ACUM.TV

Zoltán Blum in sinagoga pustie din Gherla

Câteva repere istorice

Gherla este singurul oraş din România construit în întregime în stil baroc, după un plan prestabilit. În preajma anului 1700 armenii aşezaţi în Transilvania, cu învoire de la principele Mihály Apafi, au început să-şi construiască un oraş pe terenul achiziţionat de primul guvernator al Bisericii Armeano-Catolice. Au adus meşteri italieni, care au clădit case în stil baroc, împodobite cu motive armeneşti. Astfel a luat fiinţă oraşul liber regal, cunoscut sub numele de Armenopolis.
Primii evrei s-au stabilit la Gherla în anul 1830 şi comunitatea lor a sporit an de an. Curând aveau un o baie rituală, un cimitir şi mai multe ieşive. În 1860 şi-au ridicat sinagoga. În perioada interbelică, la Gherla, trăiau circa 800 de evrei, în majoritate meseriaşi şi comercianţi. În primăvara anului 1944 evreii gherleni şi din împrejurimi au fost adunaţi în ghetoul local de la fabrica de cărămizi, duşi în ghetoul din Cluj şi deportaţi la Auschwitz. Majoritatea covârşitoare a evreilor gherleni a pierit în lagărele de exterminare. Cu timpul supravieţuitorii traumatizaţi de pierderea celor dragi şi spoliaţi de bunuri, aveau să părăsească oraşul, pentru a-şi reface viaţa în noul stat evreu sau în alte părţi ale lumii. Au lăsat în urmă un cimitir şi o sinagogă. Astăzi ambele se află în custodia lui Zoltán Blum. Am stat de vorbă cu el în săptămâna dinaintea sărbătorii de Pesah 5769 şi astfel s-a conturat povestea „ultimului evreu din Gherla”.

Feciorul evreu din Fizeşu Gherlii

Zoltán Blum s-a născut în 1927, la Fizeşu Gherlii, o comună din împrejurimi unde locuiau vreo opt-nouă familii evreieşti. Erau negustori mărunţi, cârciumari, cărăuşi şi meseriaşi, care câştigau doar cât să-şi întreţină familiile numeroase. Familia Blum respecta Şabatul şi în ajunul sărbătorilor mari se ducea la baia rituală din Gherla. La sinagogă veneau mai rar pentru că aveau în sat o casă de rugăciuni, unde păstrau sulul sfânt şi bărbaţii se adunau să se roage. Zoltán Blum îşi aminteşte de mama lui, o femeie cuvioasă şi harnică, vestită în tot satul pentru cozonacii pe care-i împletea şi pentru priceperea de a extrage boabele blocate în traheea gâştelor îndopate

Adesea o chemau ţărancele să le salveze gâştele şi mama, pe care o considerau o doamnă, nu se sfiia să se pună pe jos în ograda unei ţărance creştine şi să scoată cu degetul grăuntele înţepenit în gâtul orătăniei. În serile de iarnă la noi în casă se făcea clacă, femeile scărmănau pene şi cântau în idiş.

După terminarea claselor primare, Zoltán Blum s-a dus să ucenicească la un măcelar, dar n-a mai apucat să înveţe meserie pentru că a început războiul.

Avea 16 ani când l-au deportat la Auschwitz

Bărbaţii evrei au fost duşi la detaşamentele de muncă din armata maghiară. Zoltán şi fratele său îşi câştigau pâine din cărăuşie. Mânau căruţa şi în ziua când jandarmii maghiari i-au adunat pe evreii din Fizeş.

În fiecare sat erau câteva familii de evrei şi pe toţi i-au adunat cu căruţele şi i-au adus aici în ghetou, unde erau strânşi şi cei opt sute de evrei din Gherla. Eu eram cu mama, tata, doi fraţi şi o soră. Am stat în ghetoul din Gherla, în jur de două săptămâni, după care ne-au dus la ghetoul de la Cluj şi de acolo ne-au îmbarcat pentru Auschwitz.
Ne-au pus în vagoane închise, cu geamurile bătute în scânduri.

La Auschwitz Zoltán Blum a fost despărţit de părinţii şi de sora lui, fiind trimis împreună cu fratele său, la muncă. Pe braţ i s-a tatuat numărul A10919. A trecut prin mai multe lagăre. Pe fratele său l-a pierdut la Mauthausen. Zoltán Blum avea să fie eliberat de americani, într-o pădure unde deţinuţii bolnavi şi slăbiţi fuseseră abandonaţi de naziştii încercuiţi de aliaţi.

Spuneau că o să ne lichideze, că nu mai aveau ce face cu noi… Eram plini cu păduchi, cu tifos.. Pe cei care nu puteau merge îi împuşcau. În jurul nostru era plin de morţi… Aşa eram de slăbit că luam scoarţa copacului şi o sugeam. Acolo ne-au găsit americanii. Asta era în mai, în 1945. Când am scăpat aveam 21 de kilograme…

În vara lui 1945 Zoltán Blum a revenit la Fizeşu Gherlii unde şi-a găsit casa devastată. Părinţii, fraţii şi sora pieriseră în lagăr, nu rămăsese despre ei nici măcar o fotografie.

În casa noastră era o masă cu tăblia rotitoare, acolo ţineam fotografiile de familie. Când am venit acasă nu am mai găsit nimic. Era o ură între oameni…Nimeni nu s-a gândit să pună un paznic… Vecinii mi-au povestit că au scos toate lucrurile în grădină Cele bune le-au împărţit între ei şi la restul le-a dat foc… Au ars şi actele şi fotografiile.

Peste ani de zile avea să primească din Israel o carte despre evreii din Gherla, scrisă în limba maghiară, care conţine şi câteva fotografii ale familiei sale, salvate prin cine ştie ce miracol şi ajunse în Ţara Sfântă. Le arată cu degetele tremurând.

Tata Mauriţiu Blum, mama Berta Blum, sora mea Margareta Blum şi fraţii mei Ernest şi Eugen Blum.

Păstrătorul memoriei evreilor

După război, pentru o vreme, Zoltán Blum a continuat să fie căruţaş în Fizeşu Gherlii, unde şi-a întemeiat o familie. Apoi, odată cu răspândirea camioanelor şi automobilelor, cărăuşia n-a mai fost rentabilă, iar Zoltán Blum şi-a vândut casa şi animalele şi s-a mutat în oraş. Timp de câteva decenii a lucrat ca maistru măcelar la carmangeria din Gherla. Fiica lui a absolvit facultatea de cibernetică şi trăieşte la Oradea; are şi un nepot care a terminat facultatea. Zoltán Blum locuieşte într-o căsuţă din apropierea centrului orăşelului unde este cunoscut şi respectat. La 81 de ani încă se ţine bine. Prima oară l-am întâlnit anul trecut cu prilejul unui seminar destinat profesorilor care predau istoria Holocaustului. În faţa cursanţilor adunaţi în sinagoga pustie şi părăginită, Zoltán Blum a povestit despre cele îndurate în lagărele naziste.

A fost o ruşine a omenirii… Să omori oameni, femei, copii care nu ţi-au făcut nimic, în afară să-ţi dea bună ziua…Sunt un om simplu, nu am prea multă carte, dar sper că dacă tinerii află despre tragedia de atunci, ea nu se va mai repeta niciodată.

De curând am revenit la Gherla pentru a căuta urmele evreilor de aici. Zoltán Blum ne-a deschis uşa scorojită a sinagogii şi am pătruns în interiorul deprimant al unuia dintre cele mai vechi lăcaşuri evreieşti de cult, din Transilvania.

Ţin minte sinagoga de pe vremuri, plină de lume. Femeile stăteau sus la galerie. Bărbaţii şedeau în bănci. Aici se citea Tora…În sinagoga asta nu s-a mai oficiat serviciul divin de mai bine de douăzeci de ani. Nu mai era minian. Acum tavanul e stricat şi plouă înăuntru…

Zoltán Blum priveşte cu tristeţe pereţii coşcoviţi, tavanul găurit, galeria de lemn cu baluştri desperecheaţi, mobilierul stricat. Chivotul Torei este gol. Sulurile sfinte au fost trimise în Israel… Pe pereţii din anticameră sunt amplasate două liste înrămate pe care sunt înscrise, cu litere ebraice, numele celor pieriţi în lagărele naziste. Pe o măsuţă se află câteva chipe vechi. Pe nişte rafturi sunt aşezate cărţi de rugăciune ferfeniţite.

Tare bine ar fi să se găsească o soluţie pentru salvarea sinagogii. Să rămână o urmă a evreilor care au trăit în Gherla…

L-am însoţit pe Zoltán Blum la cimitirul evreiesc de pe colină. Printre şirurile de morminte seculare de piatră coplită, purtând inscripţii în limba ebraică şi simboluri iudaice, se zăreşte în vale oraşul, astăzi populat de români, maghiari, romi, câţiva armeni şi un singur evreu. Dincolo de acoperişuri se distinge frontispiciul sinagogii care se degradează pe zi ce trece, aşteptându-şi salvarea şi, odată cu ea, păstrarea peste timp a memoriei evreilor din Gherla.

Acest articol a fost publicat duminică, 19 aprilie 2009 la rubrica Marturii.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.