Un spectacol de neuitat a avut loc în faţa Tribunalului Bucureşti, unde se judeca recursul la cererea de reţinere a lui Gigi Becali.
Profitând de vremea frumoasă de primăvară, au venit să strige democratic pe peluză şi să ia o gură de soare, ca în anii buni de după Revoluţie, nu doar previzibilele familii de romi din Ştefăneşti, pe care le ştim de la alegerile locale din 2008, când iobagii de pe domeniile latifundiarului se încăierau cu cei cumpăraţi de organizaţia PSD Ilfov (între timp căzută la datorie în războiul civil cu aripa Vanghelie).
Nu, a fost lume mult mai multă şi colorată: călugăriţe cu duhovnicul în frunte, într-un gen de mobilizare nervoasă care amintea de scandalul paşapoartelor diavoleşti 666 sau de cazul „Tanacu”; cetăţeni sărmani din sate inundate pe unde a făcut Becali filantropie, suiţi în autocare şi aduşi în mod spontan la Bucureşti; sportivi-mândria ţării, probabil colegi de disciplină olimpică cu dl Smărăndescu şi ceilalţi trei oameni de casă, reţinuţi şi ei în arest şi pe nedrept ignoraţi de opinia publică în favoarea mult mai celebrului lor patron; galeria Steaua, dar nu aia rea, care e contra patronului, ci aia bună, care stă la tribunele 1 şi 2; avocăţaşi veniţi să se bage singuri în seamă şi să pupe în fund fără să le-o ceară nimeni, doar-doar i-o angaja şi pe ei vreun mogul cu probleme când o avea nevoie; domni în costum ponosit şi purtând ecusoane naive, auto-confecţionate, ce încearcă să intre în cadru când se filmează ceva, Don Quijoţi ai vreunei cauze obscure de care ştiu doar vecinii lor din scara blocului (o specie foarte numeroasă în anii ‘90 şi care între timp credeam că dispăruse); poliţie care dirijează circulaţia şi se ceartă cu motocicliştii; jandarmi care, din fericire, nu fac nimica; în fine, popor gură-cască, târgoveţi, oşteni.
A, şi televiziunile desigur, dacă e vorba de gură cască, ele ilustrând perfect această ocupaţie ajunsă hobby naţional. Ca de obicei, legiuni de comentatori s-au repezit să-şi dea cu presupusul şi să emită scenarii abracadabrante legate de criza „Becali”. Cei mai tari au fost ăia sportivi, pentru care are aerul că justiţia trebuie să se oprească la porţile stadionului, sportul fiind aşa o chestie strategică în România încât făcătorii de bine în acest domeniu trebuie cumva trataţi cu altă măsură, mai îngăduitoare: reţinerea în arest a unui şef de fotbalişti nu se poate face, că se stresează bieţii jucători care mâine au etapă.
Cât priveşte partidele politice, PNL şi PSD ar putea trimite un cartonaş gata scris să-l rezeme de paharul cu apă la talk-show-uri, în loc de puzderia de reprezentanţi cu viu grai, că oricum spun toţi acelaşi lucru agreat în prealabil: de ce să-l reţină procurorii pe Becali „chiar acuma”, când aveam deja pe agendă cazul „Popoviciu – Agronomie” (tot ei aburindu-l oricum şi pe acela cât a fost cap de afiş, străduindu- se din răsputeri să evite fondul problemei, adică marea ţeapă cu terenul din Băneasa, şi să mute totul spre familia lui Băsescu; iar familia în chestiune i-a ajutat din plin s-o facă, ce e drept); nu cumva este o maşinaţiune aici?
Dacă-i aşa, ar fi bine ca domnii Geoană şi Antonescu să tipărească un calendar bisericesc 2009 cu posturile judecătoreşti şi de anchetă, adică perioadele în care nimeni nu poate fi săltat de procurori, că se tulbură poporenii de la preocupări mai înalte. Spre exemplu, să se spună clar: în următoarele două luni nu mişcă nimeni pe dosare, că avem campanie de alegeri europene; nici în toamnă, că avem prezidenţiale; şi nici în zilele de vineri, că se supără fostul premier Năstase, care ne spunea odată că nu crede în anchetele declanşate vinerea.
În tot acest iarmaroc sentimental cu pancarte şi antene parabolice, s-a pierdut complet esenţa problemei: Gigi Becali nu este încă judecat pe fond, deci ieri nu urma să aflăm nici dacă e vinovat, nici dacă nu e. Ci doar dacă, rămas în libertate pe parcursul cercetărilor, împreună cu cei patru curteni ai săi, el reprezintă un pericol pentru societate şi pentru modul cum se derulează ancheta mai departe. Văzând pe viu cam ce fel de mobilizare de marginalizaţi gen Maglavit pot orchestra apropiaţii săi, şi ce ameninţări directe la adresa magistraţilor proferează bărbaţii liberi ai clanului Becali, cred că răspunsul vine cumva de la sine.