Cultura stiintifica, neinteleasa azi de multiCu exact 50 de ani in urma, un intelectual cu pregatire stiintifica si umanista a scris o carte celebra intitulata „The two cultures”.
Autorul respectiv a fost C.P.Snow, care a constatat ca pe masura ce trece timpul cultura umanisticase distanteaza tot mai mult de cultura stiintifica, un fapt regretabil dupa parerea sa. Snow a regretat profund faptul ca exista din ce in ce mai multa neintelegere fata de practica stiintei in cultura numita umanistica. Trebuie spus ca de atunci fenomenul nu numai ca a devenit tot mai evident, dar s-a si amplificat enorm. Neintelegerea fenomenului stiintific de catre majoritatea neinstruita a devenit o problema grava.
Ba mai mult decat atat, nu numai ca putem vedea cum imaginatia stiintifica, completata cu spiritul critic, au reusit sa faca pasi uriasi in cunoasterea umana (in timp ce, de exemplu, imaginatia religioasa, in absenta spiritului critic, a ramas intepenita in ultimele 7 secole la aceeasi imgine stereotipica a „Fecioarei-Mame” a lui Dumnezeu, care varsa lacrimi pe unde obisnuieste sa apara), dar mai mult, domenii intregi ale culturii umane au trecut cu totul in vizorul stiintei.
Astfel, aparitia Universului, proprietatile lui, („Facerea lumii”) etc au trecut din domeniul religios si filosofic direct in domeniul stiintei. Studiul „sufletului” la fel; apoi chiar notiuni ca infiniturile de toate felurile, vidul absolut, nimicul, etc nu mai au sensurile pe care le-au avut cu o generatie in urma. Spatiul absolut si timpul absolut al lui Kant sunt de asemenea tratate acum intr-un mod total diferit de stiinta, si au cazut din filosofie.
1. Inceputul diferentierii
Este uluitor sa constatam azi ca inceputurile modeste ale stiintei au fost aceleasi cu cele ale religiei. Nu s-ar crede azi asa ceva, judecand dupa dezvoltarea lor atat de disproportionata astazi! Si totusi asa a fost!
Sa dam un singur exemplu: acum 23 de secole, un matematician si filosof (si fizician, as zice) grec nu numai ca a propus forma sferica a pamantului, ca si faptul ca exista o relatie dimensionala clara intre soare si Pamant, dar a si sapat doua puturi in Egipt si pe baza unghiurilor pe care le facea lumina solara in cele doua localitati a stabilit cu o precizie uluitoare chiar si dimensiunile pamantului!
2. Urmarea
Dupa caderea civilizatiei noastre sub dictatura iudeo-crestinismului au urmat secole intregi in care religia a tinut cultura umana cramponata de o ideie concurenta a altui filosof grec, Aristotel, practic blocand evolutia stiintifica. Dupa Aristotel, pamantul era centrul Universului. Grecia Antica a fost ca o sursa bogata de artificii in toate directiile, ideile (atat corecte cat si gresite, dar gata de testare) scanteind de originalitate datorita faptului ca ea a fost si leaganul democratiei. Prin incatusarea societatii de catre doctrina religioase crestin, societatea noastra s-a retras de pe calea evolutiei istorice normale, cum ar fi fost o evolutie bazata pe experimentare si verificare, alunecand spre un „fund de sac”.
Sa ne gandim ca in paralel, imaginatia religioasa nu numai ca a ramas la nivelul evului mediu, dar in plus a decazut chiar si fata de acest nivel. Altfel nici nu se poate explica faptul ca nu numai Fecioara Maria apare mereu sub aceeasi ipostaza quasi-surdo-muta, dar s-a si diversificat pe parcurs! Fecioara Maria de Guadalupe este sarbatorita separat de Fecioara Maria de Czestochowa…si de toate celelalte fecioare Marii (!) ca si cand „Ea” ar avea identitati diferite chiar sub aspect religios
Este interesant ca nici dupa ce Galileo si Copernic au venit sa schimbe lucrurile in stiinta europeana, ca sa iesim din intunecimea trecutului, Biserica nu a cedat. A trebuit sa aterizam in secolul al 20-lea pentru ca, spre sfarsitul lui (numai!), un papa polonez sa recunoasca greseala, fara a-si cere totusi scuze in numele institutiei pe care o reprezenta. „L-a iertat” pe Galileo pentru faptul ca…a avut dreptate, dupa cinci secole!
3. Verifica, verifica, verifica: deviza stiintei
Aceasta ar fi mantra fizicii moderne, si in general a oricarei stiinte moderne.
De fapt in momentul in care o teorie stiintifica este contrazisa de un singur fapt experimental (adevarat, nu inventat) inseamna ca teoria respectiva nu este corecta si trebuie inlocuita cu alta, care sa explice si acel fapt.
Si totusi, chiar atunci cand apare un fapt care contrazice o teorie stiintifica, nu inseamna ca toate celelalte fapte despre care se credea ca o confirma cad. Nici un rezultat al unui experiment corect efectuat nu cade!
Cand s-a descoperit de catre Einstein si altii ca unele rezultate experimentale nu coincid cu precizie cu cifrele ante-calculate, s-a vazut ca Fizica lui Newton, care explica perfect toate datele obtinute la viteze mici in comparatie cu viteza luminii, trebui corectata la viteze comparabile cu viteza luminii. Asta a facut Einstein! Deci el nu a daramat stiinta lui Newton, ci a completat-o.
4. Crede si nu cerceta: deviza oricarei religii
Spre deosebire de aceasta situatie, in cazul religiilor exista o cu totul alta dinamica: ele se exclud reciproc. Ba se mai si anatemizeaza intre ele.
Nu pot uita cum am asistat la o slujba baptista (care avea loc intr-o sala ce arata ca salile de la sindicate) si unde papa de la Roma era facut „Satana”, in timp ce baptistii erau facuti „eretici” de catre ortodocsi si catolici. Despre musulmani nici nu mai vorbesc – cum ii considera pe toti ceilalti.
Religiile au avut un rol important in societatile arhaice, fiind un mijloc de coeziune umana. Cu cat mai mare era coeziunea, cu atat mai trainica era societatea respectiva. „Spiritele independente” nu aveau nici o sansa intr-o lume amenintata de atatea pericole, de la animale salbatice la forte ale naturii. Azi lucrurile s-au rasturnat total si se poate spune ca astazi inventivitatea, creativitatea, gandirea independenta sunt factori de succes, iar nu spiritul de turma al religiilor.
5. Rasturnarea valorilor
Pana in trecutul apropiat (iar pentru unii chiar si azi) „spiritualitatea” era definita aproape exclusiv de spiritul de turma si de „ascultare”. De altfel una din religiile esentiale ale acestui secol, Islamul, inseamna chiar acest lucru: „ascultare”.
Ceea ce conta atat pe plan uman cat si spiritual era „frica de dumnezeu”.
Si azi exista frica unora ca daca vom evolua din aceasta pozitie, renuntand la unele religii, va urma un haos total si crimele de tot felul nu vor mai putea fi stavilite. „Prostimea are nevoie de religie” spun unii.
Nu! „Prostimea” are nevoie de educatie!
De fapt nu exista „prostime”. Exista numai o lipsa teribila de educatie in lume.
Totusi s-a intamplat un lucru uluitor: tocmai in tarile in care renuntarea la gandirea religioasa este la apogeu (ca in Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda) si in alte tari europene criminalitatea are valori minime, in timp ce in SUA si unele tari musulmane criminalitatea comuna (combinata cu cea „de stat”) are valori maxime. Oare de ce?
Continuare in numarul viitor.
Intr-adevar cultura si educatia pot rezolva un numar impresionant din probleme actuale inclusiv fanatismul religios, terorismul, apetenta pentru doctrine extremista, fie ele de stanga sau de dreapta. Dar e necesar ca si beneficiarii educatiei sa doreasca sa o primeasca.
Si daca in tarile democrate nu e o problema, scolarizarea e obligatorie, programele pot fi intrun fel sau altul controlate de societate, eventual prin intermediul staului, ce putem face in statele ndemocratice sau chiar in societatile inchise din carul statelor democrate.
Daca educatie se face in continuare la scoli religioase sau chiar invatamantul de stat are in primul rand caracter religios nu se vor obtine decat noi fanatici. Si chiar presupunand ca am putea impune o educatie laica moderna, efectul ei se va vedea probabil doar peste doua generatii ca sa fiu optimist. Dar efeortul totusi merita facut, pentru ca altfel vom ramane tot in situatia actuala.