caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Politic



 

Cine conduce PDL? Dar Guvernul?

de (8-2-2009)

Iată, încet-încet, a trecut luna de la instalarea noii majorităţi şi a noului guvern şi încă nu reuşesc să mă dumiresc care este rolul dlui Emil Boc în această ecuaţie sau combinaţie.

Rolul real, nu formal, cel din urmă fiind limpede, e al preşedintelui PDL, premier şi cosemnatar al acordului de alianţă cu PSD. Dar dacă aşa este, e mai greu de înţeles de ce a condus preşedintele o şedinţă de guvern, în absenţa dlui Boc, de ce s-a dus acelaşi pe Valea Prahovei, la întâlnirea cu parlamentarii partidului, de ce marţi a trecut o oră pe la şedinţa alianţei ce dezbătea bugetul – deci, una “de partide”, nu una “de stat” -, deşi, cum declară, n-a semnat nimic în ce priveşte crearea noii majorităţi.

Mai mult, a şi afirmat că miniştrii nu trebuie să primească indicaţii de la partide, ci de la şeful Guvernului. Desigur, dacă aflăm cine este acesta! De altfel, în celebra discuţie radiofonică, preşedintele a trasat liniile mari ale bugetului şi programului anticriză, “scăpând” şi porumbelul cu “îngheţarea” veniturilor, care nu era pe agenda negocierilor cu sindicatele şi care, dincolo de tulburarea creată, a pus o pâine imensă pe masa comentatorilor şi moderatorilor de televiziune. Nu ştiu însă dacă rolul unui preşedinte este acela de a da pâinică presei!

De altfel, pe cât este de neclar rolul pe care-l joacă dl Boc în economia politică şi guvernamentală a zilei, pe atât de ceţos este şi jocul prezidenţial. Pe de o parte, îşi asumă sarcini politice şi de guvernare care nu sunt în fişa postului, ca şi cum proiectul noii Constituţii ar fi deja în vigoare, sau ca şi cum şi-ar dori mai mult funcţia de premier decât de preşedinte, pe de alta, anunţă că e posibil să nu candideze la un nou mandat, dacă “alianţa”, pe care a năşit-o vreme de doi ani, după cum sună declaraţiile dlor Sârbu, Geoană etc., îl va dezamăgi.

Trecând peste faptul că, prin modul în care se implică, eventuala dezamăgire ar trebui să fie o autodezamăgire, se naşte întrebarea de ce atunci se poartă D-sa ca şi cum ar fi în campanie electorală? Ca să nu mai spun că toată lumea, de la nepreţuita ministresă a Turismului la liderii PDL, susţine că preşedintele n-a vorbit serios! Bun, dar preşedintele glumeşte cu lucruri aşa de serioase?

Articolul a apărut inițial în Cotidianul www.cotidianul.ro

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Dreapta naționalistă și religioșii favoriți în alegerile parlamentare din Israel

Knesset-ul are mari șanse să fie dominat de dreapta și de religioșiMarți 10 februarie israelienii vor alege al 18-lea Knesset...

Închide
3.143.239.63