Geoff Hoon – primul din stânga – e acuzat de căpătuială pe cheltuiala contribuabiluluiO nouă săptămână – un nou scandal implicând un politician de frunte din Marea Britanie, ministrul transporturilor, Geoff Hoon. Este vorba de alocaţia pe care a primit-o pentru locuinţa din circumscripţia electorală pe care o reprezintă deşi locuieşte gratuit într-un apartament de serviciu din Londra, unde are de altfel şi un apartament propriu pe care l-a închiriat…. Ministrul Afacerilor Interne, dna Jacqui Smith, este cercetată de o Comisie Parlamentară în legătură cu decizia ei de a pretinde alocaţii în valoare de peste 116.000 de lire sterline pentru locuinţa familială din circumscripţia sa, Redditch, afirmând că principala ei reşedinţă, este casa surorii sale din Londra, unde stă cu chirie într-o cameră.(Recent, ea a rambursat 10 lire sterline ăncasate “din greşeală” pentru închirierea a două filme cu teme “adulte” vizionate de soţul ei…. Ministrul muncii Tony Mc Naulty este investigat de aceeaşi Comisie Parlamentară perntru alocaţia de aproape 14.000 de lire sterline pe care a primit-o annual în ultimii 8 ani pentru o locuinţă din circumpscripţia sa, Harrow East, unde locuiesc părinţii săi. Şi mulţi alţi deputaţi care încasează alocaţii similare pentru a doua locuinţă deşi casa lor – proprietate personală, este în unele cazuri mai aproape de Parlament. Toţi afirmă că nu au încălcat regulamentul şi este foarte posibil să fie adevărat. Dar lăsând la o parte faptul că acest regulament a fost conceput şi aprobat chiar de ei, populaţia consideră că au încălcat spiritual legii dacă nu şi litera ei.
Salariul unui deputat britanic este de 63,291 lire sterline annual şi o schemă foarte generoasă de pensii. În plus, primesc diverse alocaţii pentru cheltuielile de birou, până la 24.000 de lire sterline pe an pentru a doua locuinţă (în provincie dacă circumpscripţia lor electorală se află acolo sau la Londra dacă ei sunt din provinice), sume nelimitate pentru cheltuielile de călătorie între cele două locuinţe, sume de până la 22.000 de lire sterline annual pentru “cheltuieli neprevăzute” cum ar fi cazare la hotel, echipament de birou, etc, plus sume de până la 100.000 de lire sterline annual pentru personalul pe care îl angajează. (Mulţi deputaţi îşi angajează soţia, soţul sau alţi membri ai familiei ca secretară, cercetător, etc), alocaţie de comunicaţii, de mutare, etc, etc. Pe anul 2007 de exemplu, fiecare deputat britanic a primit în medie alocaţii în valoare de 136.000 de lire sterline. Nu e rău să lupţi pentru binele poporului, nu-i aşa?
Populaţia este atât de scandalizată de această situaţie, încât întregul sistem de alocaţii este acum subiectul unei anchete parlamentare iar liderul partidului din opoziţie, David Cameron a propus sancţionarea aspră a deputaţilor care abuzează de sistem.
Cum s-a ajuns la situaţia actuală? Scena politică din Marea Britanie a avut (şi poate mai are încă) reputaţia de a fi cea mai puţin coruptă din lume. Şi se poate vedea imediat acest lucru dacă facem comparaţia cu scandalurile din alte ţări: Franţa, (acuzaţiile împotriva lui Mitterrand, Chirac), Italia, (Berlusconi) SUA, (acum câţiva ani Clinton, în present fostul guvernator al statului Illinois Rod Blagojevich inculpat sub acuzaţia că a încercat să “vândă” mandatul de senator lăsat vacant prin alegerea lui Barack Obama în funcţia de preşedinte), Israel, (Ariel Sharon, Avigdor Lieberman,) numeroase ţări africane (unde conturile bancare ale liderilor africani deschise în paradisuri fiscale ca Monaco, Elveţia, Lichtenstein însumează aproape totalul ajutorului de dezvoltare acordat ţărilor lor de către occident) şi multe altele. De România, Bulgaria, Rusia, etc nu mai vorbim, situaţia fiind bine cunoscută.
Ce se întâmplă? Atrage în ultima vreme politica numai oameni corupţi sau are capacitatea de a-i corupe după un timp şi pe politicienii cei mai cinstiţi? Sau a fost aşa dintotdeauna? Nu ştiu. Un lucru este însă cât se poate de clar: dacă odinioară se dovedea că un politician britanic a minţit, a comis o infracţiune, adulter, sau orice alt act reprobabil, era un om terminat. Astăzi moralitatea, în special cea politică, este de o elasticitate extraordinară, egalată numai de neruşinarea cu care unii aplică dictonul “câinii latră caravana trece”. Nimeni nu-şi mai cere scuze, nimeni nu mai demisionează. Aici mocneşte însă un pericol imens pentru democraţie. Electoratul este deja scârbit de incapacitatea sau lipsa de voinţă a liderilor politici de a struni excesele sistemul financiar care au dus la actuala criză economică internaţională. Dacă alegătorii ajung şi la concluzia că aleşii lor sunt puşi în primul rând pe căpătuială, numărul celor care se prezintă la urne (şi aşa foarte redus) va scădea dramatic. Mulţi cetăţeni îşi pun deja întrebarea cetăţeanului turmentat al lui Caragiale, “eu cu cine votez?”