V-am promis în interventia trecuta, despre rugbyul anilor ´30, ca in continuare va voi face o surpriza. Ei bine, aceasta este povestirea intamplarilor rugbystice din acele vermuri chiar de un participant activ la ele. Este vorba de venerabilul nostru Constantin-Telu Diamandi, altfel spus Nea Tilica. Fara indoiala aceasta apelatiune amicala, consacrata rugbystic, la prima vedere iti sugereaza o persoana parca si joviala, si miniona, in fine ceva gingas. Nu stiu daca in tinerete aceste trasaturi i-au sugerat diminutivul (a jucat demi de melee iar la sfarsitul carierei si… taloner!), dar acum la 95 de ani chiar asa este. Este ca un placut miracol pe care viata ni-l ofera sanatos, vioi si spiritual. In ultimul timp am avut ocazia sa-l insotesc la plimbari si iesiri prin diferite locuri. La persoane mai tinere sau necunoscute fac recomandarile: Eu am 72 de ani. Domnul acesta este mai mare cu 23 de ani ca mine! Si oricine face ochii mari, plin de complezenta si admiratie. Este asa de prezent in tot ce se intampla si mai ales in lumea noastra a rugbyului ca nu poti sa nu apreciezi. Discutam jocuri si probleme de tehnica si tactica la ordinea zilei si sunt uneori complexat de elocinta dumnealui fata de modernismul si evolutia jocului ce ne copleseste. Ne vedem saptamanal si la intalnirea veteranilor bucuresteni – initial de la Braseria „Geamuri Multe”. Grupul, care este fracventat de 80-90 fosti rugbysti, il inconjoara cu adulatia ce o datoram unui drag antrenor, mai toti trecandu-i in diferite etape prin mana. Iar dumnealui spune: l-am avut jucator la Locomotiva-ICF , la PTT , la Rapid sau la Metalul , la Autobuzul , la Progresul , la Sportul Studentesc sau la Olimpia , pe unde si-a desfasurat o lunga si prolifica cariera de antrenor.
Vorbind despre subiectul anterior „rugbyul nostru in anii ´30”, este ceva extraordinar sa auzi fara mijlocitor, prin viu grai despre evenimente de demult, cand, vorba aceia, nici batranii de azi nu se nascusera. Iata redau din povestirile ce dese ori le-am provocat:
„In perioada dinainte de razboi, pe langa numarul mare de echipe de toate categoriile, erau in Bucuresti 10 cluburi care aveau echipe la patru categorii valorice: Onoare, Promotie, Juniori si Incepatori.
Apoi, in anul de gratie 1938 al rugbyului romanesc, Nea Tilica, cu doua titluri nationale cucerite cu Sportul Studentesc (1935 si 1937), dar si in buna forma, era demiul titular al echipei reprezentative. Pregatise in aceasta postura editia de Campionat European ce s-a disputat la noi cu participarea Germaniei, Frantei si Romaniei. Primul joc al nostru, contrar tuturor datelor din palmares, a fost cel cu Germania pe care dupa cum se stie l-am pierdut (3-8). La scorul de 3- 3, in repriza a doua la o margine in 22-ul nostru, demiul de mele stabileste cu uvertura (Nelu Popa), sa-i deschida repede balonul pentru sutul de degajare. A fost o oarecare disputa pentru balon pe fundul tusei pana ce acesta iese la noi, iar pasa de deschidere nu-si mai gaseste uvertura, care avansase puternic pentru a bloca un eventual atac advers pe fundul tusei (se practica aceasta manevra defensiva). Balonul este recuperat de adversari care marca eseul victoriei. Aceasta intamplare nefericita face ca in meciul urmator, cel cu nationala Frantei, sa fie folosit pe postul de demi rezerva initiala (I. Turut). Asa se face ca Nea Tilica a scapat ocazia de a fi in formatia ce a realizat un mare rezultat de palmares (8-11).
Avea sa fie din nou titular in jocul de la Roma cu Italia din anul urmator, pierdut insa cu 0-3. Si cu aceasta ocazie a avut un ghinion, pentru ca in prima repriza a facut o entorsa de glezna. Ambitios, a dus tot jocul, terminandu-l cu o tumefiere greu de inteles cum de a putut sa mai joace. In 1940 cand la Bucuresti aveam sa castigam primul joc cu Italia (3-0) Nea Tilica n-a putut participa pentru ca in vara precedenta fusese concentrat pe frontul de est.
La revenirea de pe front continua sa joace la Sportul Studentesc si Grivita Rosie iar in anul 1951 il gasim titular al Selectionata Sindicala in jocul cu FSGT (Franta)/14- 6.”
A fost concentrat pe front 7 ani. In zona Husului la localitatea Tiganca, in luptele de trecerea Prutului, cu trupele motorizate germane venind prin nord din Polonia, din compania sa de 350 de militari au scapat doar 7. Sansa vietii a fost de partea lui Nea Telu. Fiu de mosier, prejudiciat de fel si fel de cataclisme istorico-sociale si-a pastrat sufletul tanar si optimist, rugbyul, o recunoaste oricand, fiindu-i de mare ajutor.
Nea Tilica s-a nascut in anul 1914, cand s-a organizat si primul joc oficial in rugbyul romanesc (Sporting Club – T.C.R: 16-3). A inceput sa joace rugby la varsta de 16 ani (1930) la Sportul Studentesc si a jucat pana foarte tarziu (peste 40 de ani), timp in care si antrena. Si-a incheiat activitatea de antrenor in anul 1980. Dintre numarul mare de echipe de diferite categorii si nivele, cum si din sumedenia de sportivi ce i-au trecut prin mana alege cu inima tremurand de-o mare satisfactie varfurile descoperite si initiate in jocul de rugby la Locomotiva-ICF : Mircea Rusu, Costel Stanescu, Dan Stoenescu si altii (primii doi mari internationali si invingatori repetat ai Frantei).
Deci viata dumnealui se suprapune perfect pe istoria rugbyului romanesc. Din respect si admiratie pentru legatura statornica si onesta in activitatea de jucator si cea de antrenor, dar si a unui fair play deosebit si gentilete relatiile cu lumea rugbyului, propun celebrarea anului competitional 2009, cu onorabilul sau nume: Constantin-Telu Diamandi. Personal ma ofer sa pun la dispozitie un trofeu pe masura importantei evenimentului si a consideratiei ce o am fata de rugby ca fenomen socio-sportiv si fata de venerabilul nostru „coechipier”. Dumnealui va fixa si criteriul pentru atribuirea trofeului, care ar putea reveni echipei cu cel mai spectaculos joc etc.
Vasile Constantin (\”Mao\”) este unul dintre cei mai prestigioși tehnicieni din rugby-ul românesc.
http://www.vasile-mao-constantin.blogspot.com/