COMUNICAT DE PRESĂ
(23 decembrie 2008)
Sesizare de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989
Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis marţi, 23 decembrie a.c., preşedintelui Curţii Constituţionale, prof.univ.dr. Ioan Vida, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituţia României şi ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Vă prezentăm integral textul sesizării:
Bucureşti, 23 decembrie 2008
Domnului prof.univ.dr. Ioan Vida
Preşedintele Curţii Constituţionale
În conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituţia României şi ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, formulez următoarea
SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE
a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989
Potrivit dispoziţiilor art. 77 din Constituţia României, înainte de promulgare Preşedintele României poate solicita verificarea constituţionalităţii legii. Am luat la cunoştinţă că prin Decizia nr. 1351 din 10 decembrie 2008 a Curţii Constituţionale, pronunţată în cadrul controlului anterior de constituţionalitate au fost respinse, cu opinia separată, sesizările formulate de către deputaţii aparţinând Partidului Democrat-Liberal şi Partidului Naţional Liberal, dar motivele pentru care formulez prezenta sesizare sunt diferite de cele expuse deja în sesizarea anterioară.
Astfel, motivele de neconstituţionalitate sunt următoarele:
I. Aspecte de ordin procedural
1. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 fost adoptată cu încălcarea normelor constituţionale referitoare la procedura de legiferare, şi anume a principiului constituţional al bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie, precum şi a competenţelor stabilite pentru cele două Camere, potrivit art. 75 alin. (1) Constituţie.
Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, a respins propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, a adoptat propunerea legislativă, însă cu un conţinut diferit faţă de conţinutul legii respinse în prima Cameră.
Propunerea legislativă avea ca obiect completarea dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001 prin introducerea a trei noi alineate ce vizau măsuri protecţioniste prin asigurarea urgentă a fondului de locuinţe pentru chiriaşii de bună-credinţă evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în vederea realizării echităţii sociale.
În raport de forma legii trimisă spre promulgare, varianta legii adoptată de Camera decizională se îndepărtează în mod substanţial atât de la textul propunerii legislative cât şi de la obiectul avut în vedere de iniţiatori.
II. Aspecte de fond
Legea, în forma trimisă spre promulgare, conţine prevederi ce nu corespund exigenţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice. Legea nu respectă principiul preeminenţei dreptului şi al separaţiei puterilor în stat, care presupune ca legiuitorul să nu intervină pe parcursul derulării unor proceduri administrative sau judiciare prin măsuri care să avantajeze una dintre părţi în detrimentul celeilalte, ori care să ducă la modificarea procedurilor juridice pe parcursul derulării proceselor existente în faţa judecătorului.
La 9 decembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Viaşu vs România, a identificat o disfuncţionalitate a legislaţiei române şi o practică administrativă care a afectat, şi poate încă afecta, şi pe viitor, un număr mare de oameni. Cadrul legal, stabilit de autorităţi pentru o categorie specifică de cetăţeni, respectiv beneficiarii măsurilor de restituire a bunurilor naţionalizate sau confiscate de statul comunist este apreciat ca inadecvat, iar modificările aduse nu sunt de natură să asigurare un just echilibru între diferitele interese incidente şi să determine realizarea efectivă şi rapidă a dreptului la restituire, în conformitate cu principiile preeminenţei dreptului şi al legalităţii. Or, prin ratificarea Convenţiei, Statul român şi-a asumat obligaţia de a stabili un cadru juridic intern compatibil cu aceasta.
1. Modificarea de la art. I pct. 10 din Lege a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie care prevede că legea se aplică numai pentru viitor. Prevederea legală modifică, pentru trecut, condiţiile de existenţă a sancţiunii nulităţii, restrângându-i sfera de aplicare, cu scopul de a valida înstrăinările unor imobile preluate fără titlu făcute în baza Legii nr. 112/1995. Nulitatea actului de înstrăinare a unor imobile preluate fără titlu valabil se poate pronunţa numai dacă acestea „sunt considerate astfel anterior intrării în vigoare Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare”. Textul, aşa cum este redactat nu respectă precizia şi previzibilitatea cerute de noţiunea de \”legalitate\”, în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, deoarece nu se precizează care este sensul noţiunii de „imobile preluate fără titlu valabil” înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 213/1998, din moment ce aşa cum a remarcat în repetate rânduri şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Păduraru c. României) noţiunile de „titlu valabil” şi „titlu nevalabil” în cazul imobilelor preluate de către stat au fost şi sunt controversate în jurisprudenţă generând şi amplificând insecuritatea juridică. Prin modificarea propusă, această insecuritate în loc să fie înlăturată este agravată, deoarece nici din legislaţia anterioară Legii nr. 213/1998, şi nici din jurisprudenţă nu rezultă univoc ce se înţelege prin imobile preluate fără titlu valabil, prima accepţiune legală fiind dată de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi apoi – dar fragmentar – de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, dar la care acum se renunţă, fără nicio fundamentare juridică.
De asemenea, se restrâng actele juridice de înstrăinare considerate nule şi, implicit, se exclude controlul judecătoresc pentru o serie de contracte de vânzare-cumpărare, dar fără a se stabili ce se întâmplă cu hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior.
Prin această reglementare se aduce şi o gravă atingere securităţii juridice şi stabilităţii raporturilor juridice. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, în virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul să intervină în procesul de realizare a justiţiei neputând împiedica instanţele judecătoreşti de a-şi exercita atribuţiile prevăzute de art. 124 din Constituţie, de realizare a justiţiei. (Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993).
2. Completarea de la art. I pct. 11 din legea trimisă spre promulgare, conform căreia ,,Contractele de vânzare – cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, sunt acte autentice şi constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora” conţine dispoziţii retroactive deoarece reglementarea vizează situaţii trecute şi nu în curs de derulare sau care se vor naşte în viitor. Mai mult, norma este echivocă şi imprecisă, ceea ce contravine principiului preeminenţei dreptului şi principiului securităţii juridice, întrucât face imposibilă interpretarea şi aplicarea ei unitară, de vreme ce nu rezultă dacă un contract de vânzare-cumpărare încheiat, în temeiul art. 9 Legii nr. 112/1995, dar având ca obiect un imobil preluat fără titlu valabil, constituie sau nu un titlu valabil şi „opozabil” adevăratului proprietar. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în jurisprudenţa sa în mod explicit şi constant că Legea nr. 112/1995 nu reglementează decât imobilele preluate cu titlu valabil, iar nu şi cele preluate fără titlu, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în acelaşi sens (Cauza Păduraru c. României) că „Legea nr. 112/1995 nu se aplică decât în cazul situaţiei bunurilor faţă de care statul deţinea un titlu de proprietate (paragrafele 26-30) şi că nicio altă dispoziţie internă nu acorda statului dreptul de a vinde un bun care se găsea de facto în patrimoniul său şi pentru care nu avea aşadar un titlu.”
3. Completarea de la art. I pct. 5 din legea trimisă la promulgare este neconstituţională, deoarece exclude de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi preluate de stat fără titlu valabil, fiind contrară dispoziţiilor art. 15 şi art. 16 din Constituţia României. În forma actuală a legii nu a fost reglementat regimul juridic al acestor bunuri, astfel că au putut fi restituite în natură.
4. Prin art. I pct. 2 se abrogă alin. (2) al art. 2 din forma anterioară a Legii nr. 10/2001, iar din acest moment, persoanelor cărora le-au fost preluate imobile fără titlu valabil li se neagă, implicit, calitatea de proprietar ce, anterior, le fusese în mod explicit recunoscută, cu toate efectele ce decurgeau din acest articol, deşi, în cazul preluărilor de facto nu au fost lipsite de prerogativa dispoziţiei. În ceea ce priveşte obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, în jurisprudenţa sa Curtea a stabilit că imobilele preluate de stat fără titlu valabil, nu au făcut obiect al dreptului de proprietate al statului acesta exercitând doar atributele posesiei şi folosinţei. De aceea „ măsurile cuprinse în lege nu sunt aplicabile acelor locuinţe cu privire la care statul nu a dobândit, legal, dreptul de proprietate. ” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 482/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 4 februarie 2004). Şi anterior în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că imobilele preluate de stat fără titlu nu pot face obiect al dreptului de proprietate al acestuia. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995).
5. La art. I pct. 13, s-a dispus completarea art. 46 cu alineatul (4), conform căruia „persoana îndreptăţită are obligaţia de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare” şi că „prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate”. Prevederea adoptată din dorinţa de a consacra in terminis caracterul special al Legii nr. 10/2001 şi aplicarea cu prioritate a procedurilor administrative şi judiciare reglementate prin această lege este susceptibilă de interpretări diverse, încălcând principiul legalităţii stabilit în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât nu se arată care sunt condiţiile şi limitele de aplicare „prioritară” a Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte, dispoziţia se află în contradicţie cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie care garantează accesul liber la justiţie, deoarece persoana îndreptăţită, care nu a fost lipsită decât de atributele posesiei şi folosinţei, păstrând prerogativa dispoziţiei, putea uza de calea dreptului comun pentru readucerea în patrimoniu a bunului aflat în posesia unui neproprietar. Neconstituţionalitatea apare ca fiind şi mai evidentă în contextul abrogării art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Consacrarea bunei-credinţe ca o cauză de asanare a nulităţii absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu valabil nu poate avea semnificaţia juridică a unui fine de neprimire a cererii în revendicare a proprietarului iniţial deoarece „ar însemna a lipsi de eficienţă art. 2 alin. (2) din lege, încălcându-se astfel un principiu fundamental de interpretare, \”actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat\”, potrivit căruia un act juridic trebuie interpretat în sensul producerii de efecte juridice şi nu în acela al lipsirii lui de orice efect.” (Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003).
Astfel, în cadrul aceleiaşi categorii de persoane există două situaţii diferite, respectiv, până în prezent unele persoane au obţinut hotărâri definitive şi irevocabile, prin care s-a constatat că nu au pierdut calitatea de proprietar, iar cele ale căror litigii sunt în curs de judecată nu vor mai putea obţine această recunoaştere, ceea ce contravine şi dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Mai mult, legea nu reglementează situaţia juridică a acestei categorii de persoane, respectiv modalitatea concretă în care acestea vor beneficia de măsuri reparatorii.
Domnule Preşedinte al Curţii Constituţionale,
Distinşi membri ai Plenului Curţii Constituţionale,
În considerarea argumentelor expuse mai sus vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că prevederile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sunt neconstituţionale, fiind contrare dispoziţiilor art. 1, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 44, art. 61 şi art. 75 din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU
Departamentul de Comunicare Publică
23 Decembrie 2008