Negarea Holocaustului – rea credință și/sau ignoranțăSondajul revistei ACUM cu privire la opiniile privind incriminarea negării Holocaustului http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=crt a împărțit cititorii în două tabere aproape egale.
Jumătate consideră că incriminarea este justificată, iar cealaltă jumătate consideră că este o încălcare a libertății de exprimare.
Una dintre reacții a fost expusă la rubrica Forum și este critică la adresa revistei pentru că a publicat un sondaj despre o chestiune deja reglementată prin lege – dacă negarea Holocaustului e interzisă nu avem de ce să ne mai întrebăm dacă e sau n justificată incriminarea.
Modul acesta de tratare a problemei reflectă o confuzie, între respectarea legii (ceea ce revista ACUM a făcut întotdeauna, refuzând să publice opinii virulent negaționiste ale cunoscutului negaționist Ion Coja) și discutarea oportunității incriminării, ceea ce este perfect legitim.
Celalată atitudine, trimisă prin e-mail, vine de la celălalt capăt al spectrului de opinie – incriminarea negării Holocaustului reprezintă o încălcare a libertății de exprimare, însoțită de un atac antisemit virulent și o propagandă fundamentalist creștină agresivă.
Negarea Holocaustului este incriminată doar în Europa. România este una dintre cele nouă țări membre ale Uniunii Europene, alături de Germania, Franța, Austria, Polonia, Lituania, Belgia, Cehia și Slovacia, care pedepsește negarea în public a Holocaustului.
În lumea anglo-saxonă se consideră că incriminarea unui delict de opinie precum negarea Holocaustului ar limita libertatea de exprimare și ar fi contraproductivă. Asta nu înseamnă că o astfel de atitudine este considerată onorabilă.
În practica judiciară în materie s-a creat precedentul extra-teritorialității in fracțiunii. Germania a cerut recent Marii Britanuii extrădarea lui Gerald Toben, un australian de origine germană care a exprimat constant opinii negaționiste.
Nu este exclus ca Germania, țara cea mai zeloasă în urmărirea în justiție a celor acuzați de negaționism, să ceară extrădarea episcopului catolic englez Richard Williamson, care a făcut afirmații negaționiste la un canal TV suedez în toamna anului trecut.
Incriminarea în România
România a incriminat negarea Holocaustului în 2002, când guvenul Adrian Năstase a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 31, ratificată prin Legea 107/2006.
Legea prevede între altele:
„Art. 5. – Promovarea cultului persoanelor vinovate de
săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau
promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin
propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea
unor drepturi.”
„Art. 6. – Negarea în public a holocaustului ori a
efectelor acestuia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.”
Cu alte cuvinte, promovarea cultului unor persoane ca Ion Antonescu și negarea Holocaustului, inclusiv a celui care a avut loc pe teritoriul României, constituie un delict penal pasibil de pedepse cu închisoarea.
Așa cum am mai scris și în trecut, cercetările întreprinse de revista ACUM pe lângă parchet și instanțele de judecată arată că foarte puține cazuri de acest gen au fost instrumentate de procurori și aparent niciunul nu s-a soldat cu o condamnare definitivă și irevocabilă.
Adoptarea de către guvern a incriminării negaționismului s-a făcut în pripă, în primăvara lui 2002, în preajma deciziei NATO privind acceptarea României ca membru și în plin proces de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Cu alte cuvinte, decizia poate fi considerată ca un act de slugărnicie, fiind de o sinceritate îndoielnică. De altfel, în iulie 2003, nimeni altul decât președintele Ion Iliescu afirma într-un interviu acordat cotidianului israelian Ha’aretz că pe teritoriul României nu a avut loc niciun Holocaust.
La scurt timp, în urma protestelor generate de acest interviu, președintele Iliescu numea o comisie prezidențială condusă de celebrul Elie Wiesel, care în toamna lui 2004 avea să publice raportul http://www.presidency.ro/pdf/date_arhiva/6101_ro.pdf care punea în sarcina regimului Antonescu moartea a între 280000 și 380000 de evrei și cel puțin 11000 de romi între 1940 și 1944.
Cu toate acestea, Ion Antonescu rămâne pentru mulți români un erou, așa cum a arătat emisiunea-sondaj “Mari români” de la TVR, iar negarea Holocaustului, după cum s-a văzut și din mesaje primite de revista ACUM o tentație permanentă.
Personal, prefer atitudinea anglo-saxonă față de negarea Holocaustului, aceea de neincriminare. A nega Holocaustul relevă fie rea-credință, fie o ignoranță extremă, fie o combinație dintre cele două și trebuie combătută cu argumente, care, slavă Domnului, nu lipsesc.
Dar dacă legea pedepsește o astfel de atitudine, câtă vreme va fi în vigoare, ea trebuie respectată, chiar dacă nimeni nu poate interzice o dezbatere asupra oportunității unei astfel de soluții juridice.
Eu am votat pentru incriminarea negăii Holocaustului, deși pot spune că e dreptul fiecăruia la o exprimare a opiniei personale.
E absolut imoral să se nege adevărul, un fapt concret. Sunt sute de mărturii care atestă ororile acelei perioade negre din istoria Europei, lucruri ce nu pot fi negate decât de oamenii de rea-credință.
În Creștinism, unul din păcatele considerate împotriva „duhului sfânt” (al treilea zeu din trinitate) – se crede că e un păcat ce nu se iartă niciodată de divinitate, este „negarea adevărului” vizibil. Și totuși mă surprinde faptul că mulți creștini declarați au susținut că asemenea monstruozități nu au avut loc (aici fac referire la Williamson și alți creștini români).
Incriminarea negarii Holocaustului nu are aceleasi conotatii cu negarea unor afirmatii (religioase sau onirice sau de vreo factura artistico-creativa) oarecare.
Negarea Holocaustului echivaleaza cu a spune unor milioane de persoane inrudite cu oameni ucisi ca de fapt rudele lor nu au fost ucise.
Sunt pentru respectarea dreptului de exprimare, dar nu pentru exprimarea nesanctionata a unor idei care reprezinta un pericol si o amenintare clara la adresa vietii unor oameni. A nega Holocaustul sau orice alta forma de genocid se constituie in prima premisa pentru repetarea unor atrocitati.
Se neaga holocaustul:
-din interes propagandistic si atunci trebuie incriminat si
-din efectul propagandei si cauzat pe necunoasterea istoriei
Din necunostere si ignoranta extrema nu ar trebui sa se nege holocaustul, ci numai sa se ridice problema studierii si intelegerii fenomenului istoric si sa se ajunga la adevarului existentei ororii si crimei istorice.
Importanta este cunosterea directa si contactul cu cei care au trait si supravietuit holocaustul.
Au existat supravietuitori care au lasat martuirii si care au devenit salvatori si binefacatori pentur alti oameni.
Parintii si bunicii au vazut pogromul si au transmis exemplu demnitatii victimelor si supravietuitorilor.
Sunt chestii care sunt imposibil de imaginat dar care s-au petrecut… Mintea omeneasca nu poate sa conceapa ce idei si ce metode au descoperit ca sa ne distruga…
Aveți perfectă dreptate, d-le Ștefan N. Maier. Mi-aș permite să adaug o remarcă: mai mult, sau mai rău decât cele ce spuneți, amintesc că mai există în Israel – și nu numai – câteva mii de supraviețuitori. Nu cumva a nega în fața omenirii ceea ce ei au trăit și au suferit, înseamnă a-i supune pe acești oameni, câți mai sunt, unui alt Holocaust?
@Rodica Grindea
Nu, nu înseamnă.
Marturisesc ca pina de curind nu aveam o imagine asupra acestei chestiuni (incriminarea negarii Holocaustului). Pur intuitiv eram pentru o incriminare. Tot ce provoaca disconfort (mai ales cind este vorba de implicatii complexe si intensitate deosebita a acestuia) trebuie incriminat – simplu.
De curind cineva mi-a cerut sa arat care este pozitia Suediei fata de actele de negare a Holocaustului. Am aflat cu surprindere ca a fost discutata (chiar la cererea expresa a UE, dupa ce Suedia a aderat) si s-a adoptat o alta linie. Niciun fel de negationism nu este incriminat prin lege care sa prevada o pedeapsa. In schimb, este incriminata instigarea la ura impotriva unei grupari. Suedia a considerat ca aceasta rezolvare va corespunde cu ceeace UE cerea in fond.
Trec peste faptul ca Suedia nu este un etalon absolut a ceeace trebuie facut sau nu. Mai trebuie spus insa ca exista doua categorii de state, cele implicate direct (au practicat sau au fost victime) si cele, ca Suedia, care nu au avut nicio implicare directa. E mai usor pentru ultima categorie sa nu incrimineze Holocaustul.
In Suedia apare negationsmul. As zice in proportie moderata si foarte adesea practicat ca arma de lupta ideologica de catre grupuri partizane. Exista si antisemitism, desi nu despre el vorbim aici.
As zice in primul rind ca discutia incriminarii negarii ar trebui mutata de la Holocaust la toate formele de genocid. Interesul este ca aceasta incriminare, in caz ca ea e adoptata, sa fie instrumentata corect.
Prima intrebare este, de ce dorim incriminarea. Daca inteleg bine, asta este o reactie care incearca sa puna stavila negarii ca act serios de impietate. Vrem sa impiedicam, sau sa determinam, pe orsicine sa nu se dedea la pingarirea memoriei unor victime si a urmasilor lor. In subsidiar, mai dorim sa facem asta pentru inca doua motive: primul, pentru a evita repetarea unor genociduri si al doilea, pur principial pentru ca un negationist atenteaza la integritatea unui adevar dovedit.
In privinta celui de-al doilea motiv, desi sunt de principiu de acord, am temerea ca combaterea negationismului unor acte de genocid trecute este o palida garantie ca acestea nu se vor repeta. S-a vazut asta dupa cel de-al doilea razboi. Din pacate, actele de violenta de masa reapar de fiecare data sub forme neasteptate. Se pare ca cei care le initiaza nici macar nu contesta nelegitimitatea unor genociduri precedente. Doar ca genocidul lor este unul justificat. Multi dintre cei care le instrumenteaza nu sunt necunoscatori in ale istoriei. Breivik a putut pune la cale impuscarea a citorva zeci de tineri fara ca sa fie antisemit sau nazist declarat.
Nu sugerez prin asta ca istoria nu ar mai trebui predata si popularizata ca oamenii fac tot ce le trece prin cap. Vorbim aici de incriminare prin lege cu consecinte punitive.
Revenind la comiterea impietatii, aceasta este un motiv serios. Statul are si raspunderea sa protejeze victimele directe sau colaterale ale unui genocid de astfel de agresiuni.
Dar sunt tentat sa ma situez pe pozitia Suediei. Si eu as vrea personal ca toti ,,ticalosii” sa fie pusi la punct, nu asta ar fi problema. Dar ne putem permite sa mergem pina la capat in cazul unor impietati mari in scopul de a impiedica repetarea lor? Exista si niste obstacole tehnice. Unde tragem linia? Ai voie sa-l numesti in public pe Regele Suediei ,,curvarul secolului” fara ca aceasta peroana, care isi face si un titlu de glorie din asta sa suporte rigorile unei legi impotriva impietatii? Da, sa-r putea replica pentru ca e ,,o impietate prea mica” sau pentru ca ,,e OK sa-i injuri pe monarhi” samd. In aceasta rezolvare ar trebui sa apara instructiuni pentru aplicarea legii (specialitate româneasca) care sa defineasca un fel de ierarhie a impietatilor si sa traga si o linie rosie.
Dar nu exista riscul ca o astfel de abordare sa creeze efecte stranii, cum s-a si intimplat. Iata doua exemple. Primul, un anume ,,profesor” traitor in Germania clasifica genocidul evreilor din Moldova ca nefiind ,,Holocaust” ci un fel de omor prin neglijenta (vorbeste de vreo 100000 de victime). Fara sa o spuna, face o distinctie implicita de Holocaustul din Germania, despre care nu-i trece prin cap sa-l nege, ca tocmai de aceea il bagatelizeaza pe cel din România.
Sau, al doilea exemplu. In Turcia, daca nu gresesc, se incrimineaza incercarile de a NU nega Genocidul armean. Exista deci turci care astazi pot face inchisoare pentru ca afirma in public ca Turcia a comis un genocid. Acestia vor putea fi mîine, daca pozitia Turciei se va shimba (putin probabil, dar vorbim teoretic) cei care vor instrumenta procese impotriva altor turci care atunci vor nega Genocidul armean.
Ceeace vreau sa spun este ca o persoana care alege ca in virtutea dreptului de libera exprimare sa lezeze pe altcineva sau un grup, chiar in lipsa unei legi incriminatorii, va trage o serie de consecinte.
Intr-o societate cu o democratie matura (cum din pacate nu e cazul României) aceste consecinte vor fi mai multe la numar. In societate exista (sau trebuie sa existe) un complex de mecanisme care sa actioneze permanent, atit ca reactie imediata, cit si in perspectiva lunga, impotriva acestor devieri ale unor membri ai ei care creaza disconforturi serioase altor membri. Este vorba de scoala, de educatie familiala, de mass media, de ONG-uri, de coduri morale si sociale, de stimularea empatiei etc. Daca acestea toate sunt numai un vid, e de discutat ca vom putea stopa acest fel de acte nedorite exclusiv sau in primiul rind prin incriminare si adoptarea unor pedepse. Am incercat sa arat mai sus ca asta e un cutit cu doua taisuri.
Inchei, dind un exemplu cu mult mai minor, dar poate reprezentativ din ceece se petrece acum in Suedia. Capitala este asaltata de cersetori români care copiaza unul dupa altul acelasi ritual: stau pe jos in pozitie de rugaciune, dorm pe trotuar inveliti in paturi in ger. Se discuta destul de mult despre ei. Foarte multi incearca un sentiment de disconfort. In fond, spatiul public a devenit mai putin agreabil, intr-o societate care nu are vina creerii unor saraci. Altii incearca sa militeze pentru acordarea a tot felul de protectii (gazduire, ajutoare). Se incearca adoptarea unei legi care sa impiedice cersetoria, pe care nimeni nu o doreste aici. Dar societatea respinge o astfel de lege, pentru simplu motiv ca nimeni nu vrea sa interzica astfel de gesturi in spatiul public. Daca discut cu cunostinte române, acestia nu vad insa nicio problema cu astfel de lege. Cit de putin mi-ar placea cersetoria din Stockholm ma plec in fata apararii dreptului fiecaruia de a face ce vrea in spatiul public atita vreme cit nu provoaca pagube sau nu deranjeaza pe altcineva. Spun ,,deranjeaza” nu ,,lezeaza simturile”.
In ce priveste Scandinavia, cel putin, se pare ca acesta e tipul de lume in care vom trai, care practica o forma de ,,corectitudine politica” dar nu extinsa la absurd, ci prudenta in fata zdruncinarii unor drepturi.
Legat de comentariul de sus, imi cer scuze ca am pierdut din graba niste semne de punctuatie (afirmatii in loc de interogatii). Sper totusi sa se inteleaga, ca sa nu mai insirui aici o erata intreaga.
@George Petrineanu.
Comentariul dumneavoastra mi se pare un comentariu cu mult bun simtz.
Am niste observatii scoase din experienta personala. In legatura cu cercesetorii. Eu nu locuiesc la New York dar vizitez des. Situatia cersetorilor in acel orash a fost la un moment dat imposibila. NY insa a avut noroc de niste primari excelenti care au reusit sa curete orasul de aceasta plaga. Unul a fost Koch, care a facut o campanie intreaga directionand pe cei care dau bani cercesotilor catre organizatii de binefacere, care pot ajuta pe cei care au nevoie sa cerceasca.
Apoi a venit Guilliani care impreuna cu seful politiei a inceput sa dea cercestorilor amenzi sau sa-i oblige sa faca munca obseteasca de curatare a orasului daca ii prinde cersind. De Bloomberg cred ca toata lumea are numai cuvinte de lauda, probabil ca si cercestorii potentiali, care si-au gasit vreun rost ceva sau s-au dus in alte orase ca la New York nu am mai vazut unul de ani de zile. La Toronto erau o plaga, in special aia cu squeegee care atacau automobilistii la stopuri sa le curete geamurile cu forta si le cereau bani. Nu-i mai vad nici la Toronto.
Este adevarat ca cersitul in fata trecatorilor este o indicatie a unor probleme sociale – saracie si boli mintale – dar nu cred ca solutia cea mai buna pentru cei care au nevoie de ajutor plus ca cersitul este asociat adesea cu murdaria, cu agresivitatea, cu enervarea trecatorilor. De asemenea nu cred ca toti cei care cersesc nu au alte posibilitati de ajutor. Cred ca solutia primarilor New Yorkului a lucrat destul de bine si poate sa fie un model pentru alte orase care sufera de aceasta plaga.
In legatura cu solutia pentru negationistii holocaustului Canada stiu ca intirzice prin lege negarea holocaustului, interzicere imbinata cu educarea populatiei. In USA din cauza amendamentului 2 free speech negationistii pe unde sunt ei sunt legali dar din observatiile mele sunt marginalizati masiv. Inca o data, educatia asta e solutia. ca daca intezici unei populatii needucate sa faca un fapt chiar deplorabil, aia il fac oricu si se mai supara ca ii opresti sa isi spuna parerea, parerea mea desigur.
În Canada NU există o lege specială de incriminare a negării Holocaustului, negaționiștii care au fost condamnați acolo au fost găsiți vinovați de incitare la ură rasială.
@Petru Clej,
In Canada intr-adevar legea nu se refera specific la negarea holocaustului dar negarea holocaustului este considerata incitare la ura si incitarea la ura este pedepsita de legea Canadiana. Pe cand in USA negarea holocaustului este considerata free speech.
Inteleg ca in Romania este o lege care blameaza specific holocaustul? Sper ca vine insotita de materiale de educatie de istorie care sa fie folosite in scoli si in media.
Se vede că Olivia nu a citit acest articol. Întrebarea ei are răspuns în text, inclusiv cu citate din lege.