Acuzaţiile de implicare a României în protestele anticomuniste din Moldova permit transnistrenilor să zăngăne iar spectrul „românizării“ populaţiei ruse a republicii . Deşi poziţia oficială a Moscovei resuscitează şi regimul separatist transnistrean, autorităţile de la Chişinău sunt recunoscătoare pentru susţinerea rusă.
Prin măsurile de pedepsire sau indimidare a protestatarilor din Chişinău, autorităţile moldoveneşti menţin destabilizarea situaţiei interne din republică.
Un efect necăutat este încurajarea sentimentelor şi acţiunilor separatiste din Transnistria. Încă din a doua zi a revoltelor, administraţia de la Tiraspol a remis Comisiei Unificate de Control solicitarea de a majora numărul pacificatorilor ruşi până la 2700 de persoane, faţă de aproximativ 500 în prezent.
Regimul Smirnov a cerut, de asemenea, şi dislocarea unei escadrile de elicoptere pentru menţinerea securităţii în Zona de Securitate dintre cele două maluri. Totodată, autorităţile separatiste au vorbit despre stoparea încercărilor unor grupuri de „extremişti“ de a pătrunde pe malul stâng al Nistrului.
Sperietoarea „românizării”
Activizarea exponenţilor regimului separatist are loc însă mai ales în contextul ofensivei politice a Rusiei. Atât din Parlamentul Federaţiei Ruse, cât şi din partea Ministerului de Externe de la Moscova au parvenit noi declaraţii riscante şi provocatoare la adresa integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova (RM).
În esenţă, partea rusă avertizează, în mod indirect, că absenţa comuniştilor de la putere va conduce la recunoaşterea independenţei transnistrene.
Poziţia actuală a Tiraspolului este în concordanţă cu logica separatistă uzuală, care constă în cererea de stabilire a unor „relaţii bilaterale de prietenie şi cooperare“ cu Chişinăul. Demersul transnistrenilor capătă însă un nou suflu graţie pretinsei implicări a Bucureştiului în revoltele de la Chişinău.
Aceasta le permite să readucă în discuţie aşa-zisa ameninţare cu „românizarea“ existentă pe celălalt mal al Nistrului, cu scopul de a mobiliza opinia publică locală şi de a presa factorii de decizie moscoviţi în privinţa imperativului „suveranizării“ urgente a regiunii transnistrene.
Rusia, mult mai tare ca UE
Conjunctura precară de la Chişinău este şi în atenţia altor mari actori regionali. UE şi statele membre acuză violenţele, cheamă părţile la dialog şi solicită din partea autorităţilor moldoveneşti respectarea drepturilor fundamentale ale omului – inclusiv cel la întrunire şi proteste paşnice.
Invers, Rusia cere stoparea violenţelor şi cheamă comunitatea internaţională să sprijine autorităţile legale ale RM în acest sens. Mai mult, Moscova cere Bruxelles-ului şi Bucureştiului „evitarea utilizării simbolurilor lor de stat/ instituţionale în scopul lichidării statalităţii moldoveneşti“.
Iar retorica Moscovei pare să aibă efecte mai puternice asupra autorităţilor RM, care, în pofida cerinţelor UE, continuă să practice arestarea protestarilor paşnici.
Pe lângă aceasta, sunt intimidate sursele mass-media locale care încearcă să reflecte situaţia, iar jurnaliştii străini non-ruşi sunt opriţi la graniţa de stat sau expulzaţi din ţară.
Or, sub pretextul anihilării provocatorilor „necunoscuţi“, guvernarea comunistă întreprinde măsuri contra tuturor protestatarilor, contrazicând în totalitate cererile occidentale.
Modificarea parteneriatelor estice
Sub incidenţa evenimentelor de la Chişinău ar putea fi afectate acţiunile de „europenizare“ a Republicii Moldova prevăzute de Parteneriatul Estic, în special cele care privesc consolidarea statului de drept, respectarea şi promovarea drepturilor omului, libertatea mass-media etc.
În relaţia cu UE, viitoarea guvernare comunistă a RM va fi, în mod cert, interesată mai mult de relaţiile economice şi de cele legate de libertatea de circulaţie – ultima devenită şi mai problematică din cauza regimului de vize recent instituit de RM pentru România.
Soluţionarea conflictelor îngheţate în contextul noii dimensiuni estice a UE ar putea, de asemenea, înfrunta anumite dificultăţi generate nu atât de Chişinău, cât de un Tiraspol agitat şi încurajat de violenţele din RM.
În aceeaşi ordine de idei, formatul de negocieri „5+2“ ar putea fi înlocuit definitiv cu cel „2+1“ (Chişinău, Tiraspol, Moscova) plus „5“ (Rusia, OSCE, Ucraina, SUA şi UE).
Autorităţile transnistrene ar putea folosi acest prilej pentru a ţine UE şi SUA la distanţă de procesul de negocieri. Prin urmare, Memorandumul Kozak ar putea obţine noi contururi şi premise pentru realizare.
Abandonarea GUAM pentru CSI
Revoltele de la Chişinău au similitudini cu cele din Uzbekistan, care a părăsit GUAM-ul în 2005, considerându-l mediul periculos prin care au fost promovate revoluţiile “colorate”. RM ar putea merge pe acelaşi scenariu dacă poziţia Occidentului va fi în final una nefavorabilă comuniştilor.
O turnură pro-rusă efectivă în politica externă moldovenească ar fi convenabilă PCRM-ului şi pentru că astfel şi-ar putea asigura perpetuarea puterii, într-un stat cu „democraţie suverană”, identică celei ruseşti.
O asemenea politică ar putea fi fructificată cu atât mai mult în timpul preşedinţiei RM în cadrul CSI (2009-2010). RM ar putea deveni primul stat post-sovietic din Europa de Est implicat activ în revigorarea practică a proiectelor integraţioniste pro-CSI pe termen mediu şi lung.
sursa: Adevarul.ro