Se implinesc zilele acestea 20 ani de la arestarea Grupului Bacanu, din care am facut si eu parte.
Denumit astfel dupa liderul si principalul organizator a ceea ce ar fi trebuit sa fie cel mai semnificativ act de dizidenta din timpul dictaturii ceausiste, grupul s-a reunit dupa 22 decembrie 1989 venind din localitati unde aveeam domiciliu fortat sau direct de la inchisoarea Rahova (numai Bacanu) si a pus bazele ziarului Romania libera, sub conducerea lui Petre Mihai Bacanu.
Doi dintre principalii membri ai acestui grup, Anton Uncu si Alexandru Chivoiu nu mai sunt printre noi. Primul a plecat prematur in urma unei afectiuni medicale grave, cel de-al doilea, avand sanatatea puternic zdruncinata de schimbarile consecutive de destin carora a trebuit sa le faca fata, s-a sinucis. Memoria lor merita intregul nostru respect dar pentru conservarea ei in spatiul colectiv nu s-a facut nimic. Un sondaj corect ar arata poate ca intre oamenii de 30-40 de ani din Romania cel mult 1 la mie a auzit de macar unul dintre aceste nume.
Petre Mihai Bacanu scrie in continuare, sporadic, la Romania libera, dar nu mai conduce nici destinele ziarului si nici Societatea „R” creata pentru a asigura independenta economica a publicatiei. Ultima data cand ne-am vazut, Petrica era atras de activitati caritabile, propunandu-si sa ridice cu mana proprie case pentru copii abandonati, fiind un pasionat al activitatilor care presupun abilitati de mecanica, tamplarie, constructii. Mihai Creanga este pensionar in Bucuresti.
Eu m-am ales cu domeniul internet romanialibera.com, unde (si la www.acum.tv) impreuna cu Petru Clej, fost coleg la Romania Libera dar mai ales fost Redactor Sef al postului BBC in limba romana, si alaturi de alti (ca si noi) voluntari editam revista ACUM in care ne straduim sa pastram viu un spirit pe care l-am crezut candva ca fiind al ziarului unde ne-am inceput cariera jurnalistica. Desi istoria a aratat clar ca nu era nici vorba acolo de ceea ce promovam aici, editam aceasta publicatie pentru cei care simt romaneste si vor ca Romania sa fie libera, prospera, civilizata si fericita.
M-am ales cu domeniul in 2003, dupa sapte ani in care am realizat editia on-line a ziarului, in urma unei rusionoase intreruperi unilaterale a contractului de colaborare pe care il aveam, de catre firma germana care era la un moment dat actionara majoritara la Societatea „R”.
Azi, scriu de la Washington. Petru Clej, de la Londra. Liviu Antonesei, de la Iasi. Dan David pastoreste rubrica „Poeme, Eseuri, Proza” din California, avand o echipa aflata in Australia si la Paris. Dr. Vlad Solomon si multi alti autori scriu din Israel. Mihai Platon scrie din Canada. Vladimir Tismaneanu scrie din Romania sau din SUA. Un intreg grup de autori de talent si cu principii jurnalistice solide colaboreaza cu noi de la Chisinau.
Ce va fi? Vom scoate intr-o buna zi o publicatie tiparita? Mi se parea o posibilitate candva (cu doar doi ani in urma) dar azi imi dau seama ca o astfel de perspectiva continua sa fie indepartata. Desi numarul cititorilor nostri este in crestere, el va trebui sa devina mult mai mare ca sa reconsideram cu seriozitate posibilitatea unei editii tiparite.
Un lucru este sigur. Desi au trecut douazeci de ani, Romania continua sa nu fie libera. Nu mai este vorba de teroarea securitatii si de arestari in miez de noapte, ca si cea de care am avut parte acum 20 de ani. Romania insa este prizoniera unor mentalitati si a unor grupuri de interese actionand in virtutea acestor mentalitati, care continua s-o tina la periferia istoriei si a participarii la concertul natiunilor.
Noi, cei plecati, alaturi de cei ramasi acasa, voluntari, fiecare cu vietile noastre, cu familii si griji la fel ca toti cititorii nostri, incercam sa utilizam acest spatiu ca un reper de comunicare si demnitate. In ceea ce ma priveste, este o parte a unui destin care a inceput acum douazeci de ani si m-a marcat atat de profund incat nu mai poate fi schimbat niciodata. Intre altele, daca prin absurd regimul Ceausescu ar fi continuat si am fi avut o comportare corespunzatoare, zilele acestea am fi putut sa ne gandim fie ca iesim din inchisoare, fie ca avem dreptul sa revenim in Bucuresti fie, cine stie, familiile ar fi organizat pentru noi, in secret, o comemorare.
Deci sa fim optimisti: viata merge inainte iar Romania ne va mai oferi surprize si subiecte „grase” multi ani de acum incolo!
Modestia îl împiedică pe Ștefan să amintească că el s-a numărat printre membrii grupului care au fost inițial condamnați la moarte, apoi eliberați în urma presiunilor internaționale și apoi plasați în domiciliu obligatoriu de regimul Ceaușescu până în dimineața zilei de 22 decembrie 1989.
Interesant ar fi de știut ce s-a ales cu torționarii care au aplicat cu zel ordinele lui Ceaușescu împotriva grupului Băcanu și poate ar fi bine să aflăm și numele acelora care au intervenit pentru salvarea acestor REALI disidenți anticomuniști.
Citind interviurile din acest numar, ma gandesc la aceste fragmente de tablou. Nu pot vedea intreg tabloul din cauza „petelor albe”, dar si asa e destul de clar ca tabloul intreg al Starii Noastre (in prima calitate pe care o avem, de oameni de pe pamant) din timpul si dupa conflagratiile dintre cele doua sisteme criminale, respectiv hitlerismul si stalinismul, este inspaimantator, imbinand prostia cu rautatea/ura atavica, lipsa de suflet cu ipocrizia.Poti trece peste unele slabiciuni omenesti, poti ierta unele fapte, poti acorda omului circumstante atenuante si prezumtia dorintei de a se schimba in bine. Ce faci insa atunci cand nu exista o baza pentru acea schimbare in bine, cand raul este chiar fundatia pe care sta sistemului de valori, pe care ulterior se construieste (nu conteaza ce: personalitatea unui om sau un intreg sistem social)? Cred ca, in primul rand, trebuie sa ne lamurim cu acele „pete albe” si discutamsa, sa vorbim, sa cunoastem – cel putin, pentru a nu repeta greselile vechi si a incerca sa repunem valorile in ordine.
Condamnarea la moarte a fost o forma de tortura, Petrica. Nu am fost judecati de un tribunal si condamnati la moarte. Ni s-a fluturat (cu seriozitate, si inaintea interventiilor internationale de care amintesti) aceasta posibilitate ca fiind unica pe care o meritam, si am trait o perioada cu spectrul executiei. Au intervenit pentru noi Amnesty International ca urmare a unor corespondente trimise in secret, cu riscul libertatii, de catre doctorul Zorel Filipescu si scriitorul Stelian Tanase.
Personal nu fac prea mare caz de arestarea si detinerea mea, din cauza ca incerc sa pastrez proportiile. In inchisoare i-am vazut (aveam sa aflu mult mai tarziu numele lor) intamplator, cate o data, datorita greselilor gardienilor, pe Corneliu Coposu si pe Mircea Raceanu. Insa pastrez aceste asa-zise proportii deoarece suferinta mea, privarea de libertate si tortura nu se compara cu ceea ce au avut de indurat atatia si atatia detinuti politici care au fost la Canal sau au pierit anonimi in inchisori. In pofida regimului la care am fost supus, a brutalitatilor si, cum spuneam, torturii psihologice, probabil ca perioada sederii mele la inchisoarea Rahova a fost mult mai usoara decat ceea ce au avut de indurat mii, zeci de mii de alti oameni. Este realism si, sper, bun simt – nu modestie.
Stefan, articolul tau re-aduce memorii triste ale anilor in care am trait In Romania sub regimul comunist. Eu am plecat din tara cind am ajuns la concluzia ca sunt prea multe “cozi de topor” pentru a fi capabil sa rastorni regimul comunist.
Lucrul cel mai trist este ca majoritatea “politrucilor” din timpul regimului comunist azi au devenit luptatori pentru democratie. Ei sunt mari credinciosi si au acaparat puterea economica si politica in tara.
Permiteti-mi citeva rinduri pentru Dl. Anton Constantinescu: democratia este o sabie cu doua taisuri si daca nu stii cum sa o folosesti te ranesti pe tine insuti. Nu sunt de acord cu domnul Constantinescu ca religia este vinovata de situatia curenta din Romania. Separarea guvernului de biserica este solutia eliminarii efectelor negative ale dogmei crestine. Biserica este un business care are ca “marfa” sufletul omenesc si va supravetui oricarei descoperiri tehnologice.
Un adevarat moment de reculegere pentru cei disparuti, un fel de retrospectiva dupa doua decenii si ajungem la un impas pe care trebuie sa-l depasim. Cred ca este acela al iesirii din mentalitatea vremurilor trecute si al increderii intr-o schimbare radicala – ceea ce ar traduce ideea de revolutie. Multi au parasit tara si dupa 1990 tocmai pentru ca s-au simtit si mai revoltati si inadaptabili la anii ce aveau sa urmeze.
Nu de mult in culisele unor site-uri nationaliste am remarcat atacuri jignitoare la adresa site-ului http://www.acum.tv si calificand publicatia ca un instrument in mainile nu stiu carei puteri menite sa distruga ideea de Romanie.
Am fost calificat eu insumi de filo-semit.
Oare cu ce deranjeaza apropierea de Israel, originea evreieasca a unora dintre noi ?
Eu nu am decat cuvinte de admiratie si de lauda la adresa unor persoane care, in ciuda faptului ca traiesc in Israel sau in alte tari (evrei fiind) scriu direct in limba romana, in publicatii romanesti.
Sunt de acord cu multe lucruri scrise de Stefan, dar vreau sa ma refer aici mai ales la lucrurile care mi se par gresite din activitatea d-lui Bacanu si a altora.
Comunismul a avut foarte multe aspecte negative, iar unul din principalele capete de acuzatie pe care i le putem aduce este fara indoiala rigiditatea in gandire si dogmatismul sau. De la inceput, de la „aplicarea dogmelor staliniste ale lui Lysenko in agricultura s-a vazut ca a face brazde de 1 metru adancime este o prostie capitala. La fel, s-a vazut ca „stiinta ciberneticii” nu este ” „o inventie mecanicista a burgheziei, menita a abate atentia de la lupta de clasa a proletariatului”, cum stabileau dictionarele staliniste de filosofie. Cu greu, acest dogmatism inept a fost totusi depasit.
Si iata ca prin straduintza dlui Bacanu si a altor religionisti care publicau articole cu icoane pe pagini intregi ale Romaniei Libere, am ajuns acum sa fim „acceasi Marie cu alta palarie”. Adica ne declaram dusmani ai dogmatismului comunist si am ajuns sa fim acum sclavii dogmatismului crestin. Altfel nu am fi ajuns sa interzicem invatarea in scoli a teoriei evolutiei a lui Darwin. Sa nu uitam ca o teorie stiintifica inseamna o ipoteza stiintifica SPRIJINITA DE FAPTE! Adica am ajuns sa interzicem sa se cunoasca Adevarul Stiintific in scoli! Problema este ca am inlocuit efectele negative ale dogmatismului comunist cu cele ale dogmatismului crestin, cu sprijinul mediei romanesti!
Altceva: in ultima faza a „comunismului de banda sau de gasca” practicat de Ceausescu, persecutarea homosexualilor pentru ceea ce sunt a fost lasata mai moale, totzi avand atentia centrata pe apararea conducatorului „mult-iubit”. Invazia presei „libere”, mai ales in interpretarea dlui Bacanu, a dus la mentinerea dezinformarii in acest domeniu pentru cel putin inca 15 ani de la revolutie.
In plus, unii din fostii „mari comunisti” au devenit peste noapte „mari crestini”. Cunosc exemple efective ale unor mari mahari de partid care se salutau in familie cu apelativul „tovarase sotz” si tovarasa sotzie” care acum la fiecare fraza spun: „sa ne ajute dumnezeu”! Alte vremuri, alte lozinci. Vorba lui Caragiale: sa schimbam totul ca sa nu schimbam nimic. Exacerbarea fara masura a sentimentului religios fara a folosi nici un criteriu rational este de rau augur pentru viitorul Romaniei, iar presa libera – de responsabilitate- are un rol funest aici.
d-lui maier.
sincer si adanc impresionat de trecutul dvs., ma intorc la ,,obama”, si va rog, sa n-o luatzi in nume de rau, cititzi va rog si articolul scriitorului olandez Leon deWinter, publicat in editia ,,online” a ziarului ,,die welt” din 31 dec. 2008: ,,barack obama, ein knallharter opportunist”.
Anton, nu mi-l amintesc pe Petre Mihai Bacanu ca fiind el insusi habotnic, sau prea angajat in discurs religios. El nu a facut fata insa presiunilor care veneau din redactie pentru „crestinizarea” publicatiei.
Adevarul este – si aici fac o marturisire pe care nu cred ca am mai facut-o in alta parte – ca simteam ca este stanjenit cumva si in legatura cu Stefan Maier, pe care majoritatea il percepeau ca pe un evreu „infiltrat” in fieful Romaniei Libere. Din nefericire pentru ei, majoritatea redactorilor ma percepeau mai evreu decat m-am perceput vreodata eu insumi iar Bacanu a avut grija sa nu imi acorde vreo favoare, pentru a nu fi suspectat, la randul lui, de vreo forma de pro-semitism. Altor colegi le-au fost repartizate locuinte, altii au plecat la burse de studii, altii primeau prime. Jobul meu a fost modernizarea liniei tehnologice a ziarului si, in ciuda greselilor pe care le-am facut in acea perioada, l-am dus cu bine la capat.
D-l Stoian, va raspund la articolul respectiv.
Domnule Gudea, sper ca ati citit si alte interventii ale mele in care spun clar ca nu am nimic cu sistemul de credinte al persoanelor particulare. Fiecare are dreptul de a fi cat se poate de autodestructiv, crezand in cele mai variate prostii. Ceea ce neg eu este dreptul religiei de a se infiltra in politica si de a o ghida dupa necesitatile sale. Si nici nu vreau sa fiu unilateral, criticand numai religionistii crestini pentru aceast aspect, cand in realitate si in societatile iudaice este la fel. Diferenta consta numai in gradatia acestui fenomen. De altfel reportajele lui Dawkins din cateva scoli yeshiva spun acest lucru mai bine decat l-as putea spune eu. Va pot da trimiteri la clipurile respective.
Ziaristii romani au sarit peste cal in deceniul zece al secolului trecut (si nu numai). Cel mai vinovat ziar de mare circulatie a fost totusi „Romania Libera”, unde paginile 2-3 si uneori si 4-5 nu numai ca erau dedicate exclusiv religiei militante (politizate) dar in plus contineau si uriase poze dupa icoane!
Un ziar dedicat transmiterii INFORMATIEI cum pretindea ca este Romania Libera nu ar fi avut voie sa tipareasca icoane in cuprinsul sau DECAT IN MASURA IN CARE ELE CONTIN INFORMATII! Nu spun „informatii noi” pentru ca ar fi un pleonasm.
Cate icoane de balci a tiparit oare „Le Monde” sau „New York Times”?
In plus, datoria oricarui ziarist care se respecta este de a fi el insusi INFORMAT.
Domnul Bacanu era atat de dezinformat incat pe de o parte tragea tirade violente contra homosexualilor, dar pe de alta parte scria cat de sublim a fost faptul ca doi prieteni tineri (elevi) au fost atat de devotati unul altuia si atat de iubitori de democratie incat si-au pus pielea la bataie contra comunismului, unul din ei fiind ucis in strada, desi visul acestuia a fost sa mearga cu prietenul sau in Grecia si sa retraiasca cu el „prieteniile de altadata” ale grecilor. Ce-o fi crezut dl Bacanu despre grecii antici, ca erau sfinti crestini?
Ca in serialul american „I love Lucy”: personajul Lucy comanda la un restaurant frantzuzesc „escargot” dar adauga: „da sa nu fie melci!”.
Fapt este ca societatea romaneasca a ajuns acum intr-un impas. Dogmatismul stalinist al anilor ’50 se vede repetat astazi sub un alt nume: dogmatism crestin. In numele cui? In numele „anticomunismului”. Daca politicienii romani l-ar fi citit cumva pe Platon, ar fi inteles ca a corecta o greseala sau o suta de greseli nu inseamna nicidecum a face totul pe dos decat au facut predecesorii criticati.
Cu alte cuvinte, cand vedem un text in care citim „doua oua moua”, corectarea acestei greseli nu inseamna a trece in extrema cealalta a scrie noul text ostentativ pe dos, ca „doi oi moi”, ca nu se potriveste.
Versiunea corecta este pe undeva la mijloc: „doua oua moi”.
Acum avem un dogmatism si mai distrugator decat cel stalinist, pentru ca se opune predarii stiintei in scoli.
Este un articol real, eu voiam doar o fictiune, dar din pacate, am fost contemporan cu evenimentele descrise despre domnul Bacanu, iar faptul ca nu mai ,,conduce” este foarte lesne de inteles, poate are si motive, intr-o societate in care inca mai colcaie activistii PCR si securistii, dotati cu tot arsenalul si relatiile ,,parteneriale” santaj-avantaj, iar incomozii, discreditati pe toate caile! E adevarat, au arestat semenii nostri care au avut curajul sa ridice capul, dar un altfel de adevar si mai crud exista! Au fost capabili sa-si sacricifice cei mai valorosi oameni ai lor, fie trimitandu-i ,,direct in ghiarele mortii” exemplificand Inchisoarea Jilava pentru aflarea ,,starii de spirit” a detinutilor, infiltrari ,,cartita”, care odata ce au fost desconspirati( erau si detinuti intelectuali anticomunisti) cartita a fost asa de bine ,,tratata”, …incat a mai vietuit doar cateva luni de la misiunea istorica! Au fost cazuri de lichidare fizica, dar cu metode moderne, elaborate, fie sa para accident (Iulian Vlad & co) , fie sa treaca in Lumea Cealalta, dar, toti …cu leucemie! Ar fi fost capabili de mai multe, cu mai multi, dar ,,comandirul” Pacepa, a avut inspiratia, sa nu-i fie prea ,,dor”de formatiunea pe care a conduso atatea ani, iar viitorul nu prezice o vizita a generalului! Multumim pentru articolul incomod, atat pentru acei care au fost victime, dar si calailor care au platit poate pentru faptele lor, sau urmeaza!
Dl. Anton
Nu exista nici o societate in lume care sa nu aiba o religie. Problema este cum separam religia de guvern, sau mai precis cum limitam puterea religiei de a ne duce intr-o noua forma de inchizitie. Religia nu este compatibila cu democratia, sunt convins ca in cazul cind religia cistiga putere politica drepturile democratice vor dispare si va incepe persecutia acelor care nu adera la dogma religioasa.
Intrucat in Romania majoritatea populatie este religioasa, politicienii folosesc religia pentru a cuceri si mentine puterea. Speranta mea este ca noua generatie care are access global la evenimente va importa in Romania valorile democratiei.
Domnule Gudea, lucrurile nu stau asa!
Spuneti:
„Nu exista nici o societate in lume care sa nu aiba o religie”
Ba exista. In Suedia 85% din cetateni sunt agnostici sau atei. In Israel 62% sunt atei.
„Speranta mea este ca noua generatie care are access global la evenimente va importa in Romania valorile democratiei. ”
Daca am ajuns in stadiul de sperante, inseamna ca am dat inapoi. Cu numai cativa ani in urma, teoria evolutiei a lui Darwin se preda in scoli. Acum a fost scoasa.
Suntem ca in bancul cu Badea Ion care conduce o carutza, si este intrebat de un trecator: „Bade Ioane, departe-i Clujul?”. „Nu-i departe!” „pot sa ma sui si eu in carutza?” „poti!”
Si dupa o zi de mers, alt dialog: „Bade Ioane, ai spus ca nu-i departe Clujul”. „No amu ii departe!!”
Daca mergem in sensul contrar progresului, va trece multa apa pe Dunare pana sa ne dumirim incotro mergem si sa intoarcem carutza. Iranul, care sub sah avea o scoala foarte buna si o societate toleranta, de cand a cazut in oala cu Islam fanatic inca nu s-a dumirit.