Campania electorală s-a încheiat, campania electorală reîncepe. Abia încheiate parlamentare, politicienii din România se pregătesc de un nou set de alegeri în anul 2009: alegeri pentru parlamentul european în luna iunie și, mai ales, alegeri prezidențiale în luna decembrie.
Scrutinul european este primul scrutin pan-european la termen la care participă și România, după aderarea la Uniunea Europeană în ianuarie 2007. Precedentul scrutin, din noiembrie 2007, amânat din luna mai a aceluiași an fusese primul imediat după aderare.
Modul de scrutin – de listă națională cu reprezentare proporțională și prag de intrare de 5% – reprezintă un bun mod de testare a popularității noului guvern de coaliție PD-L – PSD instalat la finele anului trecut. Deși în teorie temele de campanie ar trebui să fie pan-europene, de multe ori aceste scrutinuri reprezintă un barometru al popularității celor aflați la putere în țara respectivă.
Este de așteptat ca cele patru mari partide PD-L (afiliat la Partidul Popular European – PPE), PSD (afiliat la Partidul Socialiștilor Europeni – PSE), PNL (afiliat la Alianța Liberalilor și Democraților Europeni – ALDE) și UDMR (afiliat la PPE) să lupte dn nou cu succes pentru ocuparea celor 35 de mandate alocate României în Parlamentul European. Nu este clar dacă Partidul Conservator va candida pe listă proprie și nu se știe încă dacă eurodeputatul Laszlo Tokeș – ales ca independent în 2007 – va reintegra lista uniunii maghiare.
Este de așteptat ca gradul de participare să fie redus, la fel ca în noiembrie 2007, dat fiind precedentul de la parlamentare și miza, percepută în general de alegători, dar mai ales de cei din noile state membre din centrul și estul Europei, ca fiind minoră, în pofida sporirii atribuțiilor Parlamentului European, ca a doua cameră legislativă, alături de Consiliul de Miniștri al UE.
Băsescu redivivus?
De mult mai mult interes se va bucura probabil scrutinul prezidențial din decembrie, primul de acest gen decalat de alegeri parlamentare după 1989.
Puțini se îndoiesc că Traian Băsescu se va prezenta pentru un nou mandat, sub stindardul PD-L. Alți candidați potențiali sunt liderul PSD, președintele Senatului, Mircea Geoană, și liderul PNL, fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu. Chiar dacă liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, va intra în cursă, este puțin probabil ca el să aibă impactul din 2000, când a obținut 28%, sau chiar cel din 2004, când a obținut 12%. Este de asemenea improbabil că UDMR va prezenta candidat propriu, dată fiind decalarea scrutinului de alegerile parlamentare, candidatul prezidențial acționând ca o locomotivă în cazul alegerilor simultane.
Confruntarea previzibilă dintre Băsescu, Geoană și Tăriceanu este o personalizare a triunghiului “toxic” PD-L – PSD – PNL care domină și otrăvește de doi ani scena politică din România.
E drept că Băsescu nu este oficial lider al PD-L și acțiunea guvernamentală nu se răsfrânge direct asupra sa, iar Tăriceanu este acum liber să critice aspru acțiunile guvernului condus de Emil Boc, de care însă Geoană nu se poate delimita, ca lider al PSD. Deci, din acest punct de vedere, Băsescu și Tăriceanu sunt avantajați.
E de presupus că Băsescu rămâne un favorit, chiar dacă rezidual, pentru calificarea în turul doi, ceea ce ar genera o luptă strânsă pentru locul doi între Geoană și Tăriceanu, în care deși reprezintă un partid cu potențial mai mic, fostul premier ar putea fi avantajat dacă primește voturile UDMR.
Rezultatul alegerilor este foarte important nu numai în sine, de el putând depinde și viitorul cabinetului Boc. Dacă președintele Băsescu este reales, înarmat cu o nouă legitimitate, el ar putea insista asupra unor alegeri anticipate și un politician ca Emil Boc, care îi datorează cariera politică lui Băsescu, nu ar avea prea multe obiecții să demisioneze în acest scop.
O victorie a lui Geoană (sau a unui alt candidat PSD) ar deschide de asemenea alternativa unor alegeri anticipate, mai ales dacă PD-L și PSD modifică modul de scrutin parlamentar în majoritar uninominal cu două tururi – extrem de defavorabil pentru PNL.
În sfârșit, o victorie a lui Tăriceanu (care la începutul lui 2009 pare cea mai improbabilă) ar aduce o situație de coabitare conflictuală cu guvernul PD-L – PSD cu rezultate imprevizibile.
Dar toate acestea sunt doar speculații, cu aproape un an înainte de scrutinul prezidențial și până atunci multe se pot întâmpla care să dea peste cap aceste ipoteze.
Oricum ar fi, revista ACUM va urmări cu mare interes noul an electoral și, ca și în 2008 va păstra cea mai strictă imparțialitate când vine vorba de sprijinirea unuia sau a altuia dintre candidați, dar nu vom fi indiferenți cu privire la problemele abordate în campanie.
Poate aici ar trebui sa se intre prima data in normalitate. Cei ce doresc sa candideze sa isi prezinte candidatura cu cel putin sase luni (un an ar fi fost chiar mai bine!), sa aiba timp sa isi prezinte platforma, sa se intilneasca cu viitorii alegatori… Asa se procedeaza in toate tarile normale.
Asta le-ar impune si responsabilitate marita 🙂
Domnule Sava,
V-aș ruga să enumerați „toate țările normale”, cu excepția Statelor Unite, care are un proces oficial de alegeri primare, unde candidaturile la președinție se anunță și se înregistrează cu un an înaintea datei oficiale a scrutinului.
Dle Clej, cunoasteti multe state cu adevarat prezidentiale? Daca da, ce ar fi daca v-ati informa dvoastra care este situatia in acele state normale? De exemplu, Sarkozi si-a depus candidatura cu doar o luna inainte de alegeri?
Domnule Sava,
Eu v-am pus o întrebare iar dumneavoastră escamotați răspunsul. Care sunt „toate statele normale” în care candidații la președinție intră în cursa prezidențială cu cel puțin un an înainte?
Pentru știința dumneavoastră și informarea CORECTĂ a celor ce citesc aceste ecouri, Franța este o republică semi-prezidențială, iar Nicolas Sarkozy a fost învestit candidat la președinție de militanții partidului său – UMP – în ianuarie 2007, primul tur al alegerilor prezidențiale având loc pe 23 aprilie 2007.