scene de familie
odată însurat m-am pricopsit şi cu otrava de cumnată-mea de fapt de Cătălina mă îndrăgostisem de când am văzut-o-ntâia-şi dată la familia Fumurescu eram coleg de scârbici cu Mădălin ne invitase acasă împlinea 40 de ani o sumă rotundă şi o vârstă profundă Cătălina a venit târziu şi a stat puţin destul cât să ne sucească minţile recunosc m-am apropiat de Mădălin cu intenţia de a o întâlni pe verişoară-sa o iubeam fără speranţă nu eram eu de nasul ei şi nici unul din grupul nostru îşi purta nasul mult mai pe sus în stratosfera vipurilor nici n-a mai stat mult în ţară a plecat în America la taică-su ai ei erau divorţaţi Rucsandra sora ei mai mare a rămas s-o îngrijească pe maica lor de-abia atunci am realizat că există şi o soră mai mare Rucsandra nu era nici pe departe atât de strălucitoare Cătălina punea în umbră orice femeie din preajma ei de-aia nici nu avea prietene şi nu doar fiindcă femeile ar fi fost din calea-afară de geloase ci mai ales din cauza capriciilor Cătălinei căreia-i plăcea să se joace cu bărbaţii îi aţâţa îi zăpăcea apoi dispărea hohotind cristalin fără să-i pese de consecinţe era subiectul predilect al bârfelor şi calomniilor ce n-au încetat decât la câţiva ani buni de la plecarea ei peste ocean mă împrietenisem cu Mădălin cum v-am mai spus şi amiciţia noastră nu s-a destrămat după ce a plecat Cătălina dimpotrivă atunci când Mădălin şi-a înfiinţat firma ne-a propus să lucrăm pentru el eram un grup de câţiva colegi cu idei şi preocupări asemănătoare aşa am cunoscut-o mai bine pe Rucsandra după un timp familia Fumurescu a găsit cu cale să ne unească destinele sunt reticent la asemenea manevre însă de data aceasta mi-am dat seama că eram o alegere judicioasă Rucsandra e blândă şi plăcută iar după ce am început s-o curtez am observat că e şi o gospodină pricepută peste câteva luni ne-am căsătorit mai bine-zis m-am măritat cum se glumeşte în asemenea situaţii când soţul se mută în casa jumătăţii sale toate bune şi frumoase până şi-a băgat coada ştim-noi-cine mai întâi s-a îmbolnăvit soacră-mea Ruxi a îngrijit-o cu devotament dar după o lungă şi grea suferinţă cum se spune maică-sa a trecut la cele veşnice poncifele inevitabile ştiţi cum e toţi trecem prin asta Cătălina a revenit în ţară de-abia după câteva luni susţinea că a trebuit să-l plaseze pe taică-său într-un aşezământ cât mai convenabil era bătrân şi din ce în ce mai şubred Cătălina a stat puţin ne-am văzut doar de cîteva ori a bântuit pe unde nu te aşteptai cum îi era obiceiul mă trata cu nepăsare mie-mi tresărea inima ori de câte ori mă aflam în preajma ei Ruxi s-a prins a avut foarte mult tact era obişnuită cu reacţiile pătimaşe stârnite de vijelioasa ei soră după câteva săptămâni s-a întors în State nu înainte de a-i pune în vedere că v-a reveni curând pentru dezbaterea succesorală ceea ce s-a întâmplat în anul următor după moartea socrului meu Cătălina s-a întors şi nu singură soţul ei e un american sadea lungan şi blond cu ochi albaştri-lăptoşi de albinos aveau de gând să pornească o afacere zis şi făcut firma lor imobiliară mergea teribil de-atunci a început coşmarul pentru noi Rucsandra a propus ca dezbaterea succesorală să se deruleze printr-un notariat iniţial Cătălina s-a arătat de acord după care i-a recuzat pe toţi notarii atât pe cel contactat de Ruxi cât şi pe cei cu care ea însăşi luase legătura am stat de-o parte şi bine am făcut Cătălina o luase razna vedea în jur numai conspiraţii şi sforării azi lua o decizie mâine renunţa ba chiar nu mai voia să recunoască nici în ruptul capului că acea iniţiativă îi aparţine era ca o pisică turbată zgârâind şi împroşcând totul în jur fără pic de remuşcare ne făcea troacă de porci ne-a dat în judecată pe Rucsandra pe mine pe Mădălin pe soţia acestuia dar şi pe unchiul ei tatăl lui Mădălin pentru că am încercat s-o domolim situaţia singura ieşire din impas era calea amiabilă mi-au cedat nervii la un moment dat şi am plecat Ruxi m-a înţeles de altfel nici nu aveam ce să-i reproşez poate doar resemnarea cu care o iubeşte pe dezaxata de Cătă Mădălin n-a încercat să mă oprească mi-a spus să-mi iau concediu şi după aia om vedea ce-om mai face am plecat la fratele meu în Italia am vorbit de câteva ori la telefon cu Rucsandra tot nu se potolise vijelia Mădălin m-a asigurat că-mi va îngheţa postul la firmă am găsit între timp ceva de lucru la Livorno sunt de aproape 2 ani în peninsulă de curând a izbucnit isteria nu ştiu ce să fac m-am acomodat aici câştig destul de bine am o iubită la care mi-ar fi greu să renunţ macaronarii au devenit intoleranţi m-am săturat să mă tot facă ţigani parcă ei n-ar fi tot atât de bruneţi ca noi pe de altă parte părinţii mei sunt bolnavi şi se simt părăsiţi degeaba le trimitem bani şi eu şi fratele-meu mai e şi Ruxi o victimă inocentă între timp Cătălina s-a plictisit de Românica s-a întors în Lumea Nouă după ce a păpat mai toată partea ei de moştenire cu procesele pe care bineînţeles că le-a pierdut cât o fi justiţia de oarbă nu e şi cretinăo să mă întorc acasă şi-oi vedea la faţa locului ce şi cum
Mihail Medrea