ACUM.TV

Motto: „Care opinie publică? De ce această opinie publică nu urmăreşte procesul destrămării poporului român cu aceeaşi fervoare cu care urmăreşte procesul destrămării unei familii. Ce ferocitate!”
(Dan Puric, „Cine suntem”, Bucureşti, 2008)

Conform statisticilor mondiale, limba rusă se află pe lista celor mai vorbite 10 limbi în lume. Totodată, aceleaşi statistici estimează că numărul oamenilor care vorbesc ruseşte este în descreştere. În multe ţări din Europa Centrală şi de Est, limba rusă este asociată cu lecţii obligatorii sub regimul comunist. În ciuda scăderii influenţei limbii ruse la nivel mondial, în unele foste ţării sovietice, inclusiv în R. Moldova, se constată o resurecţie a acesteia. Cum am ajuns aici? Aceasta este întrebarea de bază a acestui articol.

Unora le place rusa

Cu ceva timp în urmă presa de la Chişinău titra o ştire care avea un titlul, pe cât de intrigant, pe atât de alarmant: „Moldovenilor le place tot mai mult limba rusă”! Agenţiile de aici făceau trimitere la un studiu realizat de organizaţia de cercetare a opiniei publice Gallup Polls. Trebuie să recunosc că nu mică mi-a fost mirarea când am văzut datele difuzate. Din sondaj am aflat cu stupoare că în R. Moldova, procentajul respondenţilor care spun că este foarte important ca limba rusă să fie învăţată de copii, a crescut uluitor, tocmai cu 12 puncte procentuale. Astfel că, de la 27 % în anul 2006 numarul celor care vor să îşi înveţe copii să vorbească limba rusă s-a ridicat la 39% în 2007. La acest punct, mi-am amintit o serie de experienţe personale.

Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi… limba rusă?

Primul şoc în raport cu evoluţia limbii ruse la noi am avut-o cu puţin timp în urmă când, o veche cunoştinţă mi-a declarat cu nonşalanţă că îşi va da odrasla să studieze la o şcoală rusă din capitală. Şocul a fost pe măsură. Nu se poate, am zis atunci. Cum să meargă copilul tău să studieze la o şcoală rusă, de vreme ce voi, părinţii, sunteţi români / basarabeni, iar acasă vorbiţi doar româna?! Ce identitate va avea acest copil? V-aţi gândit ce istorie va învăţa copilul vostru?! Şi atunci – marea dezamagire – am primit un raspuns cum nu am mai auzit până atunci: „El va face afaceri când va fi mare, ca mine, iar în bussiness-ul de la noi, dacă nu ştii rusa nu ai ce căuta (sic!). Ş-apoi, româna o cunoaşte de acasă…”.

Asta e! Interesul poartă fesul, iar, pentru unii, bunăstarea face cât tot naţionalismul altora la un loc. Ce puteam să răspund ? Să-i zic că acest copil poate să se compare, în timp, cu un copac care îşi va pierde frunzele şi va rămâne uscat, pentru că nu va avea ceea ce este absolut vital pentru un OM – identitatea? Mai avea oare rost să explic? Un lucru am înţeles atunci: iată de unde ies struţo-cămilele moldoveneşti ! Vorba unui scriitor: „Tineretul nostru este aur, dar noi suntem cei care îl distrugem”.

Spaţiul cotidian – cucerit treptat de limba rusă

În afară de Belarus, Kazahstan şi Kârgâzstan, unde limba rusă şi-a mai păstrat statutul de limbă oficială, în alte trei foste republici sovietice – R. Moldova, Ucraina şi Tadjikistan, aceasta este considerată „limbă pentru comunicare interetnică”. Aici am rezerve. Realitatea de la noi este mult mai gravă. În R. Moldova, rusa ocupă un loc şi un rol mult mai important decat „limbă de comunicare etnică”. La noi această limba este pretutindeni: în politică, afaceri, hârtii oficiale, documente, instrucţiuni tehnice, programe, inclusiv la computerul de la care scriu acest text.

M-am tot întrebat: de ce, de cele mai multe ori, diplomaţii, care vin în misiune la noi în ţară, aleg să înveţe mai degrabă limba rusă pentru a se exprima şi nu limba ţării unde vin? Au învăţat oare atât de prost domniile lor geografia încât nu ştiu asemenea detalii sau, dimpotrivă, au fost instruiţi să procedeze exact cum procedează? Şi de ce nu îi putem convinge de contrariul? Nu ştiu răspunsul, doar întreb…

Din propria experienţă, pot spune că, de ani buni de când sunt în Chişinău, am resimţit creşterea influenţei limbii ruse. Exemplele sunt nenumărate. Începând de la clasicul exemplu din transportul public când, la întrebarea „Coboraţi la staţie?”, ţi se răspunde pe un ton grav şi nemulţumit un „niet” apăsat (trad. din rusă – nu), până la revolta cretină a unui chelner de pizzerie care refuză să te servească, pentru că, atenţie, nu vorbeşti „na normalinom iaziche” (trad. din rusă – într-o limbă normală), sau şi mai sus, până la instituţiile mediatice şi instituţionale ale statului unde, în anumite cercuri, dacă refuzi să te exprimi în rusă, „rişti” să nu mai fii invitat a doua oară.

Iată un exemplu elocvent. Lucrarea „The language of the Moldovans. Romania and Russia, and Identity in an Ex-Soviet Republic”, semnată de Matthew H. Ciscel (Lexington Books, 2007) afirmă că: „În R. Moldova, există o dominaţie clară a limbii ruse”, iar „din 2001, guvernul a insistat în mod repetat că limba moldovenească este o limbă separată şi a susţinut, până la momentul când s-a confruntat cu o opoziţie virulentă, că limba rusă trebuie ridicată la acelaşi nivel cu ea”.

Dincolo de toate, greşeala este în primul rând în noi, adică a etnicilor basarabeni. Precum a sesizat şi Matthew H. Ciscel în cartea sa: „limba română nu este încă percepută de mulţi moldoveni educaţi din mediul urban ca o limbă cu prestigiu…” El adaugă: „În unele ocazii, am fost rugat să scuz utilizarea limbii ruse la evenimentele formale, protocolare, unde era utilizată pentru că toată lumea o cunoştea. Nu am participat niciodată la un eveniment în R. Moldova unde limba română să fi fost folosită pentru aceleaşi motive!”.

Mai mult, în rândul tinerilor din R. Moldova limba rusă devine tot mai „cool”, iar la nivelul „high-life-ului”, utilizarea limbii ruse devine cel mai nou test al snobismului local.

Nu suntem “moldoveni exotici”!!!

Un test al snobismului moldovenilor poate fi şi exemplul unora care, atunci când merg peste hotare, în special în România, preferă să vorbească în rusă. Exemple sunt destule, mai ales în showbiz. Nu ştiu cum se face, dar tot mai multe vedete din R. Moldova, care ajung la Bucureşti, preiau rețeta succesului Anei Lesco (o interpretă rusoaică născută în R.M. care s-a afirmat în showbiz-ul românesc) şi preferă să fie considerate “moldovence exotice”, cum spunea un prezentator din România la o emisiune de divertisment, cu gândul de a se afirma în showbiz-ul de peste Prut.

Din păcate, aceşti conaţionali nu înţeleg că, prin astfel de intervenţii, lovesc în imaginea basarabenilor şi crează şi mai mult impresia majoritară greşită, care persistă peste Prut – că noi vorbim numai în rusă! Să fiu bine înţeleasă: nu am nimic împotriva VIP-urilor de orice natură. Dar de ce unii dintre cei care ajung în România mizeză pe roluri ruseşti în media românească sau interpretează piese în rusă şi, mai mult, chiar cred ca e “cool” să te dai rus la Bucureşti? Oare de ce, pentru succes și afirmare, compatrioţii şi compatrioatele nostre aleg să se identifice cu personaje exotice vorbitoare de limbă rusă? Altă cale nu o mai fi? Se poate să ai succes în România și fără a mima identitatea rusească. E timpul să nu mai fim exoticii României fandosindu-ne la televiziuni într-o rusească deşucheată! Iată cum devenim noi exotici! Şi iată cum se construieşte o imagine rusească pentru cei de dincolo. Mai bun PR nici că ne trebuie!

„Moldovenism” în limba rusă

Revenim în R. Moldova. Datele statistice şi cercetările din ultimii ani confirmă observaţiile mele empirice de mai sus. Uşurinţa celor care trăiesc în stânga Prutului, de a trece de la o limba la alta, este bine cunoscută, iar studiul Gallup Polls, de la care am pornit acest articol, demonstrează acest fapt. Un exemplul: în R. Moldova, 23% dintre respondenţii solicitaţi să răspundă la sondaj au acceptat cu uşurinţă să răspundă în limba rusă. Aici, o mică precizare comparativă. Acelaşi studiu a fost realizat în Georgia şi Armenia, unde doar 3% din respondenţi au acceptat să răspundă la întrebări în limba rusă (deşi datele atestă şi la ei o creştere a influenţei limbii ruse). Să nu mai existe oare demnitate naţională în R. Moldova? Am uitat oare valul de entuziasm al anilor ‘90? Sau pe cel din 2002-2003?

Aceste date din 2008 sunt confirmate şi de studiul sociologic din octombrie – noiembrie 2007, realizat în cadrul proiectului „Monitorul Euroasiatic”. În acest studiu, ar trebui să ne dea de gândit atitudinea celor 61% dintre intervievaţi, care au o atitudine pozitivă faţă de susţinerea limbii ruse de către Moscova în R. Moldova. Mai mult, ar trebui să ne pună în gardă şi să ne îngrijoreze serios indiferenţa celor 15% dintre respondenţi, care au răspuns că nu le pasă de implicarea lingvistică a Rusiei în stânga Prutului. Dacă am aduna cifrele, am obţine un procent de 76 care susţin sau sunt indiferenţi la implicarea lingvistică a Moscovei în R. Moldova! Creşterea influenţei fostului imperiu la noi şi, mai ales, indiferenţa periculoasă a cetăţenilor noştri lasa loc de un no comment elocvent.

În ce limbă vor vorbi copiii noştri?

Programul „moldovenist” şi „patriotic” al partidului comunist a generat o sistematică creştere a influenţei limbii ruse în R. Moldova. Din 2001, de când au venit la putere comuniştii, influenţa limbii ruse a crescut constant şi puternic inclusiv in rândurile tinerilor. Faptul că în unele şcoli s-a introdus obligativitatea studierii limbii ruse vorbeşte de la sine. Şi mai asistăm la un fenomen periculos: părerea mea este că limba română se vorbeşte mai neglijent în rândul elevilor, decât acum 5-10 ani, de exemplu. Această neglijenţă, dacă nu este în clase, atunci o întâlnim în recreaţii, în jurul blocului, cu prietenii etc.. Cu toate acestea, nu este vorba numai de tineri. Datele sociologice confirmă şi ele acesastă evoluţie.

Studiul comandat de „Monitorul Euroasiatic”, arată că în Republica Moldova, vorbesc în limba rusă, acasă, 20 % din respondenţi, pe când alţi 27 % atât în rusă cât şi în română. Prin urmare, însumând procentul celor care se exprimă fie curat în limba rusă, fie şi in rusă este de 47 %. Doar jumatate din respondenţi, mai exact 52 %, vorbesc acasă curat în română. Cifrele sunt mari dacă e să comparăm cu alte ţări din spaţiul fostei URSS. Să luăm, de exemplu, Georgia. Aici, în limba naţională vorbesc acasă, 89%, alte 8% vorbesc şi în rusă, pe când doar 1% dintre vorbitori se exprimă curat în rusă. Situaţia este aproape similară şi în Letonia. Aici, 88 % vorbesc acasă în limba natională, 5 % şi în rusă, iar alte 2 % doar în limba rusă. De aici şi întrebările: De ce aşa şi nu altfel? De ce în Georgia şi Letonia procentul este atât de diferit faţă de cel din R. Moldova? Chiar nu ne interesează în ce limbă vor vorbi copiii noştri?

Apropo de influenţa pe care o exercită limba rusă în spaţiul autohton, mai trebuie relevat un rezultat. Faptul că 46 % dintre minorii de la noi posedă limba rusă la perfecţie, şi doar 11% nu o cunosc (fac trimitere la acelaşi sondaj), relevă impactul acestei limbi asupra tinerei generaţii. De ce oare in Letonia nu se întâmplă la fel? De ce acolo 47% dintre minori nu cunosc deloc limba rusă şi doar 6 % o vorbesc fără oarecare probleme? Iată una dintre explicaţii: mass-media şi influenţa covârşitoare a limbii ruse în R. Moldova.

Mass-media stagnează, controlul politic creşte

În R. Moldova, pe lângă faptul că aproape toate posturile de televiziune de la Chişinău sunt controlate politic şi fac, explicit, jocul cuiva, nici vorbă de şanse de schimbare, de şanse de diversificare, mai ales acum, în prespectiva campaniei electorale. Dimpotrivă, la noi încearcă să se restrângă domeniul şi să se pună căluşul în gură celor care nu convin actualei puteri. Ştie ea ce ştie, guvernarea! Mass – media este o forţă! Ea poate să unească şi să dezbine, poate să construiască şi, respectiv, să strice imaginea. Aşa că, pentru a îngusta orizontul european sau românesc al moldovenilor, cei de la conducere au procedat cum nu se poate mai bine: ne îmbuibă zilnic capul şi urechile numai cu media rusească.

Mai nou, au adoptat o altă strategie: după ce au scos TVR – ul din R. Moldova, iar acum pun piedici şi PRO TV – ului de la Chişinău. Pentru mimarea diversităţii de care vorbeam, comuniştii ne bagă pe gât în reţelele de cablu posturi româneşti puţine şi minore, în special de divertisment, fără nici un mesaj politic. Excepţie fac doar Naţional TV, Realitatea TV, TVRi şi PRO TV retransmis de Chişinău, pe arii foarte restrânse. În rest, numai canale în rusă şi ucraineană.

Şi încă ceva. Mă uit la sistemul mediatic de la noi şi mă mir de schimbările care se produc. Şi mari! Din dorinţa de afirmare, în ultimul timp, unii colegi de breaslă se aruncă cu capul în vâltoarea mediatico-politico comunistă (cacofonia e bine venita!) si acceptă, direct sau indirect, să le facă jocul. Tot acum se fac schimbările si se alege grâul de neghină. Puterea de a rezista tentaţiilor şi ispitelor nu o au însă toţi. Pentru unii este mai important să fie „pe cal roşu”, făcând jocul comuniştilor, decât propria moralitate.

Mass-media rusă – lider de piaţă

Aşadar, mass – media rusească este şi lider de piaţă in R. Moldova, iar efectul este clar vizibil, o arată chiar sondajele.

Pomeneam într-un articol anterior că un studiu comandat de Eurasia Foundation, realizat de IDIS Viitorul şi publicat anul trecut – „Raport asupra studiului de evaluare a percepţiei publice privind procesul de integrare europeană şi implementare a Planului de Acţiuni Uniunea Europeana – Republica Moldova”, arată clar influenţa masivă a mass – media rusă în R. Moldova, cel puţin la nivelul încrederii publice. Astfel, 67,5% „tind să aibă încredere” în posturile TV din Rusia. Mai mult, instituţiile TV din Rusia sunt cele în care populaţia R. Moldova are cea mai mare încredere după Mitropolia Moldovei, dar la o diferenţă nesemnificativă, de 0,2%. Pe locurile următoare se clasează „posturile TV din Moldova cu acoperire largă” (62,3%), urmate de „posturile de radio din R. Moldova cu acoperire largă” (59%) şi de „posturile de radio in limba rusă” (53,6%). În acelaşi studiu se arată faptul că, în R. Moldova, încrederea acordată mijloacelor de informare de la Moscova este relativ egală cu cea acordata mijloacelor de informare de la Chişinău.

Studiul din 2007 inclus in proiectul „Monitorul Euroasiatic”, pe care l-am mai pomenit, atestă un procent de 71% dintre respondenţi care afirmă că urmăresc canalele de la Moscova „regulat”, şi alte 15%, „doar uneori”. Asta înseamnă că 85% de privitori la canalele ruseşti de televiziune. Ca să nu mai vorbim despre canalele neruseşti, dar traduse şi ele preluate tot în… limba rusă.

La noi, la pas!

Şi-a dacă în România, de exemplu, posturile de televiziune dezbat intens şi nestingherit orice temă, plus filialele deschise în întreaga ţară, la noi e tocmai invers. De când mă ţin minte, în republică se extind doar posturile care convin cui este la putere. Doar acele canale televizate primesc licenţe şi au arie de acoperire în ţară, în rest, „SĂ TACĂ!” – asta spun, direct sau indirect, prin acţiunile pe care le întreprind, cei din fotoliile de sus. De fiecare dată, când merg la ţară să îi vizitez pe cei apropiaţi, îmi amintesc de timpurile copilăriei când, cu excepţia TVM, ORT şi slab recepţionatul TVR, nu am mai avut nimic ce vedea la televizor! Acum, situaţia nu diferă mult. Paleta rămâne la fel de îngustă. Ah, da, au mai fost adăugate ceva „noi idei televizate” ale NIT-ului lui Voronin. Iar noi vrem şi aşteptăm schimbarea! Vorba unui personaj dintr-o binecunoscută reclamă: N-ai cu ce mă, n-ai cu ce!…

Ce e de făcut?

Să fiu înţeleasă corect. Nu am nimic cu limba rusă, dimpotrivă, apreciez literatura rusă şi am citit şi eu marii clasici, m-au impresionat şi pe mine scriitorii uriaşi ca Tolstoi şi Dostoievschi. Sunt şi eu de acord ca cine ştie mai multe limbi este mai câştigat. Doar că în R. Moldova avem de-a face cu limba ca purtător de interese geopolitice, cu influenţe politice sau economice ale Moscovei, prin intermediul mass-media, pieţii cărţilor, afacerilor etc.. Creşterea influenţei limbii ruse în R. Moldova este direct proporţională cu creşterea influenţei politice a Rusiei la noi. Ce facem în situaţia asta? Nicolae Iorga spunea ca numai aplecandu-ne asupra trecutului putem avea tăria faptelor de astăzi. Dar mai putem să facem asta? În cartea „Cine suntem”, Dan Puric ne avertiza şi pe noi, cei din stânga Prutului: „Ce trebuie să facem noi acum? Trebuie să ne definim, ca să le spunem şi altora cine suntem, ca să ştie şi ei cu cine stau de vorba… Altfel suntem pierduţi”.

Limba rusă – limbă de stat?

În ultimul timp R. Moldova este tot mai mult văzută şi asemănată, din afară, cu o struţo-cămilă. Nu o mai compătimeşte nimeni, nici măcar cei plecaţi de nevoie din R. Moldova. Actuala guvernare îşi taie singură craca de sub picioare şi ţipă în gura mare, continuând să dea vina pe alţii. O fi dur spus, dar ăsta este adevărul. De ce afirm acesta? Ei bine, după ce câţiva comsomolişti nostalgici au mărşăluit cu câteva luni în urmă prin centrul Chişinăului, slăvindu-i pe Lenin şi Stalin, un nou val de susţinători ai partidului pro – rus “Ravnopravie” şi membri ai Ligii tineretului rus din R. Moldova, le-au urmat exemplul şi au mărşăluit prin oraş scandând în gura mare: „Limba rusă – limbă de stat!”

Cică, au motiv serios să iasă în stradă. Şi anume: să ceară autorităţilor oficializarea limbii ruse şi declararea ei ca a doua limbă de stat pentru că, vezi doamne, nu înţeleg ce scrie în documentele întocmite în română. (Dar oare părinţii noştri cum au învăţat, au vorbit şi au folosit limba rusă la fiecare pas până în ’89?) Mai mult, potrivit presei de la Chişinău, organizatorii şi participanţii la eveniment îşi motivau agresiv cerinţa prin faptul că „jumătate din populaţia R. Moldova vorbeşte în limba rusă” şi afirmau că populaţia din republică „este supusă românizării”, iar ruşii sunt „discriminaţi” (sic!). E de la sine înţeles că, într-o R. Moldovă, cu un popor băştinaş, atât de tolerant, cum e al nostru, pentru urmaşii lui Lenin pare ciudat şi “aberant” să depună efort şi să înveţe limba acestuia, după cum afirma un binecunoscut jurnalist de la noi. E vorba de minim respect. Dar, care respect şi mai ales din partea cui …?

Aşadar, continui. Pentru că le sunt „încălcate drepturile”, aceşti tineri „feciori ai neamului”, înarmaţi cu drapele ale Rusiei, ca să iasă în evidenţă, s-au felicitat reciproc şi cu ocazia Zilei Unirii Popoarelor, nicăieri în altă parte decât în faţa ambasadei Rusiei de la Chişinău. Păreau mai fericiţi şi mai uniţi „în cuget şi-n simţiri” ca niciodată de la ‘90 încoace. E şi firesc. Acum au undă verde. Nimeni nu îi deranjează, ba chiar îi încurajează…

Două feluri de manifestări. Pe cine înăbuşim şi pe cine ne facem a nu vedea?!

Îmi amintesc de manifestările de acum un an ale tinerilor care optau în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru cauza occidentală şi românească a republicii. Deşi aveau autorizaţie de protest din partea Primăriei capitalei, acestora, totuşi, le-a fost interzis să protesteze paşnic. În acele cazuri, nici nu începea bine protestul că, pe loc, apăreau şi forţele de ordine înarmate cu toate cele „necesare”. Coloane întregi de poliţişti au fost scoşi atunci în stradă! Acel val de protestatari a fost, până la urmă, înăbuşit! Totodată, tinerilor li s-a reproşat că purtau „drapele ale altui stat”, adică cel al României. „Feciorilor neamului”, pro-comunişti, nimeni însă nu le-a ripostat nimic şi nu le-a interzis să poarte drapelele Federaţiei Ruse, când au mărşăluit în voie şi nestingheriţi de niciun reprezentant al forţelor de ordine prin centrul Chişinăului. Nu erau şi ele oare „drapelele altui stat”? Nu pare evident că este vorba de o comanda politică aici? Cine trage, de fapt, sforile?

Cazul tinerilor liberali agresaţi la Bălţi şi profanarea lui Eminescu – o continuare

Acum stau şi mă gândesc: În ultima vreme tot mai mulţi astfel de activişti sau „bastarzi ai lui Voronin”, cum îi numeşte Constantin Tănase într-un articol de al său din Timpul, apar şi se manifestă… Cazul tinerilor membri ai PL, agresaţi la Bălţi, de către astfel de „apărători ai patriei”, se înscrie şi el perfect în această serie de exemple de noi răbufniri „moldovenisto – naţionalo – ruse”. La fel şi profanarea tot mai insistentă din ultima perioadă a bustului marelui Eminescu! Ce să fie aceste toate? Nu cumva au slăbit prea mult frâele în mâinile unora care ne reprezintă voturile acordate? Şi când se va opri acest val de revendicări în limba rusă? Oare în această primăvară când au loc alegerile? Greu de spus.

Doar 16% vorbesc, de obicei, în limba rusă

Un lucru este cert. Tinerii, asmuţiţi de partidul „Ravnopravie” al lui Valeri Klimenko, care este şi preşedintele comunităţii ruseşti din R. Moldova, nu cunosc sau nu vor să accepte realitatea existentă în R. Moldova. Să apelăm la cifre concrete. Astfel, potrivit datelor ultimului recensământ efectuat în R. Moldova (în toamna anului 2004), 75,2 la sută din populaţia republicii (fără Transnistria) a declarat că vorbeşte, de obicei, în limba română/moldovenească, 16 la sută – în limba rusă, 3,8 la sută – în ucraineană, 3,1 la sută – în găgăuză, 1,1 % – în bulgară şi 0,4 la sută – în alte limbi. Deşi în R. Moldova, arată datele aceluiaşi plebiscit, numai 5,9 la sută din populaţie este de naţionalitate rusă, în limba lor mai vorbesc şi moldoveni/români, şi ucraineni, şi găgăuzi. Astfel, cu toate că majoritatea ucrainenilor, găgăuzilor şi a bulgarilor a indicat ca limbă maternă cea a naţionalităţilor pe care le reprezintă, fiecare al doilea ucrainean, fiecare al treilea bulgar şi fiecare al patrulea găgăuz au susţinut că vorbesc de obicei limba rusă. Iar moldovenii care vorbesc de obicei limba rusă constituie 5,0%.

Recensământul din 2004 mai relevă faptul că moldovenii/românii constituie populaţia majoritară în spaţiul dintre Prut şi Nistru, adică 78% din numărul total de locuitori. Ucrainenii reprezintă 8,4% din populaţie, ruşii – 5,9%, găgăuzii – 4,4 %, bulgarii – 1,9%, alte naţionalităţi – 1% şi pentru 0,4% din locuitori nu a fost înregistrată naţionalitatea.

În aceste condiţii şi în baza argumentelor aduse, presa de limbă română şi democrată de la Chişinău se întreabă: De ce ar merita limba rusă să devină a doua limbă de stat a R. Moldova?

Eu, la rândul meu, mă solidarizez şi pun aceeaşi întrebare: Dacă doar 16 la sută din populaţia R. Moldova vorbeşte, de obicei, în limba rusă, cum se face că aceasta este limba numărul unu în R. Moldova în anumite cercuri decisive şi importante, inclusiv la nivel înalt de stat, şi cum de am ajuns ca reprezentanţii unei minorităţi, în a cărei limbi vorbesc doar 16%, să aibă asemenea pretenţii după 18 ani de independenţă? Cum am ajuns aici?

Acest articol a fost publicat duminică, 1 martie 2009 la rubrica Republica Moldova.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.