Riscul de implozie a sistemului financiar global, în octombrie 2008, a fost depăşit cu bine datorită setului de măsuri intervenţioniste ale ţărilor dezvoltate. Am respirat cu toţii uşuraţi şi am gândit că ce-a fost mai rău a trecut. Se pare că nu e chiar aşa! Incertitudinile la care suntem în continuare expuşi ne aruncă pe tărâmul supoziţiilor eşuate şi al măsurilor pregătite pe genunchi şi lansate la repezeală pe canalele media. Iată câteva argumente în acest sens.
Incertitudini
a) Comisia Europeană a revizuit acum perspectivele creşterii economice în zona Euro de la +0,1%, la -1,5% pentru anul 2009 şi o va face în curând publică. Proiecţiile româneşti care au luat în calcul dinamicile anterioare ale pieţelor externe de care suntem în mare parte dependenţi trebuie acum, din nou, revizuite.
b) Fondul Monetar Internaţional a revizuit în jos perspectivele creşterii economice globale, la 2,2% pentru anul 2009 (în noiembrie 2008). Olivier Blanchard, economistul şef al FMI, ne anunţă că efectele răspândirii crizei economice globale vor duce la contracţii şi mai puternice, ce vor fi anunţate foarte probabil la sfârşitul lunii ianuarie 2009.
Răspunsuri
a) Uniunea Europeană a pregătit la sfârşitul anului trecut un pachet de măsuri în valoare de cca. 200 mld. euro (1,5% din PIB-ul UE). Pentru cei care încă nu sunt familiarizaţi cu acţiunile concrete ale Planului de redresare a economiei europene, vă ataşez o prezentare Power Point schematică (Criza financiară şi economică globală şi reacţia UE) pe care am făcut-o pentru studenţii de la ASE, în decembrie 2008.
b) FMI are la dispoziţie un fond pentru împrumuturi urgente de circa 200 mld. dolari şi mai poate apela la resurse suplimentare de 50 mld. dolari. Ungaria, Ucraina, Pakistan sau Islanda au beneficiat de acest program. Tot FMI lansează trei piloni de soluţii anti-criză disponibile la nivelul guvernelor:
acţiuni concrete pentru restabilirea încrederii în piaţă, prin asigurarea de lichidităţi, garanţii bancare şi inter-bancare sau chiar achiziţiile de active ale companiilor aflate în dificultate;
expansiunea fiscală (adică reducerea temporară a impozitelor – cu condiţia să fie un proces reversibil) pentru stimularea consumului;
simulările FMI sugerează că dacă stimulentele fiscale se ridică la circa 2% din PIB-ul global şi, desigur, sunt bine articulate, presupunând un factor multiplicator conservator (de 1 la 1) asupra creşterii economice globale, cea din urmă poate recupera 2 procente în ritmul său de creştere – asta înseamnă o reducere semnificativă a riscului unei recesiuni economice severe;
în România, de pildă, această propunere este inoperabilă din cauza deficitului bugetar (estimat la 5,2% pentru 2008), a datoriei externe pe termen scurt, a indisciplinei politicilor macroeconomice, respectiv a politicii de consum care nu favorizează producţia internă, ci mai degrabă importurile;
în schimb ne putem gândi serios la o reformă fiscală a contribuţiilor salariale ca un exemplu de răspuns eficient la criza economică; de pildă, simulările pentru Bulgaria (studiul Tax Incentives as Crisis Response), publicate de către doi economişti ai Băncii Mondiale, Georgi Angelov şi Simeon Djankov, în ianuarie 2009, relevă că:
o reducere a acestor impozite cu 7,5 puncte procentuale, adică de la 31,3% la 23,8% ar stimula crearea sau salvarea a cca. 130.000 de locuri de muncă şi un plus la ritmul creşterii economice de 0,5% ;
costurile statice şi dinamice ale unui astfel de demers s-ar ridica la cca. 0,63% din PIB;
o astfel de reformă are cel puţin încă trei beneficii de fond:
i. guvernul nu este expus la corupţie căci nu se află în poziţia de a oferi cu largheţe stimulentele fiscale ca în cazul unui program de expansiune fiscală;
ii. stimulentul fiscal este direct şi beneficiază de el toate firmele şi angajaţii;
iii. reforma fiscală este uşor de implementat, rapid şi are efecte imediate;
reducerea ratei de politică monetară de către băncile naţionale – ex. SUA, Japonia.
c) Spre deosebire de Comisia Europeană – care a ridicat nivelul garanţiilor depozitelor bancare (printr-o directivă adoptată pe 15 oct. 2008) la 50.000 de euro sau care a relaxat temporar procedurile de acordare a ajutoarelor de stat pentru perioada 2009 – 2010 -, statele membre sunt singurele care pot elabora \”planuri de salvare\” utilizand veniturile naţionale, adică fondurile provenite de la noi, plătitorii de impozite şi taxe.
Renumiţi pentru incapacitatea lor de a împacheta fumul, nemţii au propus pe 5 noiembrie 2008 un Pachet de măsuri anti-criză cu soluţii pe termen lung, dar aplicabile rapid şi cu efecte imediate (prezentat în detaliu pe acest blog). La el se mai adaugă un recent pachet de 100 mld. euro pentru garantarea împrumuturilor firmelor aflate în dificultate din pricina prăbuşirii pieţei creditului.
Germania se dovedeşte a fi de departe unul dintre cele mai creative state ale lumii în lansarea de soluţii cu efecte reale. Răspunsul la criza actuală ridică miza pachetului de stimulente economice propus la începutul acestei săptămâni la 50 mld. euro, descris succint într-un articol de pe BBC.
Printre altele, Guvernul Federal oferă 2.500 euro celor care renunţă la maşinile mai vechi de 9 ani şi optează pentru achiziţia unui nou autoturism.Economia şi mediul sunt primele favorizate. M-am întrebat dacă cel mai mare exportator al lumii recurge acum la soluţii protecţioniste, favorizând discriminatoriu producţia autohtonă. Răspunsul este: NU! De ce este atunci plauzibilă o astfel de reacţie? Pentru că nemţii au încredere în calitatea autoturismelor lor şi vor cumpăra maşini nemţeşti. Vă imaginaţi un neamţ cumpărând un Renault în aceste vremuri? Nu prea! Ce-ar face românii cu o astfel de subvenţie? Un plan similar pare ineficient şi în SUA pentru salvarea producătorilor de autoturisme (Big 3).
Ceea ce admir cel mai mult în acest nou pachet de măsuri ţine de relaxarea poverii fiscale pe salarii. Mai concret este vorba despre reducerea contribuţiilor pentru asigurări medicale plus un bonus de 100 de euro acordat familiilor pentru fiecare copil.
d) Almunia, comisarul pentru afaceri economice şi monetare, recomandă însă ca orice stat membru al UE care se află în dificultăţi de balanţă de plăţi (de ex. dificultăţi în finanţarea deficitului de cont curent sau în achitarea datoriei externe) ar trebui să se adreseze în primul rând Comisiei Europene, care împreună cu Banca Europeană Centrală au posibilitatea de a interveni. Abia după aceste consultări se poate apela la organismele internaţionale, precum este cazul FMI. Nu în ultimul rând, procedura de deficit excesiv nu se va declanşa pentru depăşiri uşoare ale pragului de 3% din PIB (asta înseamnă undeva până la 0,75% ).
http://blog.fabricadebani.ro/andreeavass/2009-01-15/669053/Incertitudini-%C5%9Fi-r%C4%83spunsuri-la-criza-financiar%C4%83-%C5%9Fi-economic%C4%83-%28I%29.html