Revoluţia franceză izbucnită la 22 februarie 1848, a trezit din somn popoarele Europei dominate de puterile Sfăntei Alianţe. Fluxul revoluţionar la 13 martie a atins Viena, capitala imperiului habsburgic, iar peste două zile, a ajuns la cele două oraşe maghiare de pe malul Dunării: Pesta şi Buda,
Primind vestea revoluţiei vieneze, tineretul maghiar în frunte cu poetul Sándor Petőfi, (descendentul unei familii de slovaci, la naştere înmatriculat ca Alexander Petrovic) a ocupat cu forţa o tipografie, unde au tipărit o proclamaţie cuprinzând cele 12 revendicări vestite privind desfiinţarea iobăgiei, participare generală la obligaţiile publice, formarea unui guvern propriu, unirea Ungariei cu Transilvania, care din 1691 făcea parte din imperiul habsburgic, etc., A urmat eliberarea din închisoarea Budei a scriitorului Mihailo Stanciċ. Locuitorii celor două oraşe încă neunite, au crezut că a venit ziua libertăţii. Ziua de 15 martie, devenind după 1989, sărbătoare naţională, a rămas şi pentru zilele noastre, ca simbolul identităţii maghiare.
Pentru respectarea adevărului, trebuie să menţionez însă că încă în toamna anului 1847, opoziţia ungară condusă de contele Lajos BATTHYÁNY (şeful primului guvern revoluţionar în 1848, condamnat la moarte şi executat în 1849) şi de Ferenc DEÁK (în 1867 principalul realizator al concilierii austro-ungare) a elaborat programul reformelor necesare, care practic coincid cu cele 12 puncte ale tineretului revoluţionar proclamate la 15 martie 1848.
Revoluţiile burgheze izbunite în 1848 la periferia imperiului habsburgic, pot fi numite şi revoluţii naţionale, deoarece aspiraţiile îndreptate spre lichidarea restricţiilor feudale, se împletesc cu recunoaşterea justeţii pretenţiilor autodeterminării naţionale. În atmosfera unui optimism general, când regimul Sfântei Alianţei întrodus după căderea lui Napoleon era deja pe marginea prăbuşirii definitive şi numai Rusia ţaristă putea să ameninţe cu o intervenţie, toate revendicările revoluţionare păreau că sunt realizabile. „Primăvara popoarelor” – cum se numeşte primăvara anului 1848, a început ca o festivitate de solidaritate a mişcărlor de eliberare naţională, şi pentru puţin timp, a deviat atenţia despre faptul că popoarele acestor meleaguri datorită unor relaţii sociale şi naţionale complexe, pot fi uşor păcălite şi puse faţă-n faţă, unul contra altuia
Cu toate că problema naţională, doleanţele mişcărilor naţionale ale popoarelor conlocuitoare cu maghiarii figura pe agenda disputelor politice ungare de mai mulţi ani, iar liderii românilor, croaţilor, serbilor, slovacilor (ne mai vorbind de saşii transilvăneni), elita politică, deci clasa nobiliară maghiară (inclusiv pe miile de familii de origine română), cu excepţia câtorva capete luminate cum au fost Miklós BEZERÉDY, Ferenc Deák şi mai ales István SZÉCHENYI, nu a sesizat percicolul ce ameninţa naţiunea maghiară şi în consecinţă, nu a realizat concilierea istorică cu naţionalităţile din Bazinul carpatin. Abia spre sfârşitul luptei pentru libertate, la mijlocul anului 1849 ajunge la Lajos Kossuth la concluzia că fără reconcilierea popoarelor din Bazinul carpatin, ideile revoluţionare nu au nici o şansă de câştig. Într-o situaţie deja disperată are loc întâlnirea lui cu Nicolae Bălcescu.
Articolul acesta este corect. Asa a fost. Numai ca toti istoricii maghiari, fara exceptie, considera Trianonul ca fiind „moartea Ungariei”. Granitele trasate acolo au fost insa cu mult mai corecte decat situatia anterioara.
Este extrem de stupid sa fi crezut ca dualismul austro-ungar va pune punct problemei nationale in Austro-Ungaria. Odata prornit pe calea afirmarii nationalismului austriac si maghiar, era evident ca restul era doar o materie de timp… pana cand acest imperiu va fi silit sa acorde si celorlalte nationalitati exact aceleasi drepturi!
Am avut o profesoara de germana de origine austriaca, din Silezia, din Tropau (azi Tropawa) care ricana: „asa le trebuie ungurilor: daca au vrut sa nu mai fie sub austrieci, normal ca nici romanii nu au mai vrut sa fie sub..ei”.
Pe youtube, cel mai fanatic sovinism poate fi accesat la subiectul „Trianon”.
Sa facem precizari: inainte de Trianon, Ungaria avea doar o minoritate maghiara, intre 25-45%. Dupa Trianon, Ungaria are peste 95% maghiari. Ungaria a pierdut la Trianon…ce nu a avut nici inainte.