Legatura dintre noi si cei de dincolo de Prut nu este doar una istorica sau de limba. Ceea ce ne uneste, de-a lungul sutelor de ani, este mult mai mult, este un amestec de esente usor de simtit sau gandit, dar greu de definit.
Jumatate din familia mea vine din Basarabia. Bunicul meu, medicul militar Dan Duda, nascut in anul 1894 langa Chisinau, impreuna cu surorile si fratele lui, Victoria, Ecaterina si Ioan, au fost simpli, dar buni romani.
Astazi Romania este o tara membra a Uniunii Europene, iar Republica Moldova, stat suveran pe harta Europei, se invecineaza cu Uniunea insasi. Apropierea Republicii Moldova de constructia europeana nu o face Romania, ci geografia.
O tara care aspira la statutul de membru al Uniunii Europene nu poate actiona cu violenta impotriva propriilor cetateni. Cetatenii, la randul lor, au dreptul de a se exprima democratic, prin vot. Actele lor de violenta pot stimula represalii nedorite.
Doua capitale de state europene nu pot avea decat relatii normale, circumscrise principiilor politice ale continentului. De aceea, derapajele politice si abaterea de la democratie nu pot fi trecute cu vederea.
Romania nu poate accepta provocari, mai ales atunci cand la granitele ei se petrec fapte pe care societatea romaneasca le dezaproba.
Ca de obicei, reactia timida a comunitatii internationale incurajeaza brutalitatea si agresivitatea. Nu este prima oara cand, aici, in Romania, ne simtim neintelesi sau ignorati. Solidaritatea intru principiile democratiei si libertatii trebuie sa functioneze pe fiecare centimetru patrat al hartii Uniunii Europene.
Ca roman care are radacini in acea parte de pamant european, sunt solidar cu cetatenii Republicii Moldova de astazi. Respectand suveranitatea tanarului stat independent, nu pot renunta la a respecta dreptul la democratie si libertate al cetatenilor moldoveni.
Problema reala pe care o are comunitatea internationala, astazi, nu este suveranitatea Republicii Moldova, ci libertatile individuale ale milioanelor de cetateni ai acestei tari, care se considera europeni. Comunitatea europeana a natiunilor are datoria sa vorbeasca in apararea acestor libertati. Natiunile care compun Uniunea Europeana nu trebuie sa fie niciodata reduse la tacere de argumente irelevante si presupus \”istorice\” din partea unor politicieni care nu respecta nici istoria, nici aspiratiile propriilor lor cetateni.