Icoanele sunt creația călugărilor și călugărițelor de la mănăstireMănăstirea ortodoxă Sfântul Ioan Botezătorul din comitatul Essex în sud estul Angliei a împlinit recent 50 de ani de existență. În această mănăstire și-au găsit vocația monastică mai mulți români și românce.
Situată în zona rurală a comitatului Essex, la 100 de kilometri nord-est de Londra, mănăstirea Sfântul Ioan este complet atipică pentru această regiune. Fondată la 5 martie 1959 de părintele Sofroni, ea reunește între zidurile sale circa 25 de călugări și călugărițe, proveniți din 15 țări, unele dintre ele fără tradiție ortodoxă majoritară.
Părintele Sofroni, născut în Rusia în 1896, a sosit aici acum exact 50 de ani cu cinci discipoli, după un periplu care l-a purtat prin Grecia, Egipt și Franța. El a fost discipolul Sfântului Siluan la Muntele Athos și o fondat această comunitate monastică în care slujesc atât călugări cât și călugărițe, ceea ce este destul de neobișnuit.
Sofroni s-a stins din viață în 1993 la 96 de ani, iar locul său ca stareț a fost luat de arhimandritul Kiril. Mănăstirea este subordonată direct Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, de la Constantinopol, și este cu adevărat o comunitate internațională, iar slujbele se oficiază în trei limbi: engleză, slavonă și greacă.
Încă de la înființarea mănăstirii în 1959, unul dintre discipolii părintelui Sofroni a fost arhimandritul Rafail, fiul filosofului Constantin Noica. Părintele Rafail s-a reîntors în România în anul 1993, el traducând în limba română opera mentorului său spiritual.
Dar prezența românească la mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul continuă și astăzi prin prezența a cinci călugărițe. Între ele, tânăra Casiana, venită aici acum patru ani, după absolvirea facultății de teologie de la Sibiu.
Foarte fericită că a întâlnit un compatriot, sora Casiana îmi spune că a aflat de mănăstire din scrierile arhimandritului Rafail.
Întinsă pe mai multe hectare de teren agricol, mănăstirea este o oază de liniște și serenitate unde oameni veniți din toate zările își dedică viața rugăciunii. Astfel, rugăciunea lui Isus sau rugăciunea inimii este repetată timp de patru ore în fiecare zi de acești bărbați și aceste femei care te întâmpină cu un zâmbet blând pe buze.
Ce diferență între această comunitate ortodoxă internațională și bisericile naționale, cu naționalismul, intoleranța și politizarea lor, nemaivorbind de cupiditatea unora dintre slujitorii lor.