Hillary Clinton e în favoarea unui dezgheţ în relaţiile cu RusiaStatele membre NATO au decis să revigoreze dialogul cu Rusia (în cadrul reuniunii de la Bruxelles, din 5 martie curent). Acest lucru a fost posibil în primul rând datorită poziţiei Administraţiei de la Washington, care intenţionează să detensioneze la maximum relaţiile cu Rusia, din considerente strategice globale (Afganistan, Iran, terorismul internaţional, neproliferarea armamentului nuclear). Acest lucru are loc pe fondul modelării unei abordări americane inedite de relaţionare cu o Rusie ambiţioasă şi agresivă, dificil controlabilă şi impredictibilă, dar la fel ca şi celelalte state ale lumii, puternic afectată de criza financiară mondială. De fapt, producerea colapsului economic a egalat actorii internaţionali majori atât în oportunităţi strategice, cât şi în marja acţiunilor lor pe plan extern. Din această perspectivă, eventuala destindere formală şi practică a relaţiilor NATO-Rusia cuprinde o serie de avantaje şi pentru Republica Moldova, focusată pe campania electorală şi cu perspective europene incerte corelate la calitatea desfăşurării alegerilor parlamentare din 5 aprilie curent.
În cele ce urmează vom trasa principalele efecte posibile în rezultatul turnurii în relaţiile dintre Occident (NATO, SUA) şi Rusia, analizate prin prisma scenariului optimist şi celui pesimist a eventualei conjuncturi prefigurate.
Conform scenariului optimist, Republica Moldova ar putea beneficia de următoarele:
• De(geo)politizarea parţială a campaniei electorale, prin diluarea discrepanţelor dintre partidele pro-ruse (sau a celor de sorginte anti-NATO: PCRM, UCM, PSD) şi a celor pro-occidentale, care sunţin aderarea expresă sau tacită la NATO (PL, PLDM, AMN, MAE). Ameliorarea dată va fi posibilă în condiţiile unei mediatizări intense de către mass-media autohtonă a “reconcilierii” NATO-Rusia caracterizată prin restabilirea cooperării formale la nivel politic şi a funcţionalităţii Consiliului Rusia-NATO, ceea ce va permite demagnetizarea mediului electoral de la paradigmele geopolitice.
• Intensificarea negocierilor aferente celor privind FACE adoptat (îndeplinirea angajamentelor de la Istanbul de către Rusia cu privire la evacuarea potenţialului militar rusesc din regiunea transnistreană). Acordul NATO de a negocia propunerea Rusiei de constituire a unui sistem de securitate pan-european nou, în cadrul Consiliului Rusia-NATO, deschide o “fereastră de oportunitate” pentru revizuirea regulilor şi parametrilor de menţinere şi asigurare a securităţii în Europa, care vor cuprinde “mini-dosarul transnistrean” şi respectiv realizarea proiectului de reglementare a conflictului transnistrean.
• Facilitarea sau “relaxarea” climatului în jurul integrării euro-atlantice a Europei de Est ( inclusiv în cazul RM). Această circumstanţă reiese din eventualitatea înrădăcinării sistemului de securitate promovat de Rusia (iniţiativa lansată de D. Medvedev), care va exclude temerile actorilor internaţionali de pe ambele părţi ale Atlanticului. Prin urmare, va fi posibilă eliminarea prejudecăţilor şi clişeelor moştenite din perioada Războiului Rece, nu numai din dialogul NATO-Rusia, dar şi din raporturile actualmente ostile ale Moscovei cu fostele republici sovietice cu aspiraţii euroatlantice mai mult sau mai puţin accentuate.
În cazul derulării scenariului negativ, Republica Moldova va continua să fie o piesă minoră în jocurile geopolitice ale actorilor internaţionali (Rusia, NATO etc.), sub incidenţa următoarelor împrejurări:
• Revanşismul şi agresivitatea Rusiei amplificate continuu, ca urmare a actului de reconciliere adoptat de statele NATO (SUA), tratat şi calificat de Moscova drept concesie majoră a Occidentului, admisă în realitate cu scopul obţinerii unei colaborări din partea Kremlinului în cazul Afganistanului, Iranului, luptei împotriva terorismului internaţional etc.. Or, printre primele „obiective” ale Rusiei vor fi restabilirea deplină şi durabilă a influenţei sale în vecinătatea apropiată, subordonarea proiectelor europene (Parteneriatul Estic, Pactul de Stabilitate şi Asociere pentru Balcanii de Vest, prin loializarea politică a guvernelor naţionale şi crearea dependenţei economico-energetice pregnante a statelor din aceste regiuni: Balcanii de Vest, Europa de Est), obstrucţionarea sau blocarea euroatlantizării regiunii (incluzând RM).
• Paralizarea şi/sau încetinirea proiectelor de integrare europeană din Europa de Est de către Rusia, care va încerca să echilibreze astfel ponderea sa geo/politică în Europa, trasând hotarele unui nou spaţiu exclusiv de influenţă (la care accesul actorilor occidentali va fi monitorizat, limitat şi reglementat la maximum de către factorii de decizie de la Moscova).
• Conturarea unei conjucturi politice moldoveneşti favorabile penetrării ulterioare a influenţei ruse pe termen lung, în condiţiile în care direcţiile politicii externe ruseşti vor avea drept puncte de pornire principiile invocate în conflictul militar cu Georgia şi criza energetică cu Ucraina, dar nicidecum nu ofertele de conciliere lansate recent de Occident. Astfel, chiar dacă agenda politică a RM dupa 5 aprilie 2009 va avea o tentă pro-occidentală, pârghiile posedate de Rusia (conflictul transnistrean, dependenţa energetică etc.), în combinaţie cu politica externă belicoasă a Moscovei, ar putea fi folosite de ea pentru a disciplina şi de-occidentaliza vectorul extern al RM din nou, dar cu pierderi mult mai costisitoare pentru Chişinău (punerea în joc a cărţii “transnistrene”, problema migranţilor moldoveni din Rusia, datoria şi dependenţa din sfera energetică etc.).
Indiferent de scenariul desfăşurat, dar şi de posibilele îmbinări de previziuni relatate mai sus, autorităţile moldoveneşti actuale şi viitoare trebuie să stabilească astfel priorităţile în relaţiile cu Rusia, dar şi cu Occidentul, încât să asigure pe de o parte suveranitatea şi integritatea, iar pe de altă parte, să furnizeze securitate şi stabilitate Republicii Moldova.