Pe Ilan Shani il cunosc din 1970. Putin dupa emigrarea mea in Israel, l-am intilnit la o auditie, in limba romana, in vechea cladire a HOR-ului, de pe strada Eilat, in Jaffa. Amindoi eram fascinati de lumea teatrului si doream sa devenim actori sau regizori. Desi am pornit pe aceasta cale plina de dificultati, eu am abandonat teatrul, consacrindu-ma medicinii, in timp ce Ilan a urmat cursurile scolii de arta dramatica dirijata de regretatul Nissan Nativ, pe care a absolvit-o in 1974. A interpretat o gama variata de roluri pe scenele teatrelor israeliene de limba ebraica, Hacameri, Teatrul Tineretului, Teatrul Popular, a aparut in „Violonistul pe acoperis”, „Coriolan”, „Don Carlos”, Femeile Savante”, „Moshe Ventilator”, ” Ca Pasarile”, dar si in filme- „Nunta in Galileea” si in drame TV, in regia lui Dani Wolman.
Ilan Shani nu a parasit insa limba romana ( desi a emigrat la numai 15 ani), a jucat in piesa” Un tramvai numit dorinta”- in regia lui Radu Miron si in diferite spectacole de revista. Totodata, de cite ori i s-a solicitat colaborarea, de exemplu cu ocazia spectacolului organizat de ACMEOR, in onoarea Gettei Luca, de care Ilan se simtea foarte atasat, a raspuns imediat apelului, fiind si prezentatorul neuitatului eveniment. Dar Ilan s-a dovedit, in decursul anilor, un adevarat prieten si fata de mine, ne intilneam uneori, vorbeam la telefon, iar cind am organizat, prin anii 90, la Casa Scriitorilor, o seara dedicata tatalui meu, Benedict Solomon, cu ocazia aparitiei cartii de versuri „Strigat in desert”, Ilan s-a implicat, atit ca actor, cit si in solicitarea altor actori de renume, sa recite in fata publicului care a umplut sala pina la refuz.
Despre Ilan, om care acorda un mare respect notiunii de prietenie, as putea scrie un articol separat. Imi vin in minte acum numeroase episoade, incepind cu telefonul pe care l-am primit de la el, cind m-a rugat sa o tratez pe Getta Luca, care, pe atunci , era deja handicapata, sau cind ne-am intilnit la inmormintarea lui Jimmy Rossetti, sau cind a venit in vizita la tatal si bunica mea… Dar sa revenim la scopul acestei relatari, lasind pe altadata nostalgiile mele sau aprecierea deosebita pe care i-o port lui Ilan Shani, ca om.
Daca ar trebui sa-l caracterizez in doar citeva cuvinte pe Ilan Shani actorul, as mentiona registrul rolurilor de compozitie, talentul sau de a intruchipa un personaj comic si, in aceeasi masura, un erou dintr-o tragedie, de a trece, cu aceeasi usurinta, de la stereotipizarea si limbajul corporal din Commedia dell’Arte la dramaticul lui Tennessee Williams.
In timp, Ilan Shani s-a dedicat regiei si pedagogiei. De 22 de ani conduce atelierul de teatru al Universitatii Bar Ilan, iar in urma cu 12 ani a infiintat grupul de amatori din centrul cultural Newe Eliezer, in sudul Tel-Avivului, cu care, in fiecare an, pune in scena o noua productie. De cele mai multe ori, aceste spectacole au participat la festivaluri si concursuri, fiind premiate, atit pentru calitatea regiei, cit si pentru talentul unora dintre participanti, apoi plecau intr-un mic turneu, prin diferite orase din Israel. Fiind vorba de amatori, insasi aceasta solicitare este iesita din comun, unele piese fiind jucate de zeci de ori. Grupul are un mic nucleu permanent, oameni cu profesiuni diferite, dar cu microbul teatrului in singe, si noi membri, care se alatura trupei, in functie de necesitatile piesei pe care Ilan o alege, pentru stagiunea respectiva.
In ultimii ani am avut bucuria sa fiu invitat la toate premierele montate de Ilan, am vazut ” Hotel Plaza” – (Neil Simon), „Ketuba” ( Ephraim Kishon), „Medic fara voie” ( Moliere), ” Strachina de lemn”, ” Comedia neagra” ( Peter Schaffer), „Mirele Efrat” (Yaakov Gordin) iar acum – „Orasul petrolului”- de Hillel Mittelpunkt.
Desi nu este una dintre cele mai reusite piese ale dramaturgului israelian ( sa nu uitam „Gorodish” sau „Micul Shraga”), „Orasul petrolului” ofera posibilitatea reunirii, in acelasi spatiu, a unor personaje colorate, care transfera problemele societatii israeliene dintre anii 67- razboiul de 6 zile- si 73- razboiul de Yom Kipur-, intr-o mica pensiune-bordel, la Abu Rodes, in Sinai, in vecinatatea extractiilor petroliere, unde multi israelieni au venit sa-si caute norocul. Ita (Eti Golan), supravietuitoare a Holocaustului, parasita de sot, preia acesta pensiune, in plin desert, in speranta de a-si asigura o minima existenta, pentru ea si fiica ei, Yudith (Yonat David), al carei sot e declarat disparut in razboi. Relatia dintre mama si fiica, incarcata de sentimente ambigue, constituie conflictul principal, dar drama se complica prin alte mici conflicte colaterale, legate de goana dupa bani si decaderea principiilor si valorilor. Apar- un om de afaceri dubios, Hemo (Shmuel Katz), un medic militar, Dr. Sade (Erez Shahar) care, in disperare, avind o fiica bolnava, vinde medicamente si ustensile beduinilor, stiind bine ca vor ajunge la egipteni, un tinar cartofor, Kobo (Dudi Beglicter), care vrea sa salveze situatia financiara a pensiunii, fiind atras de Yudith, un plutonier major, Rubek (Moshe Kanetti) responsabilul unei bucatarii militare, care fura mincare din baza, pentru ca Ita sa poata sustine mica afacere. Si, bineinteles, matroana, Madelaine (Orit Ganor), „sefa” celor doua prostituate (Beatrice Gitter si Daniela Aspis), care se remarca prin energie scenica si temperament, creind un personaj comic foarte bine conturat. Alaturi de ea, Eti Golan si Yonat David ies in evidenta prin abilitatea de a oscila intre tragic si hilar, transmitind totodata incarcatura emotionala si drama unei relatii bolnave, plina de tensiune.
Sfirsitul piesei este putin surprinzator, dar nu-l vom dezvalui, in speranta ca „Orasul petrolului”, care a fost premiat in cadrul festivalului „Toamna Teatrala”, la Suzanne Dalal ( concurs de amatori), va putea fi vizionat si in alte orase din Israel. Spectacolul a fost primit cu multa caldura. Sala era arhiplina, prieteni ai actorilor si ai regizorului, dar si pasionati de teatru de amatori. In public s-au aflat si personalitati cunoscute, din lumea teatrului israelian, Miriam Zohar, Hannah Rieber, Shmulik Atzmon, Esti Kosovitzki si alti actori. Invitatul de onoare a fost chiar autorul piesei, Hillel Mittelpunkt, care a apreciat mult regia si jocul actorilor.
O nota speciala i se cuvine scenografului Zeev Levi, care a reusit, cu mijloace modeste, sa creeze un decor care sugereaza atmosfera apasatoare a pensiunii, dar si contrastul cu lumea dinafara, a sperantei iluzorii de imbogatire, prin extractia aurului negru.
L-am lasat la sfirsit, ostentativ, pe prietenul Ilan Shani. El stie ca sint critic, cind e vorba de piesele regizate de el, poate chiar caut cu lupa cusururile, pentru ca-i pot spune intotdeauna adevarul in fata. E reciproc, ma astept si de la el sa faca la fel. Si, nu o data, mi-a reprosat ca nu pregatim o seara-omagiu in memoria tatalui meu, pe care l-am iubit atit. In cazul spectacolelor de la Newe Eliezer, aproape toate au fost foarte reusite. „Orasul petrolului” insa, tocmai pentru ca piesa are mici carente, devine greu de regizat. Aici Ilan a reusit mai mult decit m-as fi asteptat. In afara faptului ca a trebuit sa lucreze din greu pentru a crea personajele, asudind cu fiecare actor in parte (sa nu uitam ca nu e vorba de profesionisti), dupa tehnicile lui Stanislavski, evitind schematizarea, conferindindu-le dimensiuni umane, Ilan creaza o miscare scenica placuta ochiului si obtine o buna interactie intre actori. Conflictul multistratificat nu se dilueaza si dinamica spectacolului are ritmul potrivit, pentru ca sfirsitul, desi surprizator, sa izvoreasca organic. Nu cred ca se putea stoarce, de la o trupa de amatori, chiar cu vechime, mai mult decit a reusit Ilan Shani. Spectacolul e apropiat, calitativ, de nivelul profesionist. E teatru autentic, facut cu dragoste, e rodul dedicatiei totale, impletirea pasiunii cu tehnica si experienta. Lui Ilan ii pasa, fiecare noua productie o resimte ca un examen si se pregateste de parca ar fi lucrarea sa de debut, in care trebuie sa dovedeasca tuturor, cu indirjire, ca poate depasi dificultatile, piedicile, limitele teatrului de amatori. Sper ca Hillel Mittelpunkt, dupa ce a asistat la ” Orasul petrolului”, il va cauta pe Ilan, sa-i propuna o colaborare. Oricum, as vrea sa-l vad pe Ilan Shani, regizorul, punind in scena orice alta piesa, pe o scena de prestigiu, la Cameri sau Habima. Pentru ca o merita cu prisosinta, atit datorita talentului sau de lucra cu actorii, cit si pentru viziunea aproape cinematografica pe care o confera fiecarui proiect artistic.