Revederea aprinde scântei de aur în ochii-ţi surăzând
Şi atingerea ta
Scurtcircuitează o undă de curent
Ce străbate nevăzută de-a lungul venelor
Către inimă.

Mulţimea străzii
Ne’nconjoară ca pe-o insulă
Şi găsesc adăpost
La chioşcul de reviste
Ocrotindu-te de lume
Ca pe-o avuţie proprie.

Îţi simt respiraţia ca pe-o briză
Cu reminiscenţa parfumată din trecut
Când puteam să-ţi sorb de pe buze licoarea
Substituind vorba cu strânsul piept la piept.

Ca şi-acum, sorocul te-a scos în cale
Să mişti dunele nisipurilor deşarte
În văi muntoase şi coborâşuri abrupte
Pe care numai cămilele dorului
Puteau naviga.
Dar mirajul s-a destrămat
Ca fata morgana
Pe fundalul întinderilor fierbinţi
Lăsând în urmă agonia visurilor neîmplinite
Şi mistuitoarea sete de adevăr.

Citesc umbra ezitării acoperindu-ţi privirea
Şi las să’ngheţe întrebarea nerostită
Ştiind că excavarea în nisipurile trecutului
Nu poate da viaţă măreţiei anticelor temple.