Constatam săptămîna trecută că PSD, neavînd, cel puţin deocamdată, în portofoliu un candidat puternic pentru alegerile prezidenţiale din toamnă, pare să nu-şi dorească, de fapt, ocuparea primei poziţii din stat. Dar şi PNL pare a se situa în aceeaşi poziţie! E chiar interesant ce se întîmplă – ambele partide sînt foarte critice şi foarte vocale cu preşedintele, îi sancţionează excesele declarative şi de comportament, îl socotesc uneori principalul inamic al democraţiei, ca să nu mai amintesc că l-au şi suspendat laolaltă din funcţie, ocazionînd referendumul de acum două primăveri, dar cînd este de făcut ceva pentru schimbarea acestuia, iar ocazia ar fi chiar alegerile din toamna aceasta, nema putirinţa!
Dacă la PSD bătălia pentru piederea bătăliei cu dl. Băsescu, se dă între d-nii Geoană şi Năstase, cu o posibilă, dar puţin probabilă implicare, cel puţin ca şi candidat al acestui partid, a d-lui Oprescu, la PNL, soarta acesteia se va decide la Congresul din 20 – 21 martie, competitorii anunţaţi fiind d-nii Călin Popescu-Tăriceanu, fost premier şi preşedintele în funcţie al partidului, şi Crin Antonescu, unul din cei mai vocali lideri PNL. Într-o confruntare televizată de la jumătatea săptămînii trecute, amîndoi au declarat în clar că vor candida la şefia partidului şi, pe cale de consecinţă, acesta fiind punctul de vedere ce va fi oficializat în partid la viitorul Congres, la postura de candidat pentru preşedinţie. Înfruntarea a fost destul de vioaie, candidaţii s-au contrat energic chiar dacă în limitele civilităţii, dar în urma ei n-am ajuns la concluzia că ar avea vreunul dintre aceşti posibilii candidaţi şanse reale în faţa d-lui Băsescu, care, măcar deocamdată, pare să alerge de unul singur spre poziţia de învingător – acesta nu este un avantaj, dl. Băsescu fiind un ins conflictual, care are nevoie de un adversar puternic pentru a-şi devoala calităţile de animal politic vorace.
În favoarea d-lui Antonescu pledează creşterea de formă în prestaţiile publice şi faptul că nu a cunoscut recent uzura guvernării. Domnia Sa însuşi a adus şi argumentul că ar fi cuprins şi de „nebunia înfrîngerii lui Băsescu”, dar acesta nu mi se pare un argument serios! Avem nebuni, mult mai mari în politichia noastră, ca să ne mai trebuiască vreunul! Iar sprijinul declarat al d-lor Orban, cu imagine proastă în electorat, şi Fenechiu, genitorul siniştrilor miniştri Adomiţei, Chiuariu si chiar David, nu mi se pare a aduce puncte în plus. Pentru dl. Tăriceanu, pledează succesul relativ al guvernării democrat-liberale, apoi doar liberale cu sprijin tacit de la PSD, succes manifestat în creşterea economică constantă şi în ameliorarea nivelului de trai. În acelaşi timp, vreme de patru ani dl. Tăriceanu s-a dovedit un excelent încasator al atacurilor fără răgaz ale preşedintelui şi ale presei alocate Cotrocenilor.
Doar că adversarii deja pun actuala criză, oricît de mondială ar fi aceasta, pe seama cheltuielilor prea mari din vremea guvernării dumisale şi a dereglării mecanismelor macroeconomice. Chiar dacă nu dl. Tăriceanu a inventat criza, ceva adevăr există în aceste acuzaţii, aşa că ele vor putea fi susţinute şi în campania propriu-zisă devreme ce ele pot fi susţinute acum! Din acest punct de vedere, candidatura d-lui Antonescu pare preferabilă, doar că e tipul de situaţia în care liberalii au de ales între orb şi chior! Surpriza ar putea veni însă din altă parte, din afara partidului. Se vorbeşte în PNL, iar dl. Meleşcanu a făcut publică această posibilitate, despre candidatura d-lui Klaus Johannis, primarul Sibiului, la preşedinţia României.
Nu ştiu dacă românii sînt acum în stare să aleagă un primar „neamţ”, după cum cetăţenii SUA au ales un afro-american, ori dacă modelul Sibiu poate fi generalizat la ansamblul electoratului naţional, dar o asemenea opţiune ar schimba puţin terenul de joc şi regulile acestuia. Dl. Johannis vine cu argumente electorale puternice, fiind ales de trei ori la rînd de sibieni, ultima oară la scor care sfidează orice concurenţă. De asemenea, D-Sa se bucură de o foarte bună imagine şi în ochii opiniei publice naţionale, consolidată în perioada în care Sibiul a fost capitală culturală europeană. Poate dl. Johannis nu ar cîştiga în faţa d-lui Băsescu, dar măcar am avea o competiţie electorală reală, nu am avea de/a face cu un candidat pe fruntea căruia scrie „învins” încă dinaintea începerii bătăliei. Ca să nu mai vorbesc despre efectele „pedagogice” mai largi asupra electoratui românesc.