ACUM.TV

Îmi cer scuze că ies cumva din tematica rubricii mele şi abordez un subiect ce ţine de situaţia politică internaţională, războiul din Gaza, efectele şi ecourile acestuia în viaţa publică şi mass media lumii. Este interesant cum Israelul, care şi-a trimis armata regulată să-i astîmpere pe teroriştii Hamas – gruparea este astfel catalogată unanim la nivel mondial, iar faptul că a ajuns la putere în Gaza prin alegeri libere nu-mi spune nimic, nici Hitler n-a dat o lovitură de stat de la bun început! –, care au aruncat veme de opt ani pînă la o sută de rachete pe zi asupra localităţilor israeliene din apropiere, tinde să piardă bătălia mediatică şi în faţa opiniei publice.

Chiar şi pe mail, la opt mesaje pro-palestiniene şi chiar direct pro-Hamas, dacă primesc două care reflectă punctul de vedere al Israelului – şi primesc aproape 20 în fiecare zi! Aflu de acolo că, în aproape opt ani, tirurile cu rachete nu au făcut atîtea victime pe cît bombardamentele şi intervenţia terestră israeliană în cîteva săptămîni. Probabil aşa este, doar că domnii care ne informează atît de corect uită că acest lucru se datorează faptului că autorităţile israeliene au construit adăposturi, au instalat interceptoare de rachete, deci se străduiesc să-şi protejeze populaţia, în vreme ce teroriştii Hamas ţin copiii, femeile şi bătrînii în apropierea bazelor militare şi se ascund prin spitale şi şcoli, folosindu-i practic ca scuturi umane.

Moartea atîtor civili nevinovaţi este, de bunǎ seamǎ, tragicǎ, fiecare pierdere de viaţă umană este ireversibilă şi regretabilă, dar mă îndoiesc că „umanismul” abstract din declaraţiile politice, din mijloacele de presă şi de la mitinguri este capabil să salveze măcar un singur individ. Tipul acesta de „umanism”, să ne amintim şi de manifestaţiile contra înarmării din Vestul anilor şaptezeci-optezeci, generos subvenţionate de Moscova, au făcut mai mult rău decît o mulţime de conflicte locale deschise. Războiul este, desigur, un lucru regretabil în general, din păcate, istoria lumii ne arată că n-a fost o zi lăsată de la Dumnezeu de pace deplină, poate numai în vremea Olimpiadelor antice, dar şi atunci doar pe teritoriul cetăţilor greceşti! Iar războiul din Orientul Apropiat a izbucnit exact în ziua în care se înfiinţa statul Israel, nu şi cel palestinian, cum suna rezoluţia ONU. De ce? Pentru că lumea islamică de atunci nu-şi dorea atît un stat palestinian, cît distrugerea Israelului. Între timp, au fost numai războaie sau războaie îngheţate, cîteva state islamice au acceptat existenţa Israelului, Egiptul a semnat chiar un tratat de pace.

Dar terorismul a devenit un fenomen exploziv – chiar Al Fatah, organizaţia lui Yasser Arrafat, primul preşedinte al Autorităţii Palestiniene, a fost iniţial o organizaţie teroristă, cu liderul său în frunte. Chiar în momentul de faţă, preşedintele acesteia aparţine unei organizaţii moderate, dispuse la pace cu Israelul şi la înfiinţarea unui stat palestinian propriu, în vreme ce Hamas, acum la putere prin alegeri, repet (ceea ce spune ceva şi despre electoratul palestinian), a rămas aceeaşi organizaţie teroristă, al cărei unic interes este aneantizarea Israelului, cu tot cu locuitorii sǎi!

În această situaţie, nu e important, totuşi, cine a început, cine e agresor şi cine agresat? Un stat suveran cum este Israelul, supus atacului continuu, nu are dreptul să se apere, să-şi protejeze cetăţenii? Se pare că nu, de vreme ce protestarii vestici, majoritatea de stînga, deci principial antifascişti, au ajuns deja la manifestări clar antisemite.

Cimitire şi monumente evreieşti din Vestul Europei au fost profanate, steagul israelian, laolaltă cu cel american, că aşa de bon ton la stînga, sînt incendiate în urlete isterice. Şi asta se întîmplă în Europa, nu în vreun stat islamic fundamentalist! Ba chiar şi instituţiile europene sau guvernele vestice, nu cele de stînga, ci cele teoretic de dreapta liberală sau conservatoare, sînt cuprinse de partizanat şi duplicitate. Cînd Cehia, care deţine în acest moment preşedinţia UE, a afirmat dreptul Israelului la autoapărare, politrucii din Vest au sărit ca ulii, cerîndu-le cehilor să-şi „modereze” afirmaţiile. De ce ne-am mira? Cum reacţionează Bătrîna Doamnă Europa, ce pare tot mai mult neputincioasă, în faţa repetatului şantaj rusesc cu gazul? Cum a reacţionat la agresiunea împotriva Georgiei? Bun, la multe mă puteam aştepta, dar să văd cǎ stînga europeană, ba chiar şi unii guvernanţi europeni de centru şi dreapta democratică ajung atît de aproape de antisemiţii declaraţi, ei bine, la asta chiar nu mă aşteptam!

Acest articol a fost publicat joi, 15 ianuarie 2009 la rubrica SPUNE.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.