caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Repere carteziene



 

Studenţi din Budapesta pregătesc lansarea unui satelit

de (1-4-2009)

Matematicianul maghiar Charles Simonyi, în vârstă de 63 ani,- unul dintre cercetătorii apreciaţi ai companiei Microsoft – care ajungând miliardar, şi plătind nu mai puţin de 60 milioane dolari, momentan se află pentru a doua oară în spaţiul cosmic. Zburând cu cu nava spaţială deasupra Ungariei, a folosit ocazia să testeze staţia de recepţie realizată la Universitatea Tehnică din Budapesta, care urmează să recepţioneze semnalele ce vor transmise din spaţiu de primul satelit al Ungariei, pregătit pentru lansare – probabil din India – în cursul anului 2010.

Satelitul MASAT-1 va avea forma unui cub, având dimensiea 10x10x10 cm. şi o greutate de 1 kg. Deci face parte din categoria picosateliţilor. Laboratoarele din Ungaria au confecţionat în anii precedenţi multe elemente şi aparate destinate cercetărlor cosmice, dar satelitul MASAT-1 a fost conceput şi este confecţionat în întregime în Ungaria.

Aflăm din articolul apărut în cotidianul Népszabadság, că Istoria satelitului ungar a început acum trei ani, când la o universitate din SUA cineva a lansat ideea, că ar trebui construită cu aportul studenţilor, un satelit mai simplu. De atunci s-au lansat în spaţiu câteva zeci de sateliţi şi aşteaptă să-i vină rândul încă 40-45. Profesorul András Gschwindt, îndrumătprul programului, apreciază că satelitul va fi gata încă în acest an, iar în anul viitor va lansat pe o orbită cu o înălţime de 600-800 km. deasupra Pământului.

Picosatelitul ungar confecţionată din 30 milioane de forinţi (lansarea va mai costa încă 20 milioane, în total 50 milioane, adică 162000 de euro),va avea o aparatură simplă, practic la îndemâna oricărui laborator universitar. Alimentarea sa cu energie va fi asigurată de celule solare. Satelitul va transmite în continuu semnale despre poziţia sa. Profesorul Gschwindt consideră că este o sarcină de cinste pentru cei 15-20 studenţi să lucreze la acest satelit şi astfel să fie formată noua generaţie de cercetători.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Oferte de masterate si MBA in Italia

In cadrul sectiunii Studii in Europa a portalului www.postuniversitar.ro sunt prezentate sute de universitati si scoli de afaceri din Italia...

Închide
18.118.1.136