Fara sa cred ca providenta a intervenit pentru a da o lectie celor multi, redepunerea juramintului de catre presedintele Barack Obama este un act firesc plin de semnificatie.
Cu juramintul nu se glumeste si presedintele Statelor Unite cunoastea acest lucru, nu si cel care prin autoritate constituionala avea menirea sa primeasca juramintul, a dat un exemplu de superficialitate si s-a jucat cu evenimentul extrem de important.
Invatamintul este urmatorul: pentru ca un presedinte sa depuna juramintul si sa fie investit este nevoie de foarte putine si nicidecum de fast imperial roman.
Este nevoie de un judecator suprem, un presedinte si un text rostit cu mina pe biblia lui Lincon.
Restul este de prisos.
Pentru a conduce mai trebuie un birou oval si o armata de functionari gata sa isi faca datoria.
Judecatorul a dat un exemplu negativ acestor functionari si celor care slujesc poporul american. Pe cine se va baza presedintele ?
In ziua investiturii a spus ca astia sint oamenii cu astia defilez.
Pentru a conduce are nevoie de o echipa si un angrenaj birocratic care sa functioneze ceas.
Poate ar trebui sa importe resurse umane din Elvetia si Olanda unde precizia si seriozitaea sunt practicate.
Datul cu flit in directia lobbistilor a fost un semn pozitiv ca se schimba ceva in administratie.
Cel mai fiesc lucru pentru presedinte ar fi o vizita in Canada si una in Alaska unde se practica arta supravietuirii si poate ca o sapatamina in mijlocul pazitorilor de paduri ar fi de folos.
Baia de multime care l-a inconjurat la inaugurare a marcat indreptare aunei greseli istorice si asezarea afro-americanilor in locul care li se cuvine ca cetateni egali dar a avut si un caracter de speranta in solidaritatea americanilor.
Ceea ce se ascunde in participarea maselor este panica pericolului iminent si dorinta ca presedintele sa fie salvatorul natiunii.
America experimenteaza sentimentul multor tari din vechiul continent care in momente de criza s-au agatat de un fir de paie ca sa pluteasca pe oceanul istoriei.
America uita de spiritul de intrepinzator al individului si trece in epoca echipelor.
Asa cum in Antichitatea infringerea in Italia al armatei Atenei hegemonice a insemnat trecerea la o epoca de introspectie, evaluare matura a situatiei si dezvoltarea a filozofiei si stiintelor s-ar putea ca prezenta criza sa reprezinte o intoacere spre america si abordarea problemelor ei de acasa si dezvoltarea unui nou spirit.
Asa zisul spirit izolationist propovaduit de ultraconservatori s-ar putea sa fie prelutat in parte de un presedinte neutru care sa-l practice in masura utilitatii momentului.
Presedintele a fost de acord cu predecesorul in a sublinia importanta economiei de piata.
Unii din sustinatorii lui s-ar putea sa se fi astepta la declararea unei actiuni interventioniste dar obiectivitaea presedinetelui a prelavat.
Presedintele salveaza spiritul pragmatic.
Mai pragmatic ar fi ca presedintele sa mearga in Alaska si sa viziteze guvernatorul uni stat in care numai 1% din suprafata este locuita si unde un vecin locuieste la 300 de kilometrii si unde fiecare gest este vital.
Acolo oamenii supravietuiesc prin forte propii, nu au nevoie de lobby.