„Profeţia este, în cele mai multe cazuri, cauza principală a evenimentelor prezise”
(Una dintre legile lui Murphy)
Barometrul de Opinie a făcut deja să curgă destulă cerneală. Dincolo de cele spuse până acum, prezentarea integrală a cercetării sociologice e revelatoare. În primul rând, indică, prin tăcerile sale, o tendinţă generală la nivelul instituţiilor din republică. În al doilea rând, face lumină într-o serie de aspecte care, cu ocazia prezentării publice, păreau confuze. În al treilea rând, are darul să tempereze tonurile triste şi pesimiste care s-au făcut auzite nu o dată pe marginea cifrelor furnizate de IPP (aparent paradoxal, Opoziţia are mai multe motive să se bucure decât să desfidă acest sondaj). În al patrulea rând, ne sugerează că electorala din 5 aprilie nu e obligatoriu să fie şi ultima în acest an.
Cadouri de… 27 martie
27 martie e un prilej de reamintire a unui eveniment ce creează, deopotrivă, bucurie şi grimase în stânga Prutului – Unirea Basarabiei cu Ţara Mamă. Ce legătură are evenimentul cu sondajul? Directă nu are, dar e greu să te abţii să nu sesizezi cum una dintre mizele mari, dar tacite, ale actualei campanii electorale – şi anume, România – este prezentă în sondaj. Astfel, preşedintelui român i se transmite că, deşi nu demult era cam la aceeaşi cotă de încredere cu Vladimir Voronin, astăzi publicul din RM îi preferă mai degrabă pe Putin, Medvedev, Obama sau Sarkozy. Din octombrie 2008 până astăzi, preşedintele francez creşte de la 26% la 34,3% (?), pe când cel al României, în trei luni, scade de la 40,2% la 34,1%. Cum o fi reuşit să ajungă preşedintele francez sau cel american atât de sus – în condiţiile unei mediatizări precare şi a unei opinii publice orientate spre Rusia – rămâne, sociologic vorbind, un mister. Un lucru este cert: preşedintele statului vecin, România, a ajuns undeva la… „şi alţii”. Aşa spune Barometrul.
Totodată, nu poate să nu frapeze căderea masivă pe care România o marchează la capitolul „parteneri strategici” ai RM. Dacă în sondajele anterioare România era acreditată cu circa 18% (aprilie 2008) sau 19% (octombrie 2008), în martie 2009 cade brusc la… 7,6%, în condiţiile în care UE, ca partener strategic, rămâne constant undeva la 20%. O cădere substanţială şi nu uşor de explicat, mai ales că România a devenit partenerul economic european cel mai important al RM, respectiv, principala piaţă de desfacere a produselor din stânga Prutului.
Şi aici constatăm, amar, că singura întrebare ce ar fi putut că salveze imaginea Bucureştiului într-un asemenea sondaj a fost, discret, înlăturată din chestionar. Întrebaţi „care dintre următoarele state pot ajuta cel mai mult RM în procesul de aderare la UE?”, cei investigaţi răspundeau, invariabil – România (44% în BOP martie 2008, 42% în BOP octombrie 2008), la distanţă incomparabilă de orice stat european. În Barometrul din martie 2009 nu (mai) ştim răspunsul la această întrebare – şi întrebările se expulzează, nu-i aşa?.. Fireşte, ar fi fost altceva să apară pe fluxurile de ştiri informaţia că „Cetăţenii RM cred că România este statul ce ar putea să ajute cel mai mult RM în procesul de eurointegrare”, decât faptul că… „Numai 8% consideră România partener strategic al RM”. Vorba celebrei reclame – „Prietenii ştiu de ce!”.
O strategie nu tocmai inocentă
Cele mai multe semne de întrebare le ridică însă decizia IPP de a publica doar rezultatele pe întreg eşantionul şi nu procentele răspunsurilor din totalul celor care au exprimat opţiune de vot. De aceea, rezultatele nu sunt prea relevante.
Mai concret. Scorurile sondajului din martie 2009 la întrebarea legată de intenţia de vot sunt raportate la întregul eşantion, incluzând şi pe cei care nu au exprimat o opinie sau nu votează. În mod normal, aceştia nu intră într-un asemenea calcul, căci rezultatul se calculează din numărul celor care au mers la urne. Consecinţa – rezultatul din chestionare trebuie raportat doar la cei care au exprimat o opinie. În prezentul Barometru, cei care nu au exprimat opţiune de vot sunt: 6,8% – nu ar participa, 23% – indecişi, 3,4% non-răspunsuri. Total: 33,2%. Prin urmare, au exprimat opţiune de vot diferenţa de la o sută de procente, adică 66,8%. Din acest procent ar fi trebuit să fie calculate scorurile partidelor, pentru că doar astfel cifrele devin relevante. Gestionarii BOP au decis să nu facă asta, deşi în sondajele anterioare au făcut-o (aprilie sau octombrie 2008). Nu speculăm aici despre raţiunile unei asemenea opţiuni. Dar, trebuie să observăm că, citite prin această grilă, scorurile partidelor şi predicţiile electorale au alte conotaţii.
Nu trei partide în parlament, ci patru!
În primul rând, devine clar că, din perspectiva rezultatelor BOP, nu trei, ci patru partide vor intra în parlament. Scorul de 5,4% pe care l-a obţinut AMN în Barometru devine indiscutabil eligibil raportat, cum spuneam, nu la eşantionul total, ci la numărul celor care au exprimat opţiune de vot. În al doilea rând, prin asemenea raportare, procentele obţinute de restul partidelor care au depăşit 6% – adică PL şi PLDM – cresc şi ele. Dar creşte şi scorul PCRM. Totuşi, cu patru partide care trec pragul, şansele actualului partid de guvernământ de a obţine un scor mai mare decât Opoziţia scad considerabil. Mai ales că va scădea numărul voturilor redistribuite (pierdute) şi, concomitent, va deveni, şi din acest punct de vedere, extrem de dificil pentru comunişti să prindă guvernarea. Surprizele nu se exclud, fireşte – suntem, totuşi, la porţile „porţilor Orientului”! Dar, în acest moment, Opoziţia – dacă rămâne unită – este în cărţile guvernării.
Electorala de după electorală?
Peisajul mai trebuie completat cu un element. În condiţiile unui proces electoral corect în ziua alegerilor, prezenţa la urne va decide configuraţia raportului dintre PCRM şi actuala Opoziţie. Nu vom modela aici scenariile post-electorale. Ceea ce vom sugera, rapid, sunt două lucruri. Primul: în funcţie de jocul rezultatelor, există posibilitatea ca alegerile anticipate să devină nu doar necesitate, ci chiar strategie politică a Opoziţiei. Şi al doilea: marja de negociere a partidului de guvernământ va fi mult diminuată după 5 aprilie. Şi iată de ce. PCRM nu va reuşi un scor de 61% – aşa arată datele IPP. Prima întrebare este procentul concret pe care îl va obţine. Peste 41% înseamnă „pachetul de control” pentru alegerea preşedintelui. Dar asta nu va folosi la mare lucru, căci PCRM nu îşi va putea impune omul, pentru că nu îşi permite să declanşeze alegeri anticipate.
În contextul unui rezultat care să indice declinul comuniştilor, anticipatele sunt cea mai bună soluţie pentru ca actuala Opoziţie să-şi maximizeze procentele parlamentare (efectul „vagonului câştigător”, adică scenariul din România după venirea la putere a Alianţei DA, care nu s-a mai concretizat). Altminteri spus, actuala Opoziţie ar avea toate motivele din lume pentru anticipate, iar PCRM – niciunul. Dacă PCRM este sub pragul de 41%, declinul va fi evident. Alegerile anticipate nu trebuie însă excluse nici acum, căci votul va fi şi mai covârşitor anticomunist (acelaşi efect mai sus enunţat), iar ponderea parlamentară a actualei Opoziţii – şi mai mare. Căci va fi nevoie de ea în vremuri de criză! Indiferent însă de rezultat, concluzia devine clară: puterea de negociere a PCRM după 5 aprilie va fi, în realitate, mult mai mică decât se acreditează astăzi.
Cu statisticile in fatza se poate mintzi orice cu mult mai eficient, indiferent ce date sustin acele statistici.
Potrivind datele si omitzand sa se spuna exact toate amanuntele despre prezentarea intrebarilor, cu aceleasi date se poate trage orice concluzie.
Legea celor 5 F, „Fa Forme Fura Fara Frica” pare a fi si acum lozinca zilei, chiar cand „formele” sunt doar birocratice.