Lucian Merişca –master în studii europene şi medic ca formaţie, este scriitor, ziarist, realizator de emisiuni la Radiodifuziunea Română Iaşi.
II. WHO’S THE WINNER? GLOBALIZARE, DREPTURILE OMULUI, CRIZA. TOATE MOLIMELE VIN DINSPRE VEST.
DREPTURILE UNIVERSALE ALE OMULUI ŞI „DREPTURILE OMULUI ÎN LUMEA ISLAMICĂ”. O ALTĂ PERSPECTIVĂ?
Sayyid Abul Ala Maududi, jurnalist, teolog şi gânditor politic din Pakistan, afirmă:
„Când vorbim despre drepturile omului în Islam, înţelegem că aceste drepturi au fost acordate de către Allah (Dumnezeu); ele nu au fost acordate de nici un fel de rege sau de nici un fel de adunare legislativă. Drepturile acordate de regi sau de parlamente pot fi retrase în acelaşi fel în care au fost conferite. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu drepturile acceptate şi recunoscute de către dictatori. Ei pot să-ţi ofere şi să-ţi retragă drepturile când vor ei. Oamenii politici pot încălca deschis drepturile omului aşa cum vor ei. Dar atât timp cât în Islam drepturile au fost conferite de Dumnezeu, nici o adunare legislativă din lume şi nici un guvern de pe pământ nu are dreptul sau autoritatea să aducă orice amendament sau schimbare în drepturile conferite de divinitate. Nimeni nu are dreptul să le abroge sau să le retragă. Nu este vorba de drepturile omului care sunt conferite pe hârtie de dragul spectacolului politic şi negate în viaţa reală atunci când spectacolul s-a terminat.” [15]
Şi iată acum felul în care gânditorii musulmani văd abordarea occidentală a drepturilor omului:
Oamenii din vest proclamă zgomotos că Magna Carta a Marii Britanii stă la baza conceperii drepturilor omului; dar chiar şi Magna Carta a apărut la şase sute de ani după zorii Islamului. Suntem siguri că oamenii din vest nu aveau nici o idee despre drepturile omului şi drepturile civice înainte de secolul al şaptesprezecelea. Noţiuni mai clare în acest domeniu au apărut la sfârşitul secolului al optsprezecelea în proclamaţiile şi constituţiile din America şi din Franţa. Dar nimeni nu-i atât de orb încât să nu observe că drepturile date pe hârtie nu sunt cele de care beneficiază oamenii de rând în viaţa de zi cu zi. La mijlocul secolului douăzeci, Naţiunile Unite, care ar putea fi mai bine botezate drept Naţiunile Dezbinate, au fabricat o declaraţie universală a drepturilor omului, nucleul fiind definirea genocidului şi a regulilor prin care acesta poate fi demonstrat. Dar toate aceste declaraţii sunt doar o expresie a unei speranţe pioase. Nu exista sancţiuni în spatele lor şi nici forţe fizice sau morale care să le consolideze. In ciuda răsunatoarelor şi ambiţioaselor rezoluţii ale ONU, drepturile omului au fost încălcate şi pervertite în diferite locuri ale lumii, iar organizaţia mondială a fost doar un spectator neajutorat. ONU nu este capabil, prin Declaraţia universală a drepturilor omului, să exercite un control efectiv în cazul încălcării drepturilor omului. Chiar şi hulita crimă de genocid a supravieţuit, în ciuda proclamatiilor organizaţiei mondiale cu sediul la New York. Într-o tara care se învecinează cu Pakistanul, genocidul musulmanilor are loc neîntrerupt de zeci de ani, dar ONU nu are puterea de a lua nici un fel de măsuri împotriva Indiei (aluzie la Kashmir-ul indian).
Aşadar, din punctul de vedere islamic, carta, proclamaţiile şi rezoluţiile ONU nu pot fi comparate cu drepturile hotărâte de către Dumnezeu. Aceasta din cauză că primele nu sunt aplicabile oricui, în timp ce ultimele se aplică oricărui suflet, oricărui credincios. Drepturile omului sunt parte din credinţa islamică – susţine Maududi, iar pentru cei care nu le-ar respecta sau le-ar schimba, Coranul afirmă clar: „Cei care nu judecă prin ceea ce Dumnezeu ne-a trimis sunt necredincioşi.” [16]. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că, dacă autorităţile trecătoare consideră propriile lor cuvinte şi decizii ca fiind adevărate şi cele date de către Dumnezeu greşite, acei oameni sunt necredincioşi. Drepturile scrise de către Dumnezeu sunt permanente şi eterne. Ele nu au nevoie de semnatura nici unui politician pentru a-şi dovedi valabilitatea în viaţa fiecărui om.
Orice om, dintr-o ţară sau din alta, fie că trăieşte în pădure sau în deşert, are aceleaşi drepturi umane fundamentale pur şi simplu pentru că este un om, şi acest lucru este recunoscut de fiecare musulman. De fapt este datoria lui să îndeplinească aceste obligaţii (ospitalitatea islamică).
Şi iată care sunt drepturile fundamentale ale omului, din perspectiva islamică:
1. Dreptul la viaţă. Primul şi cel mai important drept fundamental este dreptul la viaţă şi respectul vieţii umane. Cartea sfântă a Coranului subliniază: oricine omoară o fiinţă umană fără nici o îndreptăţire este ca şi cum ar fi omorât întreaga omenire. In privinţa luării vieţii celui care este acuzat de crimă sau pedepsirii pentru corupţie, decizia va fi luată doar de o adevărată şi competentă curte de justiţie. Daca e vorbe de un război cu altă naţiune sau ţară, acesta poate fi decis doar de către un guvern legal constituit. In orice caz, nici o fiinţă umană nu are dreptul să ia viaţa altei fiinţe umane prin propria sa decizie. Tot Coranul spune: nu ucide un suflet pe care Allah l-a creat şi l-a făcut sacru, decât prin mijlocirea legii [17]. Profetul a declarat omuciderea ca fiind cel mai mare păcat, imediat dupa politeism.
2. Dreptul de a-ţi fi salvată viaţa, în caz de pericol, „indiferent de naţionalitatea, rasa sau culoarea” pe care o ai – este de asemenea menţionat în cartea sfântă a musulmanilor [18].
3. Respectul pentru castitatea femeilor – „fie ca ele aparţin naţiunii noastre, fie ca aparţin naţiunii inamicului” şi indiferent de dorinţa ei, de apartenenţa ei sau neapartenenţa la o religie. Acest concept al sfinţeniei castităţii şi al protecţiei femeii nu poate fi găsit nicăieri in afara Islamului.
4. Dreptul la un standard minim de viaţă. Oricine cere ajutor, oricine este în dificultate, trebuie ajutat din proprietatea şi averea musulmanilor. Aceasta indiferent dacă aparţine sau nu unei naţiuni sau unei ţări, unei rase sau alteia. Daca un om (un musulman) se afla în situaţia în care poate ajuta pe cineva şi o persoană în dificultate îi cere ajutorul, ori dacă necesitatea de a ajuta se vede de la sine, atunci este de datoria primei persoane să o ajute pe cea de-a doua.
5. Dreptul individual la libertate. Islamul a interzis categoric practica primitivă a capturării oamenilor, transformării lor în sclavi, vânzării lor. Europenii şi americanii se mândresc că au abolit sclavia, dar nu au decenţa să spună ca tot ei au introdus-o, iar abolirea sclaviei s-a produs abia la jumatatea secolului al XIX-lea, atrage atenţia Maududi.
6. Dreptul la o justiţie corectă. „Musulmanii trebuie sa fie drepţi nu numai cu oamenii obisnuiţi, dar şi cu duşmanii lor. Obiceiurile şi caracterul lor sunt de aşa natura încât nici unui om nu trebuie să-i fie teamă că va fi nedreptăţit în mâinile lor, pentru ca ei tratează fiinţele umane cu corectitudine şi dreptate.” [19]
7. Egalitatea oamenilor. Lumea islamică recunoaşte egalitatea deplină între toţi bărbaţii, indiferent de culoare, rasă sau naţionalitate [20]. Toţi oamenii sunt fraţi unii cu alţii [21]. Superioritatea unui om asupra altuia ţine doar de credinţa în Dumnezeu, puritatea de caracter şi moralitatea lui – şi nu de culoare, rasă, limbă sau naţionalitate [22]. Profetul a spus: „Nici un arab nu este superior unui ne-arab, dar nici ne-arabii nu sunt superiori arabilor. La fel şi dacă un om este alb sau negru, nici unul nu este superior celuilalt. Toţi sunteţi copii ai lui Adam, iar Adam v-a creat din acelaşi lut.”
8. Dreptul de a colabora sau de a nu colabora. Islamul îi învaţă pe fidelii săi să coopereze pentru ţeluri virtuoase şi responsabile, dar să nu coopereze atunci când e vorba de lucruri vicioase şi agresiune. Acel bărbat care îşi va lua o sarcină nobilă şi dreaptă, indiferent dacă face parte din Lumea Nordului sau a Sudului, are dreptul să se aştepte la sprijin şi cooperare activă din partea musulmanilor. Dimpotrivă, daca el propagă fapte de viciu şi agresiune, chiar dacă el este ruda noastra cea mai apropiată sau vecinul nostru, nu are nici un drept la suport şi ajutor. Persoana păcătoasă şi vicioasă poate fi chiar fratele, dar el nu este de-al nostru şi nu trebuie ajutat atât timp cât nu se căieşte şi nu îşi schimbă calea. In acelaşi timp, persoana care va face fapte de virtute şi dreptate, poate să nu aibă nici o legatură cu musulmanii, dar musulmanii îi vor fi alături şi îl vor sprijini sau cel puţin îi vor dori binele.
Am prezentat o sinteză dupa HUMAN RIGHTS IN ISLAM – autor ‘Allamah Abu al-‘A’la Mawdudi sau Maududi, jurnalist, teolog şi gânditor politic musulman. [24]
DE CE NU FOLOSEŞTE REVIZIONISMUL ISLAMIC>
Controversata Declaraţie de la Cairo privind drepturile omului în Islam (CDHRI) [25] a fost adoptată în capitala Egiptului în 1990 de către cea de-a 19-a Conferinţă Islamică a miniştrilor de externe, de catre 45 de state membre ale Organizaţiei Conferinţei Islamice (OIC) [26]. CDHRI a stabilit ca legea shari’a (ansamblul de reguli de conduită aplicabil musulmanilor şi rezultând din învăţăturile lor religioase) este „singura sursă de referinţă” pentru protecţia drepturilor omului în ţările islamice, dându-i aşadar supremaţie în faţa Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (UDHR).
ONU a considerat că această iniţiativă nu poate avea girul său, nici măcar ca o componentă regională [27], iar pericolele CDHRI au fost enumerate într-un comunicat de presă, chiar prin declaraţia lui Adama Dieng, musulman, secretar-general al Comisiei Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului, un proeminent jurist senegalez care a alertat comunitatea internaţională asupra gravelor implicaţii care ar putea rezulta. Vorbind în faţa Curţii Internationale de Justiţie a ONU el a declarat urmatoarele (1992):
• CDHRI ameninţă grav consensul inter-cultural pe care sunt bazate instrumentele internaţionale privind drepturile omului;
• CDHRI introduce, în numele apărarii DO, o intolerabila discriminare împotriva ne-musulmanilor şi a femeilor [a se urmări textul de referinţă, prezentat mai înainte].
• CDHRI are un caracter deliberat restrictiv cu privire la anumite drepturi şi libertăţi fundamentale, astfel ca anumite prevederi ale sale sunt sub standardele legale care operează oficial în statele musulmane; este aşadar un pas înapoi;
• CDHRI confirmă, sub acoperământul Legii Islamice (Shari’a), legitimarea unor practici, aşa cum ar fi pedepsele corporale, care atacă integritatea şi demnitatea fiinţei umane.
Chiar dacă tradiţiile, culturile şi fundamentele religioase pot fi diferite, natura umană este, în mod universal, aceeaşi. Ţelul celor care au redactat şi aprobat UDHR a fost tocmai cel de a afirma această identitate umană universală, separând-o de particularităţi şi contexte religioase. Declaraţia de la Cairo privind drepturile omului în Islam (CDHRI) nu poate fi acceptată în cadrul ONU pentru ca se bazează pe Legea Islamică, pe care ne-musulmanii n-o îmbrăţisează. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (UDHR) plasează normele sociale şi politice într-un cadru secular, despărţind politicul şi justiţia de factorul religios.
III. WHO’S THE WINNER? GLOBALIZARE, DREPTURILE OMULUI, CRIZA. TOATE MOLIMELE VIN DINSPRE VEST. CONCLUZII. PUNCTE CARDINALE ALE DREPTURILOR OMULUI
1. Criticii globalizării vorbesc mult despre impactul acesteia asupra DO, mai ales în ceea ce priveşte păturile sărace, Sudul, Orientul, Lumea a Treia, căreia, mai nou şi mai puţin ofensator, i se spune şi lumea ţărilor în curs de dezvoltare (developing countries).
De asemenea, abordarea postmodernă [28] a adus relativizarea valorilor, inclusiv în acest câmp al universalităţii drepturilor fundamentale ale omului, permiţând apariţia teoriei relativismului cultural. Acesta, prin antiteză cu etno-centrismul, inspiraţia din dogma religioasă iudeo-creştină, care i se reproşează Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, în varianta ei concepută la New York [29], înaintea decolonizării, de către specialişti europeni şi americani, fără consultarea unor parteneri provenind din alte confesiuni.
Cei care afirmă că globalizarea a adus o deteriorare a DO (economice, sociale, culturale), utilizează de obicei date, grafice, statistici parţiale, scoase din context, pentru a demonstra anumite aspecte particulare. Ei leagă, de exemplu, sărăcia din ţările în curs de dezvoltare de datoriile externe, ori şomajul de privatizare, deteriorarea sănătăţii de monopolul asupra producerii unor medicamente. Din punctul lor de vedere, diminuarea standardului de viaţă, creşterea diferenţelor sociale, insuficienţa hranei sau a apei, analfabetismul sunt generate de globalizare, ei făcând comparaţia între starea de dinainte de 1990 şi starea actuala, în varii domenii.
Avocaţii globalizării nu neagă faptul că, în anumite regiuni, DO sunt mai puţin respectate, dar explică aceasta tocmai prin rezistenţa anumitor ţări şi popoare la globalizare şi atrag atentia că acest proces (G) are câştigători şi învinşi (pe plan mondial şi pe plan local). Depinde la care dintre ei ne referim. Criza economică, oricât ar dura, este trecătoare; globalizarea, bună sau rea, este un fenomen fără sfârşit. Păguboasa rezistenţă la globalizare a unor colectivităţi este atribuită stagnării şi rigidităţii politice, culturii tradiţionaliste sau chiar naturii religiei lor, care se opune democraţiei şi modernizării. Acestea sunt idei tabu pentru o gândire religioasă, nu şi pentru una economică.
Aşadar atât avocaţii cât şi criticii globalizării ajung să fie de acord asupra faptului că DO sunt, într-un fel sau altul, afectate de procesul G, mai ales în „Sud” [30], dar poziţia lor diferă în ceea ce priveşte explicarea acestui fapt şi deci şi în privinţa prescrierii remediilor. In timp ce avocaţii apărării recomandă deschiderea fără reţineri în fata curentului, avocaţii acuzării (anti-globaliştii) recomandă rezistenţa şi opoziţia înverşunată în fata procesului G, a corporaţiilor transnaţionale care aduc injustiţia.
Cine are dreptate? Conform unor statistici intocmite de specialişti, cele mai puţin globalizate state, mai închise în ele însele, sunt Myanmar, Haiti, Burundi, Mongolia… Aici recesiunea a ajuns cel mai greu, pentru că nu are ce să atingă… Cele mai globalizate (deschise) ţări sunt: Irlanda, Singapore, Belgia, Austria, Suedia. Fac faţă, acestea din urmă, crizei mondiale, deschizând toate uşile Globalizării?… Se pare ca da. Această enumerare de ţări vorbeşte de la sine despre efectele benefice sau malefice ale deschiderii porţilor în faţa tsunami-ului G… [31]
2. Universalitatea şi indivizibilitatea listei de drepturi ale omului enumerate în UDHR a fost atacată, criticată, de fapt, din două direcţii.
Este vorba mai intai de criticii occidentali (neo-liberali), care vedeau în adoptarea de către state a declaraţiei ONU, o implicare prea mare a statului în sfera economică şi socială (drepturile economice, sociale şi culturale). Dar astăzi se simte nevoia unei puternice implicări guvernamentale în domenii ca sănătate, educaţie, forţă de muncă, locuinţe, securitate socială – exemplul politicilor UE în acest sens este concludent.
A doua sursă a atacurilor la adresa universalităţii UDHR a venit din partea unora dintre ţările lumii a treia, care, şi astfel, îşi doreau o poziţie mai importantă în zonă. China, India, unele ţări ale lumii islamice (Iran, Sudan, Pakistan, Afghanistan) au cerut ca legile internaţionale privind DO să fie privite şi abordate în contextul istoric şi cultural al fiecărei ţări sau civilizaţii. In 1992, Declaraţia finală a Conferinţei celor 108 state nealiniate (Djakarta, Indonezia) sublinia „diferenţele în cultură”, care implicau şi diferenţe în interpretarea DO care ar trebui recunoscute. Dar, cu timpul, nu s-a mai vorbit în acest domeniu despre aşa-numitele „valori asiatice”.
În mod clar, toate religiile şi societăţile tradiţionale trebuie respectate, dar orice viitoare compromisuri asupra UDHR ar duce la incertitudini care nu sunt benefice ordinii şi păcii internaţionale.
Fără îndoială, globalizarea, ca un fenomen complex şi încă în desfăşurare, deci greu cuantificabil, generează atât ameninţări cât şi oportunităţi în ceea ce priveşte drepturile omului. Pieţele economice pot fi mai bine monitorizate, drepturile migranţilor se îmbunătătesc, organizaţiile internaţionale pot să se implice în cazul unor abuzuri săvârşite de companiile transnaţionale. Revolta călugărilor din izolatul stat Myanmar a ajuns la cunoştinta opiniei publice (mondiale) graţie unei unelte a globalizării – internetul. In mileniul trei, deschis de globalizare, încălcările DO pot fi văzute de la mare distanţa şi sancţionate de legile internaţionale; campanii media, dacă nu militare, pot fi intreprinse peste graniţe, iar victimele nedreptăţilor au o putere sporită, pentru ca acum, în reţeaua mondială a comunicării, pot fi auzite, înţelese şi apărate. Dacă nu de state, atunci de societatea civilă. Dacă nu de către societatea civilă, atunci de către mass-media. Şi, prin intermediul acesteia, victimele nedreptăţilor pot fi aparate de forurile internaţionale,în speţă de Organizaţia Naţiunilor Unite şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
3. Relativismul cultural transferat în materie juridică ar duce la anomie, haos instituţional şi decizional, ceea ce nu ar putea avea ca efect o lume mai bună… decât pentru unii. Alţii decât cei din ziua de azi…
Pe flamurile revoluţiilor (începând cu cea Franceză) scria: « Liberté, Égalité, Fraternité ». Eventual, dupa limpezirea apelor şi rearanjarea ierarhiilor (considerate nedrepte, până atunci…): legalité. Niciodata: Justice. Iar după ce o revoluţie – fie şsi in domeniul Drepturilor Omului – e înfăptuită şi legalizată, toate eventualele revoluţii ce ar putea să mai urmeze, sunt declarate din start, ca fiind ilegale şi lipsite de utilitate…
NOTE
[1] Greider 1997; Korten 1995
[2] Ruggie 1998
[3] Kearney 1995; Sassen 1998, 1996
[4] Kaldor 1999; Lipschutz 1996; Wapner 1996
[5] Jan Aart Scholte is Professor in PAIS and Director of the Centre for the Study of Globalisation and Regionalisation (CSGR) at the University of Warwick, UK.
Jan Aart is author of Globalization: A Critical Introduction (Palgrave-Macmillan, 2005 second edition), Civil Society and Global Democracy (Polity, forthcoming) and International Relations of Social Change (Open University Press, 1993); co-author of Contesting Global Governance (Cambridge University Press, 2000); editor of Civil Society and Accountable Global Governance (forthcoming) and Civil Society and Global Finance (Routledge, 2002); and co-editor of The Encyclopaedia of Globalization (Routledge, 2006); He is also an editor of the journal Global Governance.
[6] Universal Declaration of Human Rights, 1948, ONU www.udhr.org/index.htm
Adoptată şi proclamată prin Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 217 A (iii) din 10 decembrie 1948.
[7] Lista statelor suverane ale lumii (202 entitati) include actualmente 193 de state care se bucura de recunoaştere internaţională generală (192 state membre ale ONU, plus Vatican, care nu este membru al ONU, dar are recunoaşterea internaţională generală), apoi alte 9 entităţi care au suveranitate de facto, dar care nu au recunoaştere internaţională.
[8] www.du.edu/~jdonnell/academic_bio.htm
[9] Jack Donnelly, Universal Human Rights in Theory and Practice (2nd Edition) (Ithaca, NY: Cornell University Press), pp. 290.
[10] europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/r00001.htm
[11] multe state din lumea a treia, lumea în curs de dezvoltare, sunt rezultatul decolonizării iar, după 1990, a disoluţiei URSS şi a sateliţilor săi.
[12] The Igbo, sometimes (especially formerly) referred to as the Ibo/Ebo, are an ethnic group in West Africa numbering in the tens of millions. Most Igbo people live in southeastern Nigeria, where they make up one of the largest ethnic segments of the Nigeria’s population. Pre-colonial Igbo political organization was based on a quasi-democratic republican system of government that guaranteed equality of the citizenry as against a feudalist „dictator king” in tight knit communities as witnessed by the Portuguese who first arrived and met with the Igbo people in the 15th century. With the exception of a few notable towns like Onitsha, which had kings called Obi, and places like Nri and Arochukwu, which had priest kings (known as Eze), Igbo communities and area governments were overwhelmingly ruled solely by a republican consultative assembly of the common people. Many people were jealous of the ruler because of his injust rules. Although title holders were respected because of their accomplishments and capabilities, they were never revered as kings, but often performed special functions given to them by such assemblies. This way of governing was immensely different from most other communities of Western Africa, and only shared by the Ewe of Ghana.
Source: Uchendu, Victor Chikezie (1965) The Igbo Of Southeast Nigeria Holt, Rinehart and Winston, New York.
[13] In a May 2003 address outlining his plan for a Middle East free trade area, President Bush said, „The Arab world has a great cultural tradition, but is largely missing out on the economic progress of our time. Across the globe, free markets and trade have helped defeat poverty, and taught men and women the habits of liberty.”
Source URL: http://www.freetrade.org/node/490
[14] www.islamicinterlink.com/author/maudoodi.html
[15] Human Rights in Islam, Syed Maududi – www.islam101.com/rights/index.htm
[16] Kafirun – www.kuran.gen.tr/?x=s_main&y=s_middle&kid=4&sid=109
[17] 6:151
[18] prin opoziţie cu ceea ce se menţionează în Talmud (“You will be surprised to hear that the Talmud, the religious book of the Jews, contains a verse of similar nature, but records it in altogether different form. It says: „Whoever destroyed a life of the Israelite, in the eyes of the Scripture, it is as if he destroyed the whole world. And whoever protected and saved one life of the Israelite, in the light of the Scripture, it is as if he saved the whole world.” Talmud also contains the view that if a non-Israelite is drowning and you tried to save him then you are a sinner. Can it be given a name other than racialism?” – Syed Maududi)
[19] Human Rights in Islam, Syed Maududi
[20] De remarcat ca, spre deosebire de “corectitudinea politică” americană (preşedintele Bush ţine să precizeze întotdeauna că se adresează atât femeilor cât şi bărbaţilor, din trupele americane staţionate în Irak sau Afghanistan), sau de discursul european (“indiferent de apartenenţa sau neapartenenţa religioasă”), etica musulmană face intotdeauna referire la bărbaţi, şi nu pomeneşte nimic de situaţia în care un om, indiferent de naţionalitatea sau culoarea lui, nu este musulman sau nu este credincios.
[21] Aceeaşi observaţie. Nu se spune: toţi oamenii, indiferent de religia lor, sunt fraţi şi surori, unii cu alţii.
[22] Din nou, a se observa ca nu se face nici o trimitere la sex si la religie, de genul: indiferent dacă persoana este credincioasă sau nu şi indiferent care este religia sa.
[23] al-Bayhaqi and al-Bazzaz
[24] HUMAN RIGHTS IN ISLAM by ‘Allamah Abu al-‘A’la Mawdudi al Tawhid Journal, vol. IV No. 3 Rajab-Ramadhan 1407
[25] http://en.wikisource.org/wiki/Cairo_Declaration_on_Human_Rights_in_Islam www.unhchr.ch/Huridocda/Huridoca.nsf/0/115dcea7d457004d802568a100410b02/$FILE/G0010308.doc
[26] http://www.oic-oci.org/oicnew/
[27] www.unhchr.ch/Huridocda/Huridoca.nsf/0/115dcea7d457004d802568a100410b02/$FILE/G0010308.doc
[28] nu tocmai constructivă pentru Occident, unii spun chiar sinucigaşă…
[29] 1948, acelaşi an în care s-a oficializat şi termenul de relativism cultural…
[30] denumirea actuală a lumii a treia, în ştiinţele politice
[31] http://globalization.kof.ethz.ch/
Intr-o enumerare de 122 de ţări, România este pe locul 45, având deci o perspectivă încurajatoare.
BIBLIOGRAFIE, WEBOGRAFIE
Universal Human Rights in Theory and Practice – Donnelly, Jack – Ithaca, NY: Cornell University
Press, 1989
Universal Human Rights and Cultural Diversity – Hilde Hey – A review of Human Rights: New Perspectives, New Realities, edited by Adamantia Pollis and Peter Schwab – Boulder, CO: Lynne Rienner, 2000
Globalization and Human Rights – Alison Brysk – The University of California Press
Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa – Institutul European din Romania – Bucureşti, 2005
Clubul Bilderberg. Stăpânii lumii – Cristina Martin – Litera Internaţional, Bucureşti, 2007
Sistemul Institutional al UE – Nicoleta Diaconu – LUMINALEX, Bucureşti 2001
Instrumente juridice fundamentale ale UE – V. Marcu, N. Purda, N. Diaconu, C. Drăghiciu – Lumina Lex, Bucureşti, 2003
Integrarea Europeană – Metodă şi analiză – J. Pelkmans – Institutul European din România, Bucureşti, 2003
Postmodernism and Universal Human Rights; Why Theory and Reality Don’t Mix – article from Free Inquiry magazine, Volume 18, Number 4 – by Xiaorong Li
Globalization Has to Take Human Rights into Account – by Mary Robinson – Published on Tuesday, January 22, 2002 in The Irish Times
[Mary Robinson is United Nations High Commissioner for Human Rights. This article is extracted from an address, the Second Global Ethic Lecture]
Alternatives: Turkish Journal of International Relations, Vol.3, No.2&3, Summer&Fall 2004
Universal Human Rights and „Human Rights in Islam” – Article published in the journal Midstream (New York) February/March 1999
HUMAN RIGHTS IN ISLAM – by ‘Allamah Abu al-‘A’la Mawdudi – al Tawhid Journal, vol. IV No. 3 Rajab-Ramadhan 1407
Cairo Declaration on Human Rights in Islam,Aug. 5, 1990, U.N. GAOR
http://www1.umn.edu/humanrts/instree/cairodeclaration.html
Globalization, Human Rights, and Democracy – Daniel T. Griswold – article appeared in the eJournal USA in February, 2006
[Dan Griswold is director of the Center for Trade Policy Studies at the Cato Institute in Washington, D.C. He is the author of numerous studies and articles on trade, immigration, and globalization, including the January 2004 study „Trading Tyranny for Freedom: How Open Markets Till the Soil for Democracy.”]
Source URL: http://www.freetrade.org/node/490
http://www.freetrade.org/pubs/articles/dg-02-28-06.html
Universal Declaration of Human Rights, 1948, ONU www.udhr.org/index.htm
europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/r00001.htm
www.islamicinterlink.com/author/maudoodi.html
Human Rights in Islam, Syed Maududi – www.islam101.com/rights/index.htm
www.unhchr.ch/Huridocda/Huridoca.nsf/0/115dcea7d457004d802568a100410b02/$FILE/G0010308.doc
http://www.oic-oci.org/oicnew/
http://globalization.kof.ethz.ch/