Poate ca informatiile continute in acest articol vor parea multora revolutionare. De fapt am consultat numai cursurile (filmate) ale catorva profesori americani, cursuri referitoare la istoria lumii, cu accentul pus pe inventarea crestinismului, si am avut ocazia sa vad ca in realitate se confirma reciproc.
Prima succesiune de prelegeri filmate despre ceea ce se cheama acum „The Western Tradition” am vazut-o cu ani in urma: opera profesorului American Eugen Weber, la origine evreu originar din Romania. Prima impresie dupa ce am aflat ca e din Romania, a fost una de respect. Desi putea sa se „americanizeze”, el si-a pastrat numele de Eugen. Nu Eugene, sau altele, cum fac de cele mai multe ori oamenii zevzeci, goi pe dinauntru si superficiali in toate, in cautare mereu de o identitate pe care inca nu o au.
Deci, cu mult inainte de a sti cine este, am fost fascinat de cursurile lui, care pot fi audiate chiar si in mod gratuit pe situl fundatiei (culturale) Annenberg.
1. Perioada elenistica
Dupa gloriosul trecut al Greciei Clasice, cu regulile sale foarte stricte, in arta, religie, literatura si chiar poezie, trecut bine exprimat prin natura sculputilor grecesti care erau la inceput hieratice, ca arta egipteana de unde sunt inspirate, in perioada arhaica; apoi majestuoase si perfercte in perioada clasica, devenite cu mult mai umane si apropiate de viata cotidiana in perioada elenista, deodata varfurile societatii nu mai sunt multumite cu traditiile vechi, carora le atribuie de multe ori nuante poetice.
Pentru cine a citit diaogul Phaedros (Fedru) scris de Platon, este evident ca religia in interpretarea lui Platon putea fi ceva adevarat sau ceva inventat: poezia ei era faptul important. Platon se intreba daca „nimfa raului Ilissos”, pe malul caruia statea, la umbra unui platan, este o fiinta „adevarata” si continua prin a spune ca poate este doar un vis al oamenilor. Aceasta varianta cu totul neagresiva a religiilor grecesti avea sa edispara curand. Pur si simplu era clar ca vechii zei nu au miscat un deget cand au fost rugati sa faca ceva; o alta putere, mai spirituala, era cautata de acum incolo.
2. Misterele Eleusine si alte secrete
Una din surprizele mari ale celui numit Apostolul Pavel (in ciuda faptului ca nu a fost niciodata apostol al lui Cristos, pe care nu l-a vazut niciodata decat poate in timpul crizei sale de epilepsie pa drumul Damascului) a constat din faptul ca grecii, departe de a-l contrazice si de a lupta impotriva noului zeu propus de el, Isus, l-au acceptat imediat , dezarmandu-l total! Dar nu o astfel de acceptare voia el! El dorea o acceptare cu excluderea tuturor zeilor si inlocuirea loc cu Isus.
Un pasaj din biblie merita sa fie citit cu atentie: Cand Pavel gaseste un temlu dedicat „Zeului Necunoscut” el incearca sa ii convinga pe atenieni ca el il cunoaste pe acest zeu necunoscut pentru ei, si ca este un tamplar din Ierusalim care face miracole, invie din morti si altele. La care atenienii, il resping cu spiritul umorului: „lasa, despre asemenea lucruri putem vorbi si maine”. Pana si un catolic convins mi-a spus cu admiratie: „i-au dat frumos cu flit”.
In acest mediu, nemultumiti de religiile clasice si in cautarea unor noi ipoteze, grecii au recurs la tot felul de religii noi: misterele eleusine, cultul lui Mithra, cultul lui Isis, etc. Desi misterele Eleusine au ramas mister total si pentru noi, se cunoste totusi totusi in linii mari parte din traditia acestor culte.
3. Traditiile cultice pre-crestine
In locul puzderiei de zei, caracteristici perioadei clasice, aceste culte propuneau un zeu suprem, numit Tatal, care a creat Universul. Pana atunci mai ales imparatii romani nebuni, ca Nero, sustineau ca ei au creat Universul. Apoi ele propuneau faptul ca Tatal insusi isi trimite fiul pe pamant ca sa aiba o misiune de salvare a „celor alesi”, dupa care sa se intoarca la cer, sa stea din nou impreuna cu Tatal Ceresc.
Pe Pamant fiul este in acelasi timp zeu suprem si om complet, avand sex si fiind din toate punctele de vedere uman.
Acest zeu-om se numea in toate aceste culte, „Unsul”. „Unsul lui Dumnezeu”. Pe greceste, Christos!
In plus, mitul virginei care totusi il naste pe Christos, ramanand tot virgina, a facut ocolul Imperiului Roman din acea vreme!
Cum a observat si profesorul Weber, aceste religii prezentau similaritati extraordinare cu crestinismul, care va castiga totusi mai tarziu partida.
4. Defectele majore ale acestor culte
„Fiecare pasare pre limba ei piere” suna un proverb foarte adevarat, romanesc.
Unul din cele mai mari defecte ale acestor culte era…publicul restrans la care aveau acces prin insasi structura lor. Pentru ca ele aveau de-a face numai cu „initiati”. La fel era si iudaismul, cu toata povestea lui depsre un Messia, care vine de la dumnezeu sa salveze (fizic) „poporul ales”, iar nu pe altii.
Mithraismul se referea numai la elementul masculin (femeile erau excluse de la salvare), si era caracteristic numai pentru barbatii aflati in armata.
Este mai mult decat evident ca in momentul in care Pavel a inteles acest lucru, a castigat partida. Cu expresia sa care nu avea nici un sens de fapt: „taiati imprejur cu duhul”, al a taiat nodul gordian si a permis deodata fuzionarea cultelor pre-crestine cu crestinismul cu traditii iudaice! Sah mat!
5. Epilog
Deci, sa raspund la intrebarea din titlu: Mai intai a fost Christos, ca un concept. Mai tarziu, poate mult mai tarziu, s-a nascut si Yehoshua Ben Yosef, impins de „apostolul Pavel” pe post de Christos. Acest Yehoshua, un tamplar din Iudeea, (unii au corectat Biblia si l-au descris, mai pudic, ca fiind un „fiu al tamplarului”, a ajuns sa fie pus pe altarul credintei crestine, ca zeu si fiu de zeu in acelasi timp.
Care este diferenta? Multi istorici s-au ocupat de acest aspect! De la Gibbon incoace, care atribuia caderea imperiului Roman in primul rand aparitiei religiei crestine (ce sens mai are sa aperi Imperiul daca Isus tot vine „curand” sa-i judece pe vii si pe morti?”.
Dar sa tragem ultimele concluzii: un crestinism bazat pe elenism, care nu ar fi integrat „Torah” sau „Vechiul Testament” ar fi fost caracterizat evident prin inexistenta antisemitismului si homofobioei; ar fi fost bazat mai mult pe stoicism si chiar pe invataturile epicureice; nu ar fi ars pe rug pe nimeni, ar fi insistat asupra importantei culturii si mai ales ar fi continuat stiinta de carte (deci nu ar mai fi existat caderea ce a avut loc in Evul Mediu Intunecat.
Dar cum spuneau Latinii cand esuau intrun proiect, „Zeii ne-au fost favorabili, dar soarta ne-a fost contrara”.
Asa ca singura noastra traditie din ultimele doua milenii a trebuit sa se bazeze pe…cele mai urate traditii ale „Vechiului Testament”, cu a scris si Cioran.
Concluzie: In istorie, cursul se poate schima din motive extraordinar de marunte!
Asa a fost lansata teoria matematica a haosului: „Efectul zborului unui fluture din Brazilia asupra…istoriei americane”. Nimic nu este exagerat!
PS: Desi de obicei nu este recomandat, voi adauga un element personal la acest subiect. Am fost de fatza la 8 ani cand a murit bunicul meu. Bunica s-a repezit imedicat sa aprinda o lumanare si sa o puna langa el. Apoi, intro secunda a scos un ban si i l-a pus in mana, strangandu-i mana ca sa tetina banul!!!
Am ramas uluit!
Am intrebat imediat „ce-i cu banul ala” si bunica mi-a raspuns: asa este traditia noastra din mosi-stramosi, sa punem si un ban, ca sa aiba cu ce plati can trece „dincolo”.
Mult dupa asta am ajuns la concluzia ca aceasta religie – crestinismul – nu este decat o spoiala pe o traditie mult mai veche: la greci vaslasul Charon trebuia platit ca sa poata duce cu luntrea lui, peste raul Styxului, mortul!
Se pot insira cele mai stranii povesti cu pretentii de investigatii profunde asupra religiei crestine in numele libertatii de vorbire stiindu-se la adapost de orice de orice sanctiune morala sau fizica. Cu celelalte religii, mai cu seama cu cea musulmana, este mult mai dificil de glumit, iti trebuie un curaj care provine din resursele virile cand acestea exista. De unde si asocierea permanenta a crestinismului cu homofobia sustinand in acelasi timp si in mod bizar ca biserica catolica este infestata de homosexuali si ca aproape tuturor Papilor le placeau baietii.Toate astea cu un lux de amanute halucinant scos dintr-un sac de legende fara niciun temei. Te poti intreba pe drept de unde Dumnezeu atata ura acumulata in sufletul unui om fata de o religie care, in afara de unele derapaje, se achita constiincios de rolul de indrumator al unei mari parti a umanitatii? Numai Freud ne-ar putea dezvalui misterul unui suflet turmrntat intr-o astfel de masura.
Domnul Daniel Moraru, în mod evident un cititor nou al revistei ACUM, nu știe că Anton Constantinescu nu discriminează în criticile sale împotriva creștinismului, iudaismului sau islamului.
Îi recomand să citească seriile sale despre istoria homosexualității sau creaționism contra evoluționism și să renunțe la amenințări voalate ca cea despre sancțiunile morale sau fizice.
Îl mai rog de asemenea să-și argumenteze intervențiile, așa cum procedează Anton Constantinescu în articolele sale. Altfel riscă să calce pe urmele lui Ion Adrian – cel care a acuzat revista ACUM că are în intenție să distrugă creștinismul – și ar fi păcat.
Repet, domnule Moraru, revista ACUM nu există ca să facă pe plac „majorității”.
Stimate domnule Clej,
Ca medic, am decelat la acest domn Constantinescu o forma avansata de religiofobie cu un net caracter obsesional, ceea ce din punct de vedere medical ar trebui sa ingrijoreze.
Dupa cum spuneti, domnule Clej, preocupările dumnealui s-au fixat paralel si de de mai mult timp si in domeniul homosexualitatii devenind, dupa cate am inteles, un veritabil expert. Adevarul e ca, pentru a aborda subiectul cu un minimum de competenta, experimentarea devine mai mult decat o necesiate.
Pe de alta parte, secolul nostru a extins parcelele erogene mai mult decat ne-am fi inchipuit, lasand imaginatia erotica sa testeze toate orificiile chiar daca natura le-a atribuit functii mult mai precise. De altfel o mare parte a colegilor mei sunt deosebit de preocupati, mai ales ca s-a ajuns chiar la o anumita publicitate favorabila homosexualitatii.
Va rog sa nu traduceti aceste succinte consideratii de ordin anatomic ca o tentativa homofoba, deoarece ati fi departe de intentiile mele. Spun acestea ca un raspuns la sugestia dvs de a consulta articolele dlui Constantinescu cu privire la istoria homosexualitatii. Trebuie sa va mărturisesc ca din pacate imi lipseste cu desavarsire curiozitatea. In timpul studentiei programele analitice mi-au impus-o sub aspectul strict medical(patologic). Intimitatile lui Platon si Socrate le-am lasat pe seama indiscretilor.
Cum va mai spuneam, ceea ce socheaza in principal este acest amestec curios de religie si homosexualitate, cand subiectele ar fi putut fi tratate in mod separat.
Domnule Moraru,
Dacă mai aveam vreun dubiu că sunteți homofob, mesajul precedent mi le-a spulberat.
În lipsă totală de argumente și înarmat cu afirmații de genul „țări arabe precum Iranul” și „discriminare justificată” ați trecut la atacuri personale împotriva domnului Anton Constantinescu.
Vă asigur domnule Moraru că nu veți avea niciun fel de succes, așa cum nu a reușit nici domnul Ion Adrian (vezi http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?rub=Coltul%20Editorului), iar Anton Constantinescu vă rămâne unul dintre colaboratorii de bază ai revistei ACUM, articolele sale stârnind un mare interes și furia unora ca dumneavoastră (în pofida eforturilor pe care le faceți pentru a masca această furie și de a mima indiferența).
Domnule Clej,
Replicile dvs au ceva incriminator care nu rimeaza propriu-zis cu obiectul unui schimb de idei constructiv. Forma precipitata cu care îmi atrbuiti homofobia, in ciuda eforturilor mele de a ma explica clar asupra homosexualitatii, ma fac sa cred ca replicile dvs sunt simple reflexe, urmarind o diversiune a carui scop imi scapa.
Pomeniti printre altele de un atac la persoana dlui Constantinescu ca si cand, in afara celor scrise, persoana ar reprezenta pentru mine vreun interes aparte.
Este vorba pur si simplu de o discutie pe marginea unui discurs pe care eu il gasesc blasfemator, deplasat, persistent si total inutil.
Mai mult, reveniti si cu observatia de rea credinta asupra expresiei „Iranul si alte tari arabe”, ca si cand n-ati fi inteles ca era vorba de tari islamice.
In sfarsit, este inutil sa insist asupra unor amanunte derizorii cu care va alimentati replicile, chiar daca in vacanta pierderea de timp nu intra in socoteali.
Va las cu bine, nu fara a va ura traditionalul „la multi ani !”
@ Dl. Moraru
Dacă tot sunteți în așa bune relații cu Isus Christos, de ce nu îl întrebați pe el ce avem noi ăștialalți cu creștinismul? – ca sugestie: mai mult ca sigur Christos îl cunoaște și pe Freud (sunt convins că îl psihanalizează și pe nazarinean, căci după cele relatate de evangherliști, Isus Christos chiar avea nevoie de consiliere, eventual și o internare), și vă satisface curiozitatea cu privire la ura ce o invocați.
PS: sincer îmi pare rău pentru că, probabil, vă simțiți sufletul rănit deoarece aici, în ecourile revistei ACUM, nu vă aplaudă nimeni ideile lipsite de argumentație, ci bazate exclusiv pe dogme (pentru ca așa s-a spus, așa s-a scris, așa a emis papa X…); aici nu suntem pe forumul arhiepiscopiei romano-catolice de București. (poate îi faceți o invitație și domnului Cory, mai ales că e licențiat în cele ale credinței …sunt curios cât de frumos și cât de bine ar dezbate subiectul homosexualității)
Domnule Moraru,
Noul dumneavoastră mesaj nu face decât să probeze ceea ce am spus: fără a avansa un singur argument, îl atacați pe domnul Constantinescu, care, spre deosebire de dumneavoastră își argumentează fiecare articol.
Continui să afirm că sunteți homofob, o variantă (posibil catolică) a lui Ion Adrian.
De altfel, ca și el, folosiți termenul „blasfemie”, pe care noi, aici la revista ACUM, în anul 2009 nu îl acceptăm.
Încercați să ne băgați pe gât respectul față de clerul catolic, un cler obligat în Statele Unite să plătească sute de milioane de dolari compensație pentru molestările sexuale ale credincioșilor la care s-au dedat preoții săi, așa că v-aș ruga să ne scutiți cu astfel de îndemnuri ipocrite.
După cum și bizara întrebare de ce nu ne ocupăm de conflictul din Gaza, venind din partea cuiva care nu știe (în pofida încercărilor de a nega acest fapt) că Iranul nu e o țară arabă.
De fiecare dată când sunteți confruntat și vi se cer argumente găsiți scuza că totul e „anost”, „inutil”, „pierdere de timp”, etc. Adevărul e că sunteți profund iritat de aceste articole ale lui Anton Constantinescu, căci dacă nu ați fi, nu v-ați „pierde timp” pe aici, încercând (fără argumente și fără succes) să le combateți.
Acest comportament denotă homofobie, aroganță, intoleranță și de fiecare dată când veți recurge la acest comportament veți primi o replică pe măsură pe această pagină.