În Republica Moldova, o țară a paradoxurilor, cum a fost deseori numită în presă, nimic nu mai uimește și nu mai șochează. Atât cei din interior, cât și cei din afară, s-au obișnuit cu „ciudățeniile” de la noi și au învățat să le trateze ca atare, adică mai puțin serios. Mai ales că nici nu suntem cine ştie ce interesanţi pentru Occident.
Și asta pentru că în această „țară a paradoxurilor” te poți aștepta la orice de la oricine. Aici se bagă adânc pumnul în gura presei și nimeni nu zice nimic, tot aici personalitățile publice sunt terfelite în cel mai grosolan mod în presa afiliată puterii și mulți se fac a nu vedea ce se întâmplă și, tot aici, așa cum spunea reputatul junalist Constantin Tănase „se pare că suferim de o boală grea: cea de a nu fi în rând cu lumea normală: avem două limbi materne, două mitropolii, două uniuni ale scriitorilor, două Crăciunuri ş.a.m.d.” (vezi „Dor de normalitate”).
Aş spune, completându-l pe jurnalist, că, de parcă dublurile nu ar fi fost de ajuns, apar acum triplurile.
\”Și totuși, limba română\”
Profesioniştii, intelectualii, pedagogii etc. numesc limba vorbită în R. Moldova limbă română. Din această perspectivă firească, Vlad Pohilă, binecunoscut scriitor, eseist şi ziarist, a publicat anul trecut lucrarea “Și totuși limba română”. Vlad Pohilă scrie despre “similaritățile lingvistice și culturale”, exemplificând rezolvarea unor situații lingvistice precum cea din R. Moldova, prin modelul limbii spaniole. “Apar, în mod firesc, deosebiri de tot soiul între spaniola “continentală” (castiliană), din Spania, și spaniola utilizată în circa 20 de state din America Latină. Însă, Academia Regală de la Madrid, în colaborare cu academiile și/sau universitățile din aceste țări latino-americane, conlucrează continuu și insistent pentru a menține unitatea limbii spaniole în acest amplu spațiu geografic”, notează Pohilă în cartea sa. De altfel, inclusiv comuniștii cubanezi conlucrează cu spaniolii la acest capitol. La noi însă e viceversa.
Tot prin exemple, Vlad Pohilă dă indirect replica unor promotori ai moldovenismului invocând exemplul celor două state germane antagoniste – RFG și RDG. “Înțelepciunea nemțească și în acele condiții învinsese calculele unor politicieni care ar fi dorit să fie două limbi germane (…) Diferite aspecte erau discutate de comun acord de către lingviștii din ambele țări germane, mai mult însă – împreună cu cei din Austria și din Elveția – pentru a nu se admite diferențieri, pentru a se păstra unitatea limbii germane.” Altul este însă exemplul fostei Iugoslavii unde, ca și în R. Moldova, problemele ligvistice au fost unele dintre prioritățile multor politicieni și care, până la urmă, au avut efect, astfel punându-se baza unei limbi sârbo-croată la Belgrad (Serbia) și croato-sârbă la Zagreb (Croația). Ca și în R. Moldova, după 1991, în Croația și Bosnia- Herțegovina au apărut manuale, dicționare de toate felurile, care mizau pe o diferențiere cât mai accentuată de limba literară comună.
Revenind însă la actuala situație de la Chișinău, Vlad Pohilă o explică astfel:
“Acum, când unii politicieni de la Chișinău, pun cu atâta râvnă problema denumirii limbii noastre – alta decât cea română – desigur că ei o fac din rațiuni politicienești, ideologice. Dar, în ultimă instanță, ei o fac din niște calcule egoiste, pentru că, astfel, își apără statul de care au ei nevoie – ca să aibă ei ce conduce, „apără” o populație care le este necesară ca să-i voteze (…) Nu se exclude, ca din profund respect pentru “augusta lor persoană” să ne întoarcă și pe noi toți la scrierea rusească”, mai ales în condițiile în care Kremlinul ne cere continuu noi și noi dovezi de dragoste nețărmuită!”.
Persoanal nu cred, desigur, că vor îndrăzni comuniștii să ne întoarcă înapoi la scrierea chirilică, dar intențiile lor din ultimul timp ar trebui să ne dea totuși de gândit. La noi așa e: mai întâi apare ideea, după care se lansează și circulă zvonul. La început lumea se revoltă, iar când spiritele se mai liniștesc, ideea propriu-zisă devine ceva firesc, normal – în acest moment se trece la acțiune. Așa a fost cu manualelele de istorie integrată și așa urmează să fie, se pare, și cu imnul de stat…
\”Pentru limba moldovenească\”
Dublura ideologică a „limbii române” este aşa numita „limbă moldovenească”. Vestitul autor al Dicționarului Moldovenesc, Vasile Stati își începe lucrarea din 2008, “Pentru limba moldovenească – Studiu istoric, sociolingvistic”, criticând argumentele unor autori, precum K. Bochman, prin abordările lor față de problematica limbii moldovenești, şi care autori, spune Stati, „sunt influențați de argumentația panromânismului, cinsiderând moldovenismul ca pe o pură creație a propagandei sovietice…”. Pe aceeași linie Stati continuă: „Însă panromâniștii și tovarășii lor de idei din Occident nu și-au dat seama că similaritățile lingvistice și culturale pot despărți națiunile în aceeși măsură în care le pot apropia”. (Vezi ce a spus mai sus Vlad Pohilă despre aceasta)
În R. Moldova, când vine vorba inclusiv de aspectul lingvistic, în prezent, mai mult ca niciodată, autoritățile se străduiesc mai degrabă să dezbine, nu să conlucreze. (De aici și îndepărtarea sau negativismul față de România a unor concetățeni, încurajat şi alimentat constant de către autorități). Iar susținători ai comuniștilor, precum Vasile Stati, interpretează realitatea cum le convine. Iată cum explică Vasile Stati în cartea sa, un citat din Ch. King: “Negarea unicității statale și culturale a unui grup etnic (al moldovenilor – V.S.) de către statul vecin (România – V.S.) poate accentua hotărârea lui de a o apăra”.
De ce nu ar fi invers?
Wikipedia în „limbă moldovenească”
De parcă cele două discursuri nu erau de ajuns, a mai apărut unul, în care „limba moldovenească” este scrisă în alfabet chirilic. Este ceea ce a fost numită „limbă moldovenească” în vremea URSS şi este numită aşa în Transnistria.
Influența „moldovenească” dublează și în internet câteva nume cunoscute în acest sistem precum: google.ro în google.md. și, mai nou, a apărut Wikipeidia în Лимба Молдовеняскэ (trad. Limba Moldovenească). Adică scrisă cu alfabet chirilic. Pe pagina cu pricina găsim scris: “Dacă preferaţi să vizualizaţi Wikipedia în alfabetul latin, alfabetul oficial al Republicii Moldova, vizitaţi Wikipedia în Română”.
Ce mai înseamnă atunci „limbă moldovenească”?
Deși pe pagina de internet facebook există deja o petiție contra acestei limbi, semanată de mai bine de 2000 de utilizatori, deocamdată, măsuri concrete nu au fost luate.
În loc de concluzie
Eram la o instituție din Chișinău. Un cetățean, de undeva de prin sudul republicii, la plata facturii întreabă: “Să completez foaia în română sau moldovenească ori cum se mai numește, sau în rusă, cum e mai bine?”
Așadar, cred că oricât de mult s-ar strădui actualii guvernanți să înlăture din mentalul cetățenilor R. Moldova noțiunea de limă română, introducând-o pe cea moldovenească, sau cum spun unii mai “echidistanți” – limbă de stat – nu au șanse de reușită. Ei pot substitui cel mult formal și juridic această noțiune, nu însă și mental.
Pentru băştinaşul de la noi, pentru omul simplu, de pe stradă, chiar și atunci când o numeşte „limba moldovenească”, limba pe care o vorbeşte şi în care scrie rămâne aceeași limbă română din ’90, pe care a cerut-o cu lacrimi în ochi, în genunchi, în Piața Marii Adunări Naționale.
Depolitizarea problemei identitare şi lingvistice ar demonstra acest fapt.
Stela Popa este jurnalistă la portalul de știri www.unimedia.md
Si totusi, lucrul cel mai surprinzator mi se pare ca pana si unele cadre didactice din invatamantul superior au ajuns sa sustina ca nu vorbesc romaneste. De omul de rand nu ma mir. Asta imi aduce aminte de un sofer de autobuz de pe traseul Bucuresti-Chisinau, care a cerut o dovada la Chisinau ca el „cunoaste si limbi straine”, cum ar fi limba „moldoveneasca”. „Trebuie sa-i arat nevestei dovada asta, ca ea crede ca s-a maritat cu un golan care nu stie nici o limba straina” – spunea el.