ACUM.TV

Patriotismul este ultimul refugiu al ticăloşilor

Patriotism is the last refuge of a scoundrel

Samuel Johnson
7 aprilie 1775

Voi începe cu constatarea că la 7 aprilie 2009, la Chişinău, cu adevărat o avut loc o lovitură de stat. Mai bine zis, evenimentele din 7 aprilie au încununat o lovitură de stat latentă, pornită la 25 februarie 2001, când la putere a venit PCRM în frunte cu Vladimir Voronin. Pentru început a fost lichidată autonomia locală şi, într-o republică agrară cum este Moldova, Guvernul central a început să decidă, în funcţie de loialitatea politică a administraţiei locale, cine şi câţi bani merită. Apoi puterea a încheiat un parteneriat cu justiţia – puterea închide ochii la corupţia în acest sistem, în schimb puterea câştigă toate dosarele cu care ea vine în instanţă. A venit şi rândul mass media. Pas cu pas, a fost creat un media holding monopolizat şi ghidat de un singur partid. Şi degeaba unii se aşteptau că după adoptarea Codului Audiovizualului, la 27 iulie 2006, cetăţeanul de rând va fi informat obiectiv şi echidistant despre cele ce se întâmplă în ţară. Deoarece acest Cod, ca şi Constituţia Republicii Moldova deja devenise o hârtie fără nici o valoare. În Republica Moldova a fost creat un sistem de spălare a creierilor care, în strictă conformitate cu normele nescrise ale unui regim politic autoritar proslăvea o singură persoană (Vladimir Voronin) şi un singur partid (PCRM). Partidele şi liderii de opoziţie erau prezentaţi în faţa cetăţeanului în calitate de o gaşcă de scandalagii („Boschetari politici”, în limbajul neaoş a lui Vladimir Voronin). Ca şi în orice regim politic autoritar, în societatea moldovenească a revenit pas cu pas frica şi servilismul. După cum am mai scris cu alte prilejuri – Vladmir Voronin a impus, iar societatea a acceptat nu verticala puterii, ci piramida lingăilor, paralizată din interior de servilism şi frică. Nu s-a lăsat mult aşteptată apariţia Comsomolului, reprezentanţii căruia, în octombrie 2008, i-au atacat pe tinerii liberali la Bălţi nu numai cu pumnii, ci şi cu slogane gen „Români, căraţi-vă după Prut!”, „Bălţul – oraş rusesc!” etc. Ceea ce înseamnă, că fascismul, în ambalaj comsomolist, a trecut în ofensivă. Pe fundalul tăcerii părinţilor „cuminţi” a apărut şi fenomenul pedofiliei ideologice sub forma de „pioneri”.

Timp de două mandate Vladimir Voronin a demonstrat o incompetenţă crasă în toate domeniile – politica intern[, soluţionarea problemei Transnistrene, politica externă etc. Cancerul corupţiei a afectat întreagă societate. Cu excepţia consolidării bunăstării familiei, Voronin a reuşit un singur lucru – să se menţină la putere, reanimând frica şi linguşeala, tratându-i pe cetăţenii Republicii Moldova ca pe o turmă de sclavi, lipsiţi de raţiune şi demnitate. Acolo unde în societate mai erau nişte insuliţe de demnitate s-a mers pe calea scindării – sindicate paralele, uniuni de creaţie paralele, societate civilă docilă etc. Vladimir Voronin a creat în interiorul Republicii Moldova un sistem de reproducere a sclavilor în conformitate cu normele nescrise unui regim autoritar. În 1848, Marx şi Enghels au scris în Manifestul lor despre faptul că burghezia a „rupt o parte bună a populaţiei din idiotismul vieţii rurale”. Regimul comunist sovietic, după ce i-a nimicit pe ţărani gospodari, i-a băgat pe moldoveni în idiotismul colhozurilor, succedat de idiotismul vieţii rurale apărute după distrugerea colhozurilor. Acest mediu de oameni disperaţi şi înrăiţi, care se zbat în mizeria sărăciei şi care sunt obişnuiţi să rezolve toate problemele în beci, lângă butoiul cu vin, cu minţile spălate de canalele TV cenzurate de PCRM, a devenit o pepinieră de votanţi comunişti. Din martie 1985, când Mihail Gorbaciov a anunţat politica de „perestroika” nimănui nu-i este îngrădit accesul la informaţie, nimănui nu-i interzis ca picătură cu picătură să stoarcă sclavul din el. Or, în Republica Moldova, sub conducerea PCRM, continuă să funcţioneze maşinăria de reproducere a sclavilor spirituali.

Cinismul lui Vladimir Voronin s-a exprimat şi în prostituarea lozincilor pro-europene. După scandalul de proporţii cu nesemnarea Memorandumului Kozak în noiembrie 2003, relaţiile lui Vladimir Voronin cu stăpânul de la Kremlin s-au stricat rău de tot. Fiind lipsit de suportul din partea Kremlinului, temându-se de vreo revoluţie color în Moldova, comunistul Vladimir Voronin brusc s-a declarat comunist pro-european. A reuşit să-i prostească pe această cale pe mai mulţi, nu numai în interiorul Republicii Moldova. Îndeosebi dacă ne amintim de pupăturile lui Traian Băsescu şi Mihail Saakashvili cu Vladimir Voronin la Chişinău înainte de alegerile parlamentare din 6 martie 2005. De dragul votului din 4 aprilie 2005, Voronin a mers la mimarea unui dialog cu partidele ne-comuniste, a semnat nişte angajamente.

Euforia consensului pro-european s-a evaporat foarte repede. Cazul lui Valeriu Pasat a demonstrat clar cum justiţia moldovenească, ghidată de „pro-europeanul” Vladimir Voronin, execută funcţia de bâtă în mâna puterii. Valeriu Pasat, în stricta conformitate cu tradiţiile moldoveneşti, înainte de scrutinul din 6 martie 2005, a căutat copite de cai politici morţi la Moscova, pe la „congresul moldovenilor”, supărându-l foc pe pro-europeanul Voronin. Pentru ca la 11 martie 2005 să fie reţinut la scara avionului, cu care a sosit la Chişinău. A fost nevoie de discuţia lui Vladimir Voronin cu Vladimir Putin la 22 iunie 2007, pentru ca la 9 iulie 2007, Valeriu Pasat să fie „amnistiat” de justiţia moldovenească. Şi nu trebuia să fie mare profet ca să-ţi dai seama că prevederile Planului de Acţiuni UE-Republica Moldova urmau să rămână doar pe hârtie. Deoarece, implementarea lor ar fi însemnat că PCRM cu Voronin în frunte ar fi renunţat benevol la toate pârghiile de manipulare a societăţii în perspectiva alegerilor din 5 aprilie 2009. Bieţii Ambasadori din ţările membre UE chiar au lansat, la 17 iulie şi 25 noiembrie 2008, nişte Declaraţii, prin care şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu degradarea normelor democraţiei politice şi a statului de drept în Republica Moldova. Dar deja era târziu – pentru a se menţine la putere Vladimir Voronin a revenit la originile sale comuniste, neavând nevoie de orice cochetări cu UE. Pe când toate canalele TV au trecut sub tăcere poziţia distinşilor ambasadori, pentru ca cetăţeanul credul să fie convins în continuare că Vladimir Voronin ne duce de căpăstru direct în UE.

Cu mult înainte de 7 aprilie 2009 Vladimir Voronin a uzurpat noţiunea de patriotism. Societatea a fost divizată în patrioţi de sorginte stalinistă şi unionişti, duşmani ai statalităţii. Cu adevărat, o dată cu ruinarea URSS în faţa societăţii moldoveneşti a apărut dilema. Fie să aibă loc reunirea cu România, după modelul celei din 1918, fie să se meargă în direcţia edificării unui stat Republica Moldova. Cu reunirea totul e simplu – nici un partid cu asemenea lozinci nu a trecut pragul electoral din 1994 şi până-n prezent. Ceea ce însemna că am ales calea de statalitate a Republicii Moldova, care poate avea sorţi de izbândă numai prin trecerea de la „naţiunea socialistă moldovenească” de sorginte stalinistă la naţiunea civică moldovenească, bazată pe valori europene. Cu prima totul este clar – Stalin a conceput „naţiunea socialistă moldovenească” ca o adunătură de sclavi, patria cărora este URSS, lipsiţi de demnitate, memorie, cultură şi, principalul, profund contaminaţi de românofobie. Nici predecesorii lui Vladimir Voronin nu au manifestat multă înţelepciune în căutarea conştientă a consensului în societate privind parametrii de bază ale acestei naţiuni civice. Situaţia evolua mai mult haotic, dar fără a provoca mari animozităţi în societate. În schimb, Vladimir Voronin s-a pus pe cultivarea patriotismului moldovenesc. Sunt două caracteristici de bază ale acestui „patriotism”. Prima – să fii românofob. A doua – să te simţi fericit şi confortabil cu baioneta rusească, băgată în fund.

Vladimir Voronin nu este primul în acest sens. Pe malul stâng al Nistrului, adăugând şovinismul velikorus la acestea două componente ale moldovenismului comunist, Igor Smirnov „forjează” „naţiunea transnitriană”. Aşa că în acest sens Vladimir Voronin este un simplu ucenic al „omologului” său de la Tiraspol. Şi mai mult, la 16 mai 2001, venind la Tiraspol, Vladimir Voronin a semnat cinci documente cu cedări absolut aberante în faţa regimului de la Tiraspol. Unul din ele prevedea chiar recompensa Transnitriei din partea Republicii Moldova, pentru conflictul armat din 1992. Ceea ce însemna că Vladimir Voronin, ca şi Igor Smirnov, considera că Republica Moldova a comis un act de agresiune în 1992. Orice regim autoritar are nevoie de un duşman extern, şi este firesc că pentru acest rol Vladimir Voronin a desemnat România. Iar Vladimir Voronin ne cheamă să fim patrioţi ai regimului autoritar, instaurat de el. Se pare că anume acest soi de „patrioţi” a avut în vedere un oarecare Samuel Johnson, când, la 7 aprilie 1775, a declarat că „patriotismul este ultimul refugiu al ticăloşilor”.

Totuşi, ce s-a întâmplat la 7 aprilie? Cred că nu există un răspuns univoc.

Unele surse din Transnistria afirmă că, la solicitarea lui Vladmir Voronin, cu mult înainte de ziua alegerilor, situaţia în Republica Moldova a fost monitorizată de persoane din Transnistria şi de la Moscova. Unul dintre ei, probabil, s-a scăpat cu vorba , când a declarat: „O asemenea evoluţie a situaţiei era prognozată încă cu două luni înainte de alegeri, insă administraţia prezentă, pentru a se menţine definitiv la putere – şi alegerile le-au oferit o asemenea posibilitate – nu întreprind măsuri dure faţă de cei antrenaţi în pogromuri”.

Dar şi fără experţi (cu epoleţi) din Transnistria şi Moscova era evident că în societate s-a acumulat un potenţial protestatar. Rezultatul preliminar anunţat al scrutinului din 5 aprilie, suprapus cu declaraţiile arogante ale lui Vladimir Voronin au făcut ca un apel, lansat în seara zilei de 6 aprilie prin Internet şi SMS, să aducă în PMAN mii de tineri. În dimineaţa zilei de 7 aprilie personal am fost în PMAN şi am văzut cum vin mii de tineri, în lipsa vreo unui lider politic din opoziţie în piaţă, fără intenţii de a vandaliza clădirile Parlamentului şi a Preşedinţiei etc.

Ceea ce a urmat se încadrează în următoarele scenarii:

1. PCRM cu adevărat a comis o fraudă (de ce lumea nu-şi aduce a minte de diferenţa dintre rezultatele Exit-poll-ului şi rezultatul anunţat al alegerilor?).

Pentru a nu admite o anchetă obiectivă, a fost pus la cale scenariul de nimicire a opoziţiei prin vandalizarea clădirii Parlamentului şi a Preşedinţiei (TV publică, spre deosebire de Parlament şi Preşedinţie, a fost păzită cu pistoale-automate Kalaşnikov şi de lunetişti!) şi a fost organizat un Mega-Show propagandistic prin care poporului moldav i s-au demonstrat duşmanii interni (opoziţia), laolaltă cu cel extern (România). Preşedintele ţării, sfidând noţiunile de prezumţie de vinovăţie, imediat i-a desemnat pe aceşti „duşmani” ai statalităţii. Tot atât de prompt ca şi Anatolii Medvedev, când acela a decis că în Osetia de Sud a avut loc un „genocid”. Cu alte cuvinte, a fost pusă la cale „zacistka” (exterminarea – termenul utilizat de serviciile de forţă ruseşti) spaţiului politic şi instaurarea dictaturii unui singur partid, condus de Vladimir Voronin. După ce canalele TV au demonstrat omului de rând cum „democraţii” devastează clădirile Parlamentului şi a Preşidinţiei, după ce au răsunat acuzaţiile de „lovitură de stat”, PCRM poate să meargă fluierând la alegeri anticipate! Succesul zdrobitor este garantat! Mai ales că maşinăria propagandistică continuă să spele creierii celora care au mai rămas pe meleagurile mioritice.

2. Evenimentele din 7 aprilie au fost puse la cale de Rusia.

Cu adevărat, Rusia a câştigat cel mai mult din cele întâmplate. Evenimentele din 7 aprilie, îmbinate cu căutarea paranoică a duşmanilor în interior şi exterior într-un mod inevitabil vor duce la izolarea internaţională a Republicii Moldova, la transformarea ei într-un fel de Coree de Nord al Europei. Între timp peste Republica Moldova vine colapsul financiar. Conducerea Moldovei, pentru a salva aparenţa „stabilizeţului” cu disperare va căuta bani. Şi atunci va veni cu banul Kremlinul, dar şi cu condiţii. Ceva de tipul „Memorandumului Kozak” în redacţia 2009, cu transnistrizarea întregului teritoriu (despre termenul „ţară” putem uita), cu exodul masiv al ultimilor idioţi naivi care au crezut în statalitatea Republicii Moldova.

Şi mai este un scenariu, pornit de la complexul tipic al unui dictator, izolat şi manipulat de lingăii din anturaj de realităţile societăţii pe care el o guvernează. Timp de opt ani Vladimir Voronin percepea realitatea doar prin ei. Se poate de presupus că Vladmir Voronin a ajuns sincer să creadă, că tot poporul îi este profund recunoscător pentru roadele guvernării sale, şi se aştepta la o retragere fastuoasă din funcţia de Preşedinte, se vedea rămas în memoria poporului în calitate de un fel de Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.2!

Or, lingăii din anturaj nu l-au informat pe Vladimir Voronin despre faptul, că nu chiar toţi se simt fericiţi după opt ani de guvernare comunistă. Pe Site-ul Ministerului de Interne au apărut două liste de persoane „reţinute şi documentate administrativ” (129 de persoane), şi „reţinute şi arestate în legătură cu evenimentele din 6-8 aprilie” (86 de persoane). Clar este că aceste liste nu sunt întocmite cu meticulozitatea Ministerului Dezvoltării Tehnologiilor Informaţionale, care a pregătit listele electorale. Totodată, dacă, spre deosebire de Vladimir Voronin, ţinem cont de prezumţia nevinovăţiei, nu avem dreptul să considerăm că anume aceste persoane au vandalizat clădirea Parlamentului şi a Preşedinţiei. Oricum, dacă admitem că ei au participat la acţiunile paşnice de protest, atunci constatăm că din 129 de persoane din prima listă doar 28 (circa 22%), şi 34 (circa 40%) din cei 86 de pe a doua listă, au anunţat că au vre-o ocupaţie (student, liceist, angajat, pensionar). Ceea ce înseamnă că mai mult de o jumătate de aceşti tineri sunt şomeri! Prin urmare, apariţia a mai multor mii de tineri în piaţă putea să aibă şi o motivaţie socială – într-o ţară, unde „numai Olejka al nostru lucrează”, după opt de guvernare continuă a PCRM, tinerii îşi legau speranţele de schimbarea guvernării. Pe când rezultatul preliminar anunţat al scrutinului din 5 aprilie a pus cruce pe aşteptările lor, ceea ce s-a transformat în manifestaţie spontană de protest.

Evenimentele din 7 aprilie au demonstrat încă o dată, că piramida lingăilor nu poate funcţiona în interesul public. Degradează totul, inclusiv poliţia. Poliţia şi SIS ştiau foarte bine că vor avea loc manifestaţii de protest. PMAN şi teritoriul lângă Parlament şi Preşedinţiei erau pline de poliţişti în civil şi de angajaţii SIS-ului. Or, fără „indicaţii preţioase de sus” totul este paralizat, Preşedintele se afla la slujbă în Biserică şi poliţia, cu acţiunile ei neprofesioniste numai a agravat situaţia. Mai ales că acei copii flămânzi de la ţară, îmbrăcaţi în uniformă, cu casca-n cap, cu scuturi şi cu bâte deloc nu produceau impresia unor profesionişti. Şi atunci s-a declanşat furia lui Vladimir Voronin şi s-a decis realizarea scenariului „Reichstag – 1933”. Poliţia s-a retras, pompierii nu au intervenit şi a pornit în direct Mega-Show cu vandalizarea Parlamentului şi a Preşedinţiei. Poporului, care în campania electorală a fost îndobitocit cu scenarii apocaliptice în cazul când PCRM nu rămâne la putere, i s-a demonstrat „faţa adevărată” a „democraţilor”.

Toţi dictatorii o termină rău. Cineva s-a sinucis, cineva a fost spânzurat, Stalin a murit în singurătate în băltoaca propriului chişet. La noi deocamdată mor tinerii, ucişi de animalele servile ale regimului, în uniformă de poliţişti. Locul lui Valeriu Pasat în celulă va fi ocupat de Gabriel Stati. Cred că nu are mult până la închidere „PRO TV – Chişinău”. Cred că nu avem mult până la colapsul financiar al „miracolului” economic moldovenesc. Avem, ca şi pe timpurile lui Stalin, „cortina de fier” de-a lungul Prutului. Avem un „lider naţional” bolnav de xenofobie şi de paranoia căutării duşmanilor. Avem un popor care nu are nevoie de libertate, şi o majoritate care nu-şi dă seama că prin votul ei îngroapă viitorul propriilor copii şi nepoţi. Şi avem o generaţie de tineri care nu au nici un viitor în ţara aceasta. La mitingul de protest din 12 aprilie tinerii deja nu au venit. S-au speriat şi ei? S-au simţit trădaţi de liderii politici?

Felicitările mele, tovarăşe Stalin! Cauza ta dăinuieşte în Republica Moldova! Duhul lui Hitler se zvârcoleşte de invidie!

Oazu Nantoi este politolog. El a candidat pe lista Partidului Democrat în alegerile parlamentare din 5 aprilie. PD nu a depășit pragul electoral de 6%.

Acest articol a fost publicat marți, 14 aprilie 2009 la rubrica Republica Moldova.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.