… ştii, iubire!
mă priveşti cu ochiul nopţii
parcă ai scana propriul tău vis
născut ca să trăiască în siguranţă
departe de singurătate
sunetul unui sărut îţi trezeşte copilăria
şi vezi caruselul hrănindu-se din tine
neştiind că refluxul pleacă strigând amintiri
nu ai de unde să ştii
iubire…
mă priveşti şi îţi cer să nu vorbim de ţărm
să nu trezim cuvântul din versul de tăcere
al castelului de nisip în echilibru
de metafore
iubirea recită versurile ce-s învăţate
să-şi facă siesta în fiecare răsărit de cuvânt
noi suntem doar un autograf
lângă castelul de nisip
… ştii, iubire!?
