Conflictul dintre Israel și HAMAS din Gaza a intrat în faza unui acord de încetare a focului, dar esența antagonismului dintre cele două părți e neschimbată. Prezent în Israel în timpul confruntărilor sângeroase care au dus la moartea a peste 1300 de palestinieni și 13 evrei, jurnalistul Dorian Galbinski, care a lucrat timp de 38 de ani la BBC, mi-a împărtășit câteva dintre impresiile sale din călătoria sa în Orientul Apropiat.
Cum se vede în Israel conflictul spre deosebire de felul în care este perceput la TV sau în presa internațională?
Marea masă a populației din Israel tot la TV și în ziare a aflat despre desfășurarea conflictului. Niciun reporter nu a avut voie să intre în Gaza pe timpul conflictului, nici măcar reporteri israelieni.
Un cititor al revistei ACUM s-a declarat revoltat de interdicția impusă reporterilor pe timpul acestui conflict. Tu ce părere ai?
Pot să-ți spun ce părere au israelienii. Aproape toți cu care am vorbit mi-au spus că a fost o idee bună. Pentru că e foarte greu pentru un ziarist în spațiul restrâns pe care-l are în presă, radio sau TV să dea imaginea completă, el dă numai crâmpeie. Iar aceste crâmpeie sunt, în general, de ordin umanitar. Or, așa cum s-a întâmplat acum doi ani în războiul din Liban, armata israeliană nu a putut să-și îndeplinească misiunea pentru care a fost trimisă din cauza ziariștilor. E într-un fel un conflict între libertatea de informare și securitatea statului Israel. Se spune că prima victimă a unui război este adevărul. Sigur că mulți reporteri ar fi relatat adevărul de acolo, dar era un adevăr parțial. De exemplu, chiar după ce s-a terminat conflictul, prietenii din Anglia, Franța, Statele Unite mi-au spus că au vzut mai puține scene din Sderot, în sudul Israelului, bombardat de rachete de către HAMAS, cu panică, cu victime, e adevărat, mai puține la număr, dar cu sentimentul de panică cu care trăiesc locuitorii de acolo de ani de zile, decât au văzut din Gaza.
Cum se comentează acolo chestiunea raportului de victime de circa 1/100 între Israel și palestinieni?
Israelul e o țară democrată, nimeni nu neagă acest fapt. Am văzut la televizor dezbateri foarte aprinse pe această temă, între oameni care criticau guvernul și armata israeliană pentru forța cu care au intrat în Gaza și cei care apărau intervenția. Știi că în Biblie scrie că cine salvează un om de la moarte, salvează o lume întreagă. Și opusul e adevărat, cine distruge o viață, distruge un universe. Până la urmă, orice om care moare e un universe terminat. Israelienii spun: e adevărat că am omorât mai mulți oameni, dar ce înseamnă “proporționalitatea”? Ar însemna ca Israelul să arunce la fel, la întâmplare, rachete în Gaza, peste școli, peste moschei, peste absolute tot?
Dar ONU a acuzat Israelul că a tras împotriva unei școli…
E adevărat, iar replica Israelului este că aui tras doar în acele obiective de unde s-a tras în ei.
Deci există această acuzație că HAMAS își plasează luptătorii în obiective civile, școli, spitale?
Dar dar aceasta nu mai e o acuzație, e un fapt dovedit, relatat de o mulțime de reporteri străini, nu numai israelieni, scandinavi, un reoporter italian de la Corrierre delle Sera. Dacă există un beneficiu al acestei acțiuni israeliene, este faptul că mulți palestinieni din Gaza au început să mârâie împotriva HAMAS, să-i acuze că i-au folosit pur și simplu ca un scut împotriva atacurilor israeliene.
Da, dar de la mârâială până la revoltă mai e mult, iar istoria ultimilor 60 de ani arată câ până la urmă sângele apă nu se face când e vorba de conflictul israelo-palestinian…
Dar ar fi și foarte greu… Prietenii mei din Israel îmi spun că nu așteaptă o revoltă a palestinienilor din Gaza, pentru că aceștia sunt pur și simplu terorizați. Adică orice Palestinian care spune “Hai totuși să vedem dacă ne putem înțelege cu Israelul” riscă să fie ucis împreună cu toată familia sa.
Poate-mi povestești despre tragedia medicului palestinian care a încercat să facă o apropiere de israelieni…
Da, medicul Palestinian Izzadin Abu Alaish lucrase ani de zile în Israel și împreună cu o doctoriță israeliană avea intenția să construiască un spital chiar pe linia de frontieră dintre Gaza și Israel, unde să fie tratați atât pacienți palestinieni cât și israelieni. Israelul cunoaște foarte bine orice imobil din Gaza, deci aveau adresa acestui medic. Nu se știe clar ce s-a întâmplat până la urmă, cert este că i-au bombardat casa și i-au ucis mulți membri ai familiei. Când am plecat din Israel ancheta era încă în curs. Israelienii susțin că s-a tras asupra lor din casă sau din vecinătatea ei, suspectându-se o provocare din partea HAMAS, care astfel a vrut să-l pedepsească pe medic pentru cooperarea sa cu Israelul.
Dar pe ansamblu și văzut de acolo, cum iese Israelul din acest conflict?
Israelul știe că nu poate să câștige niciodată. Prietenii mei îmi spun: toată lumea e împotriva noastră, din punct de vedere propagandistic HAMAS câștigă întotdeauna, există acest current stângist anti-israelian în tot Occidentul, n-avem nicio șansă pentru ca lumea să se oprească și să examineze și punctul nostru de vedere. Sigur, sunt câteva voci răzlețe, dar în general Israelul pierde din punct de vedere propagandistic, poate și datorită faptului că e o putere militară, e o luptă între David și Goliat.
În care Israelul a devenit Goliat…
Da, iar în Occident există simpatie pentru cel care e mai slab. Iar pentru israelieni e mai importantă securitatea lor decât părerea omenirii. Ei spun “Am văzut din istorie ce-a făcut restul omenirii pentru noi. N-o să vină nimeni să ne salveze dacă vom fi vreodată în pericol.”
Cum răspund israelienii la acuzația care vine din Occident că acest conflict generează antisemitism și că ponoasele le trag evreii din Diasporă?
Israelienii răspund că nu e nevoie de un motiv anume ca să fii antisemit. Dacă ești antisemit tot timpul găsești motive. Israelienii spun contrariul: în loc să fim apreciați pentru că suntem în prima linie împotriva expansiunii islamiste radicale, suntem acuzați. Ei fac o comparație între oprirea Imperiului Otoman la Viena în 1683 și faptul că ei țin în loc, și ei recunosc – nu știu pentru cât timp – asaltul islamist. Am un prieten care mi-a spus la un moment dat: “Nu-mi fac nicio iluzie, s-ar putea ca Israelul să nici nu mai existe peste 60 – 70 de ani, să fi fost după 1948 doar o scurtă perioadă de înviere a vechiului stat evreu, care să dispară din nou și iar să fie evreii în peregrinări prin lume alte 2000 de ani.” Deci din acest punct de vedere nu cred că-și fac prea mari iluzii, dar pentru moment îți văd existența în pericol și spun “Dacă nu eram noi, Europa ar fi asistat la mult mai multe atentate, iar islamul militant s-ar fi extins mult mai repede.” Asta e părerea lor.
Interesant interviul. Sper ca prietenul jurnalistului Dorian Galbinski sa se insele, iar Orientul Mijlociu se va bucura de un viitor pasnic si prosper impreuna cu Israelul. Probabil ca eu nu voi mai prinde acele vremuri dar mi le doresc pentru binele copiilor si nepotilor tuturora, indiferent daca sunt crestini, evrei sau musulmani… isrelieni, palestinieni, libanezi, sirieni… In acelasi timp doresc sa fac o observatie: in mod exceptional au fost admisi in cateva randuri reporteri pe campul de lupta in timpul conflictului armat. Ei au fost israelieni si erau reporteri specializati pentru probleme militare. Am putut astfel vedea in cadrul buletinului de stiri scene autentice de lupta cu comentariile reporterului la fata locului.
Va doresc succes cu revista pe mai departe,
Alex Russo
Israel
Interviul transmite o imagine si o apreciere corecta a situatiei. Totusi ma mira titlul ales: „S-ar putea ca Israelul sa nu mai existe peste 60-70 de ani”. Vreau sa cred ca a fost doar o gaselnita gazetareasca, alt rost nu vad. Oare aceasta speculatie culeaza probabil la o cafea „in spatele frontului” poate sintetiza impresiile relatate de interviu cu privire la actiunea din Gaza, cauzele ei, aspectele umane, etice, resposabilitatile etc. asa cum le-a vazut ziaristul de la BBC? Mie personal, mi-ar fi placut mai mult ca dl.Clej (pe care de altfel il stimez si il pretuiesc pentru modul si tinuta in care redacteaza buletinul „Acum”), sa fi ales alt titlu, de asemenea citat din corpul interviului: „Israelul, în prima linie împotriva expansiunii islamiste radicale”.
E bine sa se stie si mai ales sa se priveasca adevarul in fata.
In ce priveste bietii copii folositi de Hamas ca pavaza vie, suflete nevinovate, imi vin in minte vorbele Goldei Meir care s-ar fi exprimat candva cam asa: „Ce nu vom putea niciodata ierta vecinilor nostri arabi este ca ne-au obligat sa omoram copii”. Despre asta s-ar putea vorbi mai mult, si mai ales lumea zisa civilizata, ar putea face mai mult.
Cu stima,
Nanu Peri,
Israel
Israelul nu exista nici astazi. Israelul nu e o tara; este o idee, asa cum idei au fost si sunt Ramania, Macedonia, Polonia, Ucraina si multe altele. Israelul e ideea de stabilitate intr-un mediu foarte ostil.
Cred si sper ca aceasta previziune sumbra sa nu se implineasca. Ar fi o victorie a obscurantismului si totalitarismului asupra democratiei si libertatii. Oricum statul Israel (cu toate limitele si erorile inerente, nimic nu este perfect si ideal)este pentru mine un bastion al democratieiSi libertatii intr-o mare de totalitarism aberant islamic. (scuze pentru repetitii dar am vrut sa-misubliniez ideile). Si mai sper ca si toti cei apartinand civilizatiei europene ademocratiei si libertaii, indoctrinati de aberatiile stangistilor (a nu fi confundati cu cei din stanga democrata), vor deschide ochii si nu vor mai marsa le orice manipulare, indiferent de unde ar veni ea. In acest sens multe din articolele cu continut contra acestui curent publicate pot insemna mult. Din acest motiv ACUM a devenit pentru mine o lectura incitanta si asteptata. Felicitari!
Si, ma rog, care-i necazul?
Stimate domnule Nanu Peri,
Titlul pe care l-am ales vine de la un israelian și cred că reprezintă un avertisment împotriva lăsării pe tânjeală. Un titlu cu „Israelul în prima linie…” ar fi fost banal și, mai grav, partizan, chiar dacă reprezintă punctul de vedere al majorității în Israel.
Cred că cei din Israel ar trebui să se detașeze pentru o clipă de patima cu care se implică în conflictul cu palestinienii și să asculte la prieteni detașați cum este jurnalistul Dorian Galbinski.
În final o mică corectură: ACUM nu este buletin, ci o revistă săptămânală și nu-l editez singur, ci cu ajutorul directorului Ștefan Niculescu Maier și cu contribuția colaboratorilor voluntari precum și cu cea a cititorilor ca dumneavoastră și ca toți cei care trimit ecouri sau pur și simplu citesc articolele noastre.
„Tu esti poporul meu ales (iubit)”. Asa graieste Biblia despre poporul lui Israel. Dumnezeu nu va ingadui niciodata pieirea statului evreu. Mai mult, Israelul este mult prea puternic astazi ca sa faca fata cu succes oricarui atac , de oriunde , din lumea araba asupra sa.Ar fi o monstruozitate istorica ca Israelul sa dispara.
S-ar pune logica intrebare: De ce celelalte state au dreptul la viata, la existenta si Israelul nu? Israelul este asezat acolo de Dumnezeu ca sa sfideze obscurantismul , intunericul mental al unor lideri arabi care pun sub semnul intrebarii pacea intregii lumi.
Nu ştim ce se întîmplă mîine, dar mite peste 60-70 de ani. Că Israelul este şi o idee nu numai un Stat, şi asta-i adevărat. Ca idee, Israelul va exista atât timp cât există Iudaismul; Statul? asta-i altă chestiune. Secte evreieşti consideră că Israelul n-are dreptul de existenţă, Statul urmînd să se formeze numai când Massia va reveni pe Pământ.
Lăsînd speculaţiile la o parte, actualul Stat Israel va exista cel puţin atît timp cât va fi recunoscut de comunitatea mondială, şi probabil că acest lucru va dura mai mult de 60-70 de ani.
Problema actuală este cum se poate trăii în Israelul de azi, ţinînd cont de situaţia creată în Gaza Strip. Hamasul, nu va accepta nici un moment o pace durabilă cu Israelul, ci numai situaţie de armistiţiu pe care o va încălca în mod provocativ; în paralel Hamasul nu mai recunoaşte nici PLO-ul, deci în mod unilateral duce la nerezolvarea pacii între West Bank şi Israel, boicotînd în acest fel formarea unui Stat Palestinian, sau ducînd la formarea unui Stat Palestinian în West Bank şi un Hamastan nedorit de ţările limitrofe, în Gaza Strip.
Titlul excelent si interviul interesant pot functiona ca un barometru pentru audienta publicatiei Acum. Ipoteza, insa, mi se pare total neverosimila, fiind mai degraba reflexul modern al acelui „rasu-plansu” specific spiritualitatii idis. In aceeasi nota…cine poate garanta ca peste 60-70 de ani va mai exista intreaga planeta ? Noi, majoritatea cititorilor acestei reviste, cu sigunranta ca nu vom mai exista !
D-le Clej, multumindu-va pentru precizarile in legatura cu comentariul meu, nu mi-am putut stapani un anume zambet (intelegator) citindu-va sfatul (de buna seama bine intentionat) pe care ni-l trimiteti de la Londra:
” Cred că cei din Israel ar trebui să se detaseze pentru o clipă de patima cu care se implică în conflictul cu palestinienii…”
Oh, daca am putea…!
Cred ca e inutil sa-mi afirm pretuirea fata de orice atitudine prieteneasca si obiectiva asa cum e si in cazul interviului in discutie.
Interviu interesant, idei clare si prezentare obiectiva.
Personal, si eu cred ca, daca situatia va evolua, pe plan interntional, in directia de acum, care pare a matura sub covor pericolul iranian si al terorismului de sorginte islamica, in citeva zeci de ani, Israelul nu va mai exista, ca stat.
Motivatia si constiinta nationala in Israel, imi par a fi in scadere, anii 2006 si 2007 au inregsitrat emigratie negativa si foarte multi cetateni israelieni au, sau solicita, al doilea pasaport, o a doua cetatenie.
In zona starea beligeranta va continua, simultan cu o identificare tot mai mare a arabilor israelieni cu miscarile radicale islamice.
Nu vad o solutie, iar alunecarea electoratului israelian spre dreapta e un indiciu ca populatia nu are incredere in posibilitatea unei rezolvari a conflictului.
Decizia armatei de a nu lasa presa sa intre in Gaza a fost inteleapta, dar nu din cauza jurnalistilor nu a cistigat armata israeliana al doilea razboi din Liban.
Prevad o distantare a USA de Israel, ceea ce nu e deloc incurajator.
In general consider parerile domnului Gross pertinente, dar de data aceasta nu sunt de acord cu dansul cand spune: „Israelul va exista atata vreme cat va exista iudaismul”. Nu. Israelul va exista si dupa ce iudaismul va disparea.
Apropos „disproportia” reactiei israeliene:
Dupa cum se stie, Hamas detine un prizonier Israelian, Ghilad Shavit, de aproape 3 ani deja.
Hamas nu da voie la nimeni (inclusiv Crucea Rosie) sa-l viziteze si nu da nici un fel de stiri despre el.
O purtare barbara!
Hamas cere peste 1,000 de detinuti palestinieni din Israel, multi dintre ei ucigasi.
Asa ca, se pare ca pretul (proportia) a fost fixata de Hamas insusi: 1 la 1,000.
Sper si cred ca un asemenea titlu poate fi scris si altfel, mult mai clar: Gaza este in pericol sa dispara daca nu inceteaza sa expedieze rachete catre Statul Israel. Prin orice evreu statul va supravietui! Nu e nici „o gaselnita” in a fi profet elementar! Cine nu traieste in Israel e imposibil sa surprinda problemele doar dupa virtual.
rodica din Tel Aviv
Să înțeleg că „Gaza e în pericol să dispară” e o amenințare cu genocidul la adresa celor peste un milion de persoane care trăiesc acolo?
Altfel e complet fals ce afirmați: sunt multe persoane care trăiesc la Tel Aviv și nu împărtășesc astfel de opinii extremiste.
Nu mai incape vorba, titlul interviului este aberant, daca nu scandalos. Asta soroceste dl Clej Israelului ? Nu sunt suficiente amenintarile sceleratului de la Teheran ? Nu sunt suficiente atacurile cu rachete ale Hamasului si toate primejdiile din jurul acestei insule a democratiei ?
Dl Clej, extrem de inspirat, a precipitat o sinistra gaselnita intr-un moment extrem de oportun… Nu ne ramane decat sa-l felicitam si sa asteptam alte surprize de acelasi calibru.
Impartasesc revolta politicoasa a domnului Nanu Peri, dar mai putin consensualitatea dlui Solomon, surprinzator de data aceasta.
Titlu provocator care genereaza puncte de intrebare intrucit este bazat pe o ingrijorare as zice justificata dar din alte motive decit referirile din text.
Israelul este amenintat, nu este o inchipuire si atentia nu trebuie micsorata atita timp cit dreptul de existenta este negat.
Desi exita aliati fiecare trebuie sa se bazeze mai intii pe puterile lui.
Cred ca in epoca anilor 70 si 80 cu referire la actiunea lui Arafat in Ioradania si Liban amenintatrea a fost contracarata de actiune corespunzatoare.Personalitati precum Sharon si altii au cunoscut realitatea si au stiu sa foloseasca aliati.Astfel planurile lui Arafat au fost dejucat pericolul indepartat pina in Africa de nord unde a fost evacut Arafat.
In timp s-au gasit alte forme si s-a incercat prin tratate intrarea in epoca de intelegere.
Trebuie sa se arunce o privire pe harta pentru a se constata chestiuni legate de forma granitei si distanta apropiata a pericolului.
Daca granita nu se modifica usor, ar trebui o garantie practica si paote zone largite demilitarizate peste granita a fi un element ajutator.
Solutiile pot fi mai bine intelese de locuitorii din interiorul Israelului decit de turisti.Locuitorii simt situatia si consecintele si ei pot furniza propuneri.
Cei din afara poate ca nu inteleg asa cum trebuie si nu ar trebui sa dea sfaturi linistitoare.
In acest sens este posibil ca unele puteri sa propune noi solutii care sa nu fie cele mai potrivite daca se bazeaza pe o aproximare mare a situatiei si au ca scop solutie imediata pe baza aproximativa.
Doamna Goldmann nu se dezminte. Nu citește interviul cu atenție și imediat face scandal. Repet, și poate de data asta înțelegeți: revista ACUM nu un organ de propagandă în favoarea Israelului sau în favoarea oricui altcuiva. Dacă doriți așa ceva, cred că v-ați rătăcit pe pagina noastră.
Ceea ce faceti dv, dle Clej, lipind unui interviu interesant un titlu provocator, constient sau nu, se apropie de frazele sinistre si inepte ale lui Mahmud Ahmadinejad: „Israelul este un sobolan mort…”
Afirmaţi ca revista „Acum” nu se pozitioneaza nici pentru unii nici pentru altii cu toate ca titlul acestui interviw demonstreaza contrariul. Daca nu aţi ales campul advers, mai aveti timp sa rectificati nefericitul titlu, erorile neputandu-se repara decat recunoscandu-le si corijandu-le. Nu credeti ca ar fi intelept sa va luati inima in dinti, lasand de-o parte orgoliul de jurnalist „infaibil” si sa edulcorati gafa? Fara aceasta operatie onesta, toate argumentele dv devin ininteligibile.
Doamnă Goldmann,
Comparația cu Ahmadinejad depășește deja simpla apetență pentru scandal care vă mână în permanență să postați ecouri pe pagina revistei ACUM și se încadrează deja la rea credință (pentru că prostie nu este). Pentru că asta înseamnă să compari ceea ce zice un inamic declarat al Israelului cu o ipoteză avansată de un cetățean al acestei țări.
Dumneavoastră aveți adversari, după cum rezultă din acest mesaj, revista ACUM și cu mine nu avem și asta nu puteți (sau nu vreți) să înțelegeți. Mai repet o dată: dacă nu vă convine politica editorială a revistei ACUM inclusiv faptul că nu acceptă să facă propagandă în favoarea Israelului, n-o mai citiți. Din punctul meu de vedere nu e absolut nicio pagubă.
D-na Goldman, am impresia ca nu cititi presa din Israel si nu vedeti TV. Ceea ce rezulta din interviu e exact ceea ce prevad multi comentatori israelieni.
Da, Israelul e in pericol sa dispara de pe harta, in viitorii ani. Nu va mai mirati atita de ceea ce am comentat eu, daca cititi comentariile mele dinainte de a aparea acest interviu, veti vedea ca am am sustinut teze asemanatoare.
Cred ca voi scrie un articol pe subiect, in curind, poate asa o sa intelegeti ca titlul acestui interviu e ingrijorator, dar nu lipsit de baza. Doare? Da, dar asta nu il discrediteaza nici pe Clej, nici pe jurnalistul de la BBC.
Cititi presa israeliana, sau urmariti dezbaterile politice la TV, nu va bagati capul in nisip. Pacat de atita patima.
Pe Nanu Pery il inteleg perfect, nu numai pentru ca il cunosc, dar e un om ponderat si inteligent, chiar daca si-ar fi dorit un alt titlu, reactia sa vine din durere.
Dar lucrurile trebuie chemate pe nume. Nu dansam imprejur, subiectul e prea serios. Luati-l in serios, ca nu Clej a inventat pericolul ( demografic, social, economic, politic) in care se zbate Israelul. Priviti adevarul in fata.
Domnule Solomon,
Titlul articolului suna ca un verdict si de aceea este socant, chiar tendentios, dupa mine.
Stiu, bineinteles, ca adversarii Israelului se cuibaresc chiar in interiorul acestui Stat de exceptie. Cand si-au castigat libertatea si diferite privilegii, au binecuvantat Pamantul Sfant care le-a deschis larg portile. Iar acum, cand pamantul stramosesc este amenintat, isi revendica o a doua nationalitate… Cum spune romanul: „Frica e mama precautiunii”. Nu-i asa?
Daca dv împartasiti continutul sibilinic al acestui titlu, ideea de a-l explica este excelenta. Astept cu nerabdare sa va citesc!!!
Iar „capul in nisip” adresati-l celor prada emotiilor de primul grad care nu vad decat perspectivele tenebroase.
Eu cred in destinul planetar al Israelului, dle Solomon, si nici toti ziaristii adunati laolalta nu imi vor schimba aceasta certitudine. Daca dv vreti s-o numiti „patima excesiva”, n-aveti decat, n-are de ce sa ma deranjeze. Nu cred c-ar fi mai jenanta ca scepticismul la care subscrieti dv.
Cum va imaginti ca am sa spun copiilor mei ca tarana stramosilor va fi cedata hoardelor furioase, iar noi vom redeveni eternii ratacitori? Nu, dle Solomon, tinerii care isi risca viata pe front, n-o fac cu ideea ca peste 70 de ani vom fi convertiti la islam. N-as vreu sa devin mai „patimasa” decat ma estimati, preferand sa astept faimoasele dv predictii argumentate, sper, în mod cat mai inteligibil.
Doamna Goldmann are mari probleme cu limba română dacă califică drept „verdict” un titlu care începe cu „S-ar putea”.
În rest remarc metoda bolșevică de a califica drept adversari (bine că nu spune dușmani…) pe cei care au o altă opinie, avansând doar o ipoteză. Cine nu e cu noi…
De asemenea nu pot să nu remarc tonul sforăitor și patriotard al ecoului precedent, dominat de un patetism de calitate îndoielnică.
D-na Goldmann
Probabil ca stiti ca traim intr-un stat, nu intr-un spatiu sfint, ca nu despre sinagogi si moscheee discutam.
Nu am de gind sa scriu nimic faimos, ceea ce am avut de spus am scris in articolul „Independenta din Noi”, va rog sa-l cititi, precum si comentariile mele la articolele d-lor Gross si Kimel.
Nu ma bag in ceea ce doriti sa spuneti copiilor Dvs. Aici discutam la obiect, nu ne implicam in probleme de familie si educatie.
In Israel, copiii, cind ajung la 18 ani, intra in armata, pentru a-si apara parintii si nu invers.
D-vs credeti in destin, eu nu. Eu cred in forta armata, in dezvoltare economica, in analiza politica rationala. Patima Dvs nu va face mai patrioata decit mine si, cu tot respectul, nu aveti nimic sa ma invatati la capitolul apartenenta si identitate.
Repet, pericolul e vizibil, pentru toti comentatorii seriosi. De asta isi exprima ingrijorarea fata de inarmarea nucleara a Iranului , a Siriei, fara de extremismul islamic, care se traduce in terorism.
Titlul unui articol e, totodata, un semnal de alarma. La care oamenii reactioneaza – dovada aceste ecouri.
Nimeni nu poate prevedea viitorul cu exactitate, doar presupune. Dar, asa cum se percepe acum, e foarte preocupant si v-o spun ca israelian care si-a facut si isi face, in continuare, datoria fata de stat, dar urmareste si TV si presa israeliana si alte mijl. de comunicatie, din strainatate. Iar ceea ce apare in presa israeliana poate sa apara si in Acum, pentru ca traim intr-o lume deschisa.
Sfant sau mai putin sfant, va rog sa nu uitati rolul civilizator al poporului evreu asupra mareei arabe! Daca transilvanenii au fost civilizati de austro-ungari, sunt mult mai usor acceptati de UE decat cei din ‘regat’, care au fost ‘civilizati’ de turci in spirit balcanic.
Cand scriem „daca califica”, nu domna Goldmann trebuie compatimita in privinta ortografiei, dle Clej. Iar despre articole „sforaitoare”,va las prioritatea, ma situez mult prea departe in urma dv.
Ca de obicei, când doamna Goldmann termină puținele-i argumente, își pierde complet busola și reia singurul mod de a se exprima pe care-l cunoaște – scandalul.
Nu pricepe ce este aceea ortografie, altel nu s-ar referi la „dacă califică” – cacofonia (extrem de potrivită atunci când se referă la cineva ca dumneavoastră) nu este o greșeală de ortografie.
Pe de altă parte, o exponentă mai clară a demagogiei patriotard-sforăitoare, o propagandistă mai fanatică și mai instransigentă decât doamna Goldmann e greu de găsit.
Firește că o irită atitudinea imparțială a revistei ACUM, pentru că imparțialitatea îi este total străină.
Ce doriți dumneavoastră, de fapt, doamnă Goldmann? Ca revista ACUM să facă propagandă Israelului? Repet – ați greșit adresa, iar eforturile dumneavoastră în această direcție sunt zadarnice.
Domnule Kimel,
Ăsta e internetul – populat de troll-i și de persoane care în virtual își permit să se comporte cum nu îndrăznesc în viața reală. În plus, este o reacție cel mai bine definită în engleză – kneejerk – și are și o anumită sorginte bolșevică: cine spune altceva decât gândim noi, este neapărat împotriva noastră. În sfârșit este și o doză de rea credință – ca în cazul persoanei care a făcut comparația cu spusele lui Ahmadinejad.
Ceea ce nu pricep acești oameni, care chipurile sunt mari patrioți ai Israelului, este că un jurnalist ca Dorian Galbinski, care a lucrat 38 de ani la BBC, nu vorbește lucruri neverificate și irelevante.
În plus, domnilor și doamnelor care vă bateți cu cărămida în piept că apărați „pământul strămoșesc”, aflați că Dorian Galbinski a trăit cinci ani în Israel între 1965 – 1970, luptând și în războiul arabo – israelian din 1967.
Interesant este cum și-a făcut apariția și homofobia în ecoul precedent, ceea ce este grăitor, pentru că se armonizează perfect cu tonul agresiv și conținutul neargumentat folosit de autor.
Cât despre spor natural, cifrele vorbesc de la sine. Rata nașterilor era în 2008 de 20,02 / 1000 de persoane în Israel și de 25,85 în teritoriile palestiniene.
Numărul mediu de copii pe femeie evreică era în 2005 de 2,6 – 2,7, de 4 la musulmancele cetățene israeliene și de 4,7 la femeile din teritoriile palestiniene.
Imigrația în Israel a fost de 19269 de persoane în 2006. În 2005, 21500 de israelieni au părăsit țara și nu au revenit până la sfârșitul lui 2006.
Dece oare un articol serios care ridica probleme de cea mai acuta importanta este mai totdeauna deviat de la subiect pe cai marunte de catre unii comentatori? Titlul are menirea de a instiga pe cititor sa parcurga articolul. In aceasta privinta gasesc alegera dlui Clej indreptatita, dovada numarul mare de cititori si al celor ce-au trimis un ecou.
In ceea ce priveste existenta Israelului, acest stat a luat fiinta ca un ideal, a fost castigat palma cu palma prin lupta deschisa cu forte de zeci de ori superioare si s-a mentinut in numeroase razboaie care-i soroceau distrugerea complecta, a inventat una dintre cele mai avansate forme de colectivitate comunista, kibutzurile si astazi, dupa mai bine de 60 de ani, continua sa existe. Idealul Israelului astazi are ecou pretutindeni si cred ca nu gresesc asumand faptul ca este unul dintre cele mai discutate subiecte in presa intermationala si motivul nu se datoreste numai razboaielor si conflictelor avute ci si faptul ca numarul prietenilor tarii e in continua crestere. Legat de existenta acestei tari, astazi mai mult ca oricand are nevoie de oameni care sa inspire, adevarati idealisti de genul lui Ben Gurion, Golda Meir si Ithac Rabin, care in momente mult mai dificile decat in prezent, au reusit sa infiinteze statul Israel.
” “Nu-mi fac nicio iluzie, s-ar putea ca Israelul să nici nu mai existe peste 60 – 70 de ani, să fi fost după 1948 doar o scurtă perioadă de înviere a vechiului stat evreu, care să dispară din nou și iar să fie evreii în peregrinări prin lume alte 2000 de ani.” Deci din acest punct de vedere nu cred că-și fac prea mari iluzii, dar pentru moment îți văd existența în pericol și spun “Dacă nu eram noi, Europa ar fi asistat la mult mai multe atentate, iar islamul militant s-ar fi extins mult mai repede.” Asta e părerea lor.”
Mare iluzii sa sper in disparitia Israelului si islamizarea lui. Poate Europa o sa ajunga exact la ce prorocerste Petru Clej intr-un interviu in care vorbeste sau monologheaza in locul celui caruia i-a luat interviul,
Extremisti sint peste toti! Nici macar demografic nu e valabil decit doar pentru pesimistii homosexuali sau lezbiene care nu au continuitate si nici macar argumete, ascultind televizorul sau busola!
Miky Moran
Doamnă Gott-Shmilovitch,
Nu cred că mai e nevoie de semn de întrebare, din moment ce titlul începe cu „S-ar putea…”. E un punct de vedere oarecum atipic, dar revista ACUM nu cultivă banalul, nu duplică ceea ce se poate citi peste tot.
Domnule Clej,
Apreciez interviul dv. cu jurnalistul Dorian Galbinski, este mai mult decat interesant sa ascultam/citim un punct de vedere ‘detasat’ dupa cum il caracterizati. Fac parte din cei care sunt de acord in foarte mare parte cu aprecierile redate in interviu si analizarea situatiei. Si totusi, oricat mi-ar place ce aud/vad, in acelasi timp observ ca impresiile dumisale sunt in general formate din discutiile cu prieteni israelieni… Impreuna cu informatia ca a trait 5 ani in Israel si a luptat in razboiul din 1967, oare caracterizarea de „detasare” nu e oarecum exagerata?
Si pentru a contribui si eu la disputa cu privire la titlul articolului dv, as mentiona ca nu sunt de acord nici cu patosul (autentic sau nu) al doamnei Goldmann, nici cu pesimismul (pe termen scurt sau nu) al lui Vlad Solomon. Impartasesc oarecum parerea dlui Nanu Peri, adaugand ca as fi considerat un semn de intrebare la sfarsitul titlului ca fiind foarte potrivit, fara a-i stirbi din intentia de a fi provocativ si a starni interesul cititorului.
Ca observator partinitor, am fost tulburat de raspunsul domnul Clej si numai la gindul unei schimbari apocaliptice.
Lumea se schimba si indiferent cum ne exprimam opiniile, hotaritoare sunt actiunile oamenilor determinati sa schimba istoria.
Cred ca se vor gasi oameni si metode sa intimpine si problemele actuale si cele cele de perspectiva si mai ales sa pastreze calitatea resurselor umane.
In mod evident, titlul acestui interviu nu este „o constatare” ci doar un „memento”. Din primul moment cand l-am citit m-am gandit ca aceasta mentalitate s-ar putea sa fie mentalitatea dominanta a evreilor… nu in America, ci in Israel.
Este vorba de un alarmism putin exagerat, dar discutarea acestei alternative este un fapt pozitiv.Orice varianta trebuie discutata, chiar daca este improbabila!
Care este in realitate situatia actuala? Israelul este singurul stat cu arme nucleare din zona. Iranul, oricat de anti-Israel ar fi, este departe de a fi periculos acum. Ahmadinejad nu se bucura de increderea populatiei si probabil ca va fi schimbat cu Khatami in curand. Aiatolahul Khatami a scos o „fatwah” impotriva construirii armelor atomice. Chiar daca nu se tine de cuvant, este sigur ca in urmatorii ani Iranul va suferi multe schimbari. Eu privesc pozitiv evolutia unui popor atat de talentat, cu conditia sa scape de bigotismul iudeo-crestino-islamic, care pana acum a afectat grav istoria statelor cazute in complexul de „superioritate-inferioritate” si de „popor ales” sau de „alesi si respinsi” din culturile biblice.
Totusi vor exista schimbari de fortze.
Mai mult decat oricand societatea israeliana este impartita azi in doua: in evrei culti si responsabili, nereligiosi, care se limiteaza la a face numai cativa copii pe familie, pe care ii educa cu multa grija si in „breeders”, cum s-ar spune in romaneste „de prasila”, in evrei religiosi care fac multi copii. Un calcul sumar arata ca este destul sa treaca 50 de ani pentru ca numarul musulmanilor din Israel sa ajunga mai mare decat cel al evreilor. Pentru ca musulmanii sunt in totalitate „breeders”!
Care e concluzia si ce se poate face?
Ca sa nu ajunga in pragul imploziei, trebuie gasite alte solutii decat cea a intimidarii musulmanilor, care il asculta cu sfintenie pe Allah si fac copii cu nemiluita. Aici se cere creativitate in gasirea solutiilor.
Si una dintre solutii ar fi sa se contracareze islamul cu altceva decat cu fortza, ca altfel musulmanii nu vor renunta la „aspirina saracului”. Dar in aceasta privinta, iudaismul este ruda buna a islamului. Un studiu american arata ca atacurile islamiste sunt cu mult mai virulente cand sunt indreptate contra aspectelor culturii moderne decat impotriva habotnicilor iudei.
Pe mine mă amuză optimismul și uneori naivitatea lui Anton. El face parte dintre aceia care îl clasifică pe ayatollahul Khatami, fost președinte al Iranului între 1997 – 2005, în categoria „liberalilor”.
Îi recomand să se uite la primul episod al serialului Iran and the West http://www.bbc.co.uk/programmes/b00hmrvt prilejuit de a 30-a aniversare a revoluției islamice a lui Khomeini. E genul de programe care nu se prea vede în America, unde prea adeseori wishful thinking e ridicat la nivel de dogmă, în numele acestui optimist. Or, istoria ultimilor 30 de ani arată că acest mod de gândire e total eronat.
Intr-adevar, tind sa fiu optimist. Din fire. Si cred ca optimismul m-a ajutat sa rezolv multe probleme. De exemplu, acum sunt optimist si cu privire la criza economica din SUA. Cand, in ciuda stirilor foarte proaste privind concedierile, bursa salta nebuneste, este semn bun. Bursa de valori „stie” mai mult decat specialistii pusi toti la un loc!
In privinta Israelului eu nu vad situatia in culori tragice. Israelul este un stat care va prospera in continuare. Am cunoscut evrei din SUA care au plecat in Israel ca sa-si educe copiii intr-o atmosfera mult mai pasnica decat in SUA.
Iar modul cum judec este urmatorul: numai un nebun ar ataca un stat care poseda arme nucleare, si care a raspuns si pana acum insutit la provocarile externe! Hamas este „peanuts” in opinia mea. Iranul este jucatorul principal.
Sa judecam corect: Intre cele doua razboaie mondiale au trecut numai 20 de ani. Nici macar o generatie! Dar de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si pana azi au trecut peste saizeci de ani, si lumea este mai stabila decat a fost in anii ’50.
Frica pazeste pepenii! Frica de armele nucleare! Si Israelul le are.
Anton,
Eu nu mă refeream la Israel, ci la Iran, pe care tot tu l-ai adus în discuție. Ascultă-mi te rog sfatul și uite-te la documentarul recomandat, care o să-ți mai toarne apă rece pe optimism.
Și a propos de Khatami, el a fost un figurant între 1997 și 2005. Nu uita că puterea supremă în Iran e deținută de Ayatollahul Khamenei și de mullahocrație. Și mai e ceva – Khatami va trebui să candideze în alegeri, care nu poate or fi libere, dar în mod cert nu sunt corecte.
Nu fă greșeala de a echivala alegerile din Statele Unite cu cele din Iran.
Petrica, as fi vrut sa vad documentarul pe care mi l-ai recomandat pe http://www.bbc.co.uk/programmes/b00hmrvt , dar acesta nu poate fi accesat din afara Angliei!
Mesajul pentru cei care incearca sa-l acceseze din SUA este: „Sorry, this video is only available in the UK”.
Dar altfel nu am nici eu sperante enorme in privinta schimbarii in bine a Iranului. Insa, cunoscand multi iranieni, mi-am format opinia ca majoritatea celor care pozeaza ca habotnici (in SUA), sunt in realitate oportunisti. Si, „nu aduce anul ce aduce ceasul”. Exista si sanse. Exact asa s-a intamplat la revolutia lor religioasa. Sawakul era fortza cea mai de temut, si totusi a cazut.
Daca am o teama, este ca nu cumva religionismul lor sa se raspandeasca si in spatiul mioritic. Pana acum Romania este singura tara europeana care a interzis predarea evolutiei in scoli. Nici macar musulmana Bosnie nu a procedat astfel!