APEL către membrii COMITETULUI EXECUTIV NAŢIONAL al PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT:
Mircea Geoana, Titus Corlatean, Marian Sarbu, Cristian Diaconescu, Liviu Dragnea, Victor Ponta, Ecaterina Andronescu, Vasile Dancu, Gheorghe Nichita, Dan Nica, Ion Stan, Ion Toma, Ilie Sarbu, Ioan Rus, Constantin Nita, Rodica Nassar, Nastase Adrian, Rovana Plumb, Nicolae Banicioiu, Ioan Rus, Florin Remetan, Constantin Nicolescu, Viorel Hrebenciuc, Mihai Bar, Radu Moldovan, Constantin Contac, Gheorghe Bunea Stancu , Ion Vasile, Ion Mocioalca, Doru Ioan Taracila, Radu Mazare, HoriaGrama, Ion Prioteasa, Nicolae Badalau, Florin Carciumaru, Mircea Dusa, Florin Cazacu, Silvian Ciuperca, Gabriel Oprea, Eugenia Godja, Eugen Nicolicea, Ovidiu Natea, Ion Munteanu, Marian Saniuta, Gheorghe Ciocan, Tiberiu Marc, Ioan Cindrea, Gavril Marza, Trifon Belacurencu, Dumitru Buzatu, Ion Calea, Marian Oprisan, Marian Vanghelie, Daniel Tudorache, Nicolae Marasescu, Vasile Mihalache, Florentina Marin, Iuliana Stratulat.
Conform art.7 din statutul PSD „nu pot fi membri PSD persoanele compromise moral şi politic, persoanele condamnate pentru acţiuni contra Revoluţiei din Decembrie 1989, persoanele care au dosare penale în curs de cercetare, persoanele care promovează violenţa\”.
Vă solicităm să-l excludeţi din PSD pe Ion Iliescu întrucât este cercetat de justiţie şi urmărit penal pentru diversiune şi crime în dosarele masacrului din decembrie 1989 şi a fratricidului din iunie 1990 împotriva manifestanţilor anticomunişti, a partidelor istorice, a societăţii civile şi a presei independente.
Conform rechizitoriului procurorilor independenţi din august 2007, Ion Iliescu este principalul responsabil al fratricidului din 13 iunie 1990, în care se arată următoarele: Ion Iliescu a luat decizia reprimării din iunie 1990, a coordonat-o personal depăşindu-şi atribuţiile, a ordonat intervenţia militară cu muniţie de război şi TAB-uri pentru reprimarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii – ceea ce a avut ca urmare moartea şi rănirea prin împuşcare a mai multor persoane. Ion Iliescu a implicat foarte mulţi oameni în crime, inclusiv pe generalul Chiţac Mihai şi alţi ofiţeri superiori trimişi în judecată, care au susţinut în declaraţiile lor că n-au facut altceva decat să execute ordinele lui Ion Iliescu.
De asemenea:
Ion Iliescu a ordonat reprimarea şi arestarea studenţilor anticomunişti în 1956 şi 1957.
Ion Iliescu a ordonat reprimarea şi arestarea studenţilor anticomunişti în 1968.
Ion Iliescu a ordonat reprimarea şi arestarea studenţilor care au colindat de Crăciun.
Ion Iliescu a agresat studente descheindu-le camaşa şi smulgându-le lănţişoarele cu cruce ascunse sub cămaşă.
Ion Iliescu este urmărit penal pentru masacrul tipic comunist din 22-27 decembrie 1989 (cel putin 942 de morţi şi peste 4000 de răniţi, de 6 ori mai mulţi decât cei înregistraţi în urma ordinelor date de dictatorul Ceauşescu, ucis la ordinul lui Ion Iliescu fără a i se acorda dreptul la apel şi recurs).
Ion Iliescu este urmărit penal pentru fratricidul tipic comunist din iunie 1990 (morţi, circa 500 de răniţi spitalizaţi, mii de victime agresate sau bătute bestial, femei violate).
Acum 18 ani în România s-a înregistrat cel mai mare număr de victime pe timp de pace în istoria contemporană a Europei, conform aprecierii reprezentantului Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
Cine s-ar fi aşteptat ca masacrul ordonat de Ceauşescu să fie amplificat de 6 ori de cei care i-au luat locul cu scopul reprimării şi deturnării revoluţiei anticomuniste începute în 16 decembrie la Timişoara şi finalizate în 22 Dec.1989 de sutele de mii de bucureşteni care l-au obligat pe dictator să fugă cu elicopterul.
Euforia victoriei revoluţiei anticomuniste a durat numai câteva ore în cursul zilei de 22 Dec.1989: de când a decolat elicopterul şi până s-a reluat masacrul, respectiv imediat după ce sutele de mii de bucureşteni din Piaţa Revoluţiei au scandat \”Fără comunişti!\”, \”Jos comuniştii!\”, \”Jos comunismul!\”, ca replică adusă lui Ion Iliescu care s-a adresat mulţimii din balconul fostului CC al PCR proslăvind nobilele idealuri ale comunismului şi blamându-l pe Ceauşescu pentru că le-ar fi \”întinat\”.
Întrucât ştia că va avea nevoie de criminali pentru reprimarera manifestaţiilor anticomuniste care vor urma, Ion Iliescu, batjocorind memoria eroilor din decembrie, a numit în guvernul României doi criminali ai revoluţiei: generalul Chiţac Mihai la Ministerul de Interne şi generalul Stănculescu Victor Atanasie la Ministerul Apărării Naţionale. Spre cinstea completului de nouă judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ieri, 27 ianuarie 2009, cei doi criminali au fost degradaţi şi condamnaţi definitiv şi irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, odată cu judecarea şi ultimei căi de atac prevăzută în legile româneşti. Criminalii au mai fost condamnaţi definitiv şi irevocabil la sfârşitul anilor ’90, dar la începutul anilor 2000 criminalii au fost scăpaţi de recursul în anulare cerut de Ion Iliescu pentru a-şi răsplăti colaboratorii din perioada infracţională decembrie 1989 – iunie 1990.
În motivarea, publicată ieri a completului de nouă judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) – prin care generalii în rezervă Mihai Chiţac şi Victor Athanasie Stănculescu au fost condamnaţi la câte 15 ani de închisoare, pentru modul de reprimare a revoluţiei din Timişoara din 1989 – se arată că, acuzaţii puteau să prevadă rezultatele folosirii armelor de foc şi a muniţiei de război.
În motivarea sentinţei, făcută marţi publică, cei nouă magistraţi arată că cei generalii, fiind oameni cu înalte funcţii de comandă, ştiau exact ce se întâmplă la Timişoara pentru că fuseseră informaţi de Direcţia de Informaţii a Armatei, de Securitate şi de Partidul Comunist Român (PCR).
Ajunşi la Timişoara, notează judecătorii, \”inculpaţii s-au deplasat, în mod repetat, în oraş, unde au văzut cu ochii lor despre ce este vorba\”.
\”Era vorba de mulţimi de oameni paşnici, neînarmaţi, care scandau lozinci împotriva regimului comunist şi a lui Nicolae Ceauşescu. În pofida acestor constatări privind caracterul antidictatorial – dar paşnic – al manifestaţiilor, inculpaţii au scos pe străzi tancurile, transportoarele, blindate şi trupele, cărora le-au ordonat să tragă. Tragedia victimelor de la Timişoara nu se datorează unor accidente sau neînţelegeri, ci acţiunii unitare a trupelor, dirijate de Comandamentul unic de represiune, comandament din care au făcut parte şi inculpaţii, aşa cum le-a cerut Nicolae Ceauşescu. Deşi cunoşteau că acţiunile militare întreprinse – total disproporţionate, ilegale şi nejustificate – se poartă cu românii, paşnici, neînarmaţi, inculpaţii nu au comunicat acest lucru efectivelor implicate în acţiunile de reprimare. Militari de carieră, inculpaţii, puteau să prevadă consecinţele folosirii armelor de foc şi a muniţiei de război împotriva masei de manifestanţi\”, arată cei nouă magistraţi în motivarea deciziei.
În continuare judecătorii susţin că întrucât a fost ilegal ordinul lui Ceauşescu de reprimare a mulţimii folosindu-se arme de foc şi muniţie de război,, cei doi generali, puteau să nu îl aplice.
\”În decembrie 1989, ordinul de a deschide foc – cu muniţie de război – împotriva unei mulţimi de oameni paşnici, lipsiţi de apărare, neînarmaţi, nu a fost emis în baza unei legi, deci nu avea suport legal. Acest ordin era vădit ilegal şi neconstituţional, legea fundamentală a ţării neatribuindu-i Armatei astfel de misiuni. Inculpaţii erau, deci, îndreptăţiţi să nu dea curs acestui ordin. Puteau să nu-l pună în executare, dar l-au pus, devenind astfel participanţi la activitatea infracţională cu consecinţele anterior arătate. «Ordinul de folosire a armelor de foc, dat de Nicolae şi Elena Ceauşescu, a fost transmis pe filieră, în jos» a precizat , în faţa aceleiaşi instanţe supreme, generalul Stănculescu, fiind stabilit astfel că inculpaţii au contribuit efectiv la punerea în aplicare a ordinului ilegal amintit\”, mai spun magistraţii în motivarea sentinţei lor.
În documentul citat se mai precizează că în legislaţia socialistă – în vigoare, în decembrie 1989 – în Romania, orice ordin privitor la îndatorirea de serviciu, ca să fie executat de inferior, trebuia să aibă conţinut şi formă legală. Magistraţii mai reţin că \”militarul care dădea sau transmitea un ordin relativ la serviciu, unui inferior, trebuia să verifice, cu toată răspunderea, legalitatea acestuia\”.
Pentru a-şi întâri argumentele, magistraţii au invocat un fragment din declaraţia generalului în rezervă Stănculescu: \”(…) însuşi generalul Stanculescu Victor Atanase declară răspicat faptul că «potrivit regulamentelor, militarii sunt datori să execute numai ordinele ce se încadrează în spiritul legii»\”.
Instanţa supremă mai spune că cei doi generali \”au fost în directă concordanţă cu cei care au apăsat pe trăgaci, ei fiind creierul operaţiunilor, precum şi cei care au dat ordinele finale de tragere\”.
Organizarea şi dirijarea, de către cei doi generali a represiunii prin strângerea de informaţii, preluarea comenzii trupelor din garnizoană, înarmarea lor cu muniţie de război şi cu grenadele lacrimogene, instruirea lor cu privire la modul în care să acţioneze, scoaterea lor pe străzi, împreună cu tehnica de luptă, amplasarea lor în calea demonstranţilor, măsurile de anihilare a rezistenţei protestatarilor, ordinele date militarilor din subordine de a deschide foc, controlul executării ordinelor, au avut un rol determinant în producerea rezultatului represiunii şi s-au aflat într-o unitate indivizibilă cu activitatea celor ce au apăsat pe trăgaci, mai reţin cei nouă judecători.
\”Activitatea celor care au apăsat pe trăgaci s-a integrat în activitatea inculpaţilor – care au dat (transmis) ordin să se tragă, contribuind astfel, cu intenţie, la represiune. În baza planului pus la punct în comun, inculpaţii şi subordonaţii lor au desfăşurat activităţi militare concordante, care au urmărit aceeaşi finalitate: înăbuşirea revoltei. Inculpaţii au organizat şi condus represiunea potrivit regulilor specifice acţiunilor de război, strângând informaţii, fixând pe o hartă a oraşului locul amplasării trupelor, verificând personal, pe «terenul de luptă», modul în care decurg «operaţiunile» etc., cu deosebirea că «duşmanii» erau români care manifestau paşnic. În concluzie, prin acţiuni simultane sau succesive, identice sau diferite, dar integrate în executarea planului de reprimare, în baza unei voinţe comune, inculpaţii au contribuit nemijlocit la represiune, asumându-şi în deplină cunoştinţă de cauză, urmările acesteia\”, se arată în motivare.
Magistraţii mai arată că din probele existente la dosarul Timişoara reiese că împuşcaţii – manifestanţi paşnici, neînarmaţi – se aflau la Operă, la Catedrală, în Piaţa Libertăţii, în Piaţa Timişoara 700, în Complexul studenţesc, în Calea Girocului, pe Calea Şagului, la Gara de Nord, pe Bulevardul 23 August, pe Calea Buziaşului şi pe Bulevardul Tinereţii, nu lângă unităţi militare, aşa cum au susţinut apărările celor doi generali.
\”Din declaraţiile martorilor – în număr de 182 – rezultă că manifestanţii, printre care s-au aflat şi împuşcaţii, au fost paşnici şi neînarmaţi. Cei – foarte puţini şi izolaţi – care s-au dedat la acte violente (spargerea vitrinelor unor magazine etc.) se detaşau de masa demonstranţilor, nu aveau nici o legatură cu revolta. Liniştirea acestor grupuri răzleţe nu justifică scoaterea pe străzi a tehnicii grele de luptă, o asemenea desfăşurare de forţe militare şi folosirea muniţiei de război împotriva masei de demonstranţi. Au fost împuşcaţi şi oameni care nici nu au manifestat, oameni aflaţi pe trotuare, pe casa scărilor blocurilor şi oameni aflaţi în balcoanele propriilor locuinţe. Este evident că reprimarea manifestanţilor a vizat intimidarea populaţiei şi nu a celor câţiva spărgători de vitrine, care, în mod ciudat, nici nu au fost identificaţi, cu atât mai puţin reţinuţi, sancţionaţi\”, se mai arată în motivare.
Magistraţii mai arată că folosirea, \”ore şi zile în şir\”, a muniţiei de război a depăşit cu mult limitele unei riposte justificate, reprezentând, prin consecinţele acesteia, o activitate în mod vădit ilicită cu caracter infracţional.
În final, pe baza probelor din dosar, magistraţii instanţei supreme conchid că cei doi generali, \”cooperând la organizarea şi conducerea operaţiunilor de reprimare armată, ordonată de Nicolae Ceauşescu, în perioada 17-22 decembrie 1989, au dat dispoziţii tuturor categoriilor de forţe armate, cât şi conducerii organelor de miliţie şi securitate existente la Timişoara să folosească acte de foc împotriva demonstranţilor, ceea ce a avut ca urmare uciderea a 72 de persoane şi rănirea gravă prin împuşcare a altor 253 persoane\”.
\”La canaliile astea le trebuie revoluţie? Lasă că le arătăm noi revoluţie\”, au fost cuvintele generalului Mihai Chiţac, înainte de a deschide personal focul asupra a aproximativ o sută de oameni, dintre care mulţi tineri şi copii, aflaţi pe scările Catedralei din Timişoara, în 1989.
În motivarea sentinţei de condamnare în procesul privind revoluţia de la Timişoara, dată marţi publicităţii de către instanţa supremă, judecătorii arată modul în care a acţionat generalul în rezervă Mihai Chiţac, în după-amiaza de 18 decembrie 1989, când, personal a deschis focul asupra a aproximativ o sută de manifestanţi.
\”Mihai Chiţac s-a implicat în activitatea de reprimare a demonstranţilor, a făcut parte din structurile de conducere a acestei acţiuni, poziţie din care a acţionat cu exces de zel pentru aducerea la îndeplinire a ordinelor date de Nicolae Ceauşescu\”, consemnează judecătorii în motivarea sentinţei.
Astfel, citând din consemnările jurnalului de operaţiuni al Diviziei 18 mecanizată, magistraţii reţin că Mihai Chiţac a dat ordin să fie folosite gaze lacrimogene şi a cerut să se execute manevre pentru a nu permite formarea grupurilor de demonstranţi. \”Mâine dimineaţă se vor folosi substanţe lacrimogene; să aibă toţi militarii mască contra gazelor\” sau \”Generalul Chiţac – către cordoanele bine concepute dar staţionare. Să se execute manevre pentru a nu permite formarea grupurilor de terorişti\”, sunt fragmente preluate de magistraţi în motivarea lor.
Mai mult, spun cei nouă magistraţi ai Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie (ICCJ), \”prin activitatea desfăşurată şi prin ordinele date, inculpatul Chiţac Mihai a contribuit direct la reprimarea demonstranţilor adunaţi în faţa Catedralei, la data de 18 decembrie 1989\”.
În după-amiaza de 18 decembrie 1989, în faţa Catedralei din Timişoara s-au strâns aproximativ o sută persoane, printre care foarte mulţi tineri şi copii, având lumânări aprinse şi scandând lozinci împotriva regimului comunist. Manifestanţii erau paşnici şi nu s-au dedat la acte de violenţă, se mai arată în document.
\”La ordinul lui Ion Coman (secretar CC al PCR-n.r.), Mihai Chiţac s-a deplasat la Catedrală în seara aceleiaşi zile, cu un autoturism ARO, însoţit de martorii Predonescu Nicolae şi Elek Gyula. În zona Catedralei, spre primărie, se afla un dispozitiv de militari de la UM 01233 Buziaş şi de la Batalionul de grăniceri Timişoara, iar vis-a-vis de Catedrală era dispozitivul D 1 al MI format din trupe de miliţie şi securitate. Militarii din zonă erau înarmaţi şi aveau cartuşe de război\”, se arată în actul citat.
Mihai Chiţac a fost \”nemulţumit\” de faptul că manifestanţii nu au fost împrăştiaţi din faţa Catedralei şi, având asupra sa un pistol mitralieră, s-a îndreptat spre Catedrală şi a tras foc automat asupra mulţimii aflată pe trepte, strigând: \”La canaliile astea le trebuie revoluţie? Lasă că le arătăm noi revoluţie\”, consemnează judecătorii ICCJ în motivarea sentinţei.
În susţinerea acestor afirmaţii, magistraţii reţin declaraţiile martorilor oculari Cătălin Paul Marin, militar în termen la UM 01233 Buziaş. Audiat fiind în cursul procesului, martorul a arătat că nu îşi mai aminteşte dacă inculpatul Chiţac a tras foc automat asupra mulţimii aflată la Catedrală, însă şi-a menţinut declaraţia dată la 14 martie 1990, făcând precizarea că \”atunci a spus adevărul, a dat de bună-voie acea declaraţie, nu a fost constrâns în vreun fel şi nu i s-a dictat conţinutul declaraţiei\”.
Declaraţia militarului Cătălin Marin nu este singura, ea legându-se cu declaraţiile date de martorilor oculari Iepure Ioan, Popa Cristian, Tămâian Ciprian – militari în termen la aceeaşi unitate militară şi Popa Gabriel Virgil, care au relatat aceleaşi fapte şi anume, că l-au văzut pe inculpatul Chiţac îndreptându-se cu un pistol mitralieră spre treptele Catedralei după care au auzit foc de armă automat.
La audiera din 5 decembrie 2006, martorul Gabriel Virgil Popa a spus că în declaraţia pe care a dat-o în 1990 şi care se află la dosarul de urmărire penală, a relatat \”ceea ce a văzut personal, cât şi ceea ce a înţeles de la colegi\”, precum şi că asupra sa nu s-au exercitat presiuni şi nici nu i s-au făcut promisiuni pentru a da o astfel de declaraţie.
Judecătorii mai arată că în aceeaşi zi, la Catedrală, Mihai Chiţac a dat ordin să fie folosite grenadele lacrimogene pentru împrăştierea demonstranţilor şi să se tragă în aceştia.
Instanţa mai reţine declaraţia unui martor din dosar, potrivit căreia, \”Chiţac l-a chemat pe maiorul Sucală la el şi i-a spus: «Tovarăşe maior, începând din momentul acesta eşti sub comanda mea şi dacă se va mai produce dezordine, vei trage în ţintele din faţă», imediat am auzit focuri de armă trase de maiorul Sucală şi de persoanele care erau în apropierea sa\”.
Căpitanul Ioan Gherman a auzit cum generalul Chiţac le ordona militarilor grăniceri să treacă la scotocirea Parcului central, să deschidă focul şi să reţină demonstranţii, se mai arată în motivare. \”Generalul era agitat şi se exprima cu cuvintele «omorâţi-i pe cretinii ăştia, criminalii ăştia, că au distrus oraşul ăsta, ţara asta». Militarii au executat ordinul şi au deschis focul în parc\” – se arată în declaraţia unui alt martor, reţinută de cei nouă judecători în motivarea sentinţei de condamnare.
În 18 decembrie 1989, inculpatul Mihai Chiţac l-a informat pe generalul Ştefan Guşă că la Catedrală au fost împuşcaţi 25 de oameni, din care 10-12 au murit, iar în parcul de lângă Catedrală au fost arestaţi demonstranţii şi duşi la penitenciar, iar în 21 decembrie 1989 Chiţac a dat citire decretului privind starea de necesitate, spunând la acea vreme că va recurge la măsuri extreme dacă demonstranţii nu se retrag.
Generalii Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, în prezent în vârstă de 82 de ani, au fost condamnaţi de ICCJ la câte 15 ani de detenţie, în octombrie anul trecut, în aceeaşi zi fiind încarceraţi.
28 ianuarie 2009
Cu încrederea că nimic bun nu poate fi clădit pe crime, nedreptate şi mincină,
Sorin Ilieşiu – vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.libertates.com/en/content/view/40/7/
Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte
Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara, dr.Traian Orban – Preşedinte
Fundaţia Corneliu Coposu, Rodica Coposu şi Flavia Bălescu
Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989, George Costin – Preşedinte executiv
Societatea Timişoara, Florian Mihalcea – Preşedinte
Asociaţia 15 Noiembrie 1987 Braşov, Preşedinte – Florin Postolachi
Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte
Acţiunea pentru Apararea Drepturilor Omului, Victor Bârsan – Preşedinte
Seniorii Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, avocat Antonie Popescu – Senior
Fundaţia Culturală Timpul, Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte
Asociaţia Cives, Ioan Roşca – Preşedinte
Grupul de acţiune NOII GOLANI
Fundatia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Daniela Soros – Vicepreşedinte
Asociaţia Românilor din Australia, Mihai Maghiaru – Preşedinte
Organizaţia internaţională a luptătorilor pentru apărarea drepturilor omului, Ionel Leşu – Preşedinte
Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi al Proprietarilor Români, Dan Drăghici – Preşedinte
Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte
Asociaţia Scriitorilor Români şi Germani din Bavaria, Radu Bărbulescu – Preşedinte
Association Culturelle et Amicale Roumaine, Gabriel Penciu – Preşedinte
L’Alliance Belgo-Roumaine, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte
Organizaţia Neguvernamentală Ecomondia, prof.dr.Alexandru Ionescu – Preşedinte
Consiliul Român American, Neculai Popa – Preşedinte
Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Cătălin Giurcanu – Preşedinte
Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte
Asociaţia Apolitică \”Societatea Târgovişte\”, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte
Fundaţia Redarea Istoriei, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte
Fundaţia Ioan Bărbuş, Anca Maria Cernea – Preşedinte
Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte
Grupul văduvelor de eroi martiri
Federaţia sindicală \”Solidaritatea – Virgil Săhleanu\” a siderurgiştilor din România
Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu – Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea Hunedoara
Sindicatul ALRO Slatina, Ion Ioan – Preşedinte