Spre sfîrşitul săptămînii trecute, Principele Radu şi-a anunţat candidatura la alegerile pentru preşedinţia României. A fost, de altfel, primul candidat care şi-a lansat cum nu se poate mai oficial angajarea în această bătălie electorală, într-o conferinţă de presă special dedicată acestui scop. Reacţia partidelor a fost diversă – PDL a ironizat-o prin dl. Valeriu Stoica, fosta eminenţă cenuşie penelistă, acum mai mult cenuşie decît eminenţă în partidul prezidenţial; PNL nu a făcut valuri mari, pentru că deja se vorbise acum o bucată de vreme despre această candidatură, însă acum pare să-şi fi găsit un candidat, cam subţire, dar propriu; în fine, dinspre PSD au venit, mai degrabă semne de simpatie, ceea ce trebuie să-i fi provocat anumite frisoane d-lui Mircea Geoană. De altfel, dinspre tabăra pedelist-prezidenţială, cu tot cu jurnaliştii şi comentatorii acreditaţi pe lîngă aceasta, sîntem alimentaţi cu tot felul de zvonuri privind nu ştiu ce complot PNL-PSD, cu inevitabilul domn Dinu Patriciu la timonă, ca să rămîn în spiritul zodiei marinarului în care trăim!
Însă reacţia partidelor politice majore, fiecare cu candidaţi proprii gata să se instaleze în block-starturi, intră în logica normalului luptei politice. Mai puţin jocul de cuvinte nefericit al d-lui Stoica nu s-a petrecut nimic care să depăşească cadrele minime ale civilităţii. Reacţia unei bune părţi din presă şi a multor comentatori „indepedenţi cu voie de la Cotroceni” a fost însă cu totul dezamăgitoare, de un grobianism nefericit, care tinde însă să se transfere cu arme şi bagaje din paginile tabloidelor şi de pe ecranelor de acelaşi gen în cele ce mai au au încă, nu-mi dau seama de ce!, pretenţii de presă quality. O dezlănţuire de mîrlănie incalificabilă, mergînd de la „interpretarea” diverselor evenimente din viaţa Principelului Radu pînă la felurite şi slabe glumiţe legate de numele său de origine, de cel actual şi de ambele deodată, a umplut paginile ziarelor şi a erupt din difuzoarele televizoarelor şi radiourilor. I s-au reproşat proaspătului candidat de la gestul însuşi al depunerii candidaturii pînă la calitatea discursului, de parcă ceilalţi candidaţi potenţiali ar fi maeştri ai retoricii clasice ori s-ar bucura de drepturi constituţionale suplimentare! E chiar comic să vezi cum comentatori care denunţă „mitocănia de Dorobanţi” îi împrumută atît de talentat acesteia limbajul, retorica si procedeelor! Şi mai este ceva ce nu înţeleg – dacă Principele Radu este chiar atît de lipsit de şanse în tentativa sa prezidenţială, ce anume motivează dezlănţuirea furibundă de atacuri imunde împotriva sa?!
De bună seamă, nu este un lucru simplu să fii membru al Casei Regale, prinţ consort, dar prinţ prin alianţă, al moştenitoarei legale a tronului şi să candidezi la jilţul republican. Regele Mihai a respins o asemenea ofertă, făcută de dl. Radu Câmpeanu, în 1996, şi n-a fost foarte încîntat nici de gîndul de acum al Principelui. Şi-a dat greu acordul, dar n-a participat la ceremonia de lansare, preferînd să se deplaseze în Elveţia. Însă, usor sau greu, acest acord a fost obţinut. Unii socotesc că, prin această candidatură, Casa Regală a României ar fi recunoaşte caracterul republican al statului. Interpretarea este parţial adevărată – pe de o parte, pentru că Familia Regală a afirmat constant că respectă Constituţia în funcţiune a statului român, deci recunoaşterea a fost deja făcută, pe de alta, pentru că acceptarea de către Regele Simeon al Bulgariei a poziţiei de premier nu a condus obligatoriu la o asemenea recunoaştere. În fine, pentru că Principele Radu nu se află în postura de moştenitor al tronului.
Are însă Prinţul şanse reale în această bătălie? În calitate de candidat indepedent, desigur că şansele sînt mai degrabă simbolice, de oricît sprijin s-ar bucura din partea strategilor de campanie ai lui Barack Obama. Cel din urmă nu avea doar o charismă personală neobişnuită şi o strălucită echipă de campanie, ci şi unul din cele două mari partide americane în spate. Candidatura Prinţului va da o pată de culoare unei campanii care, prin opozanţii probabili ai d-lui Băsescu, se anunţa deja fără istorie. Plus că aceasta poate introduce în campania electorală o notă de civilitate cu totul neobişnuită vieţii publice româneşti, fie că ne referim la dimensiunea politică, fie la cea jurnalistică. Desigur, lucrurile ar putea sta cu totul altfel dacă PNL şi PSD şi-ar retrage proprii candidaţi şi şi-ar anunţa sprijinul pentru candidatura princiară. Dar nu cred că bravele noastre partide sînt în stare să ducă spiritul de sacrificiu pînă într-acolo!
Cu cat va fi mai complexa scena politica romaneasca, cu atat mai bine va fi pentru tara. Numai ca eu am si asteptari de la dansul!
De exemplu Printul Charles a luat atitudine cand a fost vorba de mutilarea Londrei prin constructii care incalca traditia engleza. In Romania, ma astept sa vad reactii puternice contra intentiei de distrugere a lacului si parcului istoric Cismigiu, un element istoric de mare frumusete al capitalei.
Sa nu uitam ca in Cismigiu exista una din iesirile la suprafata ale drumurilor subterane ale Bucurestiului, care ii incanta atat de mult pe arheologii straini! Putini romani stiu acest lucru!
Ma astept de la Printul Duda sa porneasca o campanie de salvare a acestui parc! mai ales ca spatiile goale din Bucuresti, dintre Palatul Parlamentului si Chirigiu, arata mizerabil!
Este destul spatiu liber si sunt destule terenuri virane, care azi sunt folosite cel mult de caini, pentru imperechere! De ce sa se distruga tocmai Bucurestiul vechi? Are cineva o agenda?
Nu distrugeti Istoria Romaniei, va rog!
La fel: schimbarea garzii la Palatele Engleze aduce o masa mare de turisti gura-casca, din care Coroana Britanica scoate bani pentru Anglia.
De ce oare sa nu organizeze Printul Duda acelasi lucru si in Romania? Ca doar noi ne pricepem la organizarea circurilor (politice sau nu)!
Anton,
Nu știu dacă realizezi, dar Prințul Charles are un titlu oficial – Prinț moștenitor – într-o țară care este monarhie.
Principele Radu nu are un titlu oficial din punctul de vedere al statului român, care este o republică.
El are deocamdată statutul de aspirant la candidatura la președinția României (trebuie îndeplinite anumite proceduri pentru validarea acestei candidaturi).
Salvarea Parcului Cișmigiu este o cauză extrem de merituoasă, dar mă îndoiesc că cineva poate candida cu succes la președinția României făcând din aceasta un punct principal al platformei sale.
Asa este! Insa eu sper ca vor exista cat mai multe voci care sa opreasca nebunia celor care si-au ales ca tzel distrugerea istoriei Bucurestiului!
Si cred intr-adevar ca o atitudine proactiva din partea printzului in apararea valorilor trecutului nu poate decat sa il ajute chiar si in alegeri! Daca partidele mari nu o fac, trebuie sa gasim pe cineva sa-si asume lupta!
Sint mai degraba de acord cu Petru. Pe de alta parte, cum o campanie pentru prezidentiale se desfosara in toata tara, ea poate cuprinde, in diversele sale locuri, si dimensiuni specifice – eventual cuprinse intr-o tema cadru, cum ar fi protejarea patrimoniului, istoric, cultural si natural.
Dl Antonesei: eu pornesc de la premiza ca monarhismul nu are nici un viitor in Romania, cum a observat si dl Petru Clej intr-un articol. Si nu numai din cauza lipsei totale de patriotism a lui Carol al doilea. Singurul rol pe care l-ar mai putea avea este cel de a adresa anumite probleme si de a spune pe lume lucrurilor.
Sigur ca ati putea spune ca nu e vorba aici de monarhism, ci de alegeri democratice si de reprezentare. Tocmai in aceasta directie domnul Duda nu are nici o sansa acum, pentru ca dansul nu este cunoscut deloc de populatie. Nimeni nu stie cum gandeste dansul; ba mai mult, cum stiti, se fac destule bancuri legate de pozitia dlui. S-a mai spus ca „nimeni nu este profet in tara lui”. Ori dansul este chiar „in tara lui”.
Pentru a se face cumva cunoscut, exprimarea publica a parerilor d-sale ar fi binevenita.
Deci nu ma gandesc la o „victorie in alegeri” a domnului Duda, pe care o vad imposibila acum (dansul poate incerca oricand sa ma contrazica , prin fapte), ci la posibilitatea d-lui de a influentz in bine cursul lucrurilor in Romania, fara a exercita alte prerogative decat cele de pura reprezentare, chiar si in viata politica.
Nu as fi deloc suparat in cazul cand voi fi contrazis de realitate. Dar sincer sa fiu, nu vad cum.
Pai, nici nu cred ca am spus eu ca are vreo sansa fara sprijinul a macar unul din cele trei partide mari! Iar daca ar fi doua, sansele ar fi chiar destul de consistente! Daca ar fi un cistig? Cred ca doua – un plus de civilitate in viata publica si un sistem de relatii in lume pe care nu l-au avut cei trei presedinti post-decembristi. Dl. Radu Duda a intrat perfect in rolul sau princiar, ceea e ma face sa cred ca ar putea juca la fel de bine un rol mai usor din multe puncte de vedere, cel de presedinte. In fond, toate functiile publice sint in oarece masura functii de representare si de reprezentatie, iar talentul actoricesc nu este unul de lepadat!