Cum am promis săptămâna trecută, continuăm prezentarea celor mai importante clişee şi prejudecăţi antimaghiare prezente în conştiinţa populară românească.
7. Ţinutul Secuiesc e o invenţie a extremiştilor maghiari
Ţinutul Secuiesc este un adevăr istoric de aceeaşi natură ca şi Bucovina, Oltenia, Banatul sau Dobrogea, deşi nici una nu are un caracter oficial în ziua de azi.
Încă de la colonizarea triburilor secuieşti pe aceste meleaguri pentru apărarea hotarelor Regatului Ungariei de pe la începutul sec. XIII (prima colonizare documentată este din anul 1224 în actualul judeţ Covasna) numele scaunelor secuieşti şi în curând a „naţiunii medievale” secuieşti sau a Ţinutului Secuiesc este amintit în sute de documente transilvane, maghiare sau străine. Graniţele ţinutului, drepturile speciale ale secuilor, autonomia lor faţă de regalitatea maghiară sau principalitatea transilvană este menţionată în mii de documente oficiale scrise în latină, germană, mai apoi în maghiară. Autonomia acestui teritoriu a funcţionat peste 600 de ani, până în anul 1878. În acest an parlamentul maghiar considerând autonomia secuilor şi a saşilor din Transilvania ca fiind instituţii feudale demodate, a decis anularea acestora, şi includerea teritoriului lor în noile comitate (judeţe) formate în Transilvania prin reorganizare teritorială generală a Transilvaniei re-anexate statului ungar. Din 1878 Ţinutului Secuiesc îşi mai recapătă integriatea doar între anii 1950 şi 1960, când tot teritoriul istoric al ţinutului intră în componenţa nou înfiinţatei Regiuni Autonome Maghiare. În afară de această perioadă de 10 ani, din 1878 secuimea este de obicei separată în trei judeţe: Mureş (înainte comitatul Maros-Torda, apoi judeţul Mureş), Harghita (înainte comitatul Csík şi comitatul Udvarhely, apoi judeţele Ciuc şi Odorhei) şi Covasna (înainte comitatul Háromszék, apoi judeţul Trei Scaune). În pofida acestei separări prin graniţe judeţene de mai mult de 130 de ani, identitatea comună secuiască a perseverat, ea fiind foarte puternică şi în ziua de azi. Ea este reflectată din literatură până în turism, din artă populară până în societatea civilă, din presă până în politică.
Trebuie clarificat şi faptul că identitatea secuiască nu este una etnică, ci una regională şi istorică, cum este poate identitatea maramureşană sau oltenească la români. Secuii se consideră maghiari, vorbesc limba maghiară, se înţeleg perfect cu un maghiar care locuieşte să zicem la graniţa cu Austria. Nu există dovezi istorice care ar confirma că secuii ar fi avut vreodată o limbă separată. Secuii însă au păstrat până în ziua de azi un alfabet foarte original cu origini feniciene şi turcice, aşa zisele „Rune secuieşti”. Însă chiar şi inscripţiile medievale găsite scrise în acest alfabet sunt de fapt texte în limba maghiară, numai că scrise cu acest alfabet. Integritatea ţinutului secuiesc este confirmată nu numai de percepţia cvasi-generală locală dar şi de graniţele etnice din regiune, care corespund şi azi cam 90% cu graniţa vechiului ţinut autonom.
8. Ţinutul Secuiesc = Kosovo, Autonomie = separare
!poza39!Ţinutului Secuiesc nu are aproape nici o asemănare cu cazul Kosovo. În primul rând Secuimea este în mijlocul României la 400 de kilometri de graniţa cu Ungaria, pe când Kosovo era la graniţa Serbiei cu Albania, fapt care a făcut mult mai uşoară separarea ei. Ţinutul Secuiesc, ca entitate separată are o vechime de peste 650 de ani, pe când Kosovo s-a născut în graniţele actuale ca entitate juridică separată cu majoritate albaneză doar în anul 1945. Autonomia teritorială pe criterii etnice a Ţinutului Secuiesc a fost desfiinţată în 1878 mai apoi în 1968, pe când cea kosovară numai în 1989, la începutul unor vremuri tulburi, a unui război etnic general în majoritatea fostelor republici iugoslave. În cazul Kosovo a fost vorba de un război civil crunt care a dus la separare, început prin alungarea forţată de către armata iugoslavă a populaţiei albaneze, apoi de reînfiinţarea administraţiei proprii sub tutelă ONU. Acest conflict militar a fost cauzat tocmai de anularea autonomiei kosovarilor albanezi de către regimul Miloşevici. Dacă acea autonomie nu era anulată în 1989, şi nu se începea deznaţionalizarea forţată mai apoi alungarea efectivă şi epurarea etnică – fapt care a stărnit contrareacţia militară kosovară – Kosovo probabil nu ajungea niciodată la independenţă.
În cazul Ţinutului Secuiesc nu putem vorbi de o deznaţionalizare forţată masivă şi în nici un caz de alungare forţată sau epurare etnică făcută cu ajutorul armatei. Nefiind nici secuii înarmaţi, nu este nici o şansă de izbucnire a unui război civil care poate ar duce vreodată la aşa ceva. Din contră, probabil cea mai mare diferenţă dintre cele doua cazuri este faptul că, pe când albanezii şi-au cerut autonomia (înapoi) prin arme, maghiarii cred numai în lupta politică. Diferenţa de mentalitate şi cultură între kosovari şi maghiari este de asemenea foarte mare, dar nu vreau să detaliez acest lucru acum.
După experienţele tragice trăite de kosovari, având administraţia şi armata sârbească afară din teritoriu, mânaţi şi de contextul internaţional favorabil, ei deja nu s-au mulţumit cu autonomia teritorială, şi au cerut independenţa. Nu cred că ar fi fost vreun popor care ar fi făcut altfel. Lipsa de încredere şi înstrăinarea de sârbi era uriaşă.
Secuii nu au cerut niciodată independenţa, şi nici nu există vreun semn că ar cere-o vreodată. Ţinutul Secuiesc fiind în mijlocul ţării, fiind integrat totalmente în sistemul economic, energetic, infrastructural şi politic al României, nu ar avea nici o şansă de supravieţuire pe cont propriu. Secuii sunt foarte conştienţi de acest lucru. Pe de altă parte există şi o solidaritate cu restul maghiarilor din România (ceilalţi 60% care locuiesc în alte regiuni ale Transilvaniei), care ar împiedica orice gând de separare.
În general autonomia înseamnă foarte rar separare. Cazul Kosovo a fost o situaţie excepţională, din mai multe motive, unele arătate şi mai sus. În Europa există 13 autonomii teritoriale pe criterii etnice, din care în nici una nu există o opiniei majoritară în cadrul populaţiei locale în a cere independenţa. Din contră, acordarea autonomiei a fost de obicei momentul în care s-au calmat spiritele separatiste, şi a început procesul lung şi greu de loializare a minorităţii, care în noua contrucţie juridică în sfârşit şi-a simţit garantată existenţa, şi a început să se simtă acasă în ţara „adoptivă”.
9. În Ţinutul Secuiesc e sărăcie din cauza coruptiei autorităţilor locale dominate de UDMR
În primul rând trebuie să definim ce înţelegem prin sărăcie. Dacă comparăm Secuimea cu Clujul, Timişul sau să zicem Ilfovul, da, este o regiune săracă. Dar dacă o comparăm cu majoritatea judeţelor Moldovei, cu judeţele din Dobrogea, sau cu unele judeţe din Ardeal ca Bistriţa-Năsud sau Caraş-Severin, putem zice că judeţele secuieşti sunt bogate, sau cel puţin mai înstărite decât acestea.
Ţinutul Secuiesc a fost unul sărac şi nedezvoltat încă din perioada austro-ungară, fiind una dintre cele mai defavorizate regiuni ale imperiului. Fiind la margine, trăind mai mult din agricultură şi exploatarea pădurilor, el a beneficiat foarte târziu de investiţiile în infrastructură şi economie. Deşi au fost trei perioade de modernizare instituţionalizată (începutul sec. XX, 1940-1944, perioada comunistă) ea a ajuns în anii 1990 ca una dintre regiunile cele mai sărace din Ardeal. Situaţia nu a fost ajutată nici de faptul că mai toate guvernele în afară de ultimul (2004-2008), au ţinut cu bună ştiinţă nivelul investiţiilor centrale la un nivel foarte scăzut în această regiune. Povestea drumului reabilitat care se opreşte la graniţa cu judeţul maghiar a fost cât se poate de reală.
Investiţiile străine abundente intrate în România de la sfârşitul anilor 90 până azi s-au direcţionat mai ales în jurul marilor oraşe din regiune (Braşov, Cluj, Sibiu, Timişoara) oraşe mari care au avut infrastructura şi forţa de muncă pregătită pentru acceptarea acestor investiţii. Majoritatea Ţinutului Secuiesc fiind un teritoriu mărginaş, muntos, nestrăbătut de drumuri europene sau magistrale feroviare, neavând aeroport în afară de cel din Târgu-Mureş, a pierdut cursa din start cu judeţele apropiate ca Braşov, Sibiu, Cluj.
Trebuie ştiut că şi în interiorul Ţinutului Secuiesc există diferenţe destul de mari în nivelul de trai al localnicilor. Există microregiuni mai înstărite ca regiunea dintre Târgu-Mureş şi Odorheiu Secuiesc, şi există microregiuni mult mai sărace, precum majoritatea judeţului Covasna sau valea Gheorgheniului din nordul judeţului Harghita.
Nu se poate nega faptul că poate, dacă unele adminisitraţii publice locale se trezeau mai devreme, deschideau parcuri industriale, ofereau stimulente financiare mai mari investitorilor, poate măcar în unele oraşe situaţia ar fi mai bună azi. Se poate recunoaşte că în unele cazuri autorităţile locale dominate de UDMR au făcut greşeli, sau nu au făcut cât se putea. De exemplu în Sfântu Gheorghe abia s-a schimbat ceva între 2000 şi 2008, pe când Miercurea-Ciuc de exemplu galopa în dezvoltare. Ca şi în celelalte partide, şi în UDMR există primari buni şi primari slabi.
Însă este clar că în general situaţia mai precară a acestor judeţe este una care ţine deja de sute ani şi este menţinută de aşezarea marginală în privinţa magistralelor de transporturi, de lipsa de infrastructură modernă, de apropierea unor oraşe mult mai mari care absorb investiţiile din regiune, de teritoriul muntos şi clima rece, dar şi de dezinteresul general al tuturor guvernelor de la Bucureşti în care UDMR-ul nu a avut sau nu are o influenţă puternică.
10. Românii din Hargita şi Covasna sunt discriminaţi de autorităţi
În general această afirmaţie nu este adevărată. Există însă şi excepţii, deşi rare, dar care trebuiesc recunoscute şi corectate.
În primul rând să luăm cazul autorităţilor deconcentrate, nealese, cele care sunt de fapt mâna în aceste judeţe a guvernului sau a diferitelor ministere. În cazul autorităţilor deconcentrate majoritatea directorilor şi chiar a angajaţilor sunt români chiar şi în Secuime, astfel problema nu se pune. Se pună însă la unele problema lipsei folosirii limbii maghiare (ex. prefectura şi unele autorităţi subordonate nu folosesc deloc maghiara în aceste judeţe)
În cazul autorităţilor locale alese, primării, consilii judeţene în localităţile şi judeţele unde există majoritate maghiară, bineînţeles că cei care conduc sunt maghiari, ei fiind cei care câştigă alegerile. S-a intâmplat de câteva ori, ca în comunicarea oficială a unor primării din localităţi unde există o comunitate însemnată de români, limba română să fie omisă. Asta a fost cazul un timp a publicaţiei oficiale a primăriei din Sfântu Gheorghe, sau a paginii de web oficiale a municipiilor Târgu-Secuiesc şi Gheorgheni şi a Consiliului Judeţean Harghita. Problema cu ziarul primăriei Sfântu Gheorghe şi a paginii de web a municipiului Târgu Secuiesc şi a CJ Harghita au fost rezolvate, după nişte avertismente date de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). De menţionat că primăriile Târgu Secuiesc şi Gheorgheni nu sunt controlate de UDMR, ci de PCM, partid mult mai puţin deschis la multiculturalism.
O altă „discriminare” sesizată mai recent a fost cazul Bibliotecii Judeţene Covasna, unde pentru ocuparea postului de director Consiliul Judeţean Covasna s-a cerut ca şi criteriu cunoaşterea limbii maghiare. La sesizarea unui cetăţean local, CNCD a decis că această cerinţă discriminiează, pentru faptul că postul de director nu presupune activitate de relaţie cu publicul, deci cunoaşterea limbii maghiare nu este importantă. Preşedintele CJ Covasna a contestat însă decizia în instanţă, zicând că „într-un judeţ cu 75% populaţie de etnie maghiară şi o bibliotecă unde jumătate din colecţie este maghiară şi 75% din cititori maghiari, trebuie ca şi directorul să cunoască şi limba maghiară, respectiv cultura maghiară.” Cazul acesta cred că este de discutat. Nu sunt sigur că aici CNCD a avut dreptate.
Nu se popularizează la fel de mult însă în presa românească deciziile CNCD cu privire la discriminarea maghiarilor de către autorităţile locale cu conducere românească. De exemplu primăria Târgu Mureş a fost sancţionată pentru că nu a publicat pe site-ul oficial toate informaţiile generale actualizate în limba maghiară.
Concluzionând: în afară de câteva cazuri izolate, în orice localitate unde există o comunitate însemnată de români toate instituţiile locale sau judeţene comunică documentele oficiale în limba română şi îi angajează pe români fără discriminare. Aceste judeţe sunt în centrul României, unde totuşi 70%-80% din documentele oficiale sunt făcute oricum numai în limba română. Sunt totalmente de acord că discriminările de orice parte trebuiesc condamnate şi sancţionate, dar isteria presei româneşti în a încerca dovedirea unei discriminări generale este total deplasată şi răuvoitoare.
11. În regiuni cu majoritate maghiară dacă nu ceri în maghiară nu eşti servit
Legenda urbană „dacă în Secuime nu ceri pâine în limba maghiară nu eşti servit” este una foarte perseverentă, nelipsită din nici o discuţie interetnică care se desfăşoară pe internet. Am auzit această poveste şi în legătură cu Cluj sau Satu Mare, dar în majoritatea cazurilor cei care acuză se gândesc la judeţele Harghita şi Covasna, poate Mureş. Eu însumi provenind din Covasna, crescând la Sfântu Gheorghe nu îmi venea să cred că aud aşa ceva, când m-am întâlnit prima oară cu această acuzaţie. Nu am intâlnit în viaţa mea un astfel de caz în oraşul natal. Şi cred că am fost la cumpărături de mii de ori. Am întâlnit în schimb cazuri în care cerând în ungureşte la Sfântu mi s-a răspuns: „În româneşte vă rog, îmi pare rău nu înţeleg maghiara”. Era probabil una dintre persoanele aduse din Moldova prin colonizarea industrială a anilor ’70-’80 care nu a dorit să înveţe măcar maghiara de bază.
Adevărul este că în afară de câteva comune mai izolate, în care singurii români sunt cei din familia poliţistului, a ceferistului sau a preotului ortodox, în judeţele din Secuime nu există magazine în care angajaţii care lucreayă cu publicul să nu înţeleagă bine româneşte. La oraş nici nu se concepe acest lucru, fiind şi în interesul patronului să angajeze vânzători care vorbesc amândouă limbile. Chiar şi într-un sătuc de pe deal, unde să zicem ad absurdum găsim pe cineva care nu înţelege ce înseamnă cuvântul „pâine”, tot o să fim serviţi dacă măcar arătăm cu degetul la ceea ce vrem să cumpărăm. Reaua voinţa dedusă din acest clişeu anti-maghiar nu are ayi nici o justificare. Suntem în capitalism. Banii vorbesc.
Când aud acest clişeu reflectat în legătură cu un oraş ca Târgu-Mureş (52% români), Satu-Mare (58% români), Oradea (70% români) sau chiar Cluj (79% români), pot să fiu sigur că cel care acuză este un sudist care habar nu are de procentajele etnice din aceste oraşe. În aceste oraşe mari cu majoritate românească orice magazin care ar pune un vânzator care nu vorbeşte limba română şi-ar putea închide porţile într-o săptămână, pierzând o bună parte din clientelă.
12. De ce nu pot fi ungurii precum celelalte minorităţi din România?
!poza38!Prin această afirmaţie se înţelege practic ca maghiarii să fie „liniştiţi”, să nu mai ceară atâtea drepturi, să stea la locul lor. Mda.
Diferenţa dintre maghiari şi celelalte minorităţi din România este una faptică: numărul. Cum am zis şi data trecută numărul contează enorm în acest domeniu. De ce contează? Pentru că minoritate de talia maghiarimii din România (1,5 milioane de oameni), într-un alt context probabil şi-ar fi putut clădi un stat suveran. O populaţie de această dimensiune este capabilă de susţinerea unui sistem politic, administrativ, educaţional, cultural, etc. propriu sau paralel. În Europa sunt cel puţin 12 state suverane şi 11 teritorii autonome cu o populaţie mai mică la număr decât a maghiarilor din România. Este de la sine înţeles că o comunitate etnică de 1,5 miloane de oameni va cere mai multe drepturi şi mai multă autonomie decât una de câteva zeci de mii, sau numai câteva mii, care în păstrarea identităţii sale depinde total de fondurile de la statul „adoptiv”.
Toate comunităţile etnice recunoscute în afară de maghiari sunt comunităţi mici, cea mai mare fiind cea a ucrainienilor (61.000) şi cea mai mică fiind a armenilor (1.700). Romii (oficial 0,5 milioane) constituie o categorie aparte, ei fiind o minoritate neorganizată îndejuns în cazul căreia nu este clar cine aparţine de această minoritate, cine o conduce, şi care este identitatea şi limba comună a sub-comunităţilor dispersate pe întreg teritoriul ţării.
Populaţia maghiară din România ocupă un vast teritoriu din partea centrală şi vestică a ţării, fiind prezenta într-un procent de cel puţin 20% în peste 1.100 de localităţi. Celalate minorităţi sunt majoritari sau peste 20% numai într-o mână de localităţi sau în unele cazuri în nici una (greci, armeni, evrei, italieni).
Prin astfel de comparaţii interne sau externe putem înţelege de ce maghiari „nu sunt ca şi celelalte minorităţi” din ţara noastră.
Dacă aţi ajuns până aici în acest articol înseamnă că aveţi multă răbdare, timp, şi interes. Vă mulţumesc pentru asta. Şi pentru a vă răsplăti această perseverenţă o să vă mai clarific un mit urban legat de maghiarii din România, poate cel mai des întâlnit:
13. Politicienii sunt cei care învrăjbesc relaţiile interetnice, maghiarul de rând se înţelege cu românul de rând
Cine nu a auzit următoarele enunţuri: „românul de rând se înţelege foarte bine cu maghiarul de rând, numai politicieni sunt cei care aduc conflicte”, sau „suntem vecini, prieteni, colegi, niciodată nu am avut probleme, numai politica este cea care încercă să ne facă duşmani ”?. Fiecare dintre noi. E greu de combătut acest clişeu din mai multe motive. În primul rând prima parte este bineînţeles adevărată. Românul şi maghiarul de rând de obicei se înţeleg foarte bine unul cu celălat, sunt vecini, prieteni, colegi, chiar se şi căsătoresc de multe ori. Însă – şi aici vine problema cu această afirmaţie – maghiarul de rând nu discută cu românul de rând (şi viceversa) despre temele spinoase legate de drepturile minorităţilor, despre istorie sau politică. Şi asta e foarte bine. Pentru că dacă ar discuta, foarte probabil s-ar certa, şi acea înţelegere ideală prezentată de acest clişeu nu ar mai exista. Nu cred că este cineva care trăind într-un mediu interetnic din Transilvania nu a avut parte în viaţa lui de o astfel discuţie mai grea, mai frustrantă în viaţa lui de zi cu zi cu prietenul, vecinul, colegul sau chiar iubitul de cealaltă etnie. Şi care a fost concluzia? Mai bine să vorbim despre filme, economie sau sex, dacă nu vrem să ne pierdem prietenul, vecinul, colegul. Pentru că dacă continuăm automat urmează următorul clieşeu: „eu nu am nimic cu ungurii, dar…”
În cazul politicienilor discutarea problematicii drepturilor minorităţilor este obligatorie, aceasta fiind una dintre datoriile lor. Politicienii minoritari sunt votaţi în diferite organisme pentru a reprezenta aceste doleanţe, iar cei majoritari nu pot scăpa de acestă temă (chiar dacă ar dori) atâta timp cât la nivelul respectiv (consiliu local, consiliu judeţean sau parlament) există reprezentanţi ai unei minorităţi. Nu este adevărat că ei ar încerca învrăjbirea comunităţilor etnice (bineînţeles în afară de câţiva gen Gheorghe Funar). Prin afirmarea doleanţelor sau afirmarea respingerii acestora politicianul acţionează tocmai pe placul omului de rând maghiar sau român pe care îl reprezintă, şi al cărui vot trebuie să îl obţină la alegerile viitoare.
Binenînţeles un politician este şi un formator de opinie publică. De acea este foarte important ca politicienii noştri să fie cât se poate de pregătiţi, toleranţi şi deschişi la minte, ca în loc de urlete naţionaliste de tip Vadim Tudor, să dea ambelor comunităţi soluţii acceptabile în care fiecare să îşi poată afirma şi duce mai departe identitatea, spiritul şi valorile folosindu-se de aceleaşi posibilităţi şi drepturi.
Debarasarea de prejudecăţile naţionaliste ar fi un bun început în această încercare.
@Primipilus
„trebuie sa stii ca la unguri culorile nationale sunt folosite numai la locul si la timpul lor adica „traiesc” viata lor distinsa sub forma de steaguri sau cocarde si sunt arborate, folosite numai la zile nationale. Asadar pentru un ungur apartine de domeniul penibilului, si este ceva rusinos ca culorile steagului sa fie incorporate in cordoane, funii, ambalaje, sa apare pe banci, galeti etc.”
Am vazut cu ochii mei, pe un blog in limba maghiara,fotografii cu culorile maghiare unei soceitati comerciale de vulcanizare din Odorheiu. Este vorba despre blogul prietenului meu Lolka
http://limbacailor.wordpress.com/author/silyel/
blog pe care si l-a sters intre timp, dar, daca va intereseaza, cred ca pot face rost de pozele respective de la el.
Pe deasupra, am vazut in alta poza statui ornate de cocarde in culorile unguresti. Ar fi de vazut cand a fost facuta poza, iar daca nu era in perioada sarbatorilor nationale … 🙂
@O. Kiss: Legea trebuie sa o respecte autoritatile indiferent de originea lor etnica. Discriminarile facute etnicilor maghiari si nerespectarea legislatiei cu privire la drepturile minoritatilor sunt la fel de grave. Pe de alta parte, daca numarul de sesizari privind discriminarea primite de la etnici romani din Secuime este egal cu cel al sesizarilor primite de la etnicii maghiari din toata tara, inseamna ca, dpdpv procentual, discriminarea /perceptia ei este mai mare in randul „minoritatii” romanilor din Har-Cov decat in randul maghiarilor din toata tara.
Personal, consider ca trebuie sa ne asiguram ca legile actuale, care sunt in general bune, se respecta pentru toata lumea (maghiari sau romani, nu conteaza) in proportie cat mai mare si dupa aia sa propunem autonomie teritoriala. Daca e sa privim doar pe maghiari: ce rost are sa se concentreze asupra obtinerii unor noi drepturi, daca nici cele existente nu le sunt respectate in toate cazurile?
in alta ordine de idei, tin sa va amintesc si eu ca ati facut, intr-un comentariu din articolul anterior al lui Tihi, niste generalizari nepermise legate de romanii de la sud de Carpati.Nu puteti scrie fraze de genul „VOI faceti rau, NOI facem bine” un lucru, (oricare ar fi el). Este o generalizare nepermisa pentru un intelectual ca dumneavoastra. Exista mereu procente, iar daca nu aveti statisticile (in multe cazuri nici nu se fac statistici) nu aveti decat sa estimati, precizand, totodata, ca asta BANUITI dumneavoastra.
Eu cred că trebuie precizat un lucru: tricolorul roșu – alb – verde este nu doar drapelul de stat al Ungariei, ci este tricolorul UNGURESC, după cum tricolorul roșu – galben – albastru este nu doar tricolorul României, ci tricolorul ROMÂNESC.
Îmi aduc aminte când am fost prin Transcarpatia, pe teritoriul Ucrainei, în toate satele ungurești era arborat la primărie tricolorul unguresc alături de bicolorul ucrainian. În satele românești nu. E drept că în România nu interesează aceste lucruri, de fapt nici nu le dă prin cap oamenilor de pe aici că nu le poți interzice ungurilor din România să arboreze tricolorul unguresc, și să ai pretenții la respectarea drepturilor românilor din Ucraina, de pildă. Îngustime de minte.
@Olahus
Chestiunea cu bazinul în culorile naţionale mi se pare o glumă proastă a unei firme din fostul oraş ai lui Funar „Hai să arătăm la bozgorii ăştia cine e stăpânul”, cam asta o fi fost motivul folosirii tocmai a culorilor naţionale. Este o provocare stupidă. Cum zicea un comentator mai sus, maghiarii nu îşi pun prea mult culorile naţionale oriunde, cum o făcea Funar la Cluj când şi coşul de gunoi era roşu-galben-albastru.
În legătură cu petiţiile. Nu ştiu numarul exact de nici o parte, şi nici articolul invocat de tine nu prea ne ajută. Ştiu însă bine că foarte mulţi maghiari nu depun petiţii pentru că nu îşi cunosc drepturile. Mai ales în localităţi la marginea celor 20%, maghiarii fiind în minoritate de multe zeci de ani s-au cam obişniut ca limba lor să fie una discriminată.
Petru detalii vezi raportul DRI: http://www.dri.gov.ro/cd-2006/frontpage/introducere.htm
În Harghita şi Covasna nefolosirea ocazională a limbii române este un lucru nou şi rar din mai multe motive. Nou pentru câ nimeni nu a prea îndrăznit înainte, şi rară pentru că oricum orice document oficial trebuie să aibe oricum versiune în limba română, altfel neputând fi folosit. În Harghita şi Covasna petiţiile sunt depuse politic, întotdeauna de cineva apropiat de PRM ori PSD, partide care sunt pline de oameni colonizaţi în ultimii ani ai comunismului, puşi în funcţii de regimul comunist şi de prima perioada a lui Iliescu, oameni care odată cu intrarea la guvernare a UDMR şi-au pierdut unele poziţii. În Secuime există două feluri de mişcări politice româneşti: revanşiste-naţionaliste, conduse de foşti securişti, directori, oameni sus-puşi de vechile regime şi cele tinere-liberale are românilor care s-au născut acolo, şi care au proiecte civice şi culturale fără idei de revanşă.
Domnule Tihamér Czika,
„În Secuime există două feluri de mişcări politice româneşti: revanşiste-naţionaliste, conduse de foşti securişti, directori, oameni sus-puşi de vechile regime şi cele tinere-liberale are românilor care s-au născut acolo, şi care au proiecte civice şi culturale fără idei de revanşă.”
Iertati-ma, va rog ca ma bag in vorba. Aveti dreptate fara cusur cand remarcati activitatile securiste „revanşiste-naţionaliste” care – in opinia si a mea – ar trebui sa fie in curs de expirare.
In legatura cu „cele tinere-liberale” imi permit sa comentez ca aceasta marca nu poate acoperi abuzuri politice-economice cu implicatia UDMR care au chelit munti de paduri, plus alte forme de coruptie si abuz in sintonie cu guvernarea de la Bucuresti.
In opinia mea: in spiritul superior propus de articolele dumneavoastra, poate n-ar fi rau sa abordati si coruptia formatiunilor politice reprezentand pe maghiari cu politica de la Bucuresti, cercuri inalte – vreau sa spun, indeosebi.
Si de acord, faptul ca la nivel de om obisnuit, anonim – romani si maghiari se inteleg si NU discuta politica – este un castig imens si arata ca romanii si maghiarii din Ardeal tin prin timp unii la altii suficient de mult ca sa nu se bage in provocarile strecurate de politicienii zilei.
„Chestiunea cu bazinul în culorile naţionale mi se pare o glumă proastă a unei firme din fostul oraş ai lui Funar „Hai să arătăm la bozgorii ăştia cine e stăpânul”, cam asta o fi fost motivul folosirii tocmai a culorilor naţionale. Este o provocare stupidă.”
Ok, o fi fost o „provocare stupida”, cine stie. Cum poate era singurul lor model. Pe de alta parte, Csaba Asztalos, presedintele Consiliului National Contra Discriminarii (CNCD) a spus ca viceprimarul a incalcat Constitutia -„In Constitutie, la articolul 16, se mentioneaza ca nu este permis tratamentul diferentiat si se garanteaza egalitatea de sansei”.
La un moment dat scriai despre judecatori, ca sunt mai intai romani si apoi oameni ai legii. Tare mi-e teama ca in randurile de mai sus (subliniez, in randurile de mai sus) tu ai rationat mai intai ca maghiar si membru UDMR, si apoi ca jurist. Ia-l ca exemplu pe seful Csaba Asztalos, propus la sefia CNCD de UDMR -omul a tinut cont de lege si nu de etnia paratului.
In alta ordine de idei, multumesc pentru link, voi arunca un ochi pe el in zilele urmatoare, cand voi avea mai mult timp
„avem deja un problema”. Nici nu am depasit stadiul de debutant la maghiara am inceput deja sa vorbesc conform cliseelor cu unguri 🙂
Imi cer scuze pentru greselile din textul de mai sus, el a fost scris la o ora la care eram prea obosit pentru a edita cum trebuie raspunsul.
Vad ca nu-s comentarii sau inca nu fura aprobate. Voi posta eu o unul , cu o intrebare la sfarsitul sau, cu speranta ca Tihamer isi va face putin timp si va raspunde la ea (am mai postat o intrebare in articolul de numarul trecut dar a ramas fara reactie din partea ta)
legat de 10. : ai uitat sa amintesti cazuri de discriminare simbolica, dar dureroasa pentru romanii din Secuime. De exemplu, localitatile in care, de 15 martie, drapelul Romaniei este coborat in berna (s-a intamplat anii trecuti)
De asemenea, „primarul din Sfantu Gheorghe, Albert Almosz, a fost amendat in 2002 pentru ca a refuzat sa arboreze drapelul Romaniei in incinta institutiei.”
Mai penibil este cazul unei comenzi pentru un cordon de separare a unui bazin de inot, refuzata de autoritatile din Sfantu pentru ca „marfa” era vopsita in … culorile steagului romanesc.
:”In mod inexplicabil, viceprimarul Sztakics Eva, care este si vicepresedinte al organizatiei judetene a UDMR, a sarit in aer cand a vazut culoarea culoarului de separare comandat pentru bazinul din localitate. Mai precis, cordonul de 25 de metri este vopsit in rosu, galben si albastru.”
In propriile ei cuvinte: „Am trimis marfa inapoi pentru ca era vopsita in culorile drapelului, rosu, galben si albastru. La Sfantu Gheorghe nu este admis sa apara culorile nationale”
http://www.ziua.ro/f.php?data=2006-09-30&thread=208277&id=144576
Pooo-ftim? Unde scrie ca nu este voie sa apara culorile nationale? Poate in vreun proiect de autonomie aflat in stadiul de ciorna, ca nici macar in proiectele facute publice nu cred ca a avut cineva tupeul sa propuna asa o aberatie.
Viceprimarul a incalcat Constitutia, dupa cum a sesizat si seful CNCD, Asztalos Csaba (a se remarca faptul ca etnia domnului Csaba nu l-a impiedicat sa recunoasca grava abatere de la Sfantu si nici nu a impiedicat CNCD sa sanctioneze sau sa dea avertismente in mai mult cazuri edililor din partide maghiare! )
Si inca ceva, uite un fragment interesant legat de petitiile privind discriminarea.
„Anual, se depun circa zece petitii si din partea etnicilor maghiari. (..). Si cetatenii straini, mai ales arabi, se plang de incalcarea demnitatii – reclama ca sunt injurati sau ca nu se pot angaja. ‘Avem un numar egal de petitii si din partea romanilor din judetele cu populatie majoritar maghiara – Harghita si Covasna. ‘(…)recunoaste maghiarul (Istvan -n.m.) Haller (membru in consiliul director CNCD -n.m.).
http://www.gardianul.ro/Enclavizare-sociala-si-teritoriala.-Ungurii-din-CNCD-au-recunoscut-ca-romanii-din-Harghita-sunt-discriminati-s119963.html
Numar egal de petitii din partea romanilor, dar egal cu ce? Cu cel al petitiilor de la cetateni straini, sau cu al petitiilor de la etnici maghiari? Nu e clar cate petitii primeste CNCD de la cetateni straini.
Iata insa si INTREBAREA PENTRU TIHAMER: Dar daca numarul petitiilor de la romanii din Har-Cov este aproximativ egal cu cel al petitiilor de la toti etnicii maghiari din Romania, avem deja un problema, nu-i asa?
Draga Olahus! Legat de drapel. Ceea ce a zis primarita mi se pare si mie o prostie,daca-i adevarat, dar trebuie sa sti ca la unguri culorile nationale sunt folosite numai la locul si la timpul lor adica „traiesc” viata lor distinsa sub forma de steaguri sau cocarde si sunt arborate, folosite numai la zile nationale. Asadar pentru un ungur apartine de domeniul penibilului, si este ceva rusinos ca culorile steagului sa fie incorporate in cordoane, funii, ambalaje, sa apare pe banci, galeti etc. Daca romanul de rand nu se revolta sa revada culorile nationale in locatii neobisnuite nu te astepta ca ungurul de rand sa se consterneze in locul lui. Daca tu nu te respecti pe tine insuti nu astepta pe altul sa o faca!!! Toate cele bune!
felicitari Tihamer
ar trebui sa existe mai multi oameni care gandesc atat de deschis si fara emotivitate exagerata. numai astfel vom putea ajunge sa fim mai buni si intelegatori unii fata de ceilalti.
in alte cuvinte herr Olahus spune ca am putea incepe sa vorbim legat de autonomie sau orice subiect care se refera la drepturile ungurilor doar atunci cand in tinutul secuiesc nu va mai exista nici o abatere de la lege si implicit va fi o societate perfecta. faptul ca in sens invers legea se respecta prea putin nu conteaza deloc. tpic.
Mr. O. Kiss,
N-ar fi rau, in opinia mea, ca legea de drept comun sa se respecte cat mai mult, de cati mai multi, in cat mai multe locuri – indiferent de regiune, natiune, nationalitate sau apartenenta/preferinta politica.
Pe de alta parte, imi permit sa observ – in aceeasi linie de comentariu – ca intr-un ecou precedent, de la un alt articol pe aceeasi tema, ati adus in discutie gunoaiele vizibile pe campurile dintre Ploiesti si Bucuresti (in vecinatatea soselei pe care circulati cateodata, probabil).
Va citez:
”
2. cred ca noi in Ardeal stim mai bine ca restul ca sunt multe de facut in tara asta si chiar facem ceva pe cand voi inca aruncati tone de gunoaie pe campuri nelucrate (toata zona Ploiesti – Bucuresti e impanzita de gunoaie) – si poate din cauza asta va privim de sus, dar nu doar ungurii. TOTI ardelenii va privesc de sus si au si motive pentru a o face.
”
Mi-au venit in gand 2 curiozitati legate de comentariul dumneavoastra legat de gunoaiele dintre Ploiesti si Bucuresti:
1 – ati vrut sa spuneti ca dumneavoastra, impreuna cu TOTI ardelenii, privesc de sus pe cine? pe toti cei din afara Carpatilor? pe toti cei dintre Ploiesti si Bucuresti?
2 – cine sunt „voi” care „inca arunca gunoaie, etc”
sunt toti oamenii care traiesc intre Ploiesti si Bucuresti? sunt toti oamenii care nu traiesc in Transilvania? etc.
Va multumesc, anticipat, pentru rabdarea folosita de dumneavoastra pentru a-mi citi randurile si/sau raspunde curiozitatilor.