Pablo Picasso
Les femmes d’Alger (Version O)
Paris, 14 février 1955
Huile sur toile
114 x 146,4 cm
New York, Collection Libby Howie and John Pillar
© Succession Picasso, 2008
In perioada 9 octombrie 2008 – 2 februarie 2009 sala Denon a muzelui Louvre din Paris găzduieşte expoziţia tematică dedicată operei lui Picasso (1881-1973) «Picasso / Delacroix : Les Femmes d’Alger».
De menţionat că acest demers este paralel uneia dintre expoziţiile de mare anvergură «Picasso et les maîtres» ce se poate încă vizita în această perioadă la Grand Palais, respectiv între 8 octombrie 2008 – 2 februarie 2009, şi respectiv celei de la Musée d’Orsay gazda unei alte expoziţii comparative Picasso-Manet dedicate celebrei pânze «Déjeuner sur l’herbe» (Dejunul pe iarbă) a marelui Edouard Manet (1832-1883) şi variaţiunilor realizate de Pablo Picasso.
Expoziţia «Picasso – Delacroix/ Femmes d’Alger» cuprinde în primul rând, 15 lucrări din care 9 tablouri ulei pe pânză şi 6 desene în tuş inspirate de creaţia marelui Eugène Delacroix.
Dintre acestea, precizăm că trei tablouri provin de la muzeele Hartford, San Francisco şi Nahmad Gallery – Londra, patru lucrări de mai mari dimensiuni de la Nahmad Gallery – Londra şi colecţii particulare, două tablouri (Jacqueline în costum de turc) de la Centrul Georges Pompidou şi particulari precum şi două carnete de schiţe de la Muzeul Picasso din Paris.
Evoluţia marelui artist Pablo Picasso şi influenţele pe care le-au avut marii artişti asupra creaţiei lui, pot fi urmărite în primul rând în marea expoziţie (unică poate prin anvergură şi ţinută, ale căror costuri privind asigurările operelor de artă ar depăşi imaginaţia multora, dar care au fost susţinute de LVMH / Moët Hennessy Louis Vuitton) ce se desfăşoară la Grand Palais şi unde au fost aduse din multe muzee ale lumii peste 210 capodopere din secolul al XVI-lea până în 1971 alături de creaţiile lui Picasso într-o concentrare şi concertare rare, opere ce i-au influenţat definitoriu parcursul ideatic.
Dialogul artistic al acestui fiu de profesor de artă care pictează academic perfect după maeştri la 14 ani şi apoi învaţă să deseneze ca un copil, aşa cum mărturisea el însuşi într-unul din interviurile sale, este benefic alături de pleiada marilor artişti de la Tizian, Velazquez, Goya, Zurbaran, Rembrandt, Poussin, Ingres, Cézanne, Van Gogh până la Manet, mai ales Manet cel cu care de altfel în copilărie dorea să se asemene.
Ce se întâmplă în perioada 1954-1955?
Pablo Picasso, cel care lansase cubismul prin «Domnişoarele din Avignon» (1907) alături de Georges Braque (1882-1963), începe să îşi contureze propria sa identitate în Artă, intrând într-un dialog artistic virtual cu trei mari maeştri pe care de-altfel îi aprecia într-un mod special: Delacroix, Velasquez şi Manet şi caută să ofere publicului propria sa interpretare.
Este de reţinut paleta coloristică tip Matisse utilizată ca omagiu marelui său prieten şi rival Henri Matisse (1869- 1954) şi odaliscelor sale, despre care Pablo Picasso îi precizează lui Daniel Henry Kahnweiler «Il m’a légué ses odalisques en somme pourquoi est-ce que l’on n’hériterait pas de ses amis».
Erotismul la Picasso este relevat de o factură specială (cândva am vizionat seria de lucrări cu această tematică pregnantă din opera Maestrului) şi acest fenomen îl puteţi reîntâlni în expoziţia eveniment „Picasso – Delacroix/ Femmes d’Alger”.
Femeia din planul îndepărtat se transformă deseori în falus, iar totul se estompează prin motivele decorative invocate de factură maură. Personajele par să aibă rotunjimi senzuale, totul este sugerat, conotaţiile sexuale regăsindu-se în liniile geometrizate, caracteristice.
Chiar dacă Delacroix are darul de a descrie prin luxurianta sa compoziţie, premizele unui cadru absolut necunoscut omului occidental (o altă lume despre care nu se ştie aproape nimic), Picasso induce termenul de erotism de-o manieră simplă, minimalistă.
Haremul lui Delacroix se transformă într-un concert erotic la Picasso, unde compoziţia se redefineşte simbolistic vorbind, translează deja spre un modernism în care ne vor şoca personajele sale – imagini simultane din faţă şi profil ce conferă de-altfel emblema compoziţională Picasso.
Arta modernă este identică universalităţii marelui Picasso, căruia i se iartă toate marile sale extravaganţe, inclusiv înscrierea în Partidul comunist francez din 1944.
Arta lui Pablo Picasso reprezintă un concept estetic inegalabil din secolul trecut mereu de mare actualitate.