… merg în picioare
şi-n măduva zilelor
fiicele mele sunt şuvoiul de lumină
şi muzica Soarelui
dintr-un răsărit
sunt starea de veghe în vara sufletească
a unui interior
însăşi aerul hrană
o trăire fluidă la pieptul aşezat
cu râs încremenit în existenţă
pe poteca unui drum
ce n-a rămas un primitiv
pe străbătutul cuib din fire de ursite
şi-n şoptitul împletit
se despletesc de hăţişuri peste timp
dintr-un apus
cu verdele ecou în parcul vieţii
stau pe o bancă din poteca albă
ce va rămâne întru timp
pentru mine fiicele mele
şi esenţa unui mers
în picioare.