ACUM.TV

HAITA

O sală spaţioasă. Poate fi şi o sală de şedinţe. Dar şi mai bine sala unui restaurant. La mese, spectatorii. În mijlocul sălii, câteva mese rezervate. Pe ele, două-trei telefoane, dintre care un fax, trei-patru P.C.-uri – vagi indicii că ne aflăm în redacţia unui ziar. Pe parcurs vom afla că el se numeşte “MOMENTUL”.

Personajele (staff-ul redacţiei):

Gabriel JOANDREA, zis Gabi, directorul ziarului
Robert ZAPOROJAN, zis Berţi, redactorul şef
Dorin PETRESCU, tehnoredactorul
Vlad DRAGOMIR, redactor-şef adjunct
CARMINA Stoica, şefa departamentului economic
Adrian COSMOC, şeful departamentului sport
Puiana CHEBAC, şefa departamentului de politică internă
Victor ZANKA, zis şi Auto-Zanka, reporter special
Horaţiu MĂRGINEAN, zis Horia, secretar de redacţie
ELENA – secretara

Al doilea tablou

În scurtul moment de respiro, decorul este completat, în centrul încăperii, cu un birou masiv, impresionant, cu un scaun rotativ ; în faţa biroului o canapea modernă ; de o parte şi de alta a ei, două fotolii, astfel încât să se formeze un careu. În mijloc, o măsuţă joasă, doldora de reviste şi ziare, pe care tronează câteva scrumiere.
La birou se aşază Robert Zaporojan. Pe fotoliul din dreapta lui se tolăneşte Gabriel Joandrea. Pe celălalt, Dorin Petrescu. El va sta aici, absent, fumând în tăcere. Pe canapea, picior peste picior, etalându-şi “sticks”-urile, Carmina Stoica, între Vlad Dragomir şi Adrian Cosmoc. Aşezat doar cu o fesă pe birou, pe latura din dreapta lui Zaporojan, bălăbănindu-şi piciorul – Horaţiu Mărgineanu. Pe cealaltă latură a biroului, rezemată de el, Puiana Chebac. Toţi, în afară de Horaţiu, fumează. Fiecare e cu ceaşca de cafea la îndemână.
Alte câteva mese în jur sunt ocupate de redactorii care scriu, vorbesc la telefon, intră şi ies, aflându-se în treabă ; de fetele care introduc textele în memoria computerelor; de cele două secretare care dau informaţii, răspund la telefoane, fac cafea etc.

Se sting luminile. Centrul sălii, în careul cu biroul, canapeaua şi fotolile este luminat de proiectoare. Mesele redactorilor şi secretarelor sunt luminate de veioze.

JOANDREA : Şi ce dacă, Berţi, doar nimeni nu-i perfect…

Robert Zaporojan are ceaşca de cafea într-o mână şi ţigara în cealaltă. La replica lui Joandrea dă să răspundă, se răzgândeşte, priveşte spre Carmina Stoica, Adrian Cosmoc şi Vlad Dragomir, care discută zgomotos, se hlizesc, neatenţi. Sună telefonul. Zaporojan ridică receptorul cu mâna în care ţine ţigara.

ZAPOROJAN : Da. “MOMENTUL”. Da. Zaporojan, redactorul şef,… da,… un moment, să notez,… da,… trimit imediat pe cineva… da,…. mulţumesc…. Bună ziua.
JOANDREA : Ceva important ?
ZAPOROJAN : Da. A fost jefuită “Transilvania”.
JOANDREA : Nu ţi-e bine, Berţi ? Ce jaf, ce Transilvanie ?
DRAGOMIR : Cine, unde, când ?
MĂRGINEANU : Câţi ?
DRAGOMIR : Ce câţi ?
JOANDREA : Au ieşit ungurii la drumu’ mare ?
ZAPOROJAN : Casa de schimb valutar “Transilvania”…
Carmina STOICA (discutând cu Adi Cosmoc, nu a prins decât finalul schimbului de replici) :
Ce-i cu Transilvania ?
MĂRGINEANU : A fost jefuită.
CARMINA : Când ?
ZAPOROJAN : Azi dimineaţă, imediat după ora deschiderii.
JOANDREA : Şi ?
ZAPOROJAN : Şi ăsta-i lozul cel mare. Acum e momentul să arătăm de ce suntem în stare. Carmina, câţi oameni poţi să-mi dai ?
CARMINA : De ce ?
ZAPOROJAN : Am nevoie de cel puţin cinci “zburători”.
JOANDREA : Eşti bolnav ? Ce să faci cu cinci oameni ?
ZAPOROJAN : Îmi pun în aplicare tactica… Vor acţiona în haită : unu’ merge la “Transilvania”, unu’ la poliţie, altu’ la bancă, altu’ îi descoase pe vecini, iar ultimu’, rezerva, e omu’ de legătură.
JOANDREA : O.K. Vă dau o pagină. Da’ vreau să am materialele în cel mult două ore !
ZAPOROJAN : Trei.
JOANDREA : Am spus două.
ZAPOROJAN : Uite cum facem: peste o oră, ai materialu’ pentru o casetă pe-a-ntâia. Cu trimitere în pagina “Evenimente”. Iar celelalte,… le ai în două ore jumate.
JOANDREA : Două ore. Atât.
ZAPOROJAN : Am nevoie de-o juma’ de oră ca să pun cap la cap datele din teren şi să le sintetizez.
JOANDREA : Bine. Ia câţi oameni îţi trebuie. (Zaporojan trece în redacţie) Apropo, am nevoie de cineva care… (priveşte în jur şi-l arată cu degetul pe un spectator din apropiere) Tu. Cum te cheamă ? Bine. Uite banii ăştia. Te duci şi cumperi un pachet de cafea, “Dallmayer”, desigur, şi un pachet de “Lucky Strike” sau de “Pall Mall”. (accentuează) Fără filtru. (la protestele spectatorului, Joandrea se răsteşte la el 🙂 Cum, comentezi ? Afară cu tine ! După ce că te îngădui în redacţie, mai faci şi fiţe ? (către staff-ul redacţional 🙂 Cine l-a adus pe indolentu’ ăsta ?
MĂRGINEANU (jenat) : Lasă-l, Gabi, e un spectator !
JOANDREA : Şi ce dacă? Ei să n-aibă nici o responsabilitate ?
MĂRGINEANU : Mă duc eu, Gabi…
JOANDREA : Ba nu te duci nicăieri ! Am nevoie de tine la şedinţa colegiului redacţional.

Apare Gelu Oprescu, radios.

OPRESCU : Gabi, eşti bun de cinste !
JOANDREA : Dar pentru care fapte ?
OPRESCU : Ţi-am aranjat, în direct, un interviu la Radio IMPACT.

Revine Zaporojan, care prinde doar sfârşitul frazei.

ZAPOROJAN : V-am spus eu ? Totul e să ştii cum să-ţi aranjezi ploile !
JOANDREA (flegmatic) : Când facem interviul ?
OPRESCU : Deseară, la un sfert de oră după serialu’ de pe TVX. Am obţinut, aşa cum v-am promis, zece minute de transmisie, în direct, la o oră de maximă audienţă. Iniţial, cei de la radio mi-au oferit doar trei minute, la ora 12. Am insistat, i-am rugat, i-am vrăjit, i-am ameninţat, i-am înduioşat, le-am spus că la ora aia nu ascultă radioul decât pensionarii. După parlamentări interminabile am obţinut cinci, apoi şapte şi, în final, zece minute, puţin după ora 21.
JOANDREA : Mai bine era dimineaţa, pe la 10, între două reprize de muzică.
ZAPOROJAN : Nu-i rău nici aşa. Problema e : cine face interviul ?
OPRESCU : Consuela.

Se aude o cacofonie de înjurături şi proteste.

Adrian COSMOC : Sunteţi nebuni !? Strâmba aia…
ZAPOROJAN : La radio nu se vede că-i strâmbă.
COSMOC : Da, mă dăşteptule, da’ se aude că-i fonfăită !
OPRESCU : N-am avut încotro. Doar Consuela a fost de acord să formulăm întrebările împreună, dinainte. Întrebări scurte, precise, percutante. În total, prezentarea şi întrebările durează ceva mai mult de un minut jumate. Iar pentru răspunsurile noastre rămân opt minute pline.
JOANDREA : Răspunsurile noastre ? Cine suntem aceşti “noi” ?
ZAPOROJAN : “Consuelea s-a gândit”… Cu ce ? Vezi, de-aia suntem noi, românii, în budă : că-şi permit toţi dezechilibraţii să se gândească pre sine !
JOANDREA : Take it easy, Bertzi ! (către Gelu Oprescu, insinuant 🙂 Ia spune, la cine s-a “gândit” Consuela?
OPRESCU : La cine altul decât la directorul publicaţiei, pe care-l admiră foarte, foarte-foarte mult şi căruia îi propune să-şi prezinte ziarul mâine dimineaţă, la “Revista presei”…
JOANDREA : Mâine nu pot. Am o întrevedere cu directorul Băncii “Delta”.
OPRESCU : Nici o problemă. Ziua ţi-o alegi tu.
JOANDREA : Da’ de când are Consuela atâta … IMPACT încât să hotărască cine intră în emisie şi la ce oră ?
OPRESCU : Are fler, drept urmare, patronu’ ţine cont de propunerile ei.
JOANDREA : O.K. Da’ ia spune-mi la cine s-a mai “gândit” Consuela ?
OPRESCU : Nu înţeleg.
JOANDREA : Cine dintre cei din redacţie să mă însoţească la radio,… să dăm interviul ?
OPRESCU : A, da… Nu s-a gândit la cineva anume. Spunea…

Sună telefonul. Răspunde Zaporojan.

ZAPOROJAN : Da. “MOMENTUL”. Cine ? Un moment (către Mărgineanu 🙂 Horia, fă-i semn lu’ Elena să înregistreze convorbirea. (către Joandrea : ) E Zanka. Transmite informaţiile despre jaful de la “Transilvania”.

Secretara face semn că a început înregistrarea.

ZAPOROJAN (la telefon) : Poţi să-i dai drumul, Dane. După ce ai terminat, trap la poliţie. Nu ştiu ce face Miklos acolo, că n-a dat nici un semn… Salut. (închide)
JOANDREA : Ce zicea ?
ZAPOROJAN : A fost jaf cu mână armată. Chiar la ora deschiderii au intrat patru tipi mascaţi. Au scos pistoalele, le-au dat câteva damfuri cu spray-uri paralizante bodyguard-ului, directorului şi casierei, au “fentat” sistemul de alarmă şi au încărcat toată valuta într-un sac. Totu’ a durat circa două minute.
JOANDREA : Poliţia ce zice ?
ZAPOROJAN : Nu ştiu. Aştept un telefon de la Miklos. I-am spus lui Auto-Zanka să treacă pe la Poliţie, să vadă ce…
JOANDREA : De ce l-ai trimis pe Miklos la Poliţie ? Ştii prea bine că-i vorbă lungă şi că-i place să se dea mare. O să le înşire ălora tot soiul de baliverne, şi…
ZAPOROJAN : Tocmai, o să-i zăpăcească de n-or să mai ştie nici cum îi cheamă şi poate le scapă mai mult decât au voie să dezvăluie. N-ar fi prima oară când face o asemenea figură. Îmi cunosc marfa, Gabi !
JOANDREA : Bine-bine. (către Dragomir) Vladi, diseară mergem noi doi la radio.
DRAGOMIR : N-ar fi mai bine să-l iei cu tine pe Berţi ? E psiholog, are şi dicţia mai bună decât a mea…
JOANDREA : Nu. Berţi e responsabil de număr.
DRAGOMIR : Şi cine încheie ziaru’ ?
JOANDREA : Berţi, cine altu’… E responsabil de număr, o să facă tot el şi prima pagină.
Cu Doru Petrescu, bine’nţeles.

Între timp, Mărgineanu se ridică de pe birou, se întinde, îşi trozneşte încheieturile, îşi ia ochelarii de pe nas, îşi masează ochii, merge la chiuvetă, îşi dă cu apă pe faţă. Se întoarce, cu apa strălucindu-i pe faţă, la birou, ia ceaşca de cafea, merge la filtrul de cafea. Secretara ridică din umeri, a părere de rău. Dezamăgit, dezorientat, Horia Mărgineanu dă să iasă din încăpere. S-a răsgândit. A rămas în spatele lui Berţi, căutând ceva cu privirea.

JOANDREA (care l-a privit cu atenţie) : Ce-i Horică, iar nu te mai suporţi ?

Mărgineanu zâmbeşte, obosit. Îşi ia jacheta din cuier.

MĂRGINEANU : Merg la “Croco” să beau o cafea.
JOANDREA : Ţi-ai luat şi ţigările ?
MĂRGINEANU : Altă dată. (iese, lăsând uşa larg deschisă)
ZAPOROJAN : Închide uşa, Horică !
MĂRGINEANU (de afară) : Lăsaţi-o deschisă, măcar cinci minute, să se mai aerisească…
DORU PETRESCU : Nuuu, că iese fumu’!
ZAPOROJAN : Eşti neserios, Horică ! După ce că ne-am chinuit, atâţia oameni, timp de câteva ore, să facem atâta fum, tu vrei să-l risipeşti în cinci minute…
PETRESCU : Nu-i fair-play…
MĂRGINEANU (din uşă) : E o crimă ce faceţi voi ! E o…
CEILALŢI (în cor) : … adevărată sinucidere !

Horia dă din mână a lehamite şi pleacă.

JOANDREA (cu afecţiune) : Mă, amărăştene…
DRAGOMIR : Ce caută ăsta în gazetărie ?
JOANDREA : Îl îngădui, ce să fac ? Nu pot să-l las pe drumuri. Eu l-am adus la ziar.
ZAPOROJAN : E prietenu’ nostru.
DRAGOMIR : Cu oameni ca el, ca Sergiu Rotaru, ca Virgil Hădărean, ziarul va deveni un cimitir al elefanţilor.
JOANDREA : Nu-i chiar aşa.
DRAGOMIR : E drept. Cel puţin Horică e conştiincios. Face ce-i spui şi, mai ales, îmi aduce paginile la timp. Pot conta pe el…

(Pauză)

Acest articol a fost publicat luni, 20 iulie 2009 la rubrica Poeme, Eseuri, Proza.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.