În ajunul întâlnirii lui Voronin cu Smirnov pe 25 martie curent, convenită în timpul întrevederii trilaterale de la Moscova, organizată cu sprijinul şi insistenţa Moscovei, Tiraspolul traduce în viaţă avertismentul său referitor la stabilirea unor restricţii de circulaţie pentru reprezentanţii occidentali, referindu-se în mod principal la ambasadorul SUA în RM, Asif Chuadhry, Reprezentantul special al UE în RM, Kalmen Mizsei şi Petr Kypr, Ambasadorul Republicii Cehe a cărui ţară prezidează în prezent Consiliul European. Autorităţile transnistrene explică această decizie drept răspuns la hotararea UE de a prelungi pentru încă un an interdicţiile de circulaţie pentru oficialii transnistreni (POZIŢIA COMUNĂ A CONSILIULUI EUROPEAN 2009/139/CFSP, din 16 februarie 2009, reiterată în Declaraţia Preşedinţiei UE privind reînnoirea regimului restrictiv de circulaţie pentru oficialii transnistreni, publicată la 13 martie curent).
Această ofensivă a autorităţilor separatiste împotriva unui număr select de reprezentanţi ai Occidentului denotă natura efectelor controversatei Declaraţii de la Moscova, care încep să se contureze în mod accelerat datorită constrângerilor electorale la care sunt supuse Voronin/PCRM. O dovadă concludentă a faptului că actuala guvernare a devenit “prizonier de moment” al tandemului Moscova-Tiraspol poate fi considerat şi faptul că vizita lui Voronin la Tiraspol coincide cu sosirea Ministrului Economiei al Federaţiei Ruse, Elvira Nabiullina, care se va întâlni cu V. Voronin şi oficiali din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, după care va face declaraţii de presă favorabile PCRM.
Cu siguranţa, Voronin nu doreşte să comunice cu Smirnov despre Acordul privitor la principalele sisteme de garanţii în procesul reglementării transnistrene, transmis spre examinare de liderul transnistrean în timpul reuniunii trilaterale (СОГЛАШЕНИЕ об основах системы гарантий в молдо-приднестровском урегулировании). Motivul principal este ca aceasta va proba încă o dată renunţarea şi/sau înfrângerea personală a lui Voronin şi de grup a comuniştilor în vederea animării şi realizării planului reglementării transnistrene “la pachet” promovate de ele anterior. De asemenea, Voronin este indispus să comunice cu liderul transnistrean din cauza disputei legate de obstacolele create de Tiraspol în procesul de asigurare a unor condiţii adecvate pentru exercitarea dreptului la vot de către lucuitorii satului Corjova (sensibilitatea faţă de această problemă se datorează desigur ataşamentului personal a lui Voronin faţă de localitatea natală). Mai mult decât atât, Voronin va fi nevoit să se deplaseze la Tiraspol în contextul politico-diplomatic critic caracterizat prin declararea celor trei oficiali europeni drept “persona-non-grata” în regiunea transnistreană. Toate aceste circumstanţe apăsătoare pentru Voronin, promisiunea lui faţă de Rusia, întârită de Declaraţia de la Moscova, dar şi cadrul politic bilateral impus de partea rusă (spre exemplu, combinarea întâlnirii lui Voronin cu Nabiullina şi cu Smirnov etc.), îngustează în mod substanţial spaţiul de manevră a liderului comuniştilor. Indiferent de acestea, Voronin pune pe primul loc relaţiile prietenoase cu Rusia, fiind motivat în aceasta de sentimentele deosebite ale electoratului moldovenesc faţă de factorul rusesc (conform Barometrului Opiniei Publice pentru martie 2009, pentru un parteneriat strategic cu Rusia pledează 60,1% din respondenţi; relaţiile moldo-ruse sunt apreciate pozitiv de 78,1%, iar negativ doar 15,9% din respondenţi; încrederea emergentă în lideri ruşi: Medvedev – 73,2% faţă de 61,1% în octombrie 2008, V. Putin – 78,7% faţă de 76,9% în octombrie 2008). De aceea, eşuările în problema transnistrenă sunt ignorate în mod intenţionat de Voronin (care este conştient de faptul că impactul eşecurilor în problema transnistreană asupra rezultatelor electorale este minor), care desfăşoară o campanie proactivă în vederea valorificării maxime a potenţialului electoral al factorului rusesc.
Pe lângă stimularea comportamentului şi încurajarea efectivă a Tiraspolului în raport cu actorii internaţionali (UE, SUA, OSCE), alt efect major al Declaraţiei de la Moscova constă în minimizarea rolului formatului “5+2”. Or, introducerea restricţiilor faţă de cei trei reprezentanţi ai SUA, UE şi Republicii Cehe urmăreşte intenţia Moscovei via Tiraspol de a elimina exponenţii daţi din procesul real de negocieri pe marginea conflictului transnistrean cel puţin până în 2010, când UE ar putea revizui decizia privitor la oficialii transnistreni, şi respectiv cea a Tiraspolului privitor la reprezentanţii occidentali. În aceste condiţii, vor fi create premise pentru controlarea acţiunilor Chişinăului pe perioada incipientă de activitate a noului legislativ de la Chişinău. Totodată, aceasta va conduce la o implicare şi mai mare a Moscovei în procesul de normalizare a relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol (comparabile cu suveranizarea provinciei Kosovo efectuată de Bruxelles şi Washigton), excluzând de pe agenda de discuţii imperativul reintegrării teritoriale a RM, de altfel, dezaprobat în mod expres prin Declaraţia de la Moscova.
În afară de efectele menţionate (stimularea Tiraspolului şi minimizarea rolului formatului “5+2”), se prefigurează tendinţa Rusiei de a compromite din timp guvernarea comunistă. Prevederile controversate din Declaraţia de la Moscova, împreună cu apropierea constantă a Chişinăului de Kremlin (evidenţiate recent în cazul declaraţiilor politice privind Parteneriatul Estic etc.), dar şi eventuala includere a oficialilor occidentali în lista neagră a Tiraspolului separatist, ar putea cauza dificultăţi majore în dialogul viitoarei guvernări (care ar putea fi din nou comunistă graţie implicării factorului rusesc, monopolizării surselor mass-media, utilizării resurselor administrative, limitarea acţiunilor forţelor de opoziţie etc.) cu Bruxellul şi Washingtonul. Prin urmare, autorităţile ruse anticipează anumite posibile reorientări externe ale PCRM-ului, bazându-se pe experienţa nefastă din perioada 2003-2006, dar şi reieşind din amplificarea proximităţii europene (Parteneriatul Estic) care ar putea condiţiona schimbări radicale şi profunde în materie de democraţie, stat de drept şi respectarea drepturilor omului (generand un potenţial mediu propice pentru înlocuirea atractivităţii politice a Rusiei, cu cea pentru UE), care ar asigura atât maturizarea relaţiilor cu UE, cât şi indirect, aprofundarea dialogului cu NATO (activizarea discursului public şi eventual politic din RM privitor la NATO).