Inspirat gestul Realitatea TV de a pune pe ecran imagini de la învestirea în funcţie a preşedintelui rus Medvedev, paralel cu cele de la ceremonia americană.
Am avut alături două feluri de „măreţie imperială“ atât de diferite. Ce te impresiona în imaginile de acum un an era aspectul marţial, cazon, chiar încrâncenat, deşi Rusia beneficia de preţul de atunci la petrol şi gaze şi şi-l păstrase şi pe Putin premier. În contrapondere, exuberanţa, entuziasmul, relaxarea ceremoniei americane, deşi publicul era mai numeros, iar criza bate în plin în economia Americii şi a lumii.
Dincolo de diferenţele cultural-politice dintre cele două „imperii“, în cazul ultim a contat şi veritabila obamanie instalată în campania electorală şi amplificată în cele trei luni de tranziţie a puterii, cuprinzând nu doar America, ci şi toată lumea, din cătunele africane până în palatele puterii din Europa, nescăpând nici noi, blazaţii politic de români!
Or, acest fenomen psiho-politic are avantaje, dar şi riscuri. Principalul avantaj nu este nici în schimbarea puterii şi a „culorii“, nici îndrăzneţul plan anticriză al preşedintelui, ci în schimbarea stării de spirit, a tonusului public, pe fondul unei crize cum lumea n-a văzut. Mă refer la entuziasm, mobilizare, mai ales la recâştigarea încrederii – deocamdată în cineva – într-un nou lider. E chiar interesant modul în care cea mai formalizată democraţie din lume îşi poate asocia această identificare cu liderul şi acesta nu devine Tătuc! Orice criză, înainte de a fi financiară, economică, instituţională, este una de încredere, iar reîntemeierea încrederii poate fi un vehicul de depăşire a acesteia.
Dar aici se află şi principalul risc al obamaniei. Mă întreb dacă oamenii nu speră prea mult, prea repede! Încrederea se câştigă greu şi se pierde uşor. Obama însuşi ştie asta şi, din acest motiv, pe parcursul tranziţiei şi în discursul de învestitură, deşi a întreţinut tonusul, a pus bemolii necesari, a explicat ce se poate face şi ce nu, în ce interval şi că nu poate face de unul singur. Fiica sa le-a spus colegilor: „E primul preşedinte afroamerican, ar face bine să reuşească“. Aşa e. Nu doar din acest motiv. Succesul lui e condiţia succesului nostru! Nu şi garanţia, din păcate.
Articolul a apărut inițial în Cotidianul www.cotidianul.ro
Articolul puncteaza magistral ideea redobandirii increderii. Criza in SUA exista deja inainte ca aceasta sa fie sesizata in dimensiunile vizibile de acum. Am vorbit cu nenumarate persoane participante la inaugurarea Presedintelui Obama si am concluzionat aici la fata locului(in Washington) ca americanii si-au redobandit forta de a – si redobandi si identitatea, si automat spiritul patriotic.
Aici a fi patriot nu este o lozinca.
Democratia primeaza si cei ce l-au votat pe Obama au votat si au intuit necesitatea unei schimbari. Un prim pas cred ca l-a facut in a recuceri popularitatea Statelor Unite.