\”Eu am refuzat Turneul celor Şase Naţiuni!\”
este declaratia D-lui Viorel Morariu actualul presedinte de onoare al FRR, persoana cea mai influenta a rugbyului nostru, prezent constant la varf in ultimii 60 de ani. (aparuta in ziarul Adevarul din 6 februarie 2009).
Sunt perplex de aceasta declaratie, de duritatea si privatiunea adusa rugbyului nostru de acea decizie, ca si de nonsalanta cu care ni se reaminteste parca: „rugbyul romanesc a fost si este la mâna mea”!
Este vorba de o hotarare capitala luata de o persoana in numele intregului nostru rugby. Imi reamintesc de ceva discutii in acele vremuri la aceasta tema, dar ca a fost o invitatie ferma nu am stiut niciodata. Fara indoiala acel moment, acea invitatie, a fost marea sansa ratata a rugbyului romanesc de a prinde un contur la dimensiuna prestigiului de care s-a bucurat in anii ´60, ´70 si ´80. Cat de mult ar fi contat experienta marelui turneu pentru maturizarea si fortificarea activitatii de la noi vedem astazi la nationala Italiei, care, fara sa fi avut cota noastra de valoare de atunci, a crescut din 2000 incoace contând de la an la an tot mai mult în competitia cu celelalte puternice echipe.
In perioada când D-l V. Morariu isi aroga interventia decisiva pentru soarta rugbyului nostru (anii ’80), prin refuzul la invitatia de participare la Turneul celor 6 Natiuni, acesta constituia un fenomen surprinzator prin competitivitatea ce o dovedea; se vorbea cu admiratie in lumea intreaga de „minunea din Carpati”.
Reamintesc doua declaratii, dupa una dintre cele 8 victorii ale noastre asupra redutabilei echipe a Frantei (15-0/1980):
– Alun Richards (Ţara Galilor), arbitrul jocului: Echipa D-stră se bucură pe bună dreptate, deoarece astăzi se numără printre cele mai bune din lume, iar dacă Turneul celor 5 Naţiuni ar fi de 6 cu siguranţă că 15-le român s-ar număra printre fruntaşi;
– Marcel Laurent, vicepreşedinte al FFR: Federaţia Română este o învingătoare merituoasă, incontestabilă. Progresul acesteia despre care vorbeşte întreaga lume a rugbyului este tot mai vizibil, situând-o printre vârfurile acestui sport.
Argumentele mentionate in sustinerea deciziei de refuzare a invitatiei sunt discutabile.
In primul rand, cota de apreciere a rugbyului in sportul românesc era maxima inscriindu-se perfect in politica partidului comunist de exprimare internationala a tot ce aveam mai bun, iar presedintele federatiei cu o pozitie de varf în stat si partid (Emil Draganescu), bine sfatuit era capabil sa obtina o sustinere corespunzatoare.
Numarul mic de jucatori invocat, drept impediment pentru competitivitatea nationalei pe durata turneului, poate fi combatut fie prin capacitatea fizica deosebita a jucatorilor nostri (vezi turneele echipei nationale in Marea Britanie si Franta chiar cu sapte jocuri tari, inclusiv cu joc-test, intr-un timp extrem de scurt, 18-20 zile!), fie prin existenta unor selectionate secundare („B”, Sindicala sau Studenteasca) ce cu un proces atent de instruire puteau constitui un rezervor valoros de jucatori. Dovada concreta: chiar la prima victorie asupra Frantei (11-5/1960), in timp ce lotul de 26 jucatori al primei reprezentative se pregatea pentru acel obiectiv, calendarul international al federatiei (cu 3 jocuri test si tot atatea victorii) a fost sustinut de echipa B.
Dificultatile de organizare a jocurilor la noi din cauza climei neprielnice din lunile februarie-martie, sau slaba asistenta ce ar fi afectat cota de beneficii (sa nu uitam ca in acele timpuri am detinut, totusi, un record mondial de asistenta la un joc: 95.000 spectatori la jocul Romania-Franta/1957!), fara indoiala erau reale dar nu fara iesire. Cu o alta viziune si interes, mai de curand, Argentina a facut demersuri serioase pentru a fi acceptata in turneul european, oferindu-se sa joace toate jocurile in deplasare; s-au gasit si cateva propuneri serioase de puternice municipialitati pentru gazduirea jocurilor din organizarea acesteia.
Marcat si de nostalgia marilor victorii ce le-am trait, reamintesc animatia lumii rugbyului data de reusitele internationale, cum si arzatoarea dorinta de a ne vedea reprezentativa in celebrul turneu, tot inclin sa cred ca polemica declaratie este o eroare jurnalistica. Si nu ma indoiesc ca emblematicul nostru om de rugby ar fi raspuns cu acel refuz (au fost in deciziile sale destule alte echivocuri), ci de faptul ca ar fi existat o invitatie ferma de participare la turneu. Spun asta avand in vedere ca dupa anularea in utima instanta de catre partidul comunist a celui de al 3-lea turneu in Marea Britanie a Selectionatei Bucurestiului, vreo 20 de ani britanicii au suspendat orice relatie cu noi.
Sunt cu atat mai surprins de refuzarea unei perspective nebanuite a jocului la noi, cu cat atuul inaltului conducator (FRR, FIRA/AER, IRB etc.) se zice ca a fost, si este, abilitatea si diplomatia cu care a promovat rugbyul nostru in lume!
Vasile Constantin-Mao este unul dintre cei mai reputați antrenori din rugby-ul românesc.
Am discutat cu dl. Viorel Morariu in mai multe randuri despre aceasta problema, si nu cred ca sunt singurul, si niciodata nu a invocat ca am fi avut posibilitatea sa fim invitati in Turneu.
De altfel, ieri dl. Viorel Morariu a dezmintit cele aparute.
Este adevarat, pe de alta parte, dl. Vasile Constantin are dreptate ca existau posibilitati de a depasi toate obstacolele in cazul in care am fi fost invitati, si ma refer la lipsa unui stadion al rugbyului, la clima neprielnica, la lipsa banilor samd. Trebuia doar ca la varf cineva sa spuna „da”. Si ma refer la varful politic.
In anii 80, rasfoind revista saptamanala Fotbal, am descoperit cu surprindere ca inca din anii 60 americanii aveau un stadion acoperit pe care se disputau meciuri de fotbal american / Cosmodromul din Houston. Si acum cred ca Romania are nevoie de astfel de stadioane acoperite / iarna se trage acoperisul pentru a fi ferita arena de ninsoare si ger, vara pentru ca sportivii si spectatorii sa nu fie afectati de canicula. Se va spune ca o asemenea arena ar costa foarte mult, insa cred ca noi, atunci cand gandim arene sportive, trebuie sa le proiectam pentru a fi adaptate cerintelor viitoare (incalzirea climei la nivel global), si nu celor actuale / sa avem si noi un stadion modern.
Ca se puteau face 10 stadioane acoperite in locul Casei Poporului o poate dovedi un arhitect / si sunt cativa care au facut rugby. Calculand ce cantitate de materiale de constructii s-au folosit pentru a se ridica acea cladire, iar apoi afland cate stadioane ar fi inghitit aceasta cantitate. Nu mai spun de cat costa acum intretinerea acelei cladiri.
Partea proasta a fost ca nimeni nu a reusit sa-l convinga pe ceausescu sa construiasca stadioane, spitale, scoli, autostrazi, si nu acel monument al Inutilului. E drept ca am avut ocazia (la cursele auto de la Bucharest Challenge Ring) sa urc pe dealul pe care se ridica monstruozitatea. Nici nu a fost nevoie sa urc la balconul unde urma sa stea conducatorul, la defilarile de 23 august, ca sa inteleg ca rolul ei era de a-l ridica pe acesta deasupra tuturor. Ai senzatia ca esti pe un munte. Tot orasul e mic, iar tu te simti mare. Iar daca nu iti pastrezi capul pe umeri te poti crede un zeu…
Nici macar Valentin Ceausescu nu a reusit sa-si convinga tatal sa aprobe proiectul de baza olimpica la Steaua. In 1986. Am aflat despre el de la un arhitect din MApN. Era vorba despre acoperirea si marirea capacitatii tribunelor stadionului, despre terminarea arenei de atletism, care acum zace in paragina, despre un patinoar, un bazin olimpic de inot, o sala de jocuri, un hotel, despre amenajarea terenului de rugby samd.
Ca au mai reusit unii sa pacaleasca sistemul, atunci, o dovedeste faptul ca la Medgidia s-a ridicat un stadion care avea mai multe locuri in tribuna decat locuitori in oras… A fost un mare scandal atunci. Ce-i drept, in Medgidia era combinatul de ciment, deci o sursa importanta pentru o asemenea contructie.
In concluzie, sistemul, in anii 80, s-a inspirat din modelul asiatic (nord-coreean) . Daca modelul ar fi fost american, atunci probabil ca am fi avut si stadioane, si am fi intrat si in Turneu. N-a fost sa fie! Pacat insa ca nici acum nu facem mare lucru pentru a indrepta greselile de atunci.