Arthur Miller a fost un mare luptător împotriva rasismului și intoleranței religioasePe la începutul anilor ’80, mă aflam cu un prieten într-un pub din centrul Londrei. La un moment dat, în berărie a intrat un tânăr care a atras imediat privirile tuturor consumatorilor. Avea părul portocaliu, încleiat în şuviţe rigide, verticale, numeroase inele în urechi şi în nas, şi purta jeans plini de găuri şi de ţinte şi o vestă asortată dar zdrenţuită în şuviţe lungi şi aparent întâmplătoare.
– Eşti de acord, mă întrebă prietenul, că dacă tipul ăsta apare aşa cum e îmbrăcat acum pe Calea Victoriei din Bucureşti, riscă să fie luat la bătaie fără nici un motiv?
– Da, am răspuns, şi nu numai la Bucureşti. Pentru că e altfel!
Şi tocmai aici este paradoxul. Englezii au o vorbă: „Variety is the spice of life”. (Varietatea este condimentul vieţii) Dar deşi vrem să ne îmbrăcăm altfel decât marea masă din jurul nostru, deşi vrem să conducem o maşină mai aparte, deşi vrem mobilă care nu se vede foarte des în magazine, deşi ne preţuim originalitatea, când vine vorba de alţii devenim intoleranţi. Şi dacă la baza piramidei acestei intoleranţe se află tot felul de compartimentalizări, critici, şuşoteli pe la spate, etc, la vîrful ei tronează rasismul cu bijuteriile coroanei sale, Auschwitz, Dachau, Darfur, Kosovo, etc, etc, etc.
Nu am auzit pe nimeni vreodată să se declare făţiş rasist, din contră. Dar o ureche formată detectează imediat semnele exterioare ale prejudecăţilor adânc înrădăcinate: „dacă toţi evreii ar fi ca tine….sau „sunt totuşi prea mulţi evrei în finanţe, cinema, presă”, „nu am nimic contra arabilor dar de ce se îmbracă în cearceafuri şi poartă pe cap feţe de masă ?” (respectvul se voia şi spiritual), „nu poţi pune bază pe cuvântul unui arab, dacă nu mă crezi, citeşte El Zorab”, „negrii sunt OK dar corpul lor are parcă un miros specific” sau, fals admirativ, „negrii au ritm”, „aa, ungurii, ştim noi”, „nu e român e rom”, etc, etc.
Nu am ales în mod provocator titlul acestui articol. Dar am considerat toată viaţa că rasismul, de orice fel, este o formă de prostie, de ignoranţă. Şi nu numai rasismul ci orice delimitare pe bază de culoare a pielii, religie, profesie, nivel de educaţie, etc. Situaţia nu este însă ireversibilă, şi am să vă dau un exemplu:
De sute de ani, evreii visau la o ţară a lor în care să nu mai fie o minoritate persecutată, o ţară în care toţi să fie evrei, de la măturătorul de stradă până la primul ministru. În 1948 visul s-a împlinit şi sute de mii de evrei din toată lumea au emigrat în Israel. Curând după ce am ajuns la Tel Aviv, în 1965, am observat că într-adevăr era o ţară a evreilor dar…cu trimiteri în josul paginii. Toţi erau evrei dar aveau ceva în plus, eticheta ţării natale. Auzeam tot timpul „s-a căsătorit cu un „polonez” dar e un băiat bun”, sau „la ce te poţi aştepta de la el, vine din Maroc”, sau e „român dar poţi avea încredere în el”. Desigur, nu era rasism ci o compartimentalizare, o precizare, punerea punctului pe i. Noile generaţii de israelieni nici nu ar înţelege sensul afirmaţiilor de acest gen. Unul din verii mei este căsătorit cu fata unor imigranţi din Yemen, verişoara mea cu fiul unor imigranţi tot din Yemen. Delimitarea de acest gen a dispărut. Poate nu complet, acum la ordinea zilei fiind „ruşii” (imigranţii evrei din fosta URSS). Integrarea este însă o realitate şi ce e şi mai frumos este că varietatea s-a păstrat: în posturile de televiziune sau ziarele în diferite limbi, în magazinele alimentare cu specific naţional, etc.
Un alt exemplu, poate şi mai pertinent:
Ştim cu toţii cât au suferit negrii din SUA, de la perioada de sclavie, până la discriminarea la care erau supuşi în urmă cu doar câteva decenii. Recent, majoritatea americanilor a ales un preşedinte negru, Barack Obama. O fi poate un om excepţional, dar eu consider că alegerea sa se datorează în primul rând americanilor care s-au deşteptat, care nu mai judecă valoarea unui om după culoarea pielii sale, care, ca să revin la opinia mea, nu mai sunt ignoranţi. „Aaaa, dacă toţi negrii ar fi ca el…” ar putea spune unii, „Obama este un om educat, soţia lui la fel, valorile lor sunt şi ale noastre…”. Dar dacă Obama a putut, înseamnăp că orice negru american poate, dacă are voinţa necesară. În definitiv diferenţa dintre un ignorant şi un om educat constă în doar câţiva ani de şcoală. (Depinde însă şi de şcoală.) Şi tocmai aici ar trebui guvernele responsabile să facă cele mai mari investiţii, în educaţie. (Dacă liderii britanici ar fi deschis mult mai multe creşe şi grădiniţe de copii acum 30 de ani, nu ar fi fost confruntaţi astăzi cu situaţia închisorilor din ţară, pline până la refuz, trebuind să construiască noi închisori.)
Nu vă spun nimic nou afirmând că suntem ceea ce suntem, fiecare dintre noi, datorită accidentului naşterii. Unul s-a născut negru, altul chinez, altul rom, etc. (Regretatul Georges Brassens spune într-unul din cântecele sale: „Nu-ţi bate joc de prostituata asta, pentru că n-a lipsit mult să-ţi fie mamă”). Cu religia este la fel, cei mai mulţi dintre noi o moştenim de la părinţi. De noi depinde însă dacă şi cum o vom folosi. Dramaturgul american Arthur Miller, care provenea dintr-o familie de evrei foarte religioşi, a declarat într-unul din ultimele sale interviuri că poţi fi în acelaşi timp italian şi american, sau britanic şi israelian dar nu poţi fi evreu musulman, sau musulman creştin sau creştin evreu, şi că de aceea a renunţat la religie, ca să nu fie automat împotriva altor religii. Poate unora opţiunea lui Miller li s-ar părea prea drastică. Dar de toleranţă pot da dovadă. În definitiv, deocamdată cel puţin, este loc pentru toată lumea.
Din nou un articol INTELIGENT scris de Domnul Dorian Galbinski.Cu INTELIGENTA ne nastem, este un bagaj genetic, iar CULTURA si EDUCATIA se formeaza pe parcursul vietii. Se spune si este o realitate, ca „inteligenta fara cultura este posibil”, dar „cultura fara inteligenta nu”.
Inteligenta, dupa parerea mea si nu numai, este întelegerea profunda a unor situatii, mai cu seama în domeniul stiintei si culturii, facultatea de a gândi profund, de a întelege fenomenele petrecute în viata oamenilor, a societatilor, readaptarea la noi situatii si evenimente, asa cum ne readaptam si la natura înconjuratoare.
În ceea ce priveste RASISMUL, EXTREMISMUL în toate domeniile, DOGMATISMUL, în special cel religios sau filozofic, obligatoriu pentru toti adeptii lor, asupra carora nu este îngaduit sa se discute, sunt câteva exemple care au invadat omenirea si sunt daunatoare OMENIRII.
De asemenea EXTREMISMUL care porneste de la o premiza falsa, precum ca „toti românii sunt rromi si deci hoti”, sau ca „toti cei care au lucrat în perioada comunista au fost si au ramas comunisti” – este aberant.
Consider ca INTELIGENT este tipul de om care este capabil sa se adapteze oricarei situatii, bineînteles debarasându-se de vechile conceptii degradante, în caz contrar, vor dovedi contrariul.
Excelent articol, dupa parerea unei simple cititoare ca mine. Felicitari.
„Nu va spun nimic nou…suntem ceea ce suntem” spune autorul articolului. Nici eu nu spun nimic nou, un roman, un ungur, un german, un tigan, un evreu, sunt, la baza, absolut egali ca oameni. Si un papuas si un eschimos.
Trasaturile, caracteristicile si atributele personale, ignoranta sau eruditia, prostia sau desteptaciunea, bunatatea sau rautatea, frumusetea sau uratenia, virtutile sau viciile oamenilor, se pot judeca (subiectiv), daca se pot judeca, numai la modul individual, citez (aproximativ) un prieten – cu multa atentie si cu deosebita precautie.
Cred ca articolul completeaza perfect editorialul din aceasta saptamana al domnului Clej, pentru care il felicit si pe dumnealui si la care ar fi fost, probabil, la fel de potrivite randurile de mai sus.