Voronin și Smirnov sunt numai zâmbet (în prezența lui Medvedev)Bilanţul întrevederii trilaterale Medvedev-Voronin-Smirnov la Moscova din 18 martie, a reiterat poziţia vulnerabilă a preşedintelui moldovean în relaţie cu Kremlinul, care pe lângă bonusul mediatic şi cele 50 mii de tone de păcură nu a obţinut nimic cu adevărat esenţial pentru reîntregirea ţării şi consolidarea securităţii moldoveneşti. Acest eşec pentru interesele naţionale ale RM nu trebuie însă confundat cu succesul remarcabil înregistrat de Voronin pentru gruparea PCRM, care astfel a devenit unicul favorit al Rusiei în alegerile apropiate şi succesorul intereselor ruse în RM, indiferent peisajul politic de după 5 aprilie 2009.
De fapt, fiascoul vădit al lui Voronin reprezintă pe de altă parte reuşite majore pentru Moscova. În cele ce urmează vom trece în revistă punctele Declaraţiei de la Moscova semnate de cei doi preşedinţi de stat şi liderul regimului separatist de la Tiraspol, care în mod particular denotă direcţiile strategice urmărite de Rusia în raport cu Moldova pe marginea problemei transnistrene:
• Părţile semnatare (Rusia, RM şi regiunea transnistreană) vor menţine contactele directe în scopul activizării procesului de negocieri privind soluţionarea politică a conflictului transnistrean. Or, soluţionarea politică a conflictului va fi concentrată în formatul “2+1”, iar rezolvarea definitivă a acestuia în general nu este menţionată, evitându-se aspecte cruciale, cum ar fi evacuarea forţelor armate ruse din regiunea transnistreană, demilitarizarea regiunii, democratizarea şi decriminalizarea ei, dar şi eventuala reîntregire a RM.
• Părţile vor intensifica activitatea grupurilor de experţi în vederea elaborării măsurilor de încredere şi dezvoltarea cooperării pe Nistru, în domeniile socio-economice şi umanitare. În primul rând, prevederea dată minimizează rolul măsurilor de consolidare deja elaborate şi promovate intens de partea moldoveană, care totodată, fac parte din planul “în pachet” de soluţionare a problemei transnistrene. Această menţiune deschide calea spre revizuirea conţinutului acţiunilor schiţate de Chişinău pe marginea reglementării transnistrene.
• Părţile reiterează importanţa majoră a “Consultării permanente în problemele politice privind soluţionarea conflictului transnistrean” (formatul “5+2”) şi vor crea condiţiile pentru reluarea urgentă a activităţii ei în acest format, posibil în prima jumătate a anului 2009. Părţile cheamă toţi participanţii în formatul “5+2” să contribuie la crearea condiţiilor necesare. Clauza dată legitimează inferioritatea formatului actual de negocieri (5+2) faţă de mecanismul “tripartit” vizat în primul punct al Declaraţiei. Caracterul pur consultativ acordat formatului “5+2” demonstrează suspiciunile şi afirmaţiile experţilor locali, dar şi a oficialilor occidentali, privitor la tendinţa de a transfera polul de decizie reală în problema transnitreană în afara mecanismului “5+2” (care este asociat cu reorientarea pro-occidentală a PCRM îndată după abandonarea Memorandumului Kozak, în 2003). Un alt aspect esenţial care rezultă din această prevedere este „apelul” celor trei părţi către OSCE, Ucraina, dar în mod special UE şi SUA, de a crea condiţii propice pentru funcţionalitatea forului consulatativ “5+2”. Printre aceste măsuri se numără şi ridicarea restricţiilor de circulaţie pentru oficialii transnistreni, care a fost prelungită în februarie curent, pentru încă 12 luni (POZIŢIA COMUNĂ A CONSILIULUI EUROPEAN 2009/139/CFSP, din 16 februarie 2009). În viziunea Tiraspolului şi Moscovei, evocată cu constanţă în ultima perioadă, interdicţiile date sunt contraproductive pentru reglementarea transnistreană şi spiritul de cooperare prevăzut de procesul de negocieri. Or, prin Declaraţia în cauză RM confirmă indirect valabilitatea acestui demers (de altfel, anterior RM, alături de Ucraina, a evitat să subscrie Declaraţiei Preşedinţiei UE privind reînnoirea regimului restrictiv de circulaţie pentru oficialii transnistreni, publicată la 13 martie curent).
• Părţile apreciază rolul stabilizator al actualei operaţiuni de menţinere a păcii în regiune şi consideră oportună transformarea ei în operaţiune de garantare a păcii sub egida OSCE, după soluţionarea politică a problemei transnistrene. Această prevedere este una imperativă şi esenţială, deoarece exprimă explicit acordul lui Voronin de a menţine de facto potenţialul militar al Rusiei în regiune. Dat fiind faptul, că nu se vorbeşte despre schimbarea misiunii de pacificare (în realitate ruseşti) cu una în componenţa OSCE, dar despre transformarea celei existente într-o misiune de garantare a păcii sub egida OSCE. Prin urmare, Rusia a reuşit să inoculeze cu acceptul lui Voronin (sau sub incidenţa presiunii la care liderul moldovean a fost expus) ideea menţinerii trupelor ei în regiunea transnistreană, doar că sub egida OSCE, asigurându-şi inter alia statul de garant al stabilităţii în RM. De asemenea, această clauză este una câştigătoare pentru Moscova, care obţine garanţii de păstrare, pe termen nedeterminat, a prezenţei sale militare în RM, securizând ulterior soluţia politică pentru conflictul transnistrean (obţinută în ecuaţia “2+1”). Pe lângă aceasta, componenta “OSCE” permite autorităţilor ruse să acţioneze în caz de necesitate conform scenariului “georgian”, în care misiunea OSCE s-a arătat a fi extrem de ineficientă (cauzând indirect deflagrarea conflictului militar, recunoaşterea independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei de către Rusia etc.).
• Părţile îşi exprimă recunoştinţa Federaţiei Ruse pentru eforturile de mediator, direcţionate pentru contribuirea la căutarea variantei sustenabile şi complexe pentru reglementarea transnistreană. Prin această afirmaţie, Rusia atinge două obiective majore. Primo, aceasta reiterează capacităţile sale de mediator, indirect de pacificator, în conflictele îngheţate sau dezgheţate din regiune, puternic diminuate de evenimentele din Caucaz (august 2008). Secundo, prin prezenta, Moscova preia rolul de mediator central în reglementarea transnistreană, justificând în mod repetat prioritatea formatului “2+1” pentru soluţionarea acestui conflict.
În afară de detaliile evidenţiate mai sus, esenţa înfrângerii (premedite sau accidentale) a lui Voronin constă în faptul că Declaraţia dată nu face nici-o referinţă la urmărirea integrităţii teritoriale şi reîntregirii RM în procesul de negocieri. Din contra, atenţia primară este mutată pe soluţionarea conflictului în limitele mijloacelor politice paşnice. Demilitarizarea şi evacuarea trupelor ruse din regiune ca precondiţie pentru soluţionarea conflictului, de asemenea, au fost omise. Totodată, părţile semnatare nu au confirmat rolul prioritar al formatului de negocieri “5+2” în identificarea opţiunii finale pentru rezolvarea problemei transnistrene.