Afirmaţiile Ambasadorului rus în Ucraina, Victor Cernomârdin, exprimate in interviul acordat ziarului “Komsomoliskaia Pravda”, din 11 februarie curent, cu privire la autorităţile ucrainene şi relaţiile dintre Kiev şi Moscova, au declanşat un nou val de divergenţe între cele două state post-sovietice. De această dată, la originea tensionării raporturilor se află scandalul diplomatic apărut ca reacţie a Ministrului ucrainean de externe, Vladimir Ogrîzko, la expresiile nediplomatice şi penibile ale diplomatului rus. Astfel, Victor Cernomârdin a susţinut că “cu actuala guvernarea ucraineană este imposibil să negociezi”, accentuând că o normalizare a relaţiilor ruso-ucrainene va fi posibilă “odată cu schimbarea conducerii de la Kiev şi venirea unor personalităţi normali şi treze”. De asemenea, ambasador rus s-a mai referit la criza gazelor subliniind că “autorităţile ucrainene se ceartă între ele”, iar “el o critică pe ea” pentru faptul că a semnat un acord neconvenabil cu partea rusă, referindu-se în această manieră la preşedintele ucrainean V. Iuşcenko şi prim-ministrul I.Timoşenko. În comentariile oficialului rus sunt adresate mesaje provocatorii în privinţa lui Iuşcenko, precum “la prima vedere, el pare a fi o persoana normală”, dar comportamentul lui real este altfel. Drept răspuns la asemenea afirmaţii controversate şi jenante faţă de reprezentanţii puterii de stat ucrainene, lansate de ambasadorul rus, ministrul ucrainean de externe l-a avertizat pe el că ar putea să fie declarat “persona non grata” în Ucraina. Vladimir Ogrîzko l-a avertizat pe Cernomârdin că el ar putea cădea sub incidenţa art. 9 al Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice (din 18 aprilie 1961), în conformitate cu care statul acreditar (Ucraina) nu este obligat să explice motivul indezirabilităţii diplomatului rus. Cu toate acestea, oficialul ucrainean a explicat cauza eventualei nepermiteri a lui Cernomârdin de a reprezenta interesele Rusiei în Ucraina, prin faptul că ultimul îşi permite să dea aprecieri neprietenoase şi extrem de nediplomatice în privinţa oficialilor şi statului ucrainean. De fapt, Vladimir Ogrîzko a reiterat necesitatea respectării principiilor Convenţiei de la Viena, care prevăd rolul de promotor al relaţiilor prietenoase dintre statul acreditar şi cel acreditant din partea oricărui diplomat (art.3 p. (e)), dar nu viceversa. Pe lângă faptul că, Ministrul ucrainean de externe a fost neglijat în mod arogant de Cenormârdin (care ulterior a declarat că “lui nu îi pasă de avertismentul oficialului ucrainean, deoarece el (Cernomârdin) nu este în acel rang, care i-ar permite cuiva să-l sperie”), el a fost acuzat de MAE-ul rus de faptul că periclitează cooperarea ruso-ucraineană, fiind învinuit că ar întreprinde în mod constant “acţiuni neprietenoase” în adresa Rusiei. Chiar dacă oficialul ucrainean în mod responsabil şi principial apără interesele Ucrainei, inclusiv în raport cu Moscova, el nu a fost susţinut de majoritatea oficialilor ucraineni. Astfel, mai multe forţe politice ucrainene l-au criticat dur, ameninţându-l cu iniţierea procedurii de demitere pentru „gestul anti-rusesc” “care ar fi dăunat intereselor statului ucrainean şi relaţiilor ruso-ucrainene” (Partidul Comunist, Partidul Regiunilor şi Blocul Iuliei Timoşenko şi-ar fi dorit eliberarea din funcţie a lui Ogrîzko, pentru loialitatea lui faţă de direcţia politicii externe trasate de preşedintele ucrainean, dar şi faţă de Iuşcenko personal). Dacă I. Timoşenko a evitat să comenteze acest caz, atunci V. Iuşcenko a susţinut acţiunile ministrului ucrainean de externe, însă a refuzat să condamne în mod teanşant comportamentul diplomatului rus (pentru a nu tensiona şi mai multe situaţia creată, a salva ministrul ucrainean de externe de posibila demitere în cazul aprofundării scandalului diplomatic, a evita frustrarea electoratului prorus etc.).
Actualele divergenţe dintre Kiev şi Moscova a scos din nou în prim plan tendinţele ce persistă nu numai în relaţiile ruso-ucrainene, dar şi în dialogul dintre Rusia şi celelalte state post-sovietice:
• Impertinenţa accentuată şi crescândă a oficialilor ruşi în raport cu autorităţile statelor străine, dar în special cu cele ale statelor CSI, şi încercarea lor de a diminua suveranitatea republicilor post-sovietice.
• Încercarea de a corecta şi a subordona politica externă a statelor CSI prin influenţarea latentă sau indirectă a electoratului pro-rus (inclusiv cel nevorbitor de limbă rusă).
• Implicarea tot mai activă a factorului rusesc în vederea excluderii din procesul decizional a guvernelor cu orientare pro-occidentală în statele din imediata vecinătate (CSI).
• Agresivitatea şi activizarea Rusiei pe spaţiul ex-sovietic sunt proporţionale lipsei de coeziune din partea comunităţii internaţionale şi de sancţiuni din partea acesteia.
• Rusia continuă să-şi intensifice influenţa asupra mediului politic ucrainean, care urmare a scăderii influenţei ponderii UE în regiune, provocată de multiplicarea problemelor interne şi acutizarea crizei economice.
• Iuşcenko şi aliaţii lui nu sunt interesaţi în aprofundarea animozităţilor cu Rusia, în contextul încercărilor noii Administraţii americane şi a greilor UE de a relansa dialogul cu Moscova în vederea reabilitării dreptului internaţional şi restabilirii parteneriatelor imperioase (pe aşa probleme ca Afganistanul, Iranul, neproliferarea şi limitarea armamentului nuclear etc.).
• Derularea de către Occident a unor strategii şi tactici diferite de cele anterioare în raport cu Rusia pentru supremaţia geopolitică asupra spaţiului Europei de Est, bazate pe destindere şi non-confruntare, instrumente de soft power şi acţiuni caracteristice pentru low policy (în cazul Ucrainei este vorba de deschiderea unei reprezentanţe diplomatice americane în Crimeea, sprijinirea Programelor naţionale Ucraina-NATO, Partneriatul Estic etc.).