Samuel Huntington este printre cei mai influenți gânditori politici ai sfârșitului secolului XX și începutului secolului XXI, lucrarea sa “Ciocnirea civilizațiilor” (1993) fiind definitorie și extrem de relevantă chiar după sau poate mai ales la 15 ani de la publicarea sa.
Publicată inițial ca un eseu în revista Foreign Affairs, Ciocnirea civilizațiilor a devenit apoi o carte de mare succes, mai ales după atacurile de la 11 septembrie 2001, când viziunea “sfârșitului istoriei”, propagată de rivalul în ale științelor politice al lui Huntington, Francis Fukuyama, a căzut în desuetudine.
Teoria inițiată de Huntington identifică șapte, posibil opt civilizații (1) Occidentală, (2) Latino-Americană, (3) Islamică, (4) Sinică (Chineză), (5) Hindusă, (6) Ortodoxă, (7) Japoneză și (8) Africană. Potrivit lui Huntington aceste civilizații se află într-un conflict latent bazat pe diferențe culturale fundamentale.
Samuel Huntington s-a născut la New York în 1927 și a absolvit Universitatea Yale la 18 ani, luându-și doctoratul la Harvard la 23 de ani, unde a predat până la sfârșitul vieții sale.
Prima sa lucrare importantă – Ordinea politică în societățile în schimbare – scrisă în 1968, abordează pentru prima oară ideea dezordinii generate de complexitatea societăților dezvoltate, cu referire directă la Statele Unite.
După Ciocnirea Civilizațiilor, Huntington a publicat o altă carte controversată Who are we? – Cine suntem noi? (2004) în care analizează identitatea națională americană într-o perioadă de imigrație hispanică susținută.
Dar Ciocnirea Civilizațiilor rămâne lucrarea monumentală a lui Huntington. În România, la mijlocul anilor ’90. Îmi aduc aminte că însuși Adrian Năstase, care pe blogul său http://nastase.wordpress.com/ își exprimă tristețea cu privire la dispariția marelui politiolog, se arătase iritat atunci de includerea Transilvaniei în civilizația occidentală, spre deosebire de restul României care era inclusă în civilizația ortodoxă.
Sigur, s-ar putea spune că, dat fiind că România și Bulgaria au fost admise în Uniunea Europeană, Samuel Huntington s-a înșelat. Dar privind la scara globală acesta este un amănunt nesemnificativ, iar cartea scrisă în anii în care Rusia era o umbră a fostei URSS, iar China nu avea nici pe departe forța economică de azi, are un caracter profetic.
Nu-mi dispare din minte harta Ucrainei cu rezultatul alegerilor prezidențiale din 1994, când vestul a fost câștigat de Leonid Kravciuk, iar estul de Leonid Kucima. Huntington se referea la Ucraina ca la o “țară cleft” divizată între Occident și Ortodoxie.
Zece ani mai târziu, confruntarea Iușcenko – Ianukovici reproducea divizarea din 1994, iar Ucraina este mai mult ca oricând terenul confruntării Est – Vest, cu toate consecințele care derivă de aici.
Mi-am exprimat în aceste pagini în trecut aderența la viziunea huntingtoniană a lumii, o viziune nu neapărat pesimistă, dar realistă, pentru care marele politolog va rămâne în istorie.