caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Scriitorul lunii aprilie 2009: Anisoara Iordache

de (12-4-2009)

Cântecele toamnei,
(Material propus pentru publicare la data de: 27-10-2008)

ascunsă în lacrima muntelui,
libelula
tainice vânturi asmute:
să scuture florile leandrului.

ascuns în lacrima cristalului,
demonul
tainice energii asmute:
să veştejească a tinereţii tărie.
*
dintr-o altă aducere-aminte,
toamna-
în urma căruţei,
vine.

răbdând rana durerii de frunze,
faţa şi-o spală
în ape de peţitoare plângeri.

mirări-
strălucind în aurul gutuilor,
inundă zărea

luceferi însetaţi
se-apleacă asupra ghizdului:
petale de crin alb, scânteietor culeg din fântână.

zvon de dulci arome de gemuri prin bătătură…
gândul scrijeleşte cristalul:
presimţiri înzăpezite bat la uşă
*
improvizaţii la clarinet…
valurile frământărilor
izbesc
malurile luminii.

porniri se netezesc;
profunzimi se transformă
în
poduri de armonii
zbor deasupra norilor
ninge cu petale de trandafir. .
*
marş funebru
cântat
noaptea: pătrar de lună.

plasă de stele
aruncată
pe sfinţenia clopotului:
scântei

murmur nedesluşit
prin crengile bradului:
surâs înlăcrimat eliberat de ţărână.
*
greierii ascund sub frunze uscate cântările…
licuricii aprind în adâncuri de suflete
luminile…

vorbind cu sine însuşi,
căţelul pământului
dezvăluie tainele creaţiei.

cenuşă de alun pe picioare,
orbetele exilat este
în căuşul gândului,
din spatele crucilor.

hore încinse în jurul focului lui Sâmedru,
copiii împart ofrande strămoşilor.
spre dimineaţă,
tăciuni azvârliţi printre rădăcinile crizantemelor

o oaie albă
caută disperată
drumul spre muls…
brumă pe gene,
brumă la tâmplă,
brumă.

clipuri de septembrie ,
(Material propus pentru publicare la data de: 6-10-2008)

claustrat în adâncul tăcerii…
cucul migrează
într-un septembrie
pervertit la plăceri.
aşchii din turnul babel
sparg geamul vitrinei
în care manechine mimează bucuria.
*
fragmente de viaţă,
poştaşul
duce în geantă.
ceasurile îşi răsucesc viclenele limbi,
în timp ce şnururi de ploaie
sugrumă
pe cei ce aspiră aromele toamnei.
*
picături de ploaie-
salivă cu gust de boia de argei,
la streşini.
singurătatea trage spre mal iarba mării.

toamna coace în boabe de struguri,
voioşia.
ficusul-
printre cruci de lumină,
închide
în
tăcere
neodrăslite flori.
*
soarele scapătă;
ţăndări
din
bucuria de a fi copil
în
dulcea beţie a nimicului.

degete
acoperite de valuri.
sete înecată în haos;
foame-în minciună;
conştiinţă aruncată în spirală tăcerii.

înnorat pe alocuri,
hârşâit de paşi prin frunze;
giruetă de amintiri pioase prin aşternutul Fecioarei…
ajuns la finiş,
cronometrul a înţepenit.

ghicind…
(Material propus pentru publicare la data de: 20-08-2008)

bărbatul-
din ceaşca de cafea,
te iubeşte.
Acum aleargă să prindă o
stea.Sigur, o văd!
a căzut la rădăcina unui
bananier.
Cel fugărit de păcatele din tinereţe,
s-a oprit
să adulmece tainele din neînţelesele cuvinte, ascunse in
seminţe.
La bătăile ciocanului, ele se deschid asemeni unor
crini albi, puşi la icoana,
la care se închină
descoperitorul
inocentelor insule
din roiul de stele.

Te văd, către seară
râşnind
vagi atingeri.
roşcate impresii
usuci
pe terasă.

de la tine
la îngeri:
tăcere…
risipită
pe
aripile
albastre
ale
mării.

întâlniri ,
(Material propus pentru publicare la data de: 31-07-2008)
Mariei Banuş

am deschis uşa:
un soare blând aleargă cu plasa după fluturi;
scafandrul se-mpiedică
de peşti zburători.

am deschis uşa:
un gard dintr-un gând şchiopătat
încercuieşte orizontul

am deschis uşa:
de atâtea ori
sufletul lui
brăzdat de durere
a venit şi-a plecat

am deschis uşa:
ruptură de ţipat,
plesnitură de teamă,
salamandra
netulburată
trece prin foc.

am deschis uşa:
printr-o spirală de fum
văd
trecători;
la colţul străzii ,
mirată
umbra mea…

**peisaj metafizic**
daţi-mi o haină,
să-acopăr
văgăunile sufletului!

o bluză înflorată-aş vrea-
ţesută cu fire din sunete de nai,
să risipească furtuna
mâniei din inimă!

un batic cu trandafiri albi, înfloriţi,
zborul gândurilor
să-l îndrept spre
Dumnezeu!

dă-mi o haină, Zosima!
să înăbuş
golul de spaimă
cu
libertatea iubirii.

**haine**
cu
vechile mele semne de întrebare
voi desena
pictograme
pe
ziduri.

de cealaltă parte
cineva-sunt sigură,
va descifra hieroglifele
osmozei
dintre
mine şi marile răsărituri.
altfel va suna dangătul clopotelor,
altfel simţi-voi alintul pădurii,
altfel lumina iubirii.

**spaţii noi**
„Am pierdut lungimea de undă-a pădurii”-
sunet de corn, ce trezeşte profeţii,
„întâia, fragedă identitate,”
sfredelitorul foc diamantin din feţele triunghiulare ale destinului
„când eram frunze cutremurate,”
pur chihlimbar născut din lacrimi,
„şi ţipam cu ţipătul rupt al nervurii”
clopote de tăcere să sparg cu răuflarea iubirii.

„Am pierdut unda de plângeri, de ape”-
trăiri juvenile din jocul de-a v-aţi ascunselea.
„în paradoxul înstrăinării”
din turnul de fildeş, clădit pe deşarte grimase.
„în elemente mă-ntorc, li-s aproape,”
mă mângâie cerul şi vântul şi spumele mării.
„şi totuşi străină şi surdă chemării,”
şi totuşi,
pe cealaltă parte a vieţii… o întâmpin.

***Am pierdut lungimea de undă-a pădurii***

pliant ,
(Material propus pentru publicare la data de: 31-05-2008)

fum de tămâie…
cucul iscodeşte în drumul caravanelor
arderi de tot,
puse pe altarele timpului

smoala curge din ugerele pământului-
turnul-
între obezile apusului,
se clatină.

ploaia
dijmuieşte
plânsul

***aoleu, ce ploaie vine de la Cluj!***
arcul Săgetătorului
întors spre
tufele de levănţică-purifică
presimţirile.

ulcica Vărsătorului-
scuturată
între mirări, care gonesc spre veşnicie
şi
rânjetul înfometat al liliecilor,
răstoarnă coşmarurile într-un crepuscul.

prin voi, efemeride
slăbiciunile,
gâlgâiturile,
târâiturile vieţii
devin
transparente.

***cine iubeste şi lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă**
până şi
sarea miroase a cozonaci…

patruzeci de cununi de lumină
în suflarea limpede a brizei.

plesnet de bici-
prin iarba de mare,
meduzele întind praştia.
surferii îmblânzesc albăstrele scorpii.

drum-
pietruit de corul de îngeri,
în amonte…

cascade de râsete copilăreşti
închid
în
cercuri concentrice
vârstă adolescenţei.

***nu-mi pare rău că trăiesc, doar că îmbătrânesc.***
laptele mării
a început să mărească paşii orelor
pe nisipul fierbinte;

veghe
pe şoldul drept al răsăritului-
femeia
şi-a înscris rotunjimile
în roată cu opt braţe.
din centru
măsoară pătrunderile
sub un unghi de patruzeci şi cinci de grade.

***lume, lume nu mă mai satur de tine***

parfum ,
(Material propus pentru publicare la data de: 25-06-2008

muguri se deschid…
flacoane de cristal
eliberează
păduchii:
seva rădăcinilor se grăbesc să o soarbă.

invizibili,
complici ai marelui mister din sicriile regilor
devorează stigătul, apoi speranţa zilei.
stimulează dorinţa de atingere,
entuziasmul uşilor fără corsaj.

la douăzeci de centimetri de sol,
corolele-
tapetate cu pied-de-poule,
au o altă strălucire.

parfum
Miss Dior…

poemele lunii ,
(Material propus pentru publicare la data de: 3-07-2008)
**lui LORCA**

ciupind coarde de şovăitoare ape,
luna
seceră
scântei din pietre:
nisipul alunecă printre degete.

tânguirea saxofonului în tunică ochilor
orizonturi deschide,
în timp ce
pe acoperiş
pisica
o ia drept oglindă.

**Semiluna**
copaci,
în crengile voastre
luna
fluturi de cântece cloceşte!

naştere,
unde îţi duci rădăcinile?
în ce pământuri
inimă mea va auzi baladele nopţii?

**Copaci**
luna
reface drumul înapoi spre casă,
prin albii secate de râuri.

oglinda reflectă înrădăcinata tăcere din florile galbene de ruscuţă.

arinul se-apleacă să-i sărute dulcea seninătate
pătată doar de respiraţia crinilor de pădure.

ienupărul poartă pe ramuri ace de lumină;
pe cetini stele se inchină.

de pe lângă garduri de răchită
adună
bujori cu buzele arse de secetă.

în undele lacului,
vântul
admiră o faţă sclivisită de ţigancă.

cubul ,
(Material propus pentru publicare la data de: 31-03-2008)

s-au născut din acelaşi izvor…

stânga :
pentru un cal de lemn,
de zei
pedepsit
batjocorit de-ai săi…
căutând adevărul îl găseşte pe Dumnezeu.

dreapta :
a zugrăvit cu toata inima, iubirea pe pânză.
Arachne
fereastră deschide în unitatea infinitului.

sus :
pentru un pahar de apă rece,
vinde
dreptăţi de mare preţ.
rupe
contractele dintre :
obiecte şi obiecte,
obiecte şi oameni,
oameni şi oameni.

jos :
structuri circulare se desfăşoara în cascade,
în urma tornadei.
mirajul răsăritului le amestecă într-un tor de speranţă.
sămânţa a pus fapte bune în gând, apoi în suflet.

înapoi:
ciungul se întoarce să-l ia pe olog, de pe marginea drumului.
aruncă şase sfere în jurul soarelui;
se opreşte o clipa să admire oul.

înainte :
arde bălării cu focul Sfântului Duh ;
ară cu plugul smereniei ;
sămânţa cunoaşterii a încolţit
răbdare are:
să se coacă fructul.

în fine,
Metatron
răsuceşte
cubul.

printr-o expoziţie ReadyMade ,
(Material propus pentru publicare la data de: 11-05-2008)

un păianjen
pe staniolul
unui vis
aruncat lângă piciorul unui scaun răsturnat.

ochii miraţi ai băieţelului
prin spiţele bicicletei:
soare zâmbind.

fotografii cu stele de cinematograf,
cutii de conserve, care adăpostesc vidul sufletesc-
gândacul de bucătărie
animă suprafeţele.

stele pe margini de balcoane-
zig-zag de ritmuri dinamice-
pisica se scărpină.

evantai de hârtie,
fluiditate muzicală prin cercurile copacului,
profil de femeie-
xilogravura unui zâmbet.

fugă de singurătate,
fotografiile astronauţilor
stropite cu razele sângerii ale lunii.

etichete cu Marilyn Monroe;
caligrafii orientale,
culori juxtapuse
ecoul unei aniversări.

reţea ondulată de semicercuri,
limbaj muzical: îmbogăţire.
schimbări optice:
du-te,
vino.
cartea descărcă
pe ziduri
poemele!

poet latin ,
(Material propus pentru publicare la data de: 16-04-2008)

Corina,
Fabia,
Iulia-
cariatidele templului dărâmat
de profeţii blestemate,
aruncă-n spaţiul ancestral al durerii
premoniţiile.

poet latin, dezrădăcinat-
mlădiţă în părul Muzelor,
pe locul tăierii
rădăcini prinde.

la margini de imperiu contorsionat de lupte,
pe nisipiul spălat cu lacrimile lui Aietes,
Ovidius
decriptează în al mersului timp
destinul.

Anisoara Iordache

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Atenție! Pericol de regim polițienesc în Republica Moldova!

Declaraţia unui grup de experţi cu privire la escaladarea situaţiei social-politice din R. Moldova "Considerăm că în Republica Moldova se...

Închide
18.188.218.134