numeroase limbi, poeta Simona Popescu este prezentă aici cu poeme care revelă un autor exigent, ambiţios, care rescrie definiţia poemului, riscă, trăieşte poezia ca o experienţă de scriitură pură dar şi în raport cu limbajul. Autoarea resimte cu umor si ironie fină un fel de decalaj între lentoarea limbii şi a vitezii de gândire, o superpoziţie de senzaţii, de corespondenţe culturale, simte şi resimte un perpetuu telescopaj de senzaţii, sentimente gînduri, pierdute uneori în acest « tsunami » lingvistic, traversat de ştiri contradictorii, adesea într-un registru ludic, până la cinism.
Poemul este adesea, la Simona Popescu un « sediment », ceea ce rămâne între scris şi cuvânt, ceea ce îi conferă un fond şi un anumit dinamism : Travaux en vert; Mon plaidoyer pour la poésie »(fragments) Beautiful Thing
La Bonté est une belle chose /C’est le « pouls de la libération/pour ma pensée/attentive et soumise »…
Claudiu Komartin, născut în 1983, este un poet şi un traducător din limba franceză…Este cel mai tînăr poet al antologiei, o voce nouă, al «noului Val», poet decomplexat, care se mişcă cu uşurinţă şi credinţă în cuvântul scris, conştient că numai prin cuvânt o eliberare este posibilă, chiar dacă efemeră; este o poezie care recoltează ce este transmis de către generaţiile anterioare. Intre răspunsuri multiple, certitudini şi incertitudini, Claudiu Komartin caută să lărgească spaţiul ipotetic al poeziei:
« Pensées d’hiver » :« Je sortirai de l’hiver plus ventru, plus malade, plus hypocrite. J’ai déjà beaucoup de mal à me ressaisir-/j’allume la cuisinière/Comme si j’appelais le SAMU-»
Am remarcat că unul din poemele dedicat Magdei Cârneci este opera poetului Pierre Oster, mare prieten al României, cu care am avut privilegiul rar de a discuta şi a-l asculta ca invitată în cadrul Festivalului internaţional de poezie de la Lodève ori în cadrul reuniunilor cenaclului « Humanisme et Culture » din oraşul meu actual Frontignan, la 10 minute de Sète.
Mi-a vorbit spontan de Magda Cârneci şi Linda Maria Baros, dar mai ales îmi amintesc când mi-a vorbit cu o voce stinsă şi lacrimi în ochi, de « marele poet şi om de cultură » Ştefan Augustin Doinaş şi soţia lui, cu care a cultivat o prietenie de excepţie. Citind unul din poemele sale (foarte lung dealtfel), intitulat La Terre, l-am întrebat de unde îi vine inspiraţia pentru un asemenea subiect -(el citadinul, parizianul prin excelenţă) şi mi-a răspuns ( lăsându-mă perplexă) că la origine acest poem La TERRE a fost şi este inspirat de catre Câmpia Română…România are în Pierre Oster un prieten de o remarcabilă sinceritate, spiritualitate nobilă, erudită, care poartă sus misterul artei sale sublime;
Efortul lăudabil a redactorilor acestei Antologii pune în evidenţă şi indiscutabil, un altruism de excepţie, pentru a face cunoscută « fără limite şi bariere « lirica românească contemporană », căci după cum spune Linda Maria Baros atât de bine pe coperta IV : «Traduire est un exercice de reconnaissance de l’autre».
Această antologie este cea a unor meditaţii poetice esenţiale, care dau lumină şi culoare vieţii, căci poezia este modul de expresie care convine cel mai bine la cunoaşterea lucrurilor esenţiale: dragostea, moartea, credinţa, bucuria, nefericirea. Această antologie este interesantă, convingătoare şi atinge scopul sau iniţial, de a deschide porţile lumii culturii române, de a prezenta poeţi români care ne invită la interiorizare, care între ştiinţă şi simţire fac «prizonieri» pentru noi, adevărul şi frumuseţea universului.