E ca si cum deschizi fereastra trenului in noapte.
cu mult inainte de sosirea trenului
si magnolii ningand ninsoarea
implozia atator gesturi nespuse,
sfiala primaverii te orbeste cum doar lumina perlei in ocean naste din sidef adanc,
privesti in noapte si dincolo de intuneric, de osiile metalului – ceasornic stramb croit
topindu-se ca in visul lui Salvador, asemenea orbului ghicesti colina cu mii de clopote doar de el auzite,
degetele vantura clapele miresmei dinspre stresinele cu magnolii,
lampioanele cantoanelor muribunde sub panourile digitale ca niste stele obraznice,
gara solitara coboara in zapada ultima a iernii,
petalele in orasul cu parcuri isi proclama biruinta in piata aurarilor,
in burgul de piatra.
in cantecul orbului vestind primavara ca pe o poveste cu zeite dezgolind raul de cristaluri,
iesind din albia matasoasa pe care doar trubadurul fara vaz
o prevede
sus la castel sub degetele ce vantura dorinta,
primavara cu trupul dezlantuit in parauri,
catre fluvii,
catre mare.