Brahma, Vishnu, Shiva – principalele zeități ale hinduismuluiPrin concepţia asupra vieţii pe care o propovăduieşte, filosofia hindusă a adus pe parcursul istoriei numeroase deservicii Indiei. În nici o altă cultură de pe acest pământ nu apare mai predilectă tendiinţa spre renunţare decât în cultura hindusă. Se poate spune că hinduismul este prin excelenţă o filosofie a renunţări. Însă să nu alunecăm în capcana unei analize superficiale. În spatele acestui concept al renunţării se ascunde un sistem complex, creat pe baza unor raţionamente întărite de cuvântul zeilor.
Panteonul hindus a stârnit întotdeauna controverse. Pe parcursul timpului, din cauza numeroaselor influenţe exterioare, viziunea indiană asupra divinului a suferit numeroase modificări. În principal însă nu a fost negată niciodată existenţa absolutului. Acest principiu transcendent şi imanent deopotrivă este numit brahman. El este personificat în numeroase texte clasice, căpătând astfel o alură de universalitate. Rămânând în esenţă o realitate unică şi imuabilă, brahman poate fi considerat pe rând şi substanţa lumii, un simplu miraj, o serie de nume şi forme ce constituie fundamentul cosmosului (în filozofia chineză avem pe post de corespondent ideea \”celor zece mii de fiinţe şi lucruri\”), putere sacră a riturilor, fundament al conştiinţei individuale (atman), principiu şi sfârşit al manifestării universului (srsti), Celălalt inefabil ingogniscibil (Anyat), pe care îl poate determina în exclusivitate apofatismul radical \”nici acesta, nici acela\”… Apropiindu-se prin această ultimă epifanie de conceptul taoist al absolutului, se tinde de multe ori să se generalizeze această egalitate. Brahman însă nu reprezintă pasivitate. Prin numeroasele epifanii, ipostaze ale materiei divine joacă roluri active în construcţia universului. Identificarea brahmanului cu matricea universală nu diminuează rolul jucat de figurile virile cele mai cunoscute ale acestuia: Shiva şi Vishnu. Aceste două epifanii ale lui brahman au fost ridicate la rangul de zeităţi panteiste de cei care cred în condiţia lor de entităţi individuale.
Un alt motiv central al mitologiei hinduse este implicarea particulelor divine (amsa) în desfăşurarea istoriei. O consecinţă directă a acestei implicări este apariţia noţiunii de avatara. Krishna este cel mai bun exemplu pentru a ilustra relaţia dintre oameni şi divinitate. Menţionat în Upanişade, el este un avatara prin excelenţă. Coborârea deplină este acceptată de teologi doar în câteva cazuri izolate, iar aici vorbim deja despre purnavatara. Doar marile personalităţi ale religiozităţii hinduse au primit onoarea aceasta. Însă această terminologie nu se aplică doar în cazuri recunoscute. Cei mai mulţi maeştri sunt denumiţi de către discipolii lor guru. Fiecare guru (termenul înseamnă literal \”încărcat de demnitate\”) se apropie într-o anumită măsură de avatara…
Principala idee filosofică elaborată în cadrul hinduismului este noţiunea de karma. Această noţiune a fost preluată şi de budism, având un impact major asupra gândirii orientale privită în ansamblu. Cuvântul karmă înseamnă faptă sau act. Fiecare acţiune produce un rezultat, bun sau rău. Încărcătura acestor proceste se acumulează, formând bagajul karmic al fiecărei entităţi individuale. În funcţie de bagajul karmic, omul renaşte în diferite ipostaze. Aceste renaşteri succesive nu sunt privite ca pedepse sau recompense, ci reprezintă în filosofia orientală dovada unei inerenţe fireşti. Fiecare este responsabil pentru acţiunile sale şi viaţa în sine este un proces karmic. Toate fiinţele însufleţite sau neînsufleţite trăiesc prin intermediul unei serii existenţiale în care prezentul este condiţionat de trecut şi condiţionează viitorul. Budismul a pus accentul pe intenţionalitatea acestui proces karmic, susţinând că dorinţa creează automat karmă.
Doctrina sacrificiului de sine este elaborată pentru prima dată exhaustiv în textele Brahmana. Aici Prajpati, identificat pe post de creator al Universului, se epuizează în actul creaţiei, sacrificându-şi existenţa pentru aceasta. Tripla identificare a lui Prajpati cu Universul, Timpul ciclic şi altarul focului (prin care se realizează sacrificiul propriu-zis) constituie elementul novator al teoriei brahmanice. Astfel, prin sacrificiu, lumea este menţinută în starea existenţială actuală. Epuizarea lui Prajpati prin Timpul ciclic reprezintă un model ideal pentru activitatea susţinută a preoţilor care reuşesc astfel să menţină lumea în armonie.
Brahmanii au reprezentat pe parcursul istoriei şi încă reprezintă nucleul central al religiei hinduse. Cărturari, aceştia şi-au impus conceptele potrivite în favoarea scopurilor spirituale sau materiale. În nici o altă cultură nu există discrepanţa care a apărut şi care încă apare în India. Legea castelor, forţă imuabilă de control a împins o mare parte a populaţiei spre o stare pauperă nemaiîntâlnită, avantajându-i pe cei \”luminaţi\”.
Produsul exemplar pentru capacitatea de sinteză a hinduismului este Mahabharata. Prin cele 90.000 de versuri, aceasta reprezintă cea mai lungă epopee din literatura universală. Ideea centrală este reprezentată de conflictul dintre Kuravi şi Pandavi pe câmpiile Mahabharatei. Acest război eshatologic durează 18 zile şi are ca rezultat sfârşitul lumii, reiterând astfel ideea periodicităţii universul. Vishnu este cel care distruge şi recrează universul la capătul fiecărui ciclu cosmic. Prin acest mecanism, binele şi răul primesc aspecte profund religioase.
Hinduismul a fost pe parcursul istoriei religia cu cea mai mare putere de sinteză. Situaţia politică a Indiei, aflată întotdeauna sub ameninţare militară a transformat ideologia hindusă într-un mozaic cultural în care pe parcursul veacurilor s-au asimilat multe alte ideologii. Influenţele budiste, musulmane, taoiste, confucianiste s-au făcut resimţite, nereuşind însă să submineze tradiţia hindusă. Cu toate că a marcat negativ existenţa adepţilor săi, hinduismul reuşeşte în continuare să se bucure de încredere. Împărţit astăzi între Jainism, Hinduism modern (sinteză între Shivaism şi Vişnusm realizată în jurul anului 1900) şi Sikhism, hinduismul ca filosofie de viaţă şi concepţie religioasă reprezintă a doua forţă a globului (după creştinism), cu aproximativ 750 de milioane de adepţi. Iar natalitatea indiană explozivă pare să asigure un viitor strălucit pentru hinduism în formele sale moderne!