La Toulouse, câteva sute de români locuiesc în condiții precareEste paradoxal faptul ca in timp ce 15 state membre UE au renuntat, incepand cu 1 ianuarie 2009, la restrictiile impuse romanilor si bulgarilor in cautare de lucru, tari cu economii puternice si o rata a somajului relativ scazuta – ca Franta, Germania sau Italia – au preferat sa le pastreze.
Alaturi de SUA, Franta a ramas destinatia favorita a intelectualilor romani. Parisul gazduieste in continuare un numar insemnat de scriitori si artisti care si-au facut un nume si o reputatie in capitala luminilor. Ma gandesc, in primul rand, la politologi tineri ca Bogdan Calinescu, care publica in mod regulat in coloanele ziarului Le Figaro (sub pseudonimul Nicolas Lecaussin), sau la economistul de renume international Florin Aftalion, profesor la inalta scoala de comert ESSEC si autor a mai multor volume de specialitate.
Timp de zece ani, Bogdan Calinescu a fost directorul unui influent think-tank francez, institutul IFRAP, si fondatorul revistei Société Civile, publicata de acelasi institut. Multe din cartile scrise de acesta, cum ar fi „Cet Etat qui tue la France” si lucrari dedicate fenomenului antiamericanismului din Franta, au devenit carti de referinta pentru colegii lui francezi. In urma publicarii unui volum despre presedintele Sarkozy, Calinescu a fost nevoit sa inceteze colaborarea cu institutul care l-a lansat, apropiindu-se de noul partid liberal democrat francez.
Profesorul Aftalion a publicat numeroase lucrari de economie, finante sau politica internationala, fiind indeosebi interesat de confruntarile dintre SUA si URSS in perioada Razboiului Rece. Pe timpul guvernarii Jospin, Florin Aftalion a luat atitudine impotriva introducerii saptamanii de lucru de 35 de ore, care a provocat o importanta reducere a productivitatii economiei franceze. Din toamna 2008, a devenit un obisnuit al talk-show-urilor franceze cu profil economic, care analizeaza cauzele si consecintele crizei actuale.
Acesti intelectuali si multi altii pot fi intalniti in cadrul dezbaterilor si conferintelor organizate la Paris de Casa Romaneasca, care se straduieste sa mentina legatura intre toti intelectualii stabiliti acolo sau aflati in trecere prin Franta. Acelasi lucru incearca sa-l faca si filiala pariziana a Institutului Cultural Roman care, ca si filiala Madrid, organizeaza expozitii de pictura, sculptura sau intalniri cu autori romani.
Exista deasemenea in Franta un numar mare de medici – recrutati recent mai ales pentru a suplini lipsa medicilor francezi din zonele rurale. Televiziunea franceza a transmis recent un reportaj despre criza acuta de medici din sistemul sanitar francez, prezentand elogios rolul medicilor romani expatriati in rezolvarea acesteia. Cu toata bunavointa si rabdarea francezilor, exista inca conationali de-ai nostri care au aparut la televizor fara cunostinte minime de limba franceza, cum este cazul unei doctorite din zona Bacaului. Aceasta s-a vazut in imposibilitatea de a scrie o simpla trimitere, in franceza, pentru o pacienta catre un medic specialist, fiind rugata sa invete intensiv limba timp de sase saptamani inainte de a primi autorizatia necesara.
Cei mai dezavantajati sunt in Franta romanii care nu cunosc limba si au un nivel de educatie scazut. Acestia reusesc sa-si gaseasca de lucru sezonier, cu prilejul culesului viilor in zone ca Bordeaux, Roussillon sau in alte zone viticole din sud. In domeniul constructiilor, romanii nostri sunt mai putin prezenti, cei mai multi gasind cate ceva de lucru mai ales in jurul Parisului. Pentru a inregistra un contract de munca in Franta, angajatorul potential trebuie sa plateasca in avans intre 168 si 1300 de euro catre ANAEM (Agentia pentru Migratie), in functie de durata acestuia. Din aceasta cauza, foarte putini romani isi gasesc de lucru cu forme legale, devenind in consecinta clientii sistemului de protectie sociala care se ocupa de adapostirea si hrana celor fara venituri. In aceasta privinta, trebuie recunoscut faptul ca statul francez este unul dintre cele mai bine organizate state europene. Persoanele ramase fara adapost in Franta, francezi sau straini, sunt adapostite si hranite in conditii relativ corespunzatoare, daca apeleaza la un numar gratuit de telefon, acelasi in toate orasele tarii. Fata de Romania, unde subiectul este inca tabu, mass-media franceza se preocupa zilnic de situatia persoanelor ramase fara adapost, facand apeluri regulate pentru implicarea morala si materiala a populatiei si guvernului in ajutorarea acestora.
Din cauza crizei, insa, serviciile sociale fac numai cu mare dificultate fata numarului sporit de solicitari pentru colete cu alimente sau pentru un loc de cazare. In mod ironic, situatia cea mai grea se intalneste in orase unde primarii sunt socialisti, ca Paris sau Lille, adevarati stalpi ai partidului. Alte orase, cum este Marseille, refuza accesul cetatenilor romani la serviciile sociale ale orasului, din cauza unor incidente violente care au avut loc intre romani si marocani.
Un alt mare handicap pentru romanii care isi cauta de lucru in Franta il constituie absenta unei infrastructuri de asociatii neguvernamentale sau semi-guvernamentale fondate si operate de romani, in folosul romanilor. In Spania, unde exista un numar important de asemenea asociatii (Centrul Hispano-Roman din Alcala si altele), romanii nou-veniti pot urma cursuri de limba, sunt ajutati sa-si redacteze un curriculum vitae, sunt orientati profesional si pot chiar gasi o gazda cu ajutorul asociatiilor. Or, asa ceva nu se gaseste in Franta, desi pe hartie – dar numai formal si in beneficiul membrilor fondatori – ele exista. In Paris, Asociatia Femeilor Ortodoxe Romane se mai ocupa cu ajutorarea romanilor aflati in dificultate, insa cu o floare…
Sa luam exemplul orasului Toulouse. Acolo exista cateva sute de cetateni romani aflati in dificultate, care locuiesc prin paduri, squat-uri sau adaposturi de stat. Exista si o asociatie „franco-romana”, cu un tanar informatician la conducere, care lucreaza in Franta de 12 ani. Asociatia organizeaza excursii prin munti pentru membri si apare cu literatura in limba romana la standurile in aer liber ocazionate de sarbatorile cu caracter multi-cultural ale orasului. De ce in aer liber ? Pentru ca, pur si simplu, organizatia nu mai are nici sediu, aceeasi soarta lovindu-l si pe unicul proprietar de restaurant cu specific romanesc din Toulouse ! Solutii ar exista, iar primarul din Toulouse, domnul Pierre Cohen, este un om cu deschidere si dornic sa-i ajute pe numerosii emigranti din oras sa se integreze. Dar acolo unde interes nu este, nimic nu este, asa ca romanii nostri mai putin educati, care nu stiu cui sa se adreseze pentru rezolvarea problemelor lor, isi injura, pe buna dreptate si pe mai multe voci, intelectualii care nu se pot mobiliza sa faca ceva pentru ei.