Ultimele referinţe la presă ale preşedintelui s-au bucurat de o interpretare uşurică, în sensul că au fost înregistrate ca parte a campaniei dumisale împotriva celei de-a patra puteri în stat – a câinelui de pază al democraţiei! Doar că, procedând astfel, comentatorii au aruncat şi copilul odată cu apa murdară din balie.
Pe lângă ritualicele de-acum „atacuri” la adresa presei, declaraţia preşedintelui mai făcea referinţă la ceva, la ceva important – scăderea autorităţii statului, disoluţia instituţiilor fundamentale ale acestuia. Or, acest proces este periculos şi vizibil cu ochiul liber. De bună seamă, nu presa îl provoacă, cum pare să creadă preşedintele, dar în curs de tabloidizare/manelizare/telenovelizare ca şi generală, cum se întâmplă să fie, aceasta nici nu este un obstacol serios contra procesului.
Până la urmă, nu presa i-a făcut curaţi pe dnii Năstase şi Mitrea înainte de confruntarea cu tribunalul, nu ea a mărit bugetul Camerelor, nici nu a acordat noi privilegii demnitarilor, chiar şi pe vreme de criză. Nu presa a eliberat infractori periculoşi sub pretexte ridicole, nici nu i-a pus pe cei 50 (cincizeci, Dumnezeule!) de poliţişti de la Rutiera din Iaşi să-şi dea cinstea pe ruşine. În toate aceste împrejurări şi în alte sute, poate mii, că nu se zdruncină autoritatea cu câteva excepţii, demnitarii şi funcţionarii statului român s-au descurcat şi singuri ca nişte oameni mari! Şi e normal ca autoritatea instituţiilor şi cea a statului în ansamblu să se ducă pe apa sâmbetei.
Presa s-a mulţumit să relateze asupra acestor evenimente, ceea ce e chiar rolul său, că de o presă encomiastică bănuiesc că s-a săturat toată lumea. Şi presa a făcut-o după puterile sale, din păcate neînsemnate, şi cu priceperea sa, iarăşi din păcate, cu mici excepţii, de tot precară. Pentru că e absurd să crezi că poţi riposta la fenomene de o aşa gravitate cu ştiri transformate în glumiţe, dezbateri cu personaje publice extrase din cimitirul elefanţilor şi simularea controversei de idei şi principii prin aducerea faţă în faţă a unor personaje despre care ştie şi idiotul satului că se duşmănesc de moarte, dincolo de tema punctuală abordată.
Înainte de a reproşa presei că e „vândută” mogulilor şi jurnaliştilor că sunt nişte „tonomate” – nu exclud aceste fenomene, dar nu cred în proporţiile lor cosmice! -, preşedintele, dacă nu ar fi fost orbit de critici, ar fi putut observa precaritatea mass-media băştinaşe. Iar criza în care am intrat nu mi se pare nici aceasta de bun augur! De bună seamă că sunt câteva publicaţii quality, nişte emisiuni de radio şi tv care adăpostesc dezbateri reale şi un număr, nu foarte mare!, de comentatori care ştiu despre ce vorbesc şi reuşesc să-şi păstreze echilibrul.
Dar cu câteva flori nu se face primăvară, nu reuşeşti să faci nici măcar un buchet cât de cât reuşit! Şi teamă îmi este că presiunea crizei nu va conduce la sporirea numărului acestora – ar însemna să ne trezim din pumni şi nu ştiu dacă suntem în stare, cum nu se dovedesc capabili nici politrucii, demnitarii, funcţionarii efectivi ai statului -, ci, dimpotrivă, vom asista la o rărire întinsă până spre dispariţie. În fond, când totul se duce de râpă, de ce ar face presa excepţie?
Acest articol a apărut inițial în Cotidianul www.cotidianul.ro